duminică, 28 august 2016

Liga Aleșilor PNL s-a încheiat! Rezoluția PNL: „PNL - Partidul Administrației Locale — Partidul primarilor!”

Liga Aleșilor PNL s-a încheiat! Rezoluția PNL: „PNL - Partidul Administrației Locale — Partidul primarilor!”

poza stire liga pnl 2Primarul Laurențiu Leoreanu, alături de alți lideri din Neamț ai PNL au participat la Brașov, la Liga Aleșilor Locali.
Manifestarea s-a încheiat vineri, 26 august, în jurul orei 14.30, moment când a fost adoptată și o rezoluție.
Rezoluție a Partidului Național Liberal
Partidul Administrației Locale — Partidul primarilor
Centralismul contravine valorilor liberalismului clasic, ca și doctrinei populare (creștin-democrate) pe care Partidul Național Liberal o asumă în calitate de membru al Partidului Popular European. Doctrina noastră contrapune centralismului și statismului ideile descentralizării și subsidiarității — idei mult mai productive din punct de vedere administrativ, social și economic. Suntem adversari ai suprareglementării și ai monopolizării deciziei iar, ca liberali, susținem delegarea cât mai multor competențe dinspre structurile centrale către cele locale, prin aceasta urmărind beneficiul cert al unei mult mai bune adecvări a cheltuielilor și investițiilor la necesitățile comunităților locale.
Partidul Național Liberal se consideră reprezentantul cetățenilor care își asumă responsabilitatea propriului destin, a celor care cred în inițiativa liberă și competiție, nu în monopol, în răsplata corectă a muncii, nu în dependență față de un stat discreționar. Noi, liberalii, credem că cele mai bune șanse — la educație, la un sistem medical performant, la prosperitate — ne sunt oferite de comunitatea în care trăim — începând cu familia tradițională, cu școala — care implică părinții în deciziile sale, și până la breasla profesională care ne recunoaște și ne răsplătește competențele reale, nu loialitatea față de un sistem clientelar centralizat.
De aceea, având în vedere faptul că:
Partidul Național Liberal crede în valorile profesionalismului, meritului și echității și susține o lege a salarizării unitare bazată pe aceste valori și nu pe calcule meschine electorale
Partidul Național Liberal crede în valorile transparenței și onestității morale și profesionale și susține adoptarea unui Cod de Integritate pentru Funcțiile Publice, un cod general, care să se refere la toate funcțiile publice — elective sau numite, locale sau naționale, care să privească și regimul conflictelor de interese si se referă la îndeplinirea cu integritate a unei funcții publice
Ne asumăm și preluăm în programul de guvernare al Partidului Național Liberal următoarele puncte:
1. Descentralizarea cu asigurarea resurselor financiare pentru fiecare unitate administrativ teritorială.
2. Atribuțiile administrației locale pentru sprijinul mediului economic local.
3. Salarizarea funcționarilor publici cu o creștere medie de 22% începând cu anul 2017.
4. Statutul aleșilor locali.
5. Codul incompatibilităților.
6. Salarizarea aleșilor locali.
7. Simplificarea procedurilor pentru creșterea gradului de atragere a fondurilor europene și pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală.
Credem, ca liberali, că aceste măsuri pot opri deprofesionalizarea administrației publice, motivând și capacitând pe toți cei care asumă singurele principii care pot aduce prosperitate și solidaritate reală în comunitățile României: ierarhia meritului și răsplata justă a muncii făcute cu profesionalism și onestitate, transparența cheltuirii banului public, competiție reală în investițiile publice, diminuarea birocrației și încurajarea inițiativei economice, cultural-educaționale și sociale în comunitate, solidaritate socială bazată pe familie și valorile tradiționale ale acesteia.
Cei doi copreşedinţi PNL - Alina Gorghiu şi Vasile Blaga - au avut ultimul cuvând la Liga Aleşilor Locali.poza stire liga pnl 1
Alina Gorghiu:
„La alegerile locale am avut un rezultat bun, dar se putea şi mai bine, ştiind că potenţialul PNL este mai mare de 33%. În România nu a existat niciodată alt partid de dreapta mai mare ca PNL. Acesta este un adevărar de la care toate proiectele PNL trebuie să pornească”.
„Putem obţine acel procent astfel încât PNL să fie în centrul majorităţii parlamentare, însă, dacă vrem ca asta să se întâmple şi să crească încrederea cetăţenilor, trebuie ca membrii să creadă cu forţă în partidul pe care îl reprezentam, pentru că sunt unii care se mai ocupa cu bârfe şi alte lucruri”.
„Trebuie să credem în capacitatea de a da viitorul prim-ministru al României. Eu cred că prim-ministrul va avea sânge de liberal. Haideţi să dăm o lecţie usturatoaare celor de stânga, PSD-ului!”
„Ei au avut tot ce le trebuie să facă legi bune şi drepte, dar nu au făcut nimic. Nu au eliminat abzuruile... Nu fac decât să bocească şi să se dea victime! Nu poti să te plângi şi să promiţi că vei face lucruri atunci când eşti la butoane, pentru că acum ei sunt la butoane şi nu fac nimic”
„Coaliţia PSD-ALDE nu va face nici 50% la alegerile parlamentare”
„Au trecut vremurile când România ar accepta să fie condusă de o persoană cu condamnare definitivă. Atâta timp cât Iohannis va fi preşedinte, Dragnea nu va fi prim-ministru”
„Cât au fost la Guvernare, nu au pus nici măcar o virgulă la lege care să fie dreaptă... Folosesc tactici nesimţite, necinstite...”
„În lunile care urmează, dacă vom fi la putere, vă rog să guvernaţi transparent, să nu tăiaţi cozile ca sa intraţi în faţă. Dacă sunteţi în opoziţie, cenzuraţi orice abuz al puterii locale, contestaţi tot ce e impotriva comunităţii dumneavoatră, să vă luptaţi pentru toate proiectele pe care le aveţi. Toţi trebuie să înţeleagă că PNL nu va guverna niciodată cu PSD”
„Oamenii s-au schimbat, au devenit mai exigenţi de când s-au reformat partidele politice. Oamenii nu mai vor un partid care să vină la putere! Evitaţi siuntagma asta. Venim la putere cu oameni profesionişti”
„Mă uit prin sală şi văd aici o mare parte din viitorul Guvern. Mă uit la viitorii guvernanţi chiar acum! Pentru că ştiţi cum se face o administraţie pentru progrsul României”.
De 26 de ani se întâmplă un liucru: guvernele guvernează pentru sine şi mai puţin pentru electoratul care nu e partid politic”
„Este important să spunem oamenilor cu cine candidam, deci mare grijă cu ce parlamentari defilaţi. De asemenea, avem obligaţia să le spunem oamenilor şi mesajele de guvernare, pentru că trebuie să stie ce vom face în continuare.”
„Accentul pe care PNL trebuie să-l pună în viitor este pe o gestionare competentă a economiei. Suntem un partid european care trebuie să se îngrijească de toată lumea, astfel încât România să meargă în direcţia corectă.”
„Accent pe Sănătate şi educaţie.. pentru ca românul este extrem de preocupat pe ce se întâmpla în sănătate. Vom ridica cele 8 spitale regionale.. ”
„În mandatul guvernării liberale putem mări salariile la medici, astfel ca ei să nu mai plece din ţară”
„Sunteti primari cu expereinţă mulţi dintre voi, aşa că PNL are obligaţia de a veni cu o nouă viziune asupra ajutoarelor sociale. Nu mai acceptaţi să se vină cu Mercedesul la ridicarea alocaţiilor sociale! Fiecare trebuie să muncească, nu să aibă privilegii!”
„În agricultura.. PNL va trebui să se ocupe de inundaţii în Bărăgan şi de agricultori în general”
„Rromânia nu-i la fel peste tot... Sunt judeţe care dezvoltă inegal. Avem obligaţia să ne concentrăm şi pe zonele defavorizate”.
„Sunt localităţi care nu au nici măcar cabinet medical, deşi sunt mii de suflete acolo. Avem un proiect: casa medicului, care trebuie dezvoltat în fiecare comuna, dar trebuie să facem şi creşe... Nu putem vorbi de creşterea demografiei, dacă nu oferim un minim de infrastructură”
„Trebuie să vorbim de salarizare. Am mai spus că vom rezolva problema salariaţilor din administratie, care nu mai poate întârzia. Va fi unul dintre primele proeictele pe care le vom pune pe masă la următoarea guvernare.
Vasile Blaga:
„Susţin cu totul rezoluţia adoptată azi la Braşov. Hai să lăsăm populismul la o mare. Nu poţi performa în adminsitraţia publică locală cu salariul minim pe economie. Aşadar, de ce să nu vorbim de salariul primarilor? De exemplu, APIA, care verifica ce faceţi voi, primarii, care vă mai şi încurcă câteodata, au mii de lei salariu. ... Ar trebui ca primarul să aibă măcar salariul directorului de şcoală pe care il are în subordine din punct de vedere administrativ”. Sursa: PNL
Romanul Financiar

marți, 23 august 2016

„Chiar dacă aș pleca în Parlament, nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de incompetenți!”

„Chiar dacă aș pleca în Parlament, nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de incompetenți!”

poza stire primar pleaca in parlamentÎn ultima vreme, sursele neoficiale dau ca posibilă varianta ca domnul primar Laurențiu Leoreanu să candideze pentru un post de parlamentar, la alegerile generale din decembrie, anul curent.
În cadrul ultimei conferințe de presă a fost formulată de către jurnaliști o întrebare legată de această posibilitate iar primarul municipiului Roman Laurențiu Leoreanu a declarat:
În momentul de față nu pot să fac nicio apreciere pentru că încă nu s-a luat nicio decizie în acest sens! Discuții pe marginea acestui subiect sunt! Discuții trebuie să fie pentru că trăim într-o lume dinamică și efervescentă și nimic din ceea ce ar putea să aducă un plus, o poziționare în care trebuie ca municipiul Roman să fie ajutat, nu trebuie să fie exclus.
Vom vedea și ce candidaturi vor veni și din partea cealaltă, important este să vă spun că nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de incompetenți.
Atunci când va fi nevoie, așa cum am dovedit de atâtea ori, să mă implic, pentru ca Romanul să aibă o susținere județeană, regională și națională, o voi face! În momentul de față nu este luată o decizie!
Eu cunosc bine o mare parte din Parlamentul României și din Guvern, pentru că am avut întâlniri! Mi-aș dori ca Parlamentul să fie mai valoros pentru că, din punctul meu de vedere, jumătate dintre parlamentarii care sunt acum în Parlamentul României, nu au ce căuta acolo, nu au habar!
Mi se pare că parlamentarii au o pregătire proprie slabă, o atitudine și un limbaj care nu este cel mai adecvat pentru poziția de parlamentar.
Pe mine mă interesează foarte mult ca Romanul să aibă o anumită reprezentare în Parlament!
Dacă văd că nu se poate nimic și Romanul este trecut în uitare, atunci, trebuie să pun mâna pe hățuri, trebuie să trec în față și să fac pasul următor pentru ca să pot să ajung aici, ca să meargă lucrurile mai bine!
Nu exclud absolut nimic! O astfel de decizie trebuie discutată cu conducerea partidului și la nivel național și la nivel județean, e o cinste și o demnitate și pentru mine ca OM și pentru Roman, ca oraș, să aibă o reprezentare bună la nivel parlamentar.”
Romanul Financiar

„Chiar dacă aș pleca în Parlament, nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de incompetenți!”

„Chiar dacă aș pleca în Parlament, nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de incompetenți!”

poza stire primar pleaca in parlamentÎn ultima vreme, sursele neoficiale dau ca posibilă varianta ca domnul primar Laurențiu Leoreanu să candideze pentru un post de parlamentar, la alegerile generale din decembrie, anul curent.
În cadrul ultimei conferințe de presă a fost formulată de către jurnaliști o întrebare legată de această posibilitate iar primarul municipiului Roman Laurențiu Leoreanu a declarat:
În momentul de față nu pot să fac nicio apreciere pentru că încă nu s-a luat nicio decizie în acest sens! Discuții pe marginea acestui subiect sunt! Discuții trebuie să fie pentru că trăim într-o lume dinamică și efervescentă și nimic din ceea ce ar putea să aducă un plus, o poziționare în care trebuie ca municipiul Roman să fie ajutat, nu trebuie să fie exclus.
Vom vedea și ce candidaturi vor veni și din partea cealaltă, important este să vă spun că nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de incompetenți.
Atunci când va fi nevoie, așa cum am dovedit de atâtea ori, să mă implic, pentru ca Romanul să aibă o susținere județeană, regională și națională, o voi face! În momentul de față nu este luată o decizie!
Eu cunosc bine o mare parte din Parlamentul României și din Guvern, pentru că am avut întâlniri! Mi-aș dori ca Parlamentul să fie mai valoros pentru că, din punctul meu de vedere, jumătate dintre parlamentarii care sunt acum în Parlamentul României, nu au ce căuta acolo, nu au habar!
Mi se pare că parlamentarii au o pregătire proprie slabă, o atitudine și un limbaj care nu este cel mai adecvat pentru poziția de parlamentar.
Pe mine mă interesează foarte mult ca Romanul să aibă o anumită reprezentare în Parlament!
Dacă văd că nu se poate nimic și Romanul este trecut în uitare, atunci, trebuie să pun mâna pe hățuri, trebuie să trec în față și să fac pasul următor pentru ca să pot să ajung aici, ca să meargă lucrurile mai bine!
Nu exclud absolut nimic! O astfel de decizie trebuie discutată cu conducerea partidului și la nivel național și la nivel județean, e o cinste și o demnitate și pentru mine ca OM și pentru Roman, ca oraș, să aibă o reprezentare bună la nivel parlamentar.”
Romanul Financiar

vineri, 19 august 2016

UPDATEEurActiv.com: SUA mută arme nucleare din Turcia în România/MAE şi MApN neagă

18.08.2016 - 11:09 actualizat: 18.08.2016 - 17:30
Statele Unite au început procesul de transfer al armelor nucleare din Turcia în România, pe fondul relațiilor tot mai tensionate între Washington și Ankara, scrie EurActiv.com. Ministerul român de externe a negat însă informația.
UPDATE
Contactat de Mediafax, preşedintele Comisiei de apărare, deputatul PSD Ion Mocioalcă, a declarat că nu va da curs solicitării deputatului PNL, precizând că răspunsul dat de Ministerul Afacerilor Externe este clar.
"Nu (se va reuni Comisia de apărare-n.r.). A dat un răspuns Ministerul de Externe. Noi nu suntem organ de anchetă. Haideţi să aşteptăm vizita lui John Kerry la Ankara şi poziţia SUA sau măcar a ambasadei", a declarat preşedintele Comisiei de apărare.
+++

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, membru al Comisiei pentru apărare, cere întrunirea acestui for pentru a discuta pe tema informaţiilor privind mutarea în România a unor arme nucleare din Turcia, afirmând că, deşi totul pare un "scenariu hollywoodian", situaţia poate aduce prejudicii serioase securităţii României.
+++

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, spune că sunt "speculaţii" informaţiile potrivit cărora Statele Unite au început transferul focoaselor nucleare staţionate pe teritoriul turc în România, în contextul escaladării tensiunilor dintre Washigton şi Ankara în urma loviturii de stat eşuate, el precizând că nu au existat "planuri în acestă direcţie".
"Nu există niciun fel de întâlnire, de planuri în această direcţie", a declarat, joi, la Buzău, ministrul Apărării, scrie News.ro.

+++

Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm aceste informații.

+++
Potrivit surselor citate de EurActiv.com, transferul este un subiect foarte sensibil atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere tehnic.


„Nu este atât de simplu să muți peste 20 de focoase”
, a spus una dintre surse, sub protecția anonimatului.
Potrivit unui raport recent al Simson Center, aproximativ 50 de arme tactice nucleare sunt „cazate” de americani în baza aeriană Incirlik încă din perioada Războiului Rece. Baza militară Incirlik, aflată la circa 100 de kilometri de granița cu Siria, și a jucat un rol important în puciul militar de luna trecută din Turcia, când guvernul a interzis zborul aeronavelor americane și l-a arestat pe comandantul bazei sub pretextul implicării în tentativa de lovitură de stat.
Nu se știe dacă americanii ar fi putut păstra controlul asupra armelor nucleare în cazul unui război civil în Turcia. Mai mult, după tentativa de puci, relațiile diplomatice dintre Ankara și SUA s-au deteriorat foarte mult, astfel încât Washingtonul nu mai are încredere să găzduiască aceste arme în Turcia, a spus o altă sursă.
Potrivit acesteia, armele americane sunt mutate la baza de la Deveselu, care găzduiește părți ale scutului anti-rachetă instalat de amercani în estul Europei. 
Autoritățile americane și cele turce nu au comentat articolul EurActiv.com, în timp ce ministerul român de externe a negat vehement informațiile.

„Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm aceste informații”
, a precizat MAE.
De fapt, conform uzanțelor care datează încă din perioada Războiului Rece, informațiile privind prezența focoaselor nucleare pe teritoriul european nu au fost niciodată confirmate oficial. Este însă știut că arme nucleare americane sunt prezente în Belgia, Olanda, Germania și Italia.
România nu a găzduit niciodată arme nucleare pe teritoriul său, iar acest transfer va înfuria foarte probabil autoritățile de la Moscova, dat fiind că Rusia a protestat vehement împotriva scutului anti-rachetă.

joi, 18 august 2016

Cheamă-ţi toţi demonii şi am să-mi chem toţi îngerii… Într-un final vor cădea la pace, iar noi ne vom iubi. Tu ai nevoie de linişte în sufletul tău, iar eu am nevoie de un strop de haos în al meu.

Cheamă-ţi toţi demonii şi am să-mi chem toţi îngerii… Într-un final vor cădea la pace, iar noi ne vom iubi. Tu ai nevoie de linişte în sufletul tău, iar eu am nevoie de un strop de haos în al meu.

                                       Cheamă-ţi toţi demonii şi am să-mi chem toţi îngerii… Într-un final vor cădea la pace, iar noi ne vom iubi. Tu ai nevoie de linişte în sufletul tău, iar eu am nevoie de un strop de haos în al meu pentru că am amorţit, dragule, mi-a amorţit sufletul în piept de atâta aşteptare, de atâta durere provocată de cei care nu ştiu să iubească, dar ştiu să-şi bată joc în ultimul hal de nişte sentimente sincere care i-ar fi putut face fericiţi. Iubirea trezeşte sufletul, dar când nu ştii ce să faci cu ea sau când nu ştie celălalt, îţi amorţeşte sufletul, îţi împietreşte sau îţi îngheaţă. Am nevoie de toţi demonii tăi ca să-mi dezgheţe inima, să-mi vindece sufletul, să-l dezmorţească şi mai am nevoie de ei ca să dărâme toate zidurile pe care le-am construit în ultima vreme în jurul sentimentelor mele.
                                       A să-mi chem îngerii. Ai nevoie de linişte în viaţa ta, e prea multă zarvă, prea multă dezordine, prea multe sentimente aruncate vraişte prin suflet. Ai refuzat să le pui în ordine şi ai să te pierzi cândva printre ele. Tu dai oricui voie să intre în viaţa ta, dar nu te ataşezi de prea mulţi, însă atunci când o faci, găseşti tocmai oamenii nepotriviţi, acei oameni care ţi-au trezit demonii şi ţi-au trimis îngerii într-o parte a sufletului pe care nu vrei să o arăţi oricui din moment ce nu oricine merită să îi cunoască. 
                                       De asta avem nevoie amândoi… Avem nevoie unul de celălalt. Nu pentru că am fi incompleţi, nu pentru că n-am putea trăi unul fără altul, ci pentru că aşa funcţionăm mai bine şi putem reuşi să depăşim tot ceea ce ne ţine momentan pe loc. Dragul meu, adu-ţi toţi demonii pentru că am nevoie de un strop de haos în viaţa mea… Am să-mi aduc îngerii, vor face ordine într-a ta şi te vor linişti. Va fi bine!

Mă vei iubi la fel de mult după ce vei vedea cât de jalnic mi-e sufletul acum? Mă vei iubi la fel de mult după ce va trebui să faci liişte şi ordine după alţii? Ia-mi şi tu sufletu, să vedem cum se termină!

Mă vei iubi la fel de mult după ce vei vedea cât de jalnic mi-e sufletul acum? Mă vei iubi la fel de mult după ce va trebui să faci liişte şi ordine după alţii? Ia-mi şi tu sufletu, să vedem cum se termină!

                                         Mă vei iubi la fel de mult după ce vei vedea cât de jalnic mi-e sufletul acum? Mă vei iubi la fel de mult după ce va trebui să faci liişte şi ordine după alţii? Ia-mi şi tu sufletu, să vedem cum se termină! Te avertizez, mi-e teamă să iubesc, refuz să mai am încredere, evit să îmi mai las sufletul în mâinile oricui şi am încetat să mai cred că va reuşi cineva să dărâme toate zidurile care-mi înconjoară inima. Luptă-te cu asta sau încearcă să fii bărbat deştept… Temerile pot fi înfrânte, încrederea se câştigă, sufletul dacă nu se primeşte, se poate fura, iar zidurile, dacă sunt imposibil de distrus, măcar se pot trece. 
                                         Mă vei iubi la fel de mult atunci când nu voi merita deloc? Mă vei iubi la fel de mult atunci când poate voi începe să mă schimb încet, puţin câte puţin, din cauză că viaţa mi-e nedreaptă sau dracu’ mai ştie de ce?
                                         Să nu-mi răspunzi mie, eu nu vreau să ştiu pentru că oricum voi face aşa cum fac mereu, îţi voi da sufletul şi voi aştepta să faci ce vrei cu el sperând că vei face ceva frumos… Să-ţi răspunzi ţie pentru că asta înseamnă să fii un bărbat responsabil care nu vrea să-şi bată joc de femeia care pune suflet în gesturi, cuvinte şi fapte pentru tine. Să-ţi răspunzi ţie dacă vrei să ştii pentru cât vei rămâne alături de ea şi cât eşti dispus să-i ierţi ei. Îşi va răspunde la aceleaşi întrebări în clipa în care va şti că are sufletul tău în mâini şi va face tot posibilul să nu greşească, însă atunci când va greşi, se va strădui să repare… Iubirea nu e perfectă decât atunci când micile sale imperfecţiuni completează, unesc şi fac ceva frumos.
                                         Mă vei iubi?

N-am să pot să-ţi iert absenţa şi nici măcar n-am să încerc!

N-am să pot să-ţi iert absenţa şi nici măcar n-am să încerc!

                                     N-am să pot să-ţi iert absenţa şi nici măcar n-am să încerc! Pot trece peste trădări, minciuni, iluzii şi dezamăgiri, dar niciodată peste absenţa omului pe care îl iubesc şi care aştept să mă iubească la fel de mult pentru că viaţa m-a învăţat deja că cei care se lasă aşteptaţi nu merită să-i aştepţi. Te laşi aşteptat numai atunci când nu ştii ce vrei şi totuşi nu vrei să pierzi ceva sigur, pe cineva care te iubeşte în mod cert. Te laşi aşteptat numai atunci când nu-l respecţi pe celălalt destul de mult încât să-i spui că nu eşti hotărât şi că ar trebui să-şi caute fericirea în altă parte pentru că tu nu i-o poţi oferi. Te laşi aşteptat numai atunci când ştii că celălalt te iubeşte atât de mult încât te va putea aştepta oricât doar pentru că are impresia că nu poate trăi fără tine. Dar ghici ce? Viaţa ne învaţă să trăim şi fără cei care credem că ne sunt o parte din suflet şi că trebuie să rămână acolo pe veci. Viaţa ne învaţă să trăim fără oamenii pe care îi iubim, dar care n-au nevoie de noi, nu ne vor şi nu ne iubesc aşa cum am merita, dar totuşi ne lasă să-i aşteptăm dându-ne speranţe deşarte că ne vor iubi cândva mai mult decât am spera. 
                                     Nimănui nu ar trebui să i se ierte absenţa voită dintr-un suflet care-l aşteaptă cu drag şi mult dor. Dacă te laşi aşteptat crezând că vei avea mereu la cine să te întorci, s-ar putea să te trezeşti într-o zi că vei vrea să te întorci şi că nu vei mai avea la cine pentru că într-un final suntem obligaţi să ne dăm seama că nu putem aştepta o eternitate având în vedere faptul că viaţa e prea scurtă ca să ne-o petrecem aşteptând şi prea grăbită ca să ne aştepte cât timp aşteptăm noi pe alţii. 
                                     N-am să pot să-ţi iert absenţa!

Peste câţiva ani nu îţi vei mai aduce aminte că ai suferit după un prost sau după un bărbat bun care n-a putut să rămână sau după un domn care n-a ştiut să fie lângă tine. Peste câţiva ani vei avea lângă tine bărbatul tău şi vei uita că ceilalţi te-au rănit şi te-au făcut să plângi.. Peste câţiva ani bărbatul tău le va mulţumi că te-au pierdut şi că te-au obligat să fii o femeie mai bună, mai ambiţioasă, mai puternică şi mai sensibilă pentru el.

Peste câţiva ani nu îţi vei mai aduce aminte că ai suferit după un prost sau după un bărbat bun care n-a putut să rămână sau după un domn care n-a ştiut să fie lângă tine. Peste câţiva ani vei avea lângă tine bărbatul tău şi vei uita că ceilalţi te-au rănit şi te-au făcut să plângi.. Peste câţiva ani bărbatul tău le va mulţumi că te-au pierdut şi că te-au obligat să fii o femeie mai bună, mai ambiţioasă, mai puternică şi mai sensibilă pentru el.

                                         Timpul îşi cere partea şi îţi oferă mereu frumuseţile sale. Poate că el doar trece peste rănile sufletul. Poate că el nu are puterea să le vindece, cine ştie?! Poate că timpul ne obligă totuşi să ne vindecăm singuri ajutându-ne să ne dăm seama să viaţa e prea scurtă ca să ne permitem s-o pierdem suferind inutil după oameni care, poate, nici nu ne-au purtat vreodată cu adevărat în suflet.
                                         Viaţa e prea scurtă ca să putem aştepta pe oricine, puţini sunt cei care merită să aşteptăm după ei, iar aceia nu ne vor lăsa niciodată să-i aşteptăm. Viaţa e prea scurtă ca să putem aduna regrete prea mult şi prea grea ca să avem voie să ne încărcăm sufletele cu aceste regrete. În cele din urmă viaţa e atât de nenorocită, dar frumoasă şi, în esenţă, dreaptă, încât ne oferă oameni fără de care să credem că nu putem trăi şi îi scoate mai apoi din vieţile noastre pentru a ne demonstra cât de puternici suntem, pentru a ne ambiţiona să ne găsim fericirea şi pentru a ne determina să devenim oameni mai buni. Poate pentru că alţi oameni au nevoie de noi, dar au nevoie ca noi să fim deja trecuţi prin viaţă, încercaţi şi, mai ales, au nevoie ca noi să fim învingători, în caz că viaţa se hotărăşte cândva să ne scoată la lupte cu soarta în doi.
                                         Peste câţiva ani nu îţi vei mai aduce aminte că ai suferit după un prost sau după un bărbat bun care n-a putut să rămână sau după un domn care n-a ştiut să fie lângă tine. Peste câţiva ani vei avea lângă tine bărbatul tău şi vei uita că ceilalţi te-au rănit şi te-au făcut să plângi.. Peste câţiva ani bărbatul tău le va mulţumi că te-au pierdut şi că te-au obligat să fii o femeie mai bună, mai ambiţioasă, mai puternică şi mai sensibilă pentru el.

Să nu mă uiţi ca pe oricine şi să mă povesteşti frumos! Nu te-am iubit, dar te regret…- Scrisoare pentru cel care alerga cândva după mine, atunci când eu eram prea ocupată să alerg după cel care m-a rănit.

Să nu mă uiţi ca pe oricine şi să mă povesteşti frumos! Nu te-am iubit, dar te regret…- Scrisoare pentru cel care alerga cândva după mine, atunci când eu eram prea ocupată să alerg după cel care m-a rănit.

                                      Nu am niciun drept să-ţi cer ceva, iar tu nu ai nicio obligaţie să-mi îndeplineşti vreo dorinţă, oricât de mică ar fi ea. Dar poate crezi că nu am ştiut că erai mereu în spatele meu, gata să mă prinzi, gata să-mi fii aproape, gata să mă ajuţi dacă ţi-aş fi cerut. 
                                      Trebuie să recunosc, eu şi fiecare dintre noi ar trebui să o facă, faptul că am pierdut un om care m-ar fi putut iubi toată viaţa din cauză că am alergat după altul care nici măcar nu mi-a dat voie să-l prind de mână şi să-l sărut pe frunte. Are ea viaţa grijă să echilibreze totul, poate. 
                                      Totuşi, să nu mă uiţi ca pe oricine. N-am reuşit să te iubesc, dar te respect şi te am în suflet, dragul meu, asta pentru că ştiu şi eu cât ai suferit… Îmi pare rău! Învăţăm mult prea târziu să preţuim oamenii care ne iubesc sincer, abia după ce ne rănesc alţii în acelaşi mod, la fel de tare, cu la fel de multă putere… Ar fi trebuit să mă opresc atunci, să mă întorc şi să văd cât de oarbă fusesem, dar aş fi trăit cu regretul că n-am continuat, la fel cum acum trăiesc cu regretul că nu m-am oprit. Şi tu regreţi că m-ai iubit, deşi nu ţi-am oferit amăgiri şi speranţe? Of, dragul meu, cel mai bine ar fi să nu mai regrete nimeni nimic, viaţa e prea scurtă ca să o putem pierde regretând, dar ar fi frumos… Ar fi frumos să nu ne uităm şi, din când în când, fără regrete, fără oftat, fără un gust amar în vorbe, să ne povestim frumos unul pe celălalt, să fie două poveşti care nu au existat niciodată cu adevărat, dar atât, of, atât de frumoase în sufletele noastre.
                                      Să nu mă uiţi ca pe oricine şi să mă povesteşti frumos! Nu te-am iubit, dar te regret…- Scrisoare pentru cel care alerga cândva după mine, atunci când eu eram prea ocupată să alerg după cel care m-a rănit. 

În seara asta, draga mea, cu părul răvăşit şi paharul de vin în mână, eşti cea mai frumoasă femeie pentru că eşti fericită şi ştii că n-ai nevoie de nimeni ca să fii aşa. În seara asta, draga mea, el se gândeşte la tine, dar deja nu-ţi mai pasă!

În seara asta, draga mea, cu părul răvăşit şi paharul de vin în mână, eşti cea mai frumoasă femeie pentru că eşti fericită şi ştii că n-ai nevoie de nimeni ca să fii aşa. În seara asta, draga mea, el se gândeşte la tine, dar deja nu-ţi mai pasă!

                                       Şi cel mai probabil încă nu l-ai uitat, dar a început să te amuze toată suferinţa pe care ai trăit-o din cauza unui om care abia îţi merita zâmbetele. Cu siguranţă nu-l vei uita niciodată, dar nici nu trebuie din moment ce până acum ţi-a fost o lecţie de viaţă de care aveai nevoie ca să-l poţi aprecia pe acela care va fi capabil să te iubească aşa cum meriţi să fii iubită de bărbatul tău. Oficial nu-ţi mai pasă de el sau de vreun altul pentru că ai plecat în căutarea ta, vrei mai întâi să te regăseşti şi abia apoi vei fi pregătită să iubeşti din nou, abia apoi vei îndrăzni să redeschizi uşi spre suflet pe care le-au trântit unii atunci când au plecat sau pe care ai ales chiar tu să le trânteşti dându-ţi seama că nu mai ai motive să rămâi lângă anumiţi oameni.
                                       În seara asta, draga mea, nici n-ai idee cât eşti de frumoasă cu părul răvăşit, fără să te mai gândeşti la el, fără să-ţi pese, lăsându-l doar să fie un capitol încheiat al vieţii tale, un capitol la care nu te vei mai întoarce niciodată. În seara asta, draga mea, ar fi timpul să bei un pahar de vin pentru tine, în cinstea faptul că ai reuşit să mergi mai departe, că eşti o femeie puternică şi că te-ai ambiţionat să fii fericită de una singură. În seara asta, draga mea, tu nu ai nevoie de nimeni şi de nimic, iar fericirea ta e o uriaşă certitudine, nu doar o stare de spirit, nu doar un sentiment. 
                                       În seara asta, draga mea, cu părul răvăşit şi paharul de vin în mână, eşti cea mai frumoasă femeie pentru că eşti fericită şi ştii că n-ai nevoie de nimeni ca să fii aşa. În seara asta, draga mea, el se gândeşte la tine, dar deja nu-ţi mai pasă!

Mai sunt şi oameni care rămân, dar sunt puţini pentru că doar aceia iubesc cu adevărat. Restul găsesc scuze, pretexte, motive şi pleacă. De restul nu ai nevoie în viaţa ta, aşa că nu are rost să încerci să îi întorci din drum.

Mai sunt şi oameni care rămân, dar sunt puţini pentru că doar aceia iubesc cu adevărat. Restul găsesc scuze, pretexte, motive şi pleacă. De restul nu ai nevoie în viaţa ta, aşa că nu are rost să încerci să îi întorci din drum.

                                     Singurii oameni de care trebuie să îţi pese şi pe care trebuie să încerci să îi păstrezi alături de tine, sunt cei sinceri. Cei care iubesc sincer, cei care îţi vorbesc sincer, cei care, în mod cert, te vor lovi uneori şi cu câte un adevăr, atunci când vei avea nevoie de acel adevăr, indiferent dacă va fi crud şi te va face să suferi pe moment. Ai nevoie de aceşti oameni ca să poţi rămâne tu însăţi indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de ce te va face să râzi sau ce te va face să plângi. 
                                     Oamenii pleacă adesea, rămâi în urmă să-i priveşti cum îţi lasă în suflet un dor şi un regret a ceva ce sperai să trăieşti alături de ei şi nu vei avea niciodată şansa să trăieşti. Vei încerca să întorci înapoi acei oameni, îi vei striga, îi vei ruga, îi vei chema şi totuşi va fi în zadar. Oamenii, îndată ce au plecat, nu se mai întorc, iar dacă se întorc, înseamnă că nu au plecat niciodată cu adevărat. 
                                     Dar mai sunt şi oameni care rămân să iubească, să aline, să fie alături, să îţi ofere tot ce au ei mai bun şi să te determine să fii, la rândul tău, un om mai bun… Dar sunt puţini… Poate că numai aşa îi putem aprecia la adevărata lor valoare. Ei nu vor căuta niciodată scuze pentru a pleca şi nici motive pentru că, iubind, ei vor avea cel mai puternic motiv să rămână. 
                                     Mai sunt şi oameni care rămân, dar sunt puţini pentru că doar aceia iubesc cu adevărat. Restul găsesc scuze, pretexte, motive şi pleacă. De restul nu ai nevoie în viaţa ta, aşa că nu are rost să încerci să îi întorci din drum. Nu ai nevoie de prea mulţi oameni alături, uneori unul singur este de ajuns pentru că valorează mai mult decât toţi. 

Femeia te va înţelege fără să vrei, te va asculta fără să meriţi, te va iubi fără să-i ceri. Dar dacă nu poţi să faci la fel pentru ea, măcar să n-o amăgeşti, căci te va scoate din suflet şi te va trimite la dracu’ fără să-ţi dai seama.

Femeia te va înţelege fără să vrei, te va asculta fără să meriţi, te va iubi fără să-i ceri. Dar dacă nu poţi să faci la fel pentru ea, măcar să n-o amăgeşti, căci te va scoate din suflet şi te va trimite la dracu’ fără să-ţi dai seama.

                                         Femeia te va înţelege fără să vrei şi fără să-ţi dai seama cum sau de ce. Pur şi simplu o va face… Pentru că e femeie şi nu face nimic fără să pună suflet, fără să-l asculte sau fără să-l lege de oameni… Oameni care poate de multe ori nu merită tot ceea ce poate ea să ofere. Te va înţelege pentru că va avea nevoie la un moment dat să o înţelegi şi tu pe ea, deşi nu-ţi va cere niciodată să-i faci acest favor, mai ales pentru că va şti cât de greu îţi va fi din moment ce nici ea nu se va poate înţelege pe sine… Dar pe tine te va înţelege aşa cum nici tu nu o vei putea face.
                                         Te va asculta fără să meriţi, mai ales atunci când nu vei merita, pentru că numai aşa îţi va putea oferi alte şanse de a rămâne în sufletul ei… Riscând să faci dezastru, aşa cum ai mai făcut, dar şi curăţenie ca atunci când ţi-ai spălat greşelile cu iubire… Ceea ce îşi doreşte ea cel mai mult.
                                         Te va iubi fără să-i ceri, pentru ea iubire nu e un târg. Te va iubi poate chiar şi fără să îţi spună. Te va iubi în multe moduri, aşa cum va şti ea mai bine, deşi în suflet va avea o îndoială că n-o vei iubi înapoi… Şi nu-ţi va reproşa nimic căci cândva, poate, nu a putut iubi nici ea pe cineva, dar să nu-i oferi speranţe fără să-i oferi iubire pentru că te va da dracului fără să-ţi dai seama.
                                         Femeia te va înţelege fără să vrei, te va asculta fără să meriţi, te va iubi fără să-i ceri. Dar dacă nu poţi să faci la fel pentru ea, măcar să n-o amăgeşti, căci te va scoate din suflet şi te va trimite la dracu’ fără să-ţi dai seama.

Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.

Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.

                                              Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.
                                              Dacă te întregeşte, e al tău şi trebuie să-l ai. Dacă e al tău va rămâne aşa mereu, fără să fie nevoie să oferi lucruri imposibile, fără să fie nevoie să te oboseşti căutând la nesfârşit căi şi metode de a fi pe plac, de a demonstra sau de a evidenţia vreun sentiment, vreo suflare de suflet ori vreo convingere arzătoare. Pentru unii oameni e de ajuns să oferi o sărutare şi să li se pară că le-ai oferit întregul cer, iar pentru alţii ai putea aduce în plus şi luna, că lor tot li s-ar părea că n-au primit nici însemnătatea unei banale atingeri. Dacă e al tău va rămâne, te va aprecia, te va iubi, te va lua la piept şi te va săruta pe frunte ca să te încălzească într-o zi friguroasă, nu va aştepta cu nerăbdare să te dezbrace.
                                              Dacă te consumă… Se va consuma şi iubirea. Oricât de mult ţi-ai dori să tragi de o relaţie care nu mai duce nicăieri, oricât de tare ţi-ar dori să repari ceva sau oricât de departe aţi fi ajuns, dacă tu ajungi să te consumi, la un moment dat eşti nevoită să pui punct pentru că intervin alegeri care nu pot fi evitate. Eşti pusă în postura de a alege între a pleca şi a-ţi oferi astfel şansa la o fericire palpabilă, cât se poate de reală şi a rămâne, resemnându-te astfel cu ideea că iubirea aşa trebuie să fie… Că trebuie să doare şi că cei fericiţi sunt fericiţi numai de ochii lumii… Că trebuie să tragi tu cât pentru doi, în timp ce el e prea ocupat cu instalarea unei monotonii tăioase între voi.
                                              E mare lucru să ai la cine să te întorci acasă, iar dacă acel cineva te consumă în fiecare clipă care se scurge pe ceas, parcă simţi o şovăială în paşi, parcă ai plumb în picioare când vrei să te întorci şi aşteptarea, dorul de casă nu se mai identifică, la fel ca înainte, cu nerăbdare copilărească.
                                              Nu va putea nimeni, niciodată să aleagă pentru tine. Nu va putea nimeni să îţi spună să pleci sau să rămâi, doar tu vei putea. Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.

#JobInRomania. Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

Nu mai puţin de 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti, în momentul de faţă, ca efect al plecării doctorilor la muncă în străinătate. În aceste condiţii, posturi la Cardiologie, ORL sau Terapie Intensivă rămân neocupate în mai multe oraşe, iar în unele judeţe deficitul se apropie de 50%.
#JobInRomania. Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară(FOTO: Hepta)
“Un medic face 10 – 11 gărzi pe lună, peste programul lui. S-a ajuns la o sclavie a gărzilor”
O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu există judeţ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar şi a treia oară, altele sunt acoperite de medicii rămaşi prin ture prelungite. Realitatea arată că mirajul muncii în străinătate a acaparat un sistem care oricum nu era sănătos. Şi chiar dacă văd dezastrul, autorităţile nu cunosc metodele şi nu au pârghiile necesare prin care să oprească exodul medicilor. “Este o hemoragie de medici, dincolo de orice altceva, vom avea o problemă masivă cu exodul medicilor. În niciun sector omul nu este la fel de important precum este în Medicină. Sunt oraşe în care specialităţi întregi nu sunt reprezentate, pur şi simplu nu au medici”, recunoaşte chiar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
În anul 2015, la nivelul Colegiului Medicilor Cluj au fost înregistrate un număr de 211 cereri pentru obţinerea certificatului profesional curent, necesar exercitării profesiei de medic în afara graniţelor României. „ UMF produce medici, iar ei pleacă. Lipsa de medici s-a văzut în momentul discuţiilor legate de gărzile lunare care trebuie asigurate. Dacă trebuie un medic să facă două gărzi pentru acoperirea graficului de şapte gărzi, rămân cinci gărzi descoperite. Şi s-a ajuns în situaţia anormală ca un medic să facă 10 – 11 gărzi pe lună, peste programul lui, iar mulţi nu mai rezistă, sunt terminaţi, storşi ca lămâia. S-a ajuns la o sclavie a gărzilor”, a declarat Radu Vasile, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj, pentru agenţia MEDIAFAX.
Despre motivele care stau la baza acestei plecări în masă a medicilor, poate vorbi cel ai bine chiar unul dintre cei care au decis să profeseze în străinătate. Oana Todea este medic stomatolog iar după ce a lucrat în Cluj-Napoca o perioadă, într-un cabinet privat şi într-unul dentar şcolar, a decis, în 2014, la 39 de ani, să plece din România şi să se stabilească în Franţa, în orăşelul Macon, împreună cu soţul său şi cei doi copii. „Aveam 39 de ani când am părăsit România şi părinţii mei mă mai ajutau uneori cu banii. Nu aveam maşină, concediile le făceam la părinţi şi plăteam rate pentru un apartament igrasios”, povesteşte Oana.
Femeia spune că diferenţa majoră pe care a întâlnit-o în Franţa faţă de sistemul medical din România este că tratamentele obişnuite sunt rambursate în proporţie de 70% de către Casa de Asigurări, restul de 30 de procente fiind rambursat de către asigurarea privată a pacienţilor, în condiţiile în care cei mai mulţ au una. „Fără acest sistem, mult mai mulţi francezi şi-ar neglija dinţii, aşa cum fac şi românii de altfel" spune Oana Todea. În ceea ce priveşte francezii care au probleme cu faptul că este imigrantă sau româncă, Oana susţine că „datoria fiecăruia dintre românii plecaţi în străinătate este să schimbe în bine imaginea pe care străinii o au despre noi. Fiecare pacient care pleacă din cabinetul meu zâmbind este un pas pe calea cea bună”, a conchis aceasta.
“Am scos posturi la concurs Nu a fost depus niciun dosar”
Revenind în ţară, departe de oraşele mari, situaţia este şi mai gravă. Spitalul Orăşenesc Ineu se află la circa 55 de km de municipiul Arad şi deserveşte zeci de localităţi din zonă. A fost inaugurat în 2010, la standarde europene şi de atunci tot caută medici "Am nevoie de medici, am organizat concurs, dar nu s-au prezentat candidaţi interesaţi. Am avea nevoie urgentă de trei medici pentru Compartimentul Primire Urgenţe şi unul la Obstretică-Ginegocologie", a declarat, agenţiei MEDIAFAX, directorul medical al Spitalului Orăşenesc Ineu, medicul Carmen Elena Cîrdei.
Pentru a-i atrage pe medici să lucreze la Ineu, conducerea Spitalului Orăşenesc şi primăria au anunţat că asigură şi locuinţe ANL. Cu toate acestea, la concursurile organizate nu se prezintă nimeni. "Ne descurcăm foarte greu în contextul unui număr foarte mare de prezentări în CPU datorat faptului că spitalul deserveşte o zonă demografică foarte întinsă, lipsită de unităţi sanitare de profil şi, de asemenea, a lipsei de personal specializat în medicina de urgenţă. Am scos la concurs posturile de medic de urgenţă şi medic medicină familie cu competenţa urgenţe. Nu s-a depus niciun dosar", a mai declarat medicul Carmen Cîrdei.
Şi la Spitalulul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, care este cel mai mare spital din judeţ, sunt mai multe specializări unde există deficit de medici. "Unii medici s-au pensionat, alţii au plecat să lucreze în privat, iar alţii au plecat din ţară. Deficit avem la urgenţă, cardiologie, neurologie, ATI, boli infecţioase. Cam 2-4 medici pe fiecare specialitate, dar la urgenţă şi boli infecţioase e cea mai mare presiune", a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, medicul Ciprian George Pribac. Pentru a acoperi lipsa de personal, s-au realizat contracte de prestări servicii cu personal din privat sau din alte judeţe şi se fac gărzi suplimentare. "Din aceste cauze, personalul este uneori obosit, nervos şi pot să apară cazuri izolate de deficienţe în comunicarea cu pacienţii", a mai spus medicul Ciprian George Pribac.
Aceeaşi problemă este şi în Hunedoara. ”Avem deficit pe Oncologie, Imagistică Medicală, Urologie specializare la care doi medici se vor pensiona în curând. În momentul de faţă e în regulă, dar peste şase luni, un an, vor fi probleme dacă nu vine un nou medic. La imagistică medicală sunt puţini, trebuie să asigurăm computerul tomograf. Am vrea să avem mai mulţi medici cu competenţă în citirea computerului tomograf. Şi pe Radilogie ar mai trebui măcar doi medici”, a precizat Ioan Demeter, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, pentru MEDIAFAX.

Situaţia este mult mai gravă la Spitalul de Urgenţă Petroşani unde lipsesc de pe statul de funcţii circa 200 de angajaţi. ”Statul de funcţii are 1028,5 poziţii iar numărul de angajaţi este de 817. Lipsesc cam toate poziţiile posibile. E un deficit de circa 200 de persoane”, a declarat, pentru MEDIAFAX, doctorul Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani. Potrivit sursei citate, unitatea medicală din Petroşani ar avea nevoie urgentă de încă doi medici la UPU SMURD, dar şi medici specializaţi în Radiologie, Endocrinologie, Dermatologie şi Neonatologie. Şi la Spitalul Municipal Vulcan este aceeaşi situaţie. ”Postul de medic pediatru a fost scos la concurs, din septembrie anul trecut, de două ori, dar nu a venit nimeni”, a completat Cătălin Popa, managerul Spitalului Municipal Vulcan.
„Doi medici nu pot acoperi o secţie. Au fost scoase posturi la concurs, dar a venit doar o doamnă doctor din Vâlcea”
Unităţile spitaliceşti din judeţul Dolj au un deficit de medici de 25%, iar 15% este deficitul de personal pe asistenţă medicală. “La spitalul municipal este doar un oncolog, la spitalul judeţean sunt doi. La Neurochirurgie, la spitalul judeţean e aceeaşi problemă. S-au scos posturi la concurs de mai multe ori şi a venit doar o doamnă doctor de la Vâlcea. În condiţiile în care doi neurochirurgi ai spitalului sunt pensionaţi, dar lucrează în continuare pentru că nu are cine. Mai este deficit şi pe anestesizie, pe terapie intensivă”, a declarat Ion Cotojman preşedintele Federaţiei Sindicale „Hipocrat” România.
Unii dintre medicii pregătiţi aici la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova pleacă din ţară încă din perioada rezidenţiatului. Între ei se află şi Alexandru Obadă, un tânăr de 29 ani. Şi-a dorit să devină medic încă din adolescenţă şi a urmat cursurile unui liceu sanitar, apoi s-a înscris la medicină alegând ca specializare chirurgia pediatrică. Acum este rezident în cadrul Spitalului de Urgenţă din Craiova. A făcut însă o întrerupere a rezidenţiatului şi a plecat în Scoţia, unde i s-a oferit un post de Resident Medical Officer la BMI Kings Park Hospital.
„În primul rând am fost determinat de aspectul financiar dar, în acelaşi timp, recunosc, ca, mi-am dorit o asemenea experienţă. Le recomand celor care vor să facă acest pas doar pentru bani, să nu meargă mai departe în demersul lor. Salariul este, clar, principala motivaţie, pentru că, din păcate, în România zilelor noastre nu poţi trăi fără bani. Tinerii care vor să practice medicina în România trebuie să facă nişte eforturi titanice, dacă stăm să ne gândim că în momentul în care termină facultatea nu se dă altceva decât un salariu de mizerie, nimic mai mult. Până şi celor din salubritate li se dau uniforme, dar medicilor nimic. Cum să se descurce un tânăr medic în societate cu un salariu mizerabil? Aici intervin, ca de obicei, părinţii care trebuie, din nou, să îşi susţină copilul ce a ales această meserie”, spune Alexandru Obadă. Alexandru se va întoarce în ţară pentru a-şi finaliza rezidenţiatul. Nu va avea însă un post asigurat, ca mulţi alţi colegi ai lui, însă afirmă că „oricât de rău” va fi în România, nu va putea pleca definitiv.

Mergând mai departe, în Gorj, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt angajate în total aproape 1200 de persoane, iar medici sunt aproximativ 200. ” Suntem cu 35 la sută în minus. Avem anumite specialităţi în care stăm prost, cum ar fi Cardiologie, Neurologie şi cel mai grav lucru care există este că un număr destul de mare de medici sunt în prag de pensionare şi încet încet o să dispară, ceea ce va face ca deficitul să fie şi mai mare. În tot judeţul e la fel. Cred că numai la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt în jur de 30-40 de medici care, într-un interval de 3-4 ani, se pensionează. La ORL, singura secţie pe judeţ, sunt doar doi medici. Este greu de făcut faţă în aceste condiţii. Am scos un post la concurs, aşteptăm să vedem dacă vine cineva, dar e mai atractiv sistemul privat. Doi medici nu pot acoperi o secţie”, a declarat Gheorghe Stanciu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Gorj. Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, deficit de medici se înregistrează şi la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiu, unde sunt angajaţi doar patru medici, care întâmpină probleme mai ales în perioada concediilor de odihnă.
‘Am închis compartimentul de Oncologie în momentul în care singurul medic specialist şi-a dat demisia”
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are deficit de medici de urgenţă, acesta fiind cel mai mare număr de posturi scoase la concurs – şapte , însă este nevoie şi de medici neuroghirurgi, fizioterapeuţi, radiologi şi infecţionişti.
„Faţă de posturile aprobate, următoarele specialităţi sunt deficitare, în sensul că am publicat posturile la concurs şi nu au venit candidaţi: Secţia Clinică Neurochirurgie – două posturi, Medicină Fizică, Balneologie şi Recuperare Medicală – un post, Unitatea de Primiri Urgenţe – 7 posturi. Totodată, în momentul de faţă avem publicate pentru concurs următoarele posturi vacante: Secţia Clinică Boli Infecţioase – două posturi şi Radiologie şi Imagistică Medicală – un post”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
La Vaslui, cea mai mare unitate spitalicească se confruntă cu o criză acută de medici, organigrama fiind ocupată în procent de 60%. Din totalul de 243 de posturi pentru medici sunt ocupate doar 145. “Lipsa specialiştilor are urmări grave. În primul rând am fost nevoiţi să închidem în noiembrie 2015, compartimentul de Oncologie, în momentul în care singurul medic specialist şi-a dat demisia şi a plecat să lucreze în sistem privat. De asemenea, deficitul de medici duce la suprasolicitarea celorlalţi specialişti, apare surmenajul şi chiar poate să scadă calitatea actului medical”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ana Rinder, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Potrivit datelor oficiale, pe harta României este greu să găseşti în momentul de faţă un spital cu toate posturile ocupate. Chiar ministrul Sănătăţii anunţa că în Bucureşti sunt 6.700 de posturi vacante, în Ialomiţa 44% din posturile din sistemul de Sănătate sunt neocupate, în Călăraşi - 42%, în Tulcea - 40%.
În total, aproximativ 13.000 de medici lipsă, o cifră echivalentă cu cea a cadrelor medicale plecate în străinătate la muncă.
Citeşte şi: #JobInRomania-Piaţa muncii: Salarii mici, meseriaşi puţini şi şomeri veniţi de pe băncile facultăţii

Nu te mai iubesc, dar nu pot să te uit pentru că eşti parte din amintirile mele, eşti parte din acele momente de care mi-e dor. Şi totuşi mie mi-e dor doar de acele momente, nu şi de tine.

Nu te mai iubesc, dar nu pot să te uit pentru că eşti parte din amintirile mele, eşti parte din acele momente de care mi-e dor. Şi totuşi mie mi-e dor doar de acele momente, nu şi de tine.

                                         Nu îmi e dor de tine, dar mi-e dor de toate acele momente pe care le-am fi putut trăi împreună şi le-am anulat existenţa într-o despărţire care ne-a lăsat reci şi goi pe interior. Ştii… probabil fiecare om are persoane care au însemnat ceva, care au însemna mult, iar acum sunt departe şi nu se vor întoarce niciodată pentru că au plecat, mai întâi de toate, cu sufletul. Şi probabil fiecare duce dorul unor clipe de fericire reală, dar nu toţi duc şi dorul oamenior alături de care au trăit acele clipe pentru că, undeva în sufletul lor, ştiu că nu ar mai fi nimic la fel şi că, dacă s-ar încerca o altă apropiere, cei doi străini cu amintiri ar rămâne, într-un final trist, tot străini.
                                         Şi dragul meu, să nu confuzi niciodată dorul cu iubirea pentru că e cu totul altceva. Pot să-ţi duc dorul fără să-ţi mai port iubirea în suflet, iar asta face ca dorul să nu mai doară, ci să fie doar… Dor… Dor de ceva ce am fi putut avea împreună. Dor de ceva ce poate aş vrea să am alături de un om pe care încă nu îl cunosc. Dor de mine însămi, cea care eram atunci când gustam fericirea alături de un om pe care îl iubeam, nu în mod special alături de tine. Nu te mai iubesc, dar nu pot să te uit pentru că avem amintiri împreună şi astfel vei rămâne mereu undeva în sufletul meu. Nu te mai iubesc, dar mi-e dor, poate de tine, poate de mine, poate de clipele trăite împreună sau poate chiar şi de noi… Cine ştie?!
                                         Nu te mai iubesc, dar nu pot să te uit pentru că eşti parte din amintirile mele, eşti parte din acele momente de care mi-e dor. Şi totuşi mie mi-e dor doar de acele momente, nu şi de tine.

Femeia te va înţelege fără să vrei, te va asculta fără să meriţi, te va iubi fără să-i ceri. Dar dacă nu poţi să faci la fel pentru ea, măcar să n-o amăgeşti, căci te va scoate din suflet şi te va trimite la dracu’ fără să-ţi dai seama.

Femeia te va înţelege fără să vrei, te va asculta fără să meriţi, te va iubi fără să-i ceri. Dar dacă nu poţi să faci la fel pentru ea, măcar să n-o amăgeşti, căci te va scoate din suflet şi te va trimite la dracu’ fără să-ţi dai seama.

                                         Femeia te va înţelege fără să vrei şi fără să-ţi dai seama cum sau de ce. Pur şi simplu o va face… Pentru că e femeie şi nu face nimic fără să pună suflet, fără să-l asculte sau fără să-l lege de oameni… Oameni care poate de multe ori nu merită tot ceea ce poate ea să ofere. Te va înţelege pentru că va avea nevoie la un moment dat să o înţelegi şi tu pe ea, deşi nu-ţi va cere niciodată să-i faci acest favor, mai ales pentru că va şti cât de greu îţi va fi din moment ce nici ea nu se va poate înţelege pe sine… Dar pe tine te va înţelege aşa cum nici tu nu o vei putea face.
                                         Te va asculta fără să meriţi, mai ales atunci când nu vei merita, pentru că numai aşa îţi va putea oferi alte şanse de a rămâne în sufletul ei… Riscând să faci dezastru, aşa cum ai mai făcut, dar şi curăţenie ca atunci când ţi-ai spălat greşelile cu iubire… Ceea ce îşi doreşte ea cel mai mult.
                                         Te va iubi fără să-i ceri, pentru ea iubire nu e un târg. Te va iubi poate chiar şi fără să îţi spună. Te va iubi în multe moduri, aşa cum va şti ea mai bine, deşi în suflet va avea o îndoială că n-o vei iubi înapoi… Şi nu-ţi va reproşa nimic căci cândva, poate, nu a putut iubi nici ea pe cineva, dar să nu-i oferi speranţe fără să-i oferi iubire pentru că te va da dracului fără să-ţi dai seama.
                                         Femeia te va înţelege fără să vrei, te va asculta fără să meriţi, te va iubi fără să-i ceri. Dar dacă nu poţi să faci la fel pentru ea, măcar să n-o amăgeşti, căci te va scoate din suflet şi te va trimite la dracu’ fără să-ţi dai seama. 

Dragul meu, dacă doar orgoliul ne desparte, să ştii că tu ai kilometrii întregi de orgoliu.

Dragul meu, dacă doar orgoliul ne desparte, să ştii că tu ai kilometrii întregi de orgoliu.

                                         Dragul meu, dacă doar orgoliul ne desparte, să ştii că tu ai kilometrii întregi de orgoliu. Şi numai dacă printru-un miracol ar ajunge atât de mare încât să dea ocol la întreg pământul, poate numai atunci am reuşi să fim împreună, căci altfel vom face mereu aceleaşi greşeli, tu îţi vei lăsa orgoliul să crească, iar eu voi merge după el, de-a lungul lui, în spatele tău, dar niciodată în dreapta ta aşa cum ar fi normal. Mă vor durea picioarele să-ţi merg desculţă prin suflet, mă va arde arşiţa nepăsărilor tale şi voi vrea să mă întorc, să plec, să te las. Voi pleca, aşa cum fac de obicei, dar mă voi răzgândi şi voi reveni ca să mă conving că totuşi mi-e imposibil să îţi trec dincolo de orgoliu. Ai kilometrii întregi de orgoliu, dragule, şi ne despart, ne lasă să ne atingem pielea, privirile, tâmpele, dar nu ne dau voie să ne atingem sufletele, le ţin departe, departe unul de celălalt. Şi aşa se face frig. Aşa se face iarnă între doi oameni în mijlocul verii.
                                         Eu am kilometrii mei de ezitare şi nesiguranţă. De unde să ştiu dacă să plec şi de unde să ştiu dacă să rămân? Se pare că fiecare are de fapt câte un drum care duce spre celălat, doar că la un moment dat ele ori de despart din nou, ori continuă să meargă unul lături de celălalt. Cred că avem de ales. Întotdeauna ar trebui să avem de ales. Şi în iubire, se întâmplă adesea faptul tragic de a nu te mai putea întoarce pe un drum pe care l-ai părăsit şi ţi l-ai închis, atât ţie cât şi celuilalt care ar fi mers cu drag în dreapta ta de-a lungul său. 
                                         Dragul meu, ai kilometrii întregi de orgoliu care ne despart. Am kilometrii întregi de ezitări, aş sta, dar aş şi pleca, aş aştepta să te hotărăşti, dar te-aş trimite şi la dracu’, te-aş iubi sau aş renunţa la amăgirile tale. Nu ştiu… Sunt kiometrii întregi care ne despart sufletele, şi uneori nu e nimic care să ne despartă trupurile. Probabil asta doare cel mai tare.

25 de motive pentru care merită să crezi în iubire!

25 de motive pentru care merită să crezi în iubire!

  1. Iubirea înseamnă să înţelegi fără explicaţii, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să vezi cu ochii închişi, să simţi fără atingeri.- Nicolae Rotbasan
  2. Iubirea e ca redbull, îţi dă aripi.- Ioana Maria Jacquet
  3. Iubirea este cea care te face să te simţi acasă cu sufletul.- Nicolescu Alina
  4. De ce să cred în iubire? Pentru că ea există!!!- Stephano Laroq
  5. Iubirea e atunci când ți se umple sufletul de bucurie, când ACEL CEVA CE CĂUTAM e fericit, când EA îi zâmbește! Când vezi că a învățat şi acceptă iubirea oferită. Când contează mai mult fericirea lui decât golul ce-l simți după plecarea LUI. Când îl iubești si atât…chiar dacă a vrut altceva nu-l judeci şi speri să găsească ceea ce îl face fericit. Iubirea e atunci când îi înțelegi slăbiciunile, temerile, defectele şi nu vrei să îl schimbi ca să-ţi fie ţie bine! Iubirea e atunci când nu aştepti nimic în schimb, când fericirea lui e cel mai frumos dar. Iubirea e mereu necondiționată şi înțelegi, ierţi orice. Aşa înţeleg eu iubirea pentru EL, pentru familie, confidenţi, pentru sufletele ce mă înconjoară, profesie…tot…şi ele cateodată, dezamăgindu-mă, mă fac fericită că pot sa iert, să înţeleg, să fiu mai bună. Merită să iubești fiindcă iubirea e tot ce ne înconjoară, e toleranță, bunătate, viață.- Alecsa Kovaska
  6. Motivul pentru care merită să crezi în iubire este acela că te face un om învingător,un om cu aripi pe pământ. Te ridică de jos şi te duce deasupra norilor.- Antonia Ivan
  7. Cu cât te doare mai tare, cu atât să crezi mai mult! Asta înseamnă ( pentru mine ) să reușești în viață. Să nu-ți pierzi încrederea în oameni și în toate acele lucruri bune pe care oamenii le pot face și pe care tu le poți face, indiferent de cât te-au rănit până acum sau cât ai greșit tu până azi.- Georgiana Nicolaiescu
  8. Iubirea ne învaţă să apreciem persoanele din jur . Prin iubire ştim să facem diferenţa dintre rău şi bine .- Marcela Agache
  9. Iubirea înseamnă mult prea multe: respect, încredere, comunicare, ambiție, dorință, ură, pasiune, sacrificiu, compromis, iertare, nervi….- Ramona Plesa
  10. De ce să crezi? Pentru că atunci când te cuprinde în braţe persoana iubită, toate grijile, problemele şi supărările trec. Ele nu au loc între două persoane care se iubesc cu adevărat.- Timea Andrea
  11. Iubirea este oxigenul sufletului, este sentimentul cel mai frumos.- Maria Maria
  12. …Să crezi în iubire pentru că numai aşa simţi că exişti… numai iubind şi fiind iubit simţi că poţi depăşi orice obstacol cu zâmbetul pe buze… iubirea înseamnă zâmbet, înseamnă frumos, înseamnă tinereţe veşnică, înseamnă fericire, iubirea înseamnă iubire, iubirea înseamnă viaţă…- Flavya Flavy
  13. Iubirea te face să vrei să fii mai bun. Ea te salvează în cele mai întunecate momente şi te face să vrei să trăiești. Ea te face să vezi frumuseţea în tot ce te înconjoară. Ea te face viu.- Andreea Rionesei
  14. Iubirea te poate face să fii jos, să te ridici, să ai forța necesară pentru a o lua de la capăt și totodată de a accepta să crezi din nou în ea ori de câte ori este nevoie. Omul, trecând prin momente nefericite, se schimbă în mai bun sau în mai rău , consider că de cele mai multe ori ajuta orice suferința ….- Claudia Sima
  15. Pentru a iubii cu adevărat alt om, trebuie să te iubeşti mai întâi pe tine. Și pentru asta trebuie să crezi în iubire, și atunci iubirea va crede în tine. Crezi în iubire pentru că din iubire te naști, și de când te naști, până mori, cauți iubirea. De la prieteni, de la părinți și de la sufletul tău pereche.- Iulia Moiceanu
  16. Care este forţa ce pune în mişcare universul? Fizica nucleară? Nu! Iubirea…Să simţi bătăile unei inimi îndrăgostite care ar face totul pentru tine. Din acest motiv eu cred în iubire!- Marianna Flory
  17. Pentru că ne face mai buni; ne face să credem în noi, în puterile îi şi în visurile noastre; ne face să credem că putem orice, că putem fi orice. Şi uneori exact de asta avem nevoie: să credem şi să sperăm.- Ionela Claudia Coman
  18. Iubirea este ceva ce nu poţi descrie în cuvinte, este ca o floare. Înflorim lângă persoana care ne iubește. E frumos când iubești dar e și mai minunat când știi că ești iubit, iar când e iubire sinceră, atunci toate vin de la sine. Iubirea se simte atunci când accepţi să o trăiesti!!!- Gabriela Dumitraşcu
  19. Iubirea vindecă, iubirea te ajută să te trezești dimineața, iubirea te face mai bun, iubirea ne definește ca oameni…- Alinutza Alina
  20. Iubirea îți dă o stare de liniște, siguranță, încredere şi te face mai puternică.- Alexandra Ale
  21. Fară iubire, suntem nimic.Trebuie să iubim, să dăruim, să primim dragoste! E cel mai frumos sentiment, cel mai înălţător. Simplu.- Elina Micu.
  22. Nu trebuie să iubeşti motivat, iubeşti pentru că iubeşti….fără un motiv…..iubirea nu cere motive…- Fiory Socaciu
  23.  Pentru că iubirea… Iubirea înseamnă putere…voinţă..schimbare…încredere..curaj.- Nico Nicol
  24. Iubirea iartă, iubirea schimbă, iubirea dă viaţă, iubirea e în tot şi în toate……. Iubirea dă sens existenţei chiar şi acolo unde sensul acesteia pare absent…- Garai Andreea
  25. Eu spun că merită să crezi în iubire pentru că oricât de tare ar lovi ale sale palme, tot ele mângâie cel mai frumos. Pentru că oricât de jos ne-ar obliga să ne prăbuşim, tot ea e cea care ne înalţă cel mai sus. Pentru că oricât de fericiţi am fi de unii singuri, tot vom fi mai fericiţi împărţind bucuriile cu celălalt. Avem nevoie de martori la fericire, de martori care ne iubesc şi pe care îi iubim!- A voastră Damă de treflă.

Iubiţi, mă, femeile. Doamnele prin atitudine şi caracter sunt femei. Cele deştepte şi cu sufletul frumos sunt femei. Cele care suferă după proşti, fără ca ele să fie de fapt proaste aşa cum se consideră, acestea sunt femei. Târfele nu sunt femei decât pentru o seară, dar ce ai să faci tu toată viaţa?

Iubiţi, mă, femeile. Doamnele prin atitudine şi caracter sunt femei. Cele deştepte şi cu sufletul frumos sunt femei. Cele care suferă după proşti, fără ca ele să fie de fapt proaste aşa cum se consideră, acestea sunt femei. Târfele nu sunt femei decât pentru o seară, dar ce ai să faci tu toată viaţa?

                                 Iubiţi, mă, femeile! N-o spun ca pe o rugăminte, până la urmă e treaba voastră ce alegeţi să faceţi, e treaba voastră dacă faceţi greşeli care se pot repara sau greşeli care să se transforme imediat în regrete. N-o spun ca pe un ordin pentru că aveţi impresia că voi conduceţi lumea şi n-aţi accepta ordine de la femei, nu toţi, de fapt foarte puţini ar accepta pentru că foarte puţini sunt bărbaţi deştepţi. N-o spun nici măcar ca pe un îndemn pentru că îndemnul de a iubi trebuie să vină din suflet, iar dacă nu vine, mai bine nu faci nimic, nu te prefaci, nu amăgeşti, nu minţi. O spun oarecum ca pe o ironie pentru că dintre toate femeile, voi alegeţi să le iubiţi tocmai pe cele care sunt cel mai puţin femei…
                                 Iubiţi doamnele, acele doamne prin atitudine şi caracter, pe acele care au eleganţa şi atitudinea frumoasă în sânge, nu acele doamne care s-au trezit doamne peste noapte, acelea sunt multe, prea multe, iar celelalte sunt cam puţine, cam prea puţine. Iubiţi femeile deştepte, dar luaţi în calcul faptul că a şti să iubeşti şi să ai încredere în oameni chiar dacă ei te-au rănit de atâtea ori e tot o dovadă de inteligenţă, nu una de prostie aşa cum ar fi mulţi tentaţi să afirme. 
                                 Târfele sunt femei doar pentru o seară, dragă, dar ai să vezi că ţie îţi trebuie femei pentru o viaţă întreagă, pentru atunci când ai să fii obosit şi vei avea nevoie de cineva care să fie mereu prezentă pentru tine, de cineva care să te iubească chiar şi atunci când o meriţi cel mai puţin, nu de una care pleacă imediat ce găseşte pe unul mai bun, mai bărbat decât tine. Ce ai să te faci tu toată viaţa?
                                 Iubiţi, mă, femeile. Doamnele prin atitudine şi caracter sunt femei. Cele deştepte şi cu sufletul frumos sunt femei. Cele care suferă după proşti, fără ca ele să fie de fapt proaste aşa cum se consideră, acestea sunt femei. Târfele nu sunt femei decât pentru o seară, dar ce ai să faci tu toată viaţa?

,,Iubito, mă declar dependent de tine. Sunt sclavul zâmbetelor tale. Nebunul tău, nebun de dor. Sunt cel mai mare fan al săruturilor tale şi voi fi de acum înainte singurul. Dar totuşi sunt, iubito, doar un om. Şi tu probabil tocmai de asta mă iubeşti atât de mult.”- Un mesaj pe care poate puţine femei l-au primit, dar pe care îl merită atât de multe…

,,Iubito, mă declar dependent de tine. Sunt sclavul zâmbetelor tale. Nebunul tău, nebun de dor. Sunt cel mai mare fan al săruturilor tale şi voi fi de acum înainte singurul. Dar totuşi sunt, iubito, doar un om. Şi tu probabil tocmai de asta mă iubeşti atât de mult.”- Un mesaj pe care poate puţine femei l-au primit, dar pe care îl merită atât de multe…

                                      ,,Aş vrea să ştii, iubito, că iubirea fără dependenţă, nu e iubire. Iubirea fără dor nu e iubire. Ce-mi pasă mie că abia te-ai desprins din braţele mele? Eu sunt dependent de tine, iar asta nu mă împiedică, ci din contră, mă obligă să-mi fie dor de tine. Aş vrea să mai ştii că sunt sclavul zâmbetelor tale, mai ales al celor pe care mi le oferi doar mie, acele zâmbete naive şi copilăreşti, acele zâmbete reale pentru care ştiu că n-ai fost nevoită să minţi, acele zâmbete pe care nu le-am văzut în preaja nimănui, doar în preajma mea. Poate că sunt doar ale mele, poate că sunt pentru mine şi aş vrea, atât de mult aş vrea, să cred că doar eu sunt motivul lor.
                                      Să ştii că sunt nebunul tău, al tău am fost şi al tău am să rămân. Nebun de dor, nebun după tine, nebun de legat, dar n-ai de ales, nu ai de ales pentru că eu nu mă schimb şi pentru că tu mă iubeşti prea mult. Să mai ştii că sunt nebunul tău şi îmi place, dar sunt şi demonul tău… Îngerii au demonii lor, nu-i aşa, îngere? 
                                      Sunt în multe feluri pentru tine, datorită ţie şi poate chiar din cauza ta, dar ştiu ce iubeşti cel mai mult la mine. Iubeşti faptul că mai presus de toate sunt om, sunt om aşa cum puţini mai ştiu să fie, aşa cum ai căutat mereu tu, un om pe măsura sufletului tău. Un om care să nu se priceapă prea bine să înţeleagă, dar care să asculte. Un om care să nu ştie întotdeauna ce să spună, dar care să fie prezent. Un om care să nu fie desprins din vise, dar care să se potrivească de minune cu realitatea.
                                      Iubito, mă declar dependent de tine. Sunt sclavul zâmbetelor tale. Nebunul tău, nebun de dor. Sunt cel mai mare fan al săruturilor tale şi voi fi de acum înainte singurul. Dar totuşi sunt, iubito, doar un om. Şi tu probabil tocmai de asta mă iubeşti atât de mult.”