Ce ii transmite Florin Piersic lui Victor Ponta!
„Sideranta seninatatea guvernantilor care au retezat dintr-o miscare sansele de dezvoltare ale Romaniei – anularea investitiilor din fonduri europene, stergerea autostrazilor de pe harta virtuala a tarii, gonflarea pomenilor electorale cu miliarde de lei. Sunt aceiasi care imagineaza autostrazi în lung si-n lat, un milion de locuri de munca, crestere economica la pas si o bunastare generala. Promisiuni aiuritoare, pe care o minte lucida ar trebui sa le considere de-a dreptul insultatoare, dar si masuri vitale pentru economie sunt acum abandonate lejer, expediate în cateva fraze bombastice, fara nicio explicatie rezonabila economic.
Prim ministrul a vorbit rapid de rectificarea bugetului, a citit pe nerasuflate ministerele pricopsite si a aruncat, apoi, o explicatie stupefianta despre fondurile europene: e mare încurcatura cu procedurile, sunt lucrari întarziate sau neexecutate.
In fapt, a taiat aproape un miliard de euro de la finantarea proiectelor cu fonduri UE pentru ca el, guvernul, nu a fost în stare sa gestioneze investitiile. Sau pentru ca nu a vrut?! În ziua urmatoare rectificarii, guvernul se autoconfirma: publica Masterplanul de transport care rade toate autostrazile pe care le-ar finanta fondurile europene.
Între timp, primarii au fost conectati la robinetul cu bani al bugetului, din care vor curge peste 2,2 miliarde lei în campania electorala. Romania este prizoniera subdezvoltarii. Fara investitii productive, se va zbate pentru o supravietuire mizera. Guvernul da pensii si salarii de subzistenta, se împrumuta de pe o zi pe alta ca sa le plateasca, taxeaza agresiv aceleasi companii bune platnice si iroseste banii pe pomeni si pe îndestularea clientelei din contracte cu statul.
Dar cui îi pasa?
Desi e campanie, publicul e tot mai putin exigent cu politicienii, se multumeste cu mici spagute electorale si nu are habar de politica economica. A ajuns si el prizonierul politicienilor. S-a alienat: atatea minciuni si atata incompetenta i-au paralizat simtul critic si vointa. Nu mai are nicio asteptare! Din pacate, turnura pe care a luat-o economia este nefasta, iar trezirea va fi curand si foarte dureroasa.
Al vostru, Florin Piersic”, se arata in scrisoarea maestrului Piersic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu