Dan Manoliu – candidat PSD pentru Senatul României: „Doresc să fac mai bună viața romașcanilor!”
„Sunt
de 9 ani de consilier județean și aproape 4 ani am fost vicepreședinte
al CJ Neamț. Îmi doresc o democrație stabilă, cu instituții care să
respecte democrația și prevederile statului de drept. Îmi doresc ca
românii să trăiască decent, să trăiască prosper. Cunosc foarte bine
problemele județului, iar cei care mă cunosc pe mine știu foarte bine că
mi-au plăcut mai mult faptele și mai puțin vorbele.
Prin
activitatea mea politică și administrativă am încercat întotdeauna să
aduc un plus pentru Roman; fie că aceasta a însemnat fonduri, proiecte
sau investiții.
Am
făcut totul alături de echipa PSD, echipă care a realizat că
dezvoltarea județului e în strânsă legătură cu dezvoltarea
comunităților. Iar Romanul e o comunitate foarte importantă. Îmi doresc
ca orașul meu natal să fie o parte importantă a acestei țări. Îmi
doresc, totodată, ca toate atuurile orașului să le putem prezenta în
Parlament și să realizăm ceva pentru Roman.
Doresc
să ajung în Senatul României pentru a face un pic mai bună viața
romașcanului; pentru a ajuta la crearea locurilor de muncă, la
salarizare decentă, la servicii medicale de calitate.
Vreau
un sistem de învățământ care să asigure copiilor noștri nu doar
diplome, ci și pregătirea necesară abordării unei meserii, a unei
profesii. Vreau tineri implicați, care să rămână acasă. Îmi doresc din
tot sufletul ca bunicii noștri să se bucure de bătrânețe, să se bucure
de nepoți fără grija medicamentelor sau a pâinii pentru ziua următoare.
Și mai vreau să vin mereu acasă cu fruntea sus.
Eu îndrăznesc să cred în România! Îndrăzniți și voi să credeți în România, împreună cu noi!” – Dan Manoliu
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu