Leoreanu către aleşii PNL, despre relaţia cu CJ: „Nu fiţi râme fără coloană vertebrală!”
Aleşii PNL Neamţ nu trebuie să fie îngenuncheaţi în relaţiile pe care le au cu conducerea PSD a judeţului – acesta a fost cel mai crunt mesaj transmis de la tribuna Ligii Aleşilor Locali PNL Neamţ de către preşedintele acestui for, Laurenţiu Leoreanu.
Cele mai virulente mesaje transmise de acesta şi colegilor de partid dar, de la distanţă, şi adversarilor, au fost următoarele (conform transcriptului romanulfinanciar.ro):
<< Dincolo de toate celelalte, există demnitate pentru că „nu e totuna leu să mori ori câine înlănțuit!” Să știți că și adversarul te respectă dacă ai valoare și demnitate! Dacă nu, se uită la tine și zice: „pe acesta îl folosesc ca un extraordinar de frumos preș de pus la ușă!”>>
<<Dacă știe că te poate suci și te învârtește ca ața pe mosor, atunci altfel te va privi; ca pe o râmă fără coloană vertebrală!>>.
Şedinţa care a avut loc ieri a fost deschisă de preşedintele PNL Mugur Cozmanciuc care a subliniat că Liga Aleşilor Locali este principala „Armată” pe care partidul se bizuie în bătălia pentru alegerile parlamentare.
<<Este o onoare să mă aflu în mijlocul dumneavoastră la cel mai important eveniment pe care PNL în face în acest an și anume Liga Aleșilor Locali, pentru județul Neamț, un eveniment pe care, eu personal l-am așteptat de foarte mult timp. Această activitate trebuie să o faceți lunar pentru ca astfel, Programul Neamț 2020 să ducă la prosperitatea acestui județ.
Vă mulțumesc domnule primar Leoreanu pentru că sunteți președintele Ligii Aleșilor Locali PNL Neamț și pentru că avem în fața noastră o astfel de „armată” pregătită pentru alegerile parlamentare. Doamne Ajută și mult succes de acum înainte>>, a spus deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.
Ca de obicei, discursul lui Laurenţiu Leoreanu a fost unul extrem de plastic şi apreciat ca atare de cei din sală.
<<Trebuie să dăm dovadă de unitate, de solidaritate, pentru că pot exista tot felul de tendințe, tot felul de încercări, tot felul de momente, cum ar fi: „dacă îți dau asta…să mă susții acolo și vei fi ajutat în nu știu ce proiect!”
Sunt lucruri la limita dintre imoralitate și ilegalitate!
Vă spun un lucru, suntem cu toții prea căliți, prea trecuți prin focul politic, prin focul administrației, ca să nu ne dăm seama de unde până unde există competență legală. De altfel, CJ Neamț a rămas cu foarte puține lucruri în responsabilitate, majoritatea investițiilor vin prin Ministerul Dezvoltării Regionale, pe anumite mecanisme, și așa cum unii promit că pot să întoarcă marea și să facă din ea deșert, și iar să o facă mare din deșert, sunt povești de adormit copiii.
Dincolo de toate celelalte, există demnitate pentru că „nu e totuna leu să mori ori câine înlănțuit!” Să știți că și adversarul te respectă dacă ai valoare și demnitate!
Dacă nu, se uită la tine și zice: „pe acesta îl folosesc ca un extraordinar de frumos preș de pus la ușă!”
Să credeți asta, am trecut prin tot felul de guvernări, și naționale și județene și știu că adversarul te respectă dacă ai valoare și demnitate!
Dacă știe că te poate suci și te învârtește ca ața pe mosor, atunci altfel te va privi; ca pe o râmă fără coloană vertebrală!
Dacă ai demnitate și simte că nu te poți vinde, altfel te va respecta, îi vei câștiga respectul și odată câștigat respectul adversarului, ai și respectul colegilor din colectivul din care faci parte.
Vreau ca PNL să aibă o schimbare de paradigmă: primarii, consilierii județeni, consilierii locali să fie împreună o armată iar parlamentarii să devină automat, motoarele administrației locale, să sprijine, să susțină, și știu că avem parlamentari care știu să facă acest lucru.
Avem valori dar trebui mobilizate mai bine și vom dovedi că ne respectăm, știm să ne susținem, știm să ne ajutăm, știm să ne promovăm, știm să fim de temut pentru ceilalți, din perspectiva competenței, a onoarei și a respectului pe care îl arătăm dar și îl cerem”, a spus Laurențiu Leoreanu cel care a fost deja votat de colegii săi pentru a fi coordonatorul campaniei PNL Neamţ pentru alegerile parlamentare.
V.N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu