Primarul Leoreanu: „unii se dau șmecheri și comentează despre statuia „Sf. Andrei”, din fața Gării Roman!”
Monumentul
„Sf. Apostol Andrei” este o lucrare de sculptură în bronz, cu înălțimea
de 3,80 m. Autorul sculpturii este ieșeanul Crengăniş Constantin,
absolvent al Academiei de artă „George Enescu” Iaşi, secția sculptură.
Acest for public reprezintă dorința comunității romașcane, susținută de
Consiliul Local Roman şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în ideea
de a îmbogăți zestrea de artă vizuală a municipiului.
Primarul Laurențiu Leoreanu a reacționat vis a vis de comentariile de pe Internet, în legătură cu acest subiect
„Au
fost mai multe discuții și speculații ale unor oameni care își dau cu
părerea pe diferite rețele sociale, online, unde se dau șmecheri având
și destulă prostie în cap!
Vreau
să vă spun că această statuie se face în parteneriat; statuia este
realizată pe cheltuiala Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, soclul și
toată amenajarea este susținută de MARSAT, domnul director Vasile
Balcan, iar noi, am pus la dispoziție terenul și bordurile.
Este
un parteneriat corect în care Primăria Roman nu a investit sume de
bani. Este un obiectiv care va da o atmosferă plăcută acolo, în zona
gării!
Unii spuneau că s-a îngustat strada, etc.. Băteau câmpii!
Practic,
daca știți, pe zona aceea zebrată, stăteau tot felul de mașini iar prin
această lucrare, se va face și o ordine în circulație. Insula de la
semafor era praf, avea un aspect total neplăcut.
Mulți întrebau cine este Sf. Andrei și de ce la gară!
Am
spus că a comenta și a-ți da cu părerea atunci când incultura își
găsește în tine o gazdă superbă, este un lucru și mai nefast!
Spun, pentru cei care nu știu, că Sf. Andrei a fost cel dintâi chemat! Este fratele lui Simon, cunoscutul Sf. Petru.
Sf.
Andrei este cel care creștina România și pe români, un simbol al
românismului, de aceea ziua Sf. Andrei este înaintea Zilei Naționale a
României.
Am
lămurit și lucrul acesta pentru că au fost anumite comentarii care au
produs ilaritate și zâmbete care nasc o anumită stare de milă față de
cei care fac comentariile.
Am considerat că este un lucru care va rămâne acolo, în veac, un lucru frumos legat de creștinism și românism”, a declarat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Conform
declarației protopopului de Roman, preot Dragoș Munteanu, se dorește ca
sfințirea ansamblului arhitectonic să se facă cu prilejul sărbătoririi
Sf. Andrei, la finalul lunii noiembrie.
„Sperăm
să facem sfințirea la final de noiembrie, în ziua Sfântului Apostol
Andrei. Să ne ajute Dumnezeu să finalizăm cu bine ceea ce dorim să facem
pentru romașcani și pentru toți cei care tranzitează municipiul Roman”, a declarat preotul Dragoș Munteanu, protopop de Roman.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu