„Chiar dacă aș pleca în Parlament, nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de incompetenți!”
În
ultima vreme, sursele neoficiale dau ca posibilă varianta ca domnul
primar Laurențiu Leoreanu să candideze pentru un post de parlamentar, la
alegerile generale din decembrie, anul curent.
În
cadrul ultimei conferințe de presă a fost formulată de către jurnaliști
o întrebare legată de această posibilitate iar primarul municipiului
Roman Laurențiu Leoreanu a declarat:
„În
momentul de față nu pot să fac nicio apreciere pentru că încă nu s-a
luat nicio decizie în acest sens! Discuții pe marginea acestui subiect
sunt! Discuții trebuie să fie pentru că trăim într-o lume dinamică și
efervescentă și nimic din ceea ce ar putea să aducă un plus, o
poziționare în care trebuie ca municipiul Roman să fie ajutat, nu
trebuie să fie exclus.
Vom
vedea și ce candidaturi vor veni și din partea cealaltă, important este
să vă spun că nu voi lăsa ca municipiul Roman să fie condus de
incompetenți.
Atunci
când va fi nevoie, așa cum am dovedit de atâtea ori, să mă implic,
pentru ca Romanul să aibă o susținere județeană, regională și națională,
o voi face! În momentul de față nu este luată o decizie!
Eu
cunosc bine o mare parte din Parlamentul României și din Guvern, pentru
că am avut întâlniri! Mi-aș dori ca Parlamentul să fie mai valoros
pentru că, din punctul meu de vedere, jumătate dintre parlamentarii care
sunt acum în Parlamentul României, nu au ce căuta acolo, nu au habar!
Mi
se pare că parlamentarii au o pregătire proprie slabă, o atitudine și
un limbaj care nu este cel mai adecvat pentru poziția de parlamentar.
Pe mine mă interesează foarte mult ca Romanul să aibă o anumită reprezentare în Parlament!
Dacă
văd că nu se poate nimic și Romanul este trecut în uitare, atunci,
trebuie să pun mâna pe hățuri, trebuie să trec în față și să fac pasul
următor pentru ca să pot să ajung aici, ca să meargă lucrurile mai bine!
Nu
exclud absolut nimic! O astfel de decizie trebuie discutată cu
conducerea partidului și la nivel național și la nivel județean, e o
cinste și o demnitate și pentru mine ca OM și pentru Roman, ca oraș, să
aibă o reprezentare bună la nivel parlamentar.”
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu