Va deveni irelevant Colegiul Medicilor?

Va deveni irelevant Colegiul Medicilor?

Autor: Dr. Cristian Sever OANĂ | 4 Martie 2016

     Colegiul Medicilor (CM) este perceput de unii medici, mai ales tineri, ca o autoritate a statului și nu ca propria lor organizație. Ca statul, Colegiul îți ia banii și din când în când îți eliberează câte un carton pe care scrie că ai drept de practică. Nu este niciun fel de selecție la intrarea în Colegiul Medicilor: nu dai examen de competență medicală, nu ești testat psihologic, nu ai nevoie de cazier judiciar – pe scurt, nu te întreabă nimeni nimic. Plătești, arăți diploma de absolvire sau de specialitate și intri. Eventuala adeverință că nu ești tulburat mintal e ușor de obținut de la un coleg compliant. Acumularea de credite de educație medicală continuă este plătită de firmele farmaceutice, cărora CM le vinde „indulgențe“ sub forma acreditării manifestărilor științifice. În realitate, acestea fac promovare farma mai bine sau mai prost mascată, cu concursul „marilor noștri specialiști” din universități, care nu se ostenesc nici măcar să traducă diapozitivele livrate de firme. CM nu te apără la nevoie, pentru că deciziile comisiei de jurisdicție sunt în general ignorate de judecători. Declinul constant al reclamațiilor pacienților adresate CM nu se datorează îmbunătățirii performanței sau amabilității doctorilor, ci faptului că pacienții se adresează din ce în ce mai des direct justiției.

     Cum ar putea Colegiul Medicilor să redevină relevant pentru medici? Ar putea face o „schimbare la față“ generală, mijlocită prin schimbarea legii pe baza căreia funcționează. CM ar trebui să se ocupe de stabilirea necesarului de specialiști și de alocarea lor în teritoriu. Apoi, CM ar trebui să organizeze concursul de admitere în rezidențiat, iar la final să organizeze examenul de confirmare în specialitate. Tot CM ar trebui să contracteze cu universitățile de medicină formarea acestor specialiști pe baza unei curicule de pregătire elaborată de CM în colaborare cu societățile medicale de profil. Dacă o universitate se dovedește neserioasă, nu se ocupă de rezidenți, aceștia au rezultate slabe la examenul de confirmare sau chiar rezidenții reclamă nereguli, universitatea va putea fi penalizată prin rezilierea contractului. Banii pentru aceasta există, pot fi transferați de la MS și pot fi suplimentați prin taxe pentru cei care dau a doua sau a treia oară examen de admitere în rezidențiat. Prima încercare trebuie să fie gratuită. Ideea este

Publicitate

că acum universitățile nu urmăresc decât profitul (număr mare de rezidenți, catedre supradimensionate, lefuri) și nu le interesează calitatea „produsului“. CM, în schimb, ar trebui să fie interesat în primul rând de calitatea și competența corpului medical. În această situație, deocamdată ușor utopică, mă aștept ca medicii să fie mândri că sunt membri ai CM și să fie mai solidari între ei. Cu cât intrarea în club e mai dificilă, cu atât clubul e mai puternic.

     Dar, până la această schimbare majoră, pot fi făcuți pași mai mici și la fel de utili, care pot fi inițiați și puși în practică de colegiile județene. De exemplu, Colegiul Medicilor ar trebui să nu mai autorizeze contra cost cabinete/spații cu destinație medicală. Oricum nu poate reglementa numărul de specialiști într-un teritoriu, iar registrul unic al cabinetelor e la DSP, cum și trebuie să fie. Deci CM autorizează medicii, iar DSP autorizează spațiile pe baza inspecției de specialitate. În plus, Casa de asigurări își face propria inspecție când soliciți un contract pe asigurări, cum e și normal într-o relație contractuală. Cred că majoritatea medicilor va aprecia această ușurare a poverii actelor de înființare, dar și economia realizată. Un alt exemplu este de la comisia de jurisdicție. Dacă aceasta hotărăște că medicul reclamat nu este vinovat și decizia este eventual confirmată de comisia superioară de la CMR, ar trebui ca CM să sprijine medicul dacă pacientul se adresează justiției. Cea mai bună formă de sprijin ar fi alocarea unei sume (fixă, procentuală, ca procentele de subvenție la medicamentele generice) pentru a ajuta medicul să-și plătească avocatul ales. Această sumă ar trebui probabil să acopere jumătate din cheltuielile de judecată ale medicului. Asta ar fi o dovadă substanțială de solidaritate a CM. O altă dovadă de solidaritate colegială ar fi să-i ajutăm pe medicii care clachează. Fie fac burn-out la serviciu, fie li se destramă viața personală, ei riscă să se afunde în depresie, alcool sau cinism. Putem să-i ajutăm discret și eficient, fie plătind prin colegiu ședințe de psihoterapie (vezi mai sus propunerea pentru avocați), fie cu o internare la reabilitare sau trimiterea într-o stațiune climaterică pentru recuperare.

     În ceea ce privește manifestările științifice medicale, este o „producție la hectar“ înfloritoare. Nu cred că medicina românească are resursele de cercetare ca să poată umple cu un conținut semnificativ toate aceste reuniuni. Poate că manifestări mai puține dar mai pline de conținut ar atrage prezența, dar și prețuirea medicilor. CM ar putea, de exemplu, să nu mai crediteze manifestările mai scurte de o zi și care nu au cel puțin un atelier practic de trei ore. Dacă nu avem tot timpul noutăți științifice relevante, avem mai des tehnici și proceduri ce trebuie învățate sau împrospătate.

     Nu în ultimul rând, CMR s-ar putea constitui și într-un fond privat de pensii pentru medici. Dar asta deja e o altă discuție.

N. red.: În prima decadă a lunii martie se reiau alegerile pentru funcțiile de conducere ale Colegiului Medicilor, deoarece în decembrie au fost anulate în 35 de județe care au acceptat candidaturile unor medici cu cel puțin două mandate în aceste funcții.