Liviu Brătescu este noul şef al liberalilor romaşcani
29 April
01:30
2015
Luni, 27 aprilie, liberalii nemţeni s-au reunit în şedinţă de Birou Politic Judeţean. Printre deciziile adoptate a fost şi una care vizează dizolvarea Biroului Politic Local de la Roman, la mai puţin de o săptămână de la momentul la care membri ai PNL şi PDL Roman şi-au ales reprezentanţii.
Preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc, nu a oferit foarte multe detalii cu privire la schimbări, dar cert este faptul că senatorul Eugen Țapu a fost înlocuit cu Liviu Brătescu, fost candidat pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 4 Roman şi actual consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Iaşi.
“Decizia de dizolvare a Biroului Politic Local Roman nu are legătură cu şedinţa de joi. Deciziile PNL în cadrul şedinţelor interne privesc, dintr-un punct de vedere, pregătirea alegerilor, nu sunt reactive faţă de alte decizii. PNL este o echipă unită şi nu sunt fricţiuni care să determine mesaje publice distorsionate. Nu ştiu elemente care să-mi permită să spun dacă şedinţa de joi de la PNL Roman a fost statutară sau nu, şi aici mă refer la fostul PDL”, a afirmat deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ.
Referitor la primirea sau nu a primarului municipiului Roman în PNL, preşedintele PNL Neamţ a spus că Laurenţiu Dan Leoreanu este cel care trebuie să-şi exprime dorinţa de a se alătura liberalilor, înainte ca membrii PNL să ia o hotărâre. “Faţă de fiecare persoană, PNL se va exprima când va avea o solicitare. Ca o opinie personală, domnul primar Laurenţiu Dan Leoreanu este un om care merită respectat, dar trebuie să-şi definească poziţia”, a mai spus Mugur Cozmanciuc.
“Mă voi întâlni cu domnul deputat Cozmanciuc şi voi avea o discuţie cu dumnealui. Îi mulţumesc pentru cuvintele sale şi eu îl respect. Ne vom întâlni şi vom discuta să vedem ce posibilităţi de colaborare există”, a declarat Laurenţiu Dan Leoreanu.
Senatorul Eugen Țapu nu a comentat situaţa, iar Liviu Brătescu nu a oferit, până acum, un punct de vedere, dar a promis că o va face cât de curând.
Liviu Brătescu – primul, Elena Udrea intră în Parlament de pe locul 2
10 December
07:49
2012
Numărătoarea voturilor alegătorilor din Colegiul 4 Roman – Ion Creangă, făcută până la ora 24.00, a condus la concluzia că Liviu Brătescu, candidat al USL pentru Camera Deputaților, este cîștigător, cu 12.346 de voturi, în timp ce Elena Udrea, contracandidat din partea ARD, a obținut 11.010 voturi. Procedura de redistribuire a voturilor o poate propulsa pe Elena Udrea pe doritul fotoliu de deputat, chiar dacă s-a clasat pe locul 2 în preferințele alegătorilor din Roman și comuna Ion Creangă. La sediul de campanie al Elenei Udrea a fost liniște desăvârșită până la ora 24.00, moment în care a apărut liderul PDL Neamț, Gheorghe Ștefan.
“A fost o bătălie grea, cea mai grea, pentru că nu ne-am bătut doar cu candidații, ne-am bătut cu tot USL-ul, cu toate televiziunile care au fost antrenate în campanie împotriva mea și au lansat minciuni. A fost o campanie mizerabilă, dar susținerea de care m-am bucurat din partea cetățenilor a făcut să fac față acestor provocări. Mulțumesc primarului Leoreanu și domnului Gheorghe Ștefan, mulțumesc romașcanilor pentru sustinere și promit că nu-i voi dezamăgini. Peste patru ani vom face bilanțul și vă promit că vom continua să construim pentru Roman și romașcani. Campania făcută de mine și echipa ARD a fost construită pe fapte; am avut un contracandidat slab, care a obținut un rezultat sub nivelul USL pe județ. Vom continua să ne batem cu USL de aici, din inima Moldovei, vom face rezistență la ceea ce înseamnă uselizarea țării, vom apăra statul democratic și vom recâștiga electoratul care merge cu cei care construiesc și nu cu cei care demolează. Peste patru ani, vom vorbi despre succesul ARD”, a declarat Elena Udrea.
”Pe contrasens cu favorita președintelui”
17 October
02:24
2014
Istoricul Liviu Brătescu, candidat în Colegiul nr.4 la alegerile parlamentare din partea USL, a lansat, miercuri, la Roman, cartea în care vorbește despre campania electorală făcută la Roman și la Ion Creangă în noiembrie 2012. ”Pe contrasens cu favorita președintelui. Cronica unei campanii” prezintă tot ceea ce s-a întâmplat în aproximativ două luni cu omul și cu candidatul Liviu Brătescu. În paginile acestui jurnal se regăsesc multe personaje politice de actualitate, dar nu doar atât. Oamenii simpli, care l-au impresionat pe Liviu Brătescu, își au locul lor. La fel se întâmplă cu jurnaliști, membri ai clerului, dar și reprezentanți ai autorităților. Cei care vor lectura această carte vor avea doar două opțiuni: vor aprecia exercițiul de sinceritate al autorului sau vor crede că totul este doar o strategie de marketing. Cert este că jurnalul de campanie nu va produce indiferență.
La evenimentul de lansare au participat persoane apropiate autorului și multe cadre didactice. ” Vă mărturisesc că nu am apucat să citesc cartea, însă cred că știu despre ce este vorba în carte din discuțiile pe care le-am avut în timpul campaniei electorale. Poate cartea nu ar fi fost scrisă, dacă nu aș fi avut inițiativa și nu ar fi fost rugămintea mea expresă ca Liviu să candideze la el acasă. Liviu a acceptat, neștiind în ce se bagă”, a spus senatorul Eugen Țapu.
Povestea apariției acestei cărți a fost completată de Florin Iancu, director de dezvoltare al Editurii ”Adenium”: ”Este o carte jurnal, însă Liviu a strecurat destul de multe introspecții despre ceea ce simțea el, dar și ce simțeau cei din jurul lui. M-a frapat, încă din primele pagini, senzația de singurătate a lui Liviu, în raport cu cei care ar fi trebuit să se implice în campanie. Pe lângă aspectele tragice ale cărții, Liviu presară foarte multe aspecte comice, fie din periplul prin orașul Roman, peripeții cu Poliția Locală, cu organizații și instituții, dar și din vizitele în comuna Ion Creangă, unde locuitorii l-au primit pe Liviu cu dragoste prietenească, cu nostalgie, dar și cu respect și cu speranță. Vă garantez că este o carte pe care, dacă o veți lua în mână, nu o veți lăsa până la final. Așa mi s-a întâmplat mie”. Liviu Brătescu a transmis mesajul său:” Am urmărit comentariile apărute despre campania din 2012 și am avut sentimentul că unii uitau cine a învins-o pe Elena Udrea. Formula folosită, de multe ori, era «profesorul de la Iași», «tânărul de la Iași», «băiatul ăla de la Iași». Dar «băiatul ăla de la Iași» are nume și prenume. Promit tuturor celor care mi-au uitat numele că le voi aduce aminte cum mă cheamă”.
Liviu Brătescu este doctor în istorie, cercetător științific la Institutul „A.D. Xenopol” din cadrul Academiei Române și director al Ateneului Tătărași. Născut la Roman și cu bunici la Ion Creangă, Liviu Brătescu a fost multor tineri romașcani profesor de istorie sau de cultură civică, în cei cinci ani în care a predat la Roman.
Primarul Leoreanu negociază intrarea în PNL
12 May
02:10
2015
Înscrierea primarului municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, în Partidul Naţional Liberal (PNL), se pare că este tot mai aproape. Din ultimele declaraţii pe care primarul le-a făcut pe această temă reiese că anunţul va fi făcut în perioada imediat următoare, nu mai târziu de sezonul estival.
“Suntem într-o fază de armonizare, de discuţii şi de încercare de a pune lucrurile pe un făgaş comun, dar un făgaş lucrativ, care să nască plus valoare. În mare, discuţiile s-au purtat deja. Este adevărat că sunt în negocieri cu PNL, dar aşteptăm ca lucrurile să se aşeze frumos, într-o ordine. După ce vezi totul pus la punct, poţi să prezinţi raftul organizat, nu în timp ce se aşează. Totul face parte dintr-o strategie. Rog numai, aşa cum spunea Caragiale, «să aveţi puţintică răbdare»”, a declarat primarul Leoreanu.
Întrebat cum de a acceptat să poarte negocieri cu partidul care este condus, la Roman, de către Liviu Brătescu, primarul Leoreanu a afirmat că el nu este omul care să fie mânat de frustrări. Liviu Brătescu a făcut referiri dure la adresa lui Laurenţiu Dan Leoreanu, în cartea sa, numită “Pe contrasens cu favorita preşedintelui”, în care descria campania electorală din 2012 pentru ocuparea unui loc în Camera Deputaţilor pentru Colegiul 4 Roman, acolo unde Liviu Brătescu a fost adversarul Elenei Udrea, care a fost susţinută de primarul Laurenţiu Dan Leoreanu. În carte, Liviu Brătescu îl descrie pe Leoreanu drept “piticul pupăcios care nu ştia cum să facă să stea cât mai mult în preajma frumoasei prinţese”, iar la un moment dat a vorbit despre “transformarea primarului Leoreanu în bodyguardul noii prinţese”.
“Cred că proiectele care se pot vectoriza în perioada următoare sunt mult mai importante decât anumite discuţii care ţin de relaţiile interpersonale. Nu cred că Liviu Brătescu a avut vreodată o părere altfel decât bună despre mine. Cred că a fost vorba despre jocul politic, care îi face pe foarte mulţi să emită anumite puncte de vedere. Aşa cum am mai spus, referitor la persoana mea, inclusiv adversarii mei cei mai redutabili ar fi vrut să mă aibă ca partener şi colaborator. Important este că eu sunt un om care nu ţine cont de ură, de răutăţi, eu nu acţionez din frustrări. Iau lucrurile ca atare. Fiind un om care a fost în mjlocul unor jocuri politice, pot să înţeleg şi ştiu exact spiritul jocurilor politice. Unii au mai mare abilitate să îl facă, alţii mai puţină. Eu, probabil, având această abilitate mai mare, fără falsă modestie, am fost şi mai îndrăgit de anumiţi oameni din toate partidele politice din oraş, oameni care au spus lucruri apreciative despre persoana mea ca administrator de oraş”, susţine Laurenţiu Dan Leoreanu.
foto: Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, alături de preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc, şi preşedintele PNL Roman, Liviu Brătescu
De 1 Mai, surpriză politică în parcul municipal
01 May
15:00
2015
Parcul municipal Roman s-a deschis, oficial, vineri, 1 mai, cu invitaţi surpriză. Aceştia au fost reprezentanţii organizațiilor PNL Neamţ şi Roman, care au răspuns invitaţiei primarului Laurenţiu Dan Leoreanu de a vizita parcul din Roman. Deputatul Mugur Cozmanciuc – preşedintele PNL Neamţ, deputatul Radu Surugiu – preşedintele PNL Piatra Neamţ şi Liviu Brătescu – preşedintele PNL Roman au venit însoţiţi de mai mulţi liberali. Nici primarul (încă) independent Laurenţiu Dan Leoreanu nu a fost singur, acesta fiind însoţit de angajaţi ai Primăriei municipiului Roman şi de consilieri locali şi judeţeni.
După o scurtă plimbare în jurul lacului, liderii politici au dat declaraţii presei, dar fără să vorbească deschis despre o colaborare politică.
“Noi înţelegem că suntem de 1 Mai împreună pentru a ne simţi bine şi pentru a vizita un pic parcul municipal, deoarece am aşteptat mult acest moment. Sigur, suntem şi în mijlocul unor discuţii şi al unor analize, pentru că avem multe puncte comune şi aceste discuţii pot da o rezultantă pozitivă pentru oricine şi chiar şi pentru comunitatea pe care o reprezinţi”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu. Acesta a adăugat că orice pas politic începe cu dialog.
Referitor la o eventuală înscriere a lui Laurenţiu Dan Leoreanu în PNL, Cozmanciuc a declarat: “Poate fi o construcţie serioasă, bazată pe principii corecte şi pe caracter, pe respect. Înainte de toate, trebuie ca fiecare comunitate şi fiecare cetăţean să primească ceea ce trebuie. Adică respect, demnitate, fonduri pentru comunitatea locală, crearea de locuri de muncă, susţinerea investiţiilor. În jurul acestor idei putem discută oricând, cu mare drag, cu orice persoană. Eu îl respect pe domnul primar pentru că are astfel de deschideri, dovadă fiind ceea ce s-a întâmplat aici, în acest parc”.
“În ultimul timp s-au şi petrecut câteva lucruri care ne aproprie, ţinând cont de rezoluţia adoptată de Partidul Naţional Liberal la Neamţ, o rezoluţie care anunţa o colaborare bazată pe dechidere, pe demnitate, pe onoare, pe liberă exprimare a opţiunilor. Sunt şi lucruri care s-au întâmplat puţin mai demult care ne-au apropiat. Și anume susţinerea dezvoltării zonei Moldovei – care, din păcate, nu numai în ultima vreme, este puţin susţinută. Iar Moldova este foarte dorită în campanii, în manifestări şi mişcări politice, dar mai puţin în dezvoltare: în autostrăzi, în crearea de locuri de muncă, în aducerea de investiţii. Pentru că o zonă ţinută în subdezvoltare este mai uşor de manipulat. Noi nu ne dorim acest lucru. Ne dorim ca oamenii să poată discerne asupra propriului destin, să hotărască asupra soartei lor, să aleagă în deplină cunoştinţă de cauza, iar dezvoltarea să fie un obiectiv foarte important pentru noi şi pentru comunităţile pe care le reprezentăm”, a mai spus Laurenţiu Dan Leoreanu.
Laurențiu Dan Leoreanu este preşedintele PNL Roman
20 June
00:00
2015
Vineri, 19 iunie, reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal (PNL) au susţinut o conferinţa de presă la Roman, pentru a prezenta intrarea oficială în partid a primarului municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu. Discuţii despre adeziunea primarului la PNL au fost mai multe, în ultimele luni, dar Laurenţiu Dan Leoreanu a evitat, până vineri, să spună deschis din partea cărui partid va candida, în 2016, pentru al treilea mandat la Primăria Roman.
“Laurenţiu Dan Leoreanu este, astăzi, în faţa dumneavoastră, în calitate de membru PNL, aspirant la tot ce reprezintă PNL în Roman, în judeţul Neamţ şi în România şi partener al nostru, al tuturor celor care luptăm pentru a ajunge la guvernare locală şi guvernare centrală. Începând de astăzi, domnul primar Laurenţiu Dan Leoreanu este membru PNL. Spun acest lucru pentru a fi eliminată orice suspiciune, orice altă interpretare. Toate discuţiile care au fost până astăzi au fost discuţii amicale, prieteneşti, dar, începând de astăzi, dumnealui este aici. Este desemnat să construiască organizaţia municipală Roman, va fi desemnat şi validat în Biroul Judeţean ca preşedinte al organizaţiei municipale Roman şi, împreună cu domnul Leoreanu, vom construi o organizaţie aici, împreună cu domnul Brătescu, împreună cu domnul Acatrinei, împreună cu toţi colegii pe care dumnealui îi va nominaliza”, a afirmat deputatul Mugur Cozmanciuc, co-preşedintele PNL Neamţ.
“Unitate în partid”
La conferinţa de presă a participat şi un reprezentant al conducerii centrale a formaţiunii politice. “Felicit Organizaţia PNL Roman pentru înţelepciunea de care a dat dovadă şi suntem în postura de a anunţa candidatura, în postura de preşedinte al organizaţiei, în persoana domnului Leoreanu. Aici, la Roman, avem o organizaţie importantă şi mesajul pe care vreau să-l transmit din partea celor doi co-preşedinţi – Alina Gorghiu şi Vasile Blaga – este acela de unitate în partid şi că de la Bucureşti este o aşteptare mare pentru alegerile de anul viitor la organizaţia Roman şi anume: câştigarea primăriei, a majorităţii în consiliul local şi cât mai mulţi consilieri pentru consiliul judeţean, dat fiind faptul că preşedintele consiliului judeţean va fi ales indirect, dintre consilieri, şi noi dorim să avem preşedinte de consiliu judeţean la Neamţ”, a declarat deputatul Ioan Bălan, vicepreşedinte al PNL.
“Orice membru care doreşte să facă performanţă în PNL se va regăsi aici”
“Mulţumesc pentru recomandare şi pentru susţinere. Vreau să confirm şi, într-adevăr, să spun că azi e un moment important pentru mine şi pentru PNL Roman, cred că şi pentru comunitatea romaşcană, pentru că de azi voi activa în cadrul PNL. Mulţumesc pentru încrederea de a fi desemnat pe funcţia aceasta de conducere, pentru ca, în perioada cea mai scurtă, să punem în funcţie Biroul de la Roman. Vreau să informez că în Birou se vor găsi toţi membrii care doresc să vină şi să construiască, să reprezinte cu demnitate şi onoare dreapta. Vreau să infirm orice speculaţie că unii se vor regăsi şi alţii nu. Orice membru, nou sau vechi, care doreşte să activeze şi să facă performanţă în PNL, se va regăsi aici”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu.
Noul membru al PNL a adăugat că printre cei care vor primi funcţii de conducere se numără Dumitru Acatrinei, Lucian Pelepco şi Liviu Brătescu. “Domnul Brătescu este un om de valoare, un om care s-a validat prin activităţile politice şi ştiinţifice. Între noi nu au fost jigniri, nu au fost lovituri sub centură, au fost lupte politice. Eu voi fi cel care îl voi susţine pe domnul Liviu Brătescu în proiectele şi viziunile dumisale politice. Voi fi alături, de ce să nu o spun, şi datorită a ceea ce s-a întâmplat (n.r. – în campania electorală din 2012, când Liviu Brătescu a candidat împotriva Elenei Udrea), probabil şi ca o reparaţie morală în timp”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu.
Mesajul său către electorat este acela că a preferat să se retragă o perioadă din politică şi a demisionat din PDL, dar că acum a revenit de unde a plecat, întrucât PDL a fuzionat cu PNL. La fel ca primarul Romanului au procedat şi consilierii locali şi judeţeni apropiaţi lui Laurenţiu Dan Leoreanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu