PUBLICITATE
Dincolo de impreciziile evidente – la Medicină există mai multe cursuri dedicate nutriţiei şi cei mai mulţi medici pe care-i cunosc fac permanent cercetare suplimentară -, am remarcat buna-cuviinţă a autorului şi fireasca îngrijorare de părinte.
Chiar e firească o astfel de îngrijorare? Da, da, de o mie de ori da. Este unul dintre efectele adverse ale iubirii de mamă (sau de tată). Vine la pachet cu tandreţea şi lupta zilnică pentru a-i fi cât mai bine copilului tău. Chiar şi celor mai raţionali părinţi le este greu să lupte cu astfel de griji sâcâitoare, fantomatice. Ele bântuie mai ales noaptea, după ce s-a liniştit casa şi în cameră mai pâlpâie doar lumina rece a monitorului sau a smartphone-ului. Şi atunci părintele încearcă să le împrăştie folosind cea mai la îndemână sursă de informaţie.
Aproape trei sferturi dintre noi (72%) folosim Internetul pentru a căuta informaţie medicală. Jumătate din cele mai frecvente zece căutări pe Google în limba română în 2014 au fost termeni medicali. Dar părintele care caută informaţii în limba română pe Google despre vaccinuri are motive serioase să se ia cu mâinile de cap.
Dacă în engleză motorul de căutare oferă în primul rând surse credibile, serioase, în română e exact pe dos. Jumătate din rezultatele afişate pe prima pagină trimit către siteuri sau bloguri care povestesc despre cum vaccinurile (inclusiv ROR, cel despre care vorbim acum) ne omoară copiii.
Într-o astfel de situaţie ar trebui să ne bazăm pe capacitatea părintelui îngrijorat de a face diferenţa între sursele de informaţie de încredere şi cele necredibile. În realitate asta nu se întâmplă.
Trei sferturi dintre noi nu verificăm care este sursa, data publicării şi cine sunt autorii informaţiilor medicale pe care le citim (studiu Pew Internet & American Life Project, 2013). Deşi 85% dintre noi considerăm de încredere orice informaţie medicală găsită online, medicii o confirmă ca reală în mai puţin de jumătate din cazuri: doar 41%!
Avem aşadar dificultăţi în a discerne între informaţia medicală serioasă şi cea falsă. Cei mai mulţi dintre noi. Iar atunci când pe terenul deja fertilizat de îngrijorare cad seminţele otrăvite ale conspiraţioniştilor anti vaccin, părintele se alarmează. Firesc, nu?
Cum îl ajută statul român pe părinte să se liniştească? Prin spitalele murdare. Prin scandalurile uriaşe cu medici şi oficiali din Sănătate corupţi. Prin legăturile documentate dintre cei mai tari profesori de medicină şi industria farmaceutică. Prin lansarea cu surle şi presă de către prim-ministru (Victor Ponta în acest caz) a unui vaccin dovedit ulterior ca fiind toxic. Alarma părintelui este intensificată de un sistem sanitar corupt şi murdar, nicidecum redusă.
Pe acest fundal şi după ce s-a documentat “vreme de luni de zile”, părintele aleargă, desigur, la medic. Acolo se va lovi de modelul paternalist al practicării medicinei, răspândit încă în toată Europa, nu doar în România. Medicul este cel care ştie întotdeauna cel mai bine şi timpul său nu poate fi risipit cu îndoielile neştiutorilor pacienţi. Nu e un defect de caracter al breslei medicale, ci unul de educaţie, o educaţie veche de multe secole. „Medicii trebuie să evite să sacrifice timp doar pentru capriciile pacienţilor”, scria în 1790 dr. Benjamin Rush, unul dintre părinţii fondatori ai medicinei americane.
„În general, doctorilor nu le plac pacienţii deştepţi”, scrie dr. Eric Topol, în 2015. Dacă faceţi parte dintre ei, adică vă pregătiţi înainte de a veni la medic citind despre problema cu care vă confruntaţi, e foarte posibil să pierdeţi orice brumă de simpatie şi disponibilitate din partea omului în halat alb care ar trebui să vă risipească, răbdător, îngrijorările (vezi studiul din British Medical Journal publicat aici în 2013).
Medicina paternalistă domină şi în România: 64% din medici şi 82% din asistenţii medicali limitează accesul pacienţilor la informaţiile medicale personale (autorul studiului este dr. Andrei Nanu, UMF Bucureşti). În general, la capitolul respectării drepturilor pacienţilor România stă foarte prost (conform Indexului European al Consumatorului de Sănătate din 2014 - citeşte aici).
Într-un aşa context nici nu mă mir că părintele care mi-a scris a ajuns la concluzia că „fiecare părinte trebuie să-şi asculte intuiţia şi ceea ce îi spune va fi cel mai bine pentru copilul lui”. Nu îl aprob deloc, dar încep să înţeleg cum a ajuns aici.
Părintele anti vaccin din România este o victimă. Victima unui spaţiu public dominat de conspiraţii şi de zvonuri. A unei bresle medicale conduse pe principii feudale, în care Profesorul e prinţul şi pacientul e iobagul. A unui sistem medical public în care e tot mai greu să ai încredere. Încrederea - acest ingredient esenţial în medicină.
Într-o astfel de atmosferă e atât de uşor să dai crezare discursului anti vaccin produs de doamne diafane, care publică cărţi despre prăjiturele, apar la televizor şi mai şi sunt credincioase. Cum ar putea concura cu ele studiul care a urmărit peste 530.000 de copii danezi fără să găsească nicio legătură între vaccinul ROR şi autism? Cum ar putea concura cu ele sutele de studii care demonstrează că vaccinul ROR nu produce efecte adverse semnificative?
Deşi nu îi aprob deloc, îi înţeleg pe părinţii care ezită să-şi vaccineze copilul. Dar atunci când aceşti părinţi se transformă în predicatori anti vaccin care cer vehement ore de emisie şi drepturi la replică, nu mai este nimic de înţeles.
Inconştienţa şi conspirita nu se tratează cu drepturi ci, cel mult, cu un imens hohot de râs.
- CÂTEVA DATE DESPRE VACCINUL ROR
Academia Americană de Pediatrie a pus la dispoziţie un document (aici în engleză) care citează peste 40 de studii în care au fost incluşi zeci de mii de copii şi la care au lucrat sute de medici şi cercetători de la cele mai redutabile universităţi din lume. Concluzia este unanimă: vaccinarea contra rujeolei, rubeolei şi oreionului la copii nu produce efecte adverse semnificative.
Cine riscă cel mai mult complicaţii serioase în cazul îmbolnăvirii de rujeolă?
- Bebeluşii până la un an;
- Copiii nevaccinaţi;
- Gravidele nevaccinate;
- Bolnavii de leucemie sau alte boli imunodepresive.
- Epidemia din 1999 din Olanda: 2300 de cazuri, trei copii decedaţi.
- Epidemia din 2000 din Irlanda: 1200 de cazuri, trei copii decedaţi.
- Epidemia din 2013 din Franţa: 15.000 de cazuri, şase copii decedaţi.
- Înainte de introducerea vaccinului ROR oreionul era principala cauză a meningitei virale şi a pierderii auzului la copii.
- Jumătate din totalul infecţiilor cu oreion ating sistemul nervos central.
- Unul din zece adulţi care fac oreion sunt afectaţi de atrofie testiculară.
- Cei alergici la neomicin sau cu istoric cunoscut de alergii severe.
- Femeile gravide.
- Bolnavii de cancer.
Efectele adverse în urma vaccinării cu ROR sunt slabe, mult mai blânde decât potenţialele complicaţii ale bolii. Poate apărea o formă uşoară de rujeolă sau oreion care durează maxim trei zile, cel mai frecvent simptom fiind febra moderată. Aici găsiţi mai multe informaţii despre vaccinul ROR (în engleză).
CÂND SE ADMINISTREAZĂ VACCINUL ROR?
Se recomandă ca bebeluşii să fie vaccinaţi între un an şi un an şi 3 luni şi încă odată între 4 şi 6 ani. Peste 95% dintre cei vaccinaţi devin imuni după primirea primei doze, şi 97% după primirea celei de-a doua doze. Vaccinul eşuează să ofere imunitate în restul de 3% din cauza erorilor de administrare sau de a păstra vaccinul la temperatura corectă (sursa tuturor datelor de mai sus sunt fie siteurile autorităţilor de sănătate din Marea Britanie şi Statele Unite, fie studii publicate în jurnale ştiinţifice de prim rang).
Nota: comentariile care nu fac referire la subiectul articolului sau disemineaza speculatii pseudo-stiintifice nu vor fi aprobate.
Citeste mai multe despre vaccin
[P] ---------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu