Una dintre sintagmele de prezentare a României antebelice
era ,,grânarul Europei”. În perioada 1909-1913 erau exportate din Regat
circa 7 milioane de tone de grâu anual, iar înainte de 1940, România se
situa pe locul cinci în topul exportatorilor mondiali. După un secol,
cantitățile de grâu exportat au scăzut la mai bine de jumătate, deși
piața mondială nu a încetat să crească.
Reculul are o explicație principală în reducerea producției de grâu prin scăderea suprafețelor cultivate. În prezent, circa 2 milioane de hectare sunt însămânțate cu grâu, suprafață de trei ori mai mică față de perioada 1935-1938, când a fost ,,regele” agriculturii românești. Creșterea productivităţii nu a compensat reducerea suprafețelor; în plus, după 1990, noile condiții de proprietate au mărunțit exploatațiile, transformând ramura într-o activitate de subzistență. Renunțarea la irigații, degradarea solurilor,,scumpirea îngrășămintelor au accentuat problemele.
Seceta din 2007 a cauzat o scădere a producției la 3 milioane tone, cea mai mică de după anul 1940.
Poziția în interiorul Uniunii Europene, cu reguli comerciale noi și subvenții, pare să aducă un reviriment. România reintră în acest an în top 20 mondial, cu o producție anunțată de 7,5 milioane de tone, reprezentând 1℅ din producția mondială. Cum își pot face loc pe piață producătorii din România cu disponibilităţile pentru export? Consumul intern este de 3,5 - 4 milioane de tone, existând deci o cantitate egală pentru piața externă. Prețul nu este grozav: pe piața internă se oferă 124-130 euro/tona, marja comercianților fiind însă de 15℅, potrivit unor informații. Profitul fermierului este cu mult mai mic, pentru că este la mâna achizitorilor și a intermediarilor, care au practici de cartel nesancționate. Sistemele de garantare cu certificatele de depozit au devenit atractive pentru inițiații cu sprijin politic și un magnet pentru interlopi. Dosarul ,,bancherilor” este un studiu de caz, în acest sens.
Reculul are o explicație principală în reducerea producției de grâu prin scăderea suprafețelor cultivate. În prezent, circa 2 milioane de hectare sunt însămânțate cu grâu, suprafață de trei ori mai mică față de perioada 1935-1938, când a fost ,,regele” agriculturii românești. Creșterea productivităţii nu a compensat reducerea suprafețelor; în plus, după 1990, noile condiții de proprietate au mărunțit exploatațiile, transformând ramura într-o activitate de subzistență. Renunțarea la irigații, degradarea solurilor,,scumpirea îngrășămintelor au accentuat problemele.
Seceta din 2007 a cauzat o scădere a producției la 3 milioane tone, cea mai mică de după anul 1940.
Poziția în interiorul Uniunii Europene, cu reguli comerciale noi și subvenții, pare să aducă un reviriment. România reintră în acest an în top 20 mondial, cu o producție anunțată de 7,5 milioane de tone, reprezentând 1℅ din producția mondială. Cum își pot face loc pe piață producătorii din România cu disponibilităţile pentru export? Consumul intern este de 3,5 - 4 milioane de tone, existând deci o cantitate egală pentru piața externă. Prețul nu este grozav: pe piața internă se oferă 124-130 euro/tona, marja comercianților fiind însă de 15℅, potrivit unor informații. Profitul fermierului este cu mult mai mic, pentru că este la mâna achizitorilor și a intermediarilor, care au practici de cartel nesancționate. Sistemele de garantare cu certificatele de depozit au devenit atractive pentru inițiații cu sprijin politic și un magnet pentru interlopi. Dosarul ,,bancherilor” este un studiu de caz, în acest sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu