Ofiţerii care sunt mai mereu pe urmele indivizilor ce vând la colţ
de stradă “moartea albă” au informaţii că, în ultimul an şcolar,
numărul liceenilor care vin cu drogurile în ghiozdan a ajuns la cote
îngrijorătoare. Traficanţii, în special cei care cresc în casă culturi
de ca-nabis, i-au prins pe tinerii ce au căzut în patima narcoticelor
într-o capcană din care cu greu au mai putut ieşi. Dealerii le-au oferit
porţia de drog fără să le mai pretindă vreun leu, dar, în schimb, le-au
cerut adolescenţilor să lucreze pentru ei. Astfel, s-a ajuns la
situaţia în care liceenii au devenit, la rându-le, traficanţi printre
colegi. Situaţia din liceele bucureştene e cunoscută de poliţiştii
antidrog, care, culmea, nu pot face mai nimic. Şi asta pentru că, de
când şcolile au devenit adevărate fortăreţe, în care străinii nu prea
trec de paznicii de la porţi, ofiţerii de la “Narcotice”, care nu umblă
în uniformă, nu-şi pot face anchetele în interiorul unităţilor de
învăţământ. “E greu să pătrunzi, elevii se ştiu între ei, cunosc
profesorii”, ne-au spus surse judiciare. În plus, nici directorii
liceelor nu par să fie prea interesaţi să colaboreze. Ori de câte ori au
avut loc întâlniri între poliţiştii antidrog şi reprezentanţii
unităţilor şcolare, aceştia din urmă au negat mai tot timpul că ar avea
astfel de probleme. Teama că părinţii ar afla că în şcoala lor se
consumă droguri îi fac să ţină sub preş fenomenul care tinde să ia
amploare.
«Gustă» stupefiante de la vârsta de 14 ani
În ultimii ani, numărul tinerilor care au încercat, cel puţin o dată,
droguri de orice natură pare să fie în creştere. Nu există un număr
concret al consumatorilor - unii dintre ei nu recunosc că au această
problemă, iar statisticile oficiale oferă informaţii în baza unor studii
pe grupuri de consumatori. Dacă în 2007 existau doar 5% consumatori, în
2011 ajunsese deja la 10%. Canabisul este unul dintre stupefiantele
preferate de tineri, iar vârsta de la care aceştia încep să “guste” din
droguri este 14-15 ani, atunci când păşesc pe holurile liceelor. l
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu