joi, 18 august 2016

Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.

Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.

                                              Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.
                                              Dacă te întregeşte, e al tău şi trebuie să-l ai. Dacă e al tău va rămâne aşa mereu, fără să fie nevoie să oferi lucruri imposibile, fără să fie nevoie să te oboseşti căutând la nesfârşit căi şi metode de a fi pe plac, de a demonstra sau de a evidenţia vreun sentiment, vreo suflare de suflet ori vreo convingere arzătoare. Pentru unii oameni e de ajuns să oferi o sărutare şi să li se pară că le-ai oferit întregul cer, iar pentru alţii ai putea aduce în plus şi luna, că lor tot li s-ar părea că n-au primit nici însemnătatea unei banale atingeri. Dacă e al tău va rămâne, te va aprecia, te va iubi, te va lua la piept şi te va săruta pe frunte ca să te încălzească într-o zi friguroasă, nu va aştepta cu nerăbdare să te dezbrace.
                                              Dacă te consumă… Se va consuma şi iubirea. Oricât de mult ţi-ai dori să tragi de o relaţie care nu mai duce nicăieri, oricât de tare ţi-ar dori să repari ceva sau oricât de departe aţi fi ajuns, dacă tu ajungi să te consumi, la un moment dat eşti nevoită să pui punct pentru că intervin alegeri care nu pot fi evitate. Eşti pusă în postura de a alege între a pleca şi a-ţi oferi astfel şansa la o fericire palpabilă, cât se poate de reală şi a rămâne, resemnându-te astfel cu ideea că iubirea aşa trebuie să fie… Că trebuie să doare şi că cei fericiţi sunt fericiţi numai de ochii lumii… Că trebuie să tragi tu cât pentru doi, în timp ce el e prea ocupat cu instalarea unei monotonii tăioase între voi.
                                              E mare lucru să ai la cine să te întorci acasă, iar dacă acel cineva te consumă în fiecare clipă care se scurge pe ceas, parcă simţi o şovăială în paşi, parcă ai plumb în picioare când vrei să te întorci şi aşteptarea, dorul de casă nu se mai identifică, la fel ca înainte, cu nerăbdare copilărească.
                                              Nu va putea nimeni, niciodată să aleagă pentru tine. Nu va putea nimeni să îţi spună să pleci sau să rămâi, doar tu vei putea. Dacă te întregeşte… Iubeşte, rămâi, preţuieşte. Dacă te consumă… Dă dracu’, pleacă şi uită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu