N-am să pot să-ţi iert absenţa şi nici măcar n-am să încerc!

21st iulie 2016

                                     N-am să pot să-ţi iert absenţa şi nici măcar n-am să încerc! Pot trece peste trădări, minciuni, iluzii şi dezamăgiri, dar niciodată peste absenţa omului pe care îl iubesc şi care aştept să mă iubească la fel de mult pentru că viaţa m-a învăţat deja că cei care se lasă aşteptaţi nu merită să-i aştepţi. Te laşi aşteptat numai atunci când nu ştii ce vrei şi totuşi nu vrei să pierzi ceva sigur, pe cineva care te iubeşte în mod cert. Te laşi aşteptat numai atunci când nu-l respecţi pe celălalt destul de mult încât să-i spui că nu eşti hotărât şi că ar trebui să-şi caute fericirea în altă parte pentru că tu nu i-o poţi oferi. Te laşi aşteptat numai atunci când ştii că celălalt te iubeşte atât de mult încât te va putea aştepta oricât doar pentru că are impresia că nu poate trăi fără tine. Dar ghici ce? Viaţa ne învaţă să trăim şi fără cei care credem că ne sunt o parte din suflet şi că trebuie să rămână acolo pe veci. Viaţa ne învaţă să trăim fără oamenii pe care îi iubim, dar care n-au nevoie de noi, nu ne vor şi nu ne iubesc aşa cum am merita, dar totuşi ne lasă să-i aşteptăm dându-ne speranţe deşarte că ne vor iubi cândva mai mult decât am spera. 
                                     Nimănui nu ar trebui să i se ierte absenţa voită dintr-un suflet care-l aşteaptă cu drag şi mult dor. Dacă te laşi aşteptat crezând că vei avea mereu la cine să te întorci, s-ar putea să te trezeşti într-o zi că vei vrea să te întorci şi că nu vei mai avea la cine pentru că într-un final suntem obligaţi să ne dăm seama că nu putem aştepta o eternitate având în vedere faptul că viaţa e prea scurtă ca să ne-o petrecem aşteptând şi prea grăbită ca să ne aştepte cât timp aşteptăm noi pe alţii. 
                                     N-am să pot să-ţi iert absenţa!