Scrisoare deschisă bărbaților din viața mea!

­

Poate îți place cum zâmbesc atunci când îmi ridic florile de la ușa biroului meu, florile pe care tu le-ai trimis după ce ai citit undeva că eu sunt femeia căreia îi plac florile care ajung oriunde în lume. Poate îți place de mine așa primăvăratică, când îți zâmbesc discret și pentru o secundă te fac să crezi că momentul a fost unul special. Poate îți place de mine… mie îmi plac mult florile pe care le-ai trimis. Să știi că ai făcut o alegere bună. Nu ai ales banalii trandafiri de la florăria din colț. Ai mers la florăria de unde cumperi buchete tuturor femeilor din viața ta și te-ai gândit că eu vreau lalele sau liliac, ghiocei sau flori de câmp. Ai găsit buchetul cel mai apropiat de dorințele mele și l-ai trimis. Urmează câteva invitații la cină, în câteva restaurante pe care le alegi cu aceeași grijă și atenție. Îmi deschizi ușa și mă ajuți să îmi dezbrac haina. Ce îmi spui când nu vorbești? În gândurile tale ce urmează? Poate îți place când îți spun că „sunt singură” dar te enervează la culme continuarea… „și vreau să rămân așa”. Buchetul de azi pare a fi de la florăria de pe colț, unul cu trandafiri galbeni și cu un bilet în care scrie simplu și sec: „Pe tine – cea bolnavă de dor, cât de greu este să te fac fericită?’’
Ție celui care îți place să mă vezi cum desenez inimioare pe oglinda aburită din baie, după ce am făcut un duș rapid, mi-am încheiat cămașa și am încălțat pantofii pe care tu îi adori. Rujul roșu pus la repezeală și părul lăsat pe spate să acopere gâtul pe care tocami l-ai sărutat. Poate îți place cum stau la bucătărie câteodată și gătesc cu paharul de vin în mână, din care gust rar dar pe care vreau să îl asortez cu gustul sărutului tău. Nu mă lași să spăl vasele după ce mâncăm și nici să pierd mult timp în bucătărie, asta pentru că noi iubim dormitorul. Ție altcineva îți calcă cămășile și îți șterge praful. Și nu, nu o femeie. Cineva care are grijă de casa și confortul tău. Eu ar trebui să am grijă de inima ta? Mă iei în brațe în timp ce eu admir orașul de la terasa ta imensă care se întinde deasupra oricărui orizont. Nu putem dormi împreună, pentru că eu ador întunericul și îmbrățișările iar tu te trezești în miez de noapte și deschizi televizorul. Avem amintiri aici, deși tu niciodată nu ai ales florile mele preferate, însă ai știut mereu că îmi plac bărbații care sunt pregătiți pentru răspunsuri. Și le-ai avut mereu. De asta sunt încă aici. În nebunia mea, tu ai partea cea cuminte. În liniștea ta, eu sunt bucata de furtună.
Tu cel care vrei să mă faci să fiu cum vrei, să știi că eu o să mă încăpățânez de zece ori mai mult să fiu ce sunt, să fac ce vreau. Tu cel care nu mă lași să am vise pentru că încerci să mi le faci realitate. Tu cel care vrei să intri încălțat în sufletul meu și să mă obligi să fac pași repezi alături de tine, când mie îmi e frică. Tu cel care vrei să îmi schimbi liniștea dimineților mele târzii cu miros de cafea în dimineți cu miros de pâine prajită și ceai verde. Vrei să îmi furi din independență și din putere, atunci când îmi deschizi ușa taxiului și când comanzi pentru mine la restaurant. Tu care știi că asta e rochia potrivită și că anume pantofii din vitrină se potrivesc cu seara asta în care vrei să stau în dreapta ta. Vrei să îmi furi alegerile și să îmi fii unica opțiune. Tu care știi ce vrei, oare știi ce vreau eu?