Unul
dintre cele mai democrate state americane, California, a impus prin
lege obligativitatea vaccinării copiilor pentru a putea fi înscrişi la
şcoală sau grădiniţă. Singurele excepţii acceptate vor fi cele din
motive medicale. Excepţiile din motive religioase sau personale au fost
scoase în afara legii, ele nemaiputând fi invocate. Părinţii care vor
refuza în continuare să-şi vaccineze copiii, nu-i vor mai putea înscrie
în grădiniţe şi şcoli fiind nevoiţi să le ofere educaţie acasă.
Legea
a fost semnată săptămâna trecută de guvernatorul democrat al
Californiei, fiind votată în senatul statului american cu o majoritate
consistentă. „Ştiinţa este clară: vaccinarea protejează categoric copiii
împotriva unui număr importat de infecţii şi boli periculoase”, a
motivat guvernatorul Jerry Brown. Alte două state americane, Mississippi
şi West Virginia, au condiţii similare în privinţa vaccinării.
Argumentele ştiinţifice în favoarea beneficiilor vaccinării sunt
copleşitoare, bolile pentru care există vaccinuri fiind de facto
eradicate în ţările cu programe solide de vaccinare.
PUBLICITATE
Lumea
medicală, prin nenumărate luări de poziţie şi studii, avertizează însă
că numărul în creştere a părinţilor care refuză să-şi vaccineze copii
creează în comunităţi buzunare în care nivelul imunizărilor scade sub un
prag periculos.
Deşi
votată cu o majoritate largă, legea nu a avut parte de o aprobare
facilă. Minorităţile anti vaccin, extrem de vocale, au organizat
manifestaţii agresive în faţa senatului californian. Senatorul
californian care a scris legea, pediatrul Richard Pann, a primit
ameninţări atât de violente încât a fost nevoie să i se asigure
protecţie specială în timpul anumitor evenimente. Unul dintre cei mai
vizibil anti-vaccinişti americani, Robert F. Kennedy Jr., om de radio şi
nepotul fostului preşedinte american JFK, şi-a cerut scuze după ce a
asemănat vaccinarea obligatorie cu Holocaustul.
Oponenţii
au promis că vor contesta în justiţie legea sub motiv că încalcă
drepturile copiilor la liberă educaţie. „Dreptul părinţilor de a alege
este o temă importantă”, a declarat pentru New York Times dr. Dean
Blumberg, una dintre autorităţile californiene în pediatrie şi boli
infecţioase. „Dar ce este mai important aici este sănătatea individuală
şi, mai larg, sănătatea publică. Nu există nicio îndoială în comunitatea
ştiinţifică: vaccinurile nu sunt periculoase”.
Academia
Americană de Pediatrie a emis un comunicat în care menţionează că toţi
copiii între un an şi un an şi trei luni trebuie să fie vaccinaţi contra
rujeolei, rubeolei şi oreonului, cu o repetare între 4 şi 6 ani. Este
recomandabil ca vaccinarea să nu fie efectuată înainte de 1 an şi sub
nicio formă înainte de împlinirea a 6 luni. Este motivul pentru care
orice epidemie răspândită prin intermediul copiilor părinţilor
anti-vaccin îi pune direct în pericol pe bebeluşii sub 6 luni, în mod
special mai vulnerabili la complicaţiile cu potenţial letal produse de
această boală.
Vaccinarea
în masă a copiilor produce aşa numitul efect de imunitate de
comunitate, formându-se practic un zid în jurul comunităţii vaccinate,
zid de care virusul nu mai poate trece. Copiii nevaccinaţi care trăiesc
în interiorul unor astfel de comunităţi (supranumiţi "călători pe
gratis") sunt la rându-le protejaţi dacă nu părăsesc comunitatea
respectivă. Dar pentru ca acest efect să se menţină este nevoie ca cel
puţin 85% din populaţie să fie vaccinată. Experţii avertizează că în
cazul scăderii ratei vaccinării sub această cifră, lucrurile pot scăpa
de sub control, persoane precum copiii sub un an, gravidele, bătrânii
sau persoanele cu probleme imunitare fiind expuşi.
Studiul
unei echipe de la Universitatea Yale a constatat că majoritatea
americanilor, peste 75%, au o părere foarte pozitivă despre vaccinuri.
Aşadar problema nu este presupusa rată scăzută a vaccinării (prezumţie
falsă), ci existenţa unor comunităţi cu mulţi copii nevaccinaţi care pun
în pericol imunitatea de comunitate. În California există cinci zone
geografice unde ratele de refuz a vaccinării sunt mai mari decât în
restul statului: 10,2% refuz în East Bay sau 13,5% în sudul Sacramento,
în afara acestor zone refuzul fiind abia de 2,6%.
Părinţii
care nu şi-au vaccinat copiii nu au încredere într-o listă foarte lungă
de autorităţi, de la medici până la guvern, având în schimb multă
încredere în informaţiile oferite de terapeuţii alternativi, internet şi
familie (sursa: studiu al Universităţii John Hopkins).
Evenimentul
care a declanşat modificarea legislativă din California a fost
izbucnirea la începutul anului a unei epidemii de rujeolă, epidemie la
care isteria anti vaccin pare să fi contribuit din plin. Epidemia a avut
dimensiuni mici, dar o răspândire geografică mare. Originea ei a fost
într-un Disneyland, răspândindu-se rapid în alte 13 state americane.
Peste 100 din cazuri au fost înregistrate în California, în special în
districte populate cu familii înstărite. În pericol au fost puşi copiii
sub un an, gravidele şi persoanele cu boli imunitare, dar reacţii
promptă a sistemului medical american a reuşit să oprească epidemia.
Interesant
este că atitudinea negativă faţă de vaccinuri nu este corelată cu
educaţia sau veniturile (sursa: studiu Pew Research de săptămâna
trecută), ci cu vârsta. Cu cât cei întrebaţi sunt mai bătrâni, cu atât
creşte viziunea favorabilă vaccinării: 79% pentru cei peste 65 de ani şi
doar 59% pentru cei sub 30 de ani. O explicaţie posibilă este că pentru
mulţi din generaţiile mai în vârstă, boli precum rujeola sau oreionul
sunt o amintire foarte reală.
Pentru cifre, date şi argumente vedeţi articolele de mai jos.
- Aici puteti citi mai multe despre mecanismele psihologice din spatele refuzului vaccinarii. Si aici despre argumentele mincinoase din retorica antivaccin.
- Vedeti aici cifrele alarmante ale acoperirii vaccinale in Romania in 2014 si cauzele acestei scaderi.
- Aici puteti gasi o serie de articole care intra in detalii, abordand si o perspectiva romaneasca.
[P] ---------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu