Te simți iubit de mama ta? – guest post Cristina Gherghel

Mi-e greu să scriu aceste rânduri. Mi-e greu, pentru că odată ce pui negru pe alb un gând sau un sentiment negativ parcă devine instant real.
Săptămâna trecută, am primit un e-mail privat trimis de pe unul din cele 30 de blog-uri ale mele intitulat „Eu merit”.  Primesc multe mesaje de pe bloguri și pe rețelele sociale. Toate mă emoționează și mă pun pe gânduri, căci cine scrie în privat se confruntă cu o situație atât de urâtă încât nu are curajul să o mărturisească într-un comentariu public. Mesajul în cauză era de la o fată disperată, care mi-a spus cu multă durere că mama ei nu numai că nu o iubește, dar o urăște și-și bate joc de ea. Mi-a scris multe întâmplări, ca să înțeleg că nu este numai o idee paranoică în capul ei. Cu infinită amărăciune a trebuit să recunosc că fata, să-i spunem Elena (deși o cheamă altfel), are dreptate. Din ceea ce mi-a povestit a reieșit clar că mama ei nu are nici cea mai mică considerație față de copilul ce a purtat în pântece vreme de 9 luni. Mama Elenei cere de la fată ca aceasta să se dedice ei trup și suflet. Elena îi face toate treburile casei – deși mama este destul de tânără și în putere, dar nu are timp, căci se uită la toate telenovelele care există. Pe lângă asta, mama o vorbește de rău la prietene și vecine, o blestemă și-i dorește tot răul din lume etc.
Nu este prima dată când aud așa ceva, dimpotrivă, dar am plâns cu lacrimi amare și m-am pus în genunchi să-ntreb de ce? De ce unele mame se comportă așa? De ce le-a fost permis să aibă copii când nu sunt capabile să iubească și să ofere confort? De ce ele au devenit mame fără suflet, când alte femei și-ar da viața pentru a avea un copil?
Evident că nu am primit răspunsuri. Și ar fi culmea să aud voci în jurul meu (sau în capul meu) când nimeni nu vorbește. Nici măcar televizorul – căci mama, draga de ea, nu știu din ce motiv – nu vrea să-l mai deschidă. Niciodată. Și dacă nu vrea televizor, nu vrea nici radio – deci este liniște deplină în casă – perfect pentru un scriitor. Dar asta-i o altă poveste.
De mult am vrut să public o carte despre părinții care-și tratează copiii ca pe niște sclavi, dar mi-a fost frică și parcă rușine. Rușine de parcă i-aș fi făcut o nedreptate mamei mele – o mamă eroină – mama a 10 copiii. Dar ea nu are nicio vină că alte mame nu-și iubesc copiii.
Iubirea părinților ar trebui să fie necondiționată. Și, în cele mai multe cazuri, este. Mamele și tații își iubesc copiii indiferent de cum se comportă și ceea ce fac aceștia. Dar există tot la fel de multe cazuri în care părinții își urăsc copiii, de parcă ar fi vina acestora că s-au născut.
Să crești un copil nu e ușor. Nu a fost ușor pe vremea lui Ceaușescu – când se făceau cu grămada – dar acum este și mai greu. Dar nimeni nu obligă o femeie să facă copii, dacă nu-i vrea! Mai ales în ziua de azi.
E ușor pentru mine să vorbesc, că nu-s măritată și n-am datorii față de un bărbat, știu. Cer scuze acelor femei care au rămas însărcinate din întâmplare. Nu am nimic împotriva lor dacă își iubesc copiii, căci știu cât au suferit. Părinții mei nu au plănuit niciun copil, dar i-au primit cu drag pe cei pe care i-a dat cerul: 10 (11 de fapt). Și i-au iubit pe toți.
Mulți dintre noi cred că o mamă își iubește copilul pentru că nu se poate altfel – este carne din carnea ei – dar, din nefericire, iubirea nu se i poate impune nimănui. Nici măcar sau mai ales, unei mame. Dar eu nu condamn nici aceste mame care nu-și iubesc copiii, eu le condamn pe acelea care-și bat joc de ei și-i tratează ca și cum ar fi proprietăți fără drept de apel. Știu că există mame care vor să intervină mereu în viața copiilor de parcă ar fi un drept divin. Unele pretind ca ai lor copii să renunțe la tot și să se dedice îngrijirii celor ce le-au dat viață „că doar de asta te-am făcut”. Unele sunt mereu bolnave, mereu nefericite, tot timpul victime. Părinți toxici.
Elena mi-a spus că e nefericită în căsătorie – soțul este bețiv și violent (printre altele) – și ori de câte ori are curajul să recunoască asta în fața mamei ei, aceasta râde, ridică ochii spre cer, și spune cu ironie: „Și ce să-ți fac eu dacă asta meriți? Tu l-ai ales. Nu veni să te plângi la mine!”
Și mi-a mai spus că este grav bolnavă și face eforturi uriașe ca să meargă la serviciu. Femeia care a născut-o știe și când Elena are câte o criză acută de durere, mama ei fie o ignoră total, fie îi spune să înceteze să facă scene, că nimeni nu este sănătos.
„Nu pot să vorbesc nimic cu ea, nu mă ascultă și mă ia în râs. Deseori mă-ntreb dacă sunt înfiată, căci mamele ar trebui să-și iubească copiii, așa cum îi iubesc eu pe-ai mei. Și Dumnezeu mi-e martor că n-am avut de unde să iau exemplu”, a adăugat Elena.
Se spune că mama este singura persoană care ar trebui să te înțeleagă și să-ți fie alături în cele mai grele momente ale vieții, dar multe mame se comportă mai rău ca dușmanii în toate aceste situații. Și dacă mama nu te iubește, atunci cine?
Dacă mama își bate joc de tine, cu durere în suflet îți spun să pleci departe de ea – eu care m-am întors în țară să mă îngrijesc de mama mea știu ce vorbesc. Și nu te simți vinovat, căci nu e vina ta că ea nu te iubește. Este dreptul tău să-ți faci o familie și să fii fericit. Dar gândește-te bine, reflectă intens asupra motivelor pentru care crezi că mama ta nu te iubește. Dacă și-a făcut datoria față de tine: dacă te-a spălat, te-a îmbrăcat, ți-a dat de mâncare, ți-a suflat pe răni, ți-a șters lacrimile când ai plâns și te-a ținut la pieptul ei până ai adormit, atunci ea te iubește. Nu o pune deoparte și nu te supăra pe ea când îți dă câte un sfat sau își spune o părere cu care nu ești de acord – tot din iubire o face. Ignor-o doar când vrea să-ți comande viața sau îți cere mereu să renunți la tot, ca s-o servești pe ea. Mama are datoria (dacă vrea) să-și dea viața pentru copii, niciodată invers. Nu te  enerva pe ea nici dacă suferă de o boală a minții – nu se poate controla și sunt sigură că suferă mai mult decât îți poți imagina. Știu că e greu, dar nu este vina ei că face sau spune lucruri care te îndurerează. Mintea i se poate deteriora oricui, în orice moment. Fii răbdător și înțelegător – căci cum faci, așa găsești. Poate și tu ai copii la rândul tău. Poate acum înțelegi de ce părinții tăi erau severi cu tine și-ți puneau reguli.
Mamelor care vă iubiți copiii, vă rog din inimă să mă iertați dacă v-am supărat cu acest material – nu era intenția mea, nici pe departe. Ba chiar scriu o poveste despre dragostea de mamă – dar copiii care suferă fără vină din cauza părinților au dreptul să-și facă auzită vocea și durerea. Eu sunt de partea celor care iubesc și sunt împotriva oricărei forme de maltratări. Copiii nu sunt proprietatea și nici sclavii părinților. Una dintre poruncile lui Dumnezeu sună cam așa: „Cinstește pe părinții tăi, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ.” Când eram mică, am întrebat un preot de ce nu există o poruncă de acest gen și invers?
Copii, iubiți-vă părinții, îngrijiți-vă de ei și respectați-i. Părinți, faceți la fel, că așa-i omenește.

Dacă ai apreciat, te aștept pe blog-uri și rețele sociale:

• https://www.facebook.com/autorcristinag
• https://twitter.com/autorcristinag
• https://devorbacucristinag.blogspot.com

Nu uita că voi începe să fac vlogging pe YouTube. Mulțumesc din inimă celor care s-au abonat deja.

CRISTINA GHERGHEL