Și ce dacă ne pleacă medicii?

Și ce dacă ne pleacă medicii?

Autor: Dr. Marius I. UNGUREANU | 4 Martie 2016

      Plecarea medicilor din România este un subiect care va stârni discuții oricând și oriunde. În timp, s-a ajuns ca fenomenul să aibă o puternică încărcătură emoțională, alimentând discursurile politicienilor, reacții în presă sau chiar banale discuții între prieteni, la o cafea. Peste tot auzim și citim că medicii sunt „ai noștri“, un „produs românesc“ de care ar trebui să se bucure (doar) românii. De aici și până la a picta o imagine fatalistă a viitorului mai rămâne un singur pas. Însă realitatea este că, dincolo de toate implicațiile, decizia fiecărui medic (sau asistent) de a pleca în altă țară este una pur individuală și nu poate fi îngrădită de nimeni. Mai ales în contextul apartenenței României la Uniunea Europeană, această decizie este acum facilitată de un cadru legislativ care permite integrarea cu ușurință, pe termen mai scurt sau mai lung, în orice alt sistem de sănătate dintr-un stat membru.

      Dacă lucrurile ar rămâne la nivel individual, probabil că totul ar fi mult mai simplu. Reacțiile mai mult sau mai puțin emoționale au însă și un alt substrat. Plecarea medicilor lasă în urmă goluri pe care nimeni nu își propune să le acopere. În timp, aceste goluri au creat dezechilibre majore în accesul la servicii medicale – mai ales în zone rurale sau pentru populația cu un statut socioeconomic redus. Mai mult decât atât, aceste goluri pot fi citite printre rânduri atunci când auzim relatări ale unor catastrofe care lasă în urmă zeci de morți sau răniți.

      Un sistem de sănătate nu poate funcționa la parametri optimi fără resurse umane în număr suficient și cu o pregătire corespunzătoare. Din acest punct de vedere, sistemul de sănătate românesc este falimentar la ambele capitole. Dovadă stau indicatorii cuprinși în rapoarte OMS sau OECD, care ne plasează constant la extremele clasamentelor. Numărul de medici formați în România și care practică în Germania a crescut de la 342 în a

Publicitate

nul 2000, la 3.042 în 2013. Similar, pentru Marea Britanie, numărul a crescut de la 273 în 2008 la 848 în 2014¹. Aceste date sunt doar niște frânturi dintr-o realitate pe care România nu o poate cuantifica în mod corespunzător deocamdată. Dar e suficient cât să realizăm că migrația medicilor români aduce cu sine efecte asupra echității și eficienței serviciilor de sănătate². Din păcate pentru România, până acum ne-am concentrat pe efectele negative ale migrației (scăderea accesului populației la servicii, costurile investite de statul român în formare, creșterea volumului de muncă pentru cei care rămân în sistem) pentru că ele sunt cele mai pregnante. Un posibil efect pozitiv ar fi cel al experienței dobândite de cei care pleacă și se întorc, însă nici acesta nu poate fi ușor cuantificat, pentru că nu știm câți din medicii plecați se întorc. În plus, când efectele negative ne copleșesc, este greu să le căutăm și pe cele pozitive.

      Mobilitatea medicilor nu este în sine un lucru bun sau rău și, mai ales, nu poate fi îngrădită, pentru că este un drept fundamental al oricărui individ. Probabil că aceasta este prima lecție pe care trebuie să o învățăm ca țară. Medicii care ne pleacă nu sunt ai noștri. Decizia fiecăruia de a pleca este cu adevărat a fiecăruia. Ce putem face, totuși? Putem să lucrăm pe baza motivelor despre care deja știm că îi determină pe medici să plece. Putem să răsfoim zecile de documente produse de organizații internaționale, pentru a ne inspira viitoarele politici de retenție a personalului medical. Putem să începem să adresăm corupția generalizată din sistemul sanitar, pentru ca oamenii din sistem să nu se simtă în fiecare zi părtași la un furt generalizat și să plece apoi dezgustați. Și acesta este doar începutul. Alte soluții vor apărea pe parcurs.

      Începeam prin a spune că plecarea medicilor din România va stârni discuții oricând și oriunde. Aparent, există o excepție – Ministerul Sănătății. Plecarea medicilor va rămâne un subiect de discuție cu o puternică încărcătură emoțională cel puțin până când Ministerul Sănătății va binevoi să-și recunoască incapacitatea de a gestiona fenomenul și va începe să caute cu adevărat soluții. Momentan, prin lipsa de acțiune, Ministerul Sănătății pare a se întreba retoric: și ce dacă ne pleacă medicii?

¹Lafortune G. Mornitoring health workforce migration through international data collection: progress with OECD/Eurostat/WHO-Europe Joint Questionnaire. Third Joint Action Conference on Planning & Educating Health Workforce without Borders. Varna, 2016 Feb

²Glinos I. Making health professional mobility work better: why and how. Third Joint Action Conference on Planning & Educating Health Workforce without Borders. Varna, 2016 Feb