,,Iubito, mă declar dependent de tine. Sunt sclavul zâmbetelor tale. Nebunul tău, nebun de dor. Sunt cel mai mare fan al săruturilor tale şi voi fi de acum înainte singurul. Dar totuşi sunt, iubito, doar un om. Şi tu probabil tocmai de asta mă iubeşti atât de mult.”- Un mesaj pe care poate puţine femei l-au primit, dar pe care îl merită atât de multe…
,,Aş vrea să ştii, iubito, că
iubirea fără dependenţă, nu e iubire. Iubirea fără dor nu e iubire.
Ce-mi pasă mie că abia te-ai desprins din braţele mele? Eu sunt
dependent de tine, iar asta nu mă împiedică, ci din contră, mă obligă
să-mi fie dor de tine. Aş vrea să mai ştii că sunt sclavul zâmbetelor
tale, mai ales al celor pe care mi le oferi doar mie, acele zâmbete
naive şi copilăreşti, acele zâmbete reale pentru care ştiu că n-ai fost
nevoită să minţi, acele zâmbete pe care nu le-am văzut în preaja
nimănui, doar în preajma mea. Poate că sunt doar ale mele, poate că sunt
pentru mine şi aş vrea, atât de mult aş vrea, să cred că doar eu sunt
motivul lor.
Să ştii că sunt nebunul tău, al tău am fost şi al tău am să rămân. Nebun de dor, nebun după tine, nebun de legat, dar n-ai de ales, nu ai de ales pentru că eu nu mă schimb şi pentru că tu mă iubeşti prea mult. Să mai ştii că sunt nebunul tău şi îmi place, dar sunt şi demonul tău… Îngerii au demonii lor, nu-i aşa, îngere?
Sunt în multe feluri pentru tine, datorită ţie şi poate chiar din cauza ta, dar ştiu ce iubeşti cel mai mult la mine. Iubeşti faptul că mai presus de toate sunt om, sunt om aşa cum puţini mai ştiu să fie, aşa cum ai căutat mereu tu, un om pe măsura sufletului tău. Un om care să nu se priceapă prea bine să înţeleagă, dar care să asculte. Un om care să nu ştie întotdeauna ce să spună, dar care să fie prezent. Un om care să nu fie desprins din vise, dar care să se potrivească de minune cu realitatea.
Iubito, mă declar dependent de tine. Sunt sclavul zâmbetelor tale. Nebunul tău, nebun de dor. Sunt cel mai mare fan al săruturilor tale şi voi fi de acum înainte singurul. Dar totuşi sunt, iubito, doar un om. Şi tu probabil tocmai de asta mă iubeşti atât de mult.”
Să ştii că sunt nebunul tău, al tău am fost şi al tău am să rămân. Nebun de dor, nebun după tine, nebun de legat, dar n-ai de ales, nu ai de ales pentru că eu nu mă schimb şi pentru că tu mă iubeşti prea mult. Să mai ştii că sunt nebunul tău şi îmi place, dar sunt şi demonul tău… Îngerii au demonii lor, nu-i aşa, îngere?
Sunt în multe feluri pentru tine, datorită ţie şi poate chiar din cauza ta, dar ştiu ce iubeşti cel mai mult la mine. Iubeşti faptul că mai presus de toate sunt om, sunt om aşa cum puţini mai ştiu să fie, aşa cum ai căutat mereu tu, un om pe măsura sufletului tău. Un om care să nu se priceapă prea bine să înţeleagă, dar care să asculte. Un om care să nu ştie întotdeauna ce să spună, dar care să fie prezent. Un om care să nu fie desprins din vise, dar care să se potrivească de minune cu realitatea.
Iubito, mă declar dependent de tine. Sunt sclavul zâmbetelor tale. Nebunul tău, nebun de dor. Sunt cel mai mare fan al săruturilor tale şi voi fi de acum înainte singurul. Dar totuşi sunt, iubito, doar un om. Şi tu probabil tocmai de asta mă iubeşti atât de mult.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu