Previziunea primarului de Roman: „Laurențiu Leoreanu – deputat, Lucian Micu – primar!”
În
cadrul unei conferințe de presă, primarul Laurențiu Leoreanu a fost
întrebat despre cursul evenimentelor, după 11 decembrie, ziua alegerilor
pentru Parlamentul României, în perspectiva câștigării mandatului de
deputat PNL.
„Imediat după alegerile parlamentare, viceprimarul municipiului Roman va prelua prerogativele primarului.
Eu și cu domnul viceprimar Lucian Micu am colaborat foarte bine, în toți acești ani.
Colaborez
din 2011, când Lucian Micu a venit director la ACVASERV, într-o
situație dificilă a acestei societăți, pe care am reușit să o scoatem la
liman, iar pe urmă a devenit viceprimarul Romanului, cu care am avut o
colaborare foarte bună.
Practic,
echipa nu se schimbă ci se translatează; echipa Leoreanu – primar, Micu
– viceprimar, se translatează ascendent în Leoreanu – deputat și Micu –
primar.
Această
situație nu poate să aducă decât un plus pentru comunitate, luând în
considerare experiența, cunoașterea proiectelor Romanului, implementate
sau în curs de implementare, de către Lucian Micu.
Eu
voi fi umăr la umăr cu domnul Micu, sprijinind aceste acțiuni și cred
că voi fi unul dintre parlamentarii municipiului Roman cel mai implicat
și cel mai activ, în ceea ce înseamnă administrația publică locală, în
sensul că voi fi prezent în primărie, la ședințele consiliului local și
multe alte acțiuni.
Asta
nu înseamnă o uzurpare a celui care va deține funcția de primar ci
înseamnă o întărire și a competenței și a informațiilor pe care trebuie
să le aibă. Nu cred că va deranja acest lucru ci va fi de bun augur
pentru Roman”, a declarat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu