Venin de vipera: august 2015

luni, 31 august 2015

Nimeni nu moare pe gratis

Așa e intitulat romanul de debut al personajului Ovidiu Gorea din „Filantropica“ lui Nae Caranfil. Distanța de la o poveste individuală la comentariu social și înapoi se lasă parcursă lejer cu filmul pe fundal. Esența maximei se pretează, mai departe, și legăturilor cu provocările actuale și viitoare din sănătatea globală. Acestea sunt palpabile și dor.

Africa sub-sahariană se află în urma tuturor celorlalte regiuni de dezvoltare la mai toți indicatorii care privesc starea de sănătate a populației și buna guvernanță. Aceeași regiune este deasupra tuturor celorlalte la capitole precum creșterea demografică și creșterea economică. Deși ratele de creștere a populației sunt în scădere, fără excepție, peste tot în lume, populația Africii a crescut și va continua să crească dramatic pe fondul unei rate de creștere net superioare mediei globale. Mai mult de jumătate din toți oamenii născuți pe planetă de acum și până în 2050 vor fi născuți într-una din doar nouă țări africane. În același timp, regiunea înregistrează deja și are previzionate creșteri economice medii de peste 5%, rivalizând doar cu tigrii asiatici din ASEAN-5 (Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore și Thailanda), care au atras, împreună, în 2014, un volum mai mare de investiții străine decât China. Asta în condițiile în care media UE se va zbate sub 2%. Așadar, din doar patru tipuri de indicatori se conturează un mesaj mixt de speranță și deziluzie. Încotro se îndreaptă o regiune cu atât de multe contraste și întârzieri?

După treizeci de ani de investiții și ajutor internațional, din care ultimii cincisprezece la niveluri fără precedent, s-a ajuns la volume de finanțare externă doar pentru sănătate de peste zece miliarde de dolari anual pentru Africa. Acestea sunt doar cifre oficiale. Modestia nu-și are locul în relațiile internaționale, însă bazele de date care monitorizează donațiile și destinația fondurilor sunt adesea incomplete și greu comparabile, astfel încât estimările vor diferi în funcție de sursa consultată. Partenerii europeni sunt mai conștiincioși în ale raportării. China, în schimb, un jucător major în domeniu, este mai puțin transparentă și duce o politică diferită. Oferă mai puțini bani pentru programe și mai mult sprijin economic direct pentru țările în cauză, de exemplu în lucrări de infrastructură. Cu greu se poate găsi o țară africană fără o autostradă sau o mină construită și exploatată de companii chineze cu lucrători chinezi. Cum-necum, s-a investit și se investește la niveluri fără preceden

Publicitate

t. Cu toate acestea, continuă să se investească, cel puțin în sănătate, mult mai puțin decât ar fi nevoie. Se estima în 2010 un deficit de finanțare de peste 20 de miliarde de dolari pentru ca întreaga regiune să ofere servicii de sănătate comparabile cu nevoile și, în același timp, necesare pentru a atinge convergența indicatorilor cu alte țări în curs de dezvoltare. Acest deficit nu este de acoperit numai din ajutor extern, cu siguranță, însă este cert că fără ajutor extern substanțial el nu poate fi acoperit în niciun chip.

Totuși, vor spune unii, se înregistrează progrese. Au dreptate. În termeni relativi, se moare tot mai puțin la naștere prin infectare cu HIV/SIDA sau contractare a malariei. Epidemia de HIV din sudul Africii din jurul anilor 2000, care a lovit puternic Africa de Sud (exacerbată și de o politică publică dezastruoasă impusă de președintele de atunci) și Zimbabwe a trimis în jos speranța de viață medie a unor întregi țări cu până la zece (!) ani în tot atâția ani calendaristici. Lucrurile își reintră în normal și astăzi majoritatea țărilor (excepțiile triste sunt statele care continuă să fie măcinate de conflicte) sunt stabile sau pe creștere, dovadă că un efort concentrat poate întoarce din drum orice curbă. Programele împotriva malariei și sănătatea mamei și a copilului au fost, de asemenea, beneficiari neți ai finanțării în ultimele decenii, și ca rezultat al includerii lor în Millennium Development Goals. Din nou, cele mai multe țări au făcut progrese, deși numărul celor care au atins propriu-zis obiectivele se numără pe degetele de la o mână.

Ceea ce se vede pe foarte puține dintre graficele care animă poveștile de succes este că bomba demografică africană despre care aminteam puțin mai sus absoarbe o mare parte dintre aceste progrese. Rata de creștere demografică este net comparabilă progresului înregistrat în livrarea serviciilor esențiale. Altfel spus, numărul copiilor sub 5 ani care au murit în 2013 este absolut comparabil cu cel al copiilor care au murit în 1990 – ca ordin de mărime, peste trei milioane. La fel pentru cei care mor de malarie sau HIV/SIDA. Singure, țările din Africa de Est au înregistrat un progres constant în termeni absoluți – în celelalte trei sub-regiuni (vest, centru și sud), douăzeci de ani au reprezentat o variație în jurul mediei și nimic mai mult, cu toate investițiile făcute. Desigur, departe de a spune că nu a meritat. Și mai mulți ar fi murit în absența lor.

Mesajul care se conturează este clar: angajamentele domestice și internaționale nu se pot opri aici. Vom afla în septembrie, la New York, cum va arăta exact cadrul Sustainable Development Goals pentru următoarea perioadă. Efortul de până în acest moment a trasat linia progresului. Această linie necesită încă și mai mulți bani și coordonare pentru a fi susținută în următoarele decenii. Nicio estimare nu prevede un viitor luminos pentru Africa mai devreme de 2030. Agenda de dezvoltare curentă a Uniunii Africane are drept țintă anul 2063. Pentru ca milioanele care au murit până acum să nu fi murit degeaba, trebuie să ne obișnuim să ne imaginăm trăind într-o lume în care efortul de dezvoltare – în fond, de eliminare a sărăciei și inechității în toate formele – este normă și nu un demers excepțional. Decuplarea de la acest efort va arunca în jos toate curbele la care ne putem gândi, atât pe ale lor, cât și pe ale noastre.

De la Facebook la modelul polder

De la o vară fierbinte, la propriu și la figurat, se prefigurează o toamnă pe măsură, sub motto-ul „Banul e ochiul dracului“. Lumea medicală, dar și politica românească „au dat în clocot“ și este deocamdată greu de anticipat cine „s-a ars“ sau cine va rămâne „cu ochii în soare“.

Mai întâi, un genunchi bolnav tratat în străinătate a lezat orgoliile unor profesioniști din sănătate și a lăsat temporar țara „în ceață“, cu neclarități privind Codul fiscal și controverse despre mărirea anumitor salarii. Printre actele televizate de corupție ale acestei veri fierbinți, cele cu implicarea profesioniștilor din sănătate au ținut capul de afiș și au culminat cu afacerea medicamentelor anticancer și a metodelor inedite de educație medicală continuă prin participarea la conferințe fantomă tocmai în Las Vegas, un loc unde se vehiculează mulți bani, obținuți în multe feluri.

Când încă genunchiul bolnav era revalidat cu soare și talasoterapie, și încă nu se știa cât va mai șchiopăta guvernarea și cum se vor lua deciziile, spiritele s-au încins din nou după anunțarea legalizării „donațiilor“ către medici, a majorării salariilor acestora și a intenției de a legaliza și/sau impozita bacșișul. S-au precipitat mai ales rețelele de socializare, „tunând și fulgerând“ cu postări pro și contra, deși oficial era perioada vacanței de vară. Poate tocmai de aceea, era nevoie, în lipsa ploilor, și de alte metode de răcorire. Indignarea a atins cote maxime pe Facebook, rețeaua de socializare preferată de români (cei de pretutindeni), în comparație cu alte țări, unde medicii (dar și politicienii) utilizează Facebook cu măsură, considerând-o mai mult o rețea de „loisir“ decât una unde se dezbat lucruri serioase. Aceștia din urmă preferă LinkedIn și Twitter. Zecile de mii de virtuali din toate taberele și „prietenii“ lor de pe Facebook s-au organizat în grupuri de protest („Nu bacșișului!“), gata de acțiune („Gata de greva generală“) sau de alianțe („Alianța medicilor“). În fața unei asemenea mobilizări și solidarități, asociații și grupuri deja existente pe Facebook (și nu numai), dar care pierduseră din inspirație și teren sub soarele dogoritor, s-au grăbit să se solidarizeze, deoarece este bine pentru imagine și nu se știe ce va urma.

Când nimeni nu mai aștepta nimic, aflăm tot de la televizor, unde apare din nou un val de dezbateri cu transpirații, că odiseea cardului de sănătate se continuă și termenul limită se mai amână încă o dată. Se pare că implementarea s-a dovedit mai complicată decât s-a crezut și pentru că, printre multe altele, nu s-a luat în calcul lipsa de responsabilitate și de educație, reaua-voință și ignoranța. Nu este de mirare că cineva s-a gândit la legalizarea (transformarea în coplată?) și impozitarea bacșișului din sănătate, chiar dacă, tot în această vară caniculară, s-a vehiculat că ar exista surplus bugetar, ceea ce a încins alte creiere de experți preocupați cu destinația banilor. Există rațiuni economice pentru această măsură și există o mai bună documentare și estimare decât a fost la impozitarea eșuată a bacșișului din restaurante. A fost efectuat cel puțin un studiu și din practica zilnică se știe că, per acta, bacșișul este mai mare la medici decât la chelneri.

Un raport al Băncii Mondiale realizat în 2005 critica România pentru corupția din sănătate și evalua la aproximativ 360 de milioane de dolari nivelul plăților informale, fără a face referire la corupția de la nivelul achizițiilor publice din sectorul de sănătate. Din acest motiv și la sugestia unor țări din UE, din organigrama MS ar fi trebuit să facă parte, încă de acum câțiva ani, o direcție de integritate (subordonată structurii deja existente – Centrului Național pentru Integritate), care să realizeze teste de integritate pentru medici, cu inspectori de integritate care să efectueze teste cu finalitate de natură administrativă. Dacă așa ceva s-a pus până la urmă în practică, nu mai știu. Știu doar că medicii au scris despre faptul c

Publicitate

ă bacșișul a ținut în viață sistemul medical românesc și motivarea unor profesioniști.

Fenomenul plăților informale este unul complex, iar pentru a explica persistența lui în societățile civile și în sistemele de sănătate disfuncționale, cu servicii de proastă calitate și cu personal slab pregătit, nemotivat și/sau insuficient remunerat, au fost dezvoltate modele de comportament la baza cărora stau diverse teorii. Una dintre acestea este teoria lui A. O. Hirschman, explicată în cartea cu același nume publicată în anii ’70: „Exit, voice, loyalty: responses to decline of firms, organizations and states“. Ea se referă la comportamentul și semnalele pe care consumatorii/salariații/membrii unor grupări politice le emit către organizație (firmă, partid, guvern) și care sunt negate, neluate în serios. Dacă un consumator se confruntă mult timp cu aceeași problemă (de exemplu, plătește prea mult pentru un serviciu de slabă calitate), atunci poate apela la opțiunea „exit“, adică se adresează altui furnizor de aceleași servicii sau poate rămâne loial („loyalty“) vechiului furnizor, dar protestează („voice“). Una din marile greșeli ale organizațiilor este, în opinia autorului, că nu reacționează la acțiunea „voice“ a membrilor loiali și nu își asumă responsabilitățile, ceea ce duce în timp la pierderea credibilității.

Mărirea salariilor medicilor a fost primită cu neîncredere și percepută diferit. Părerile au căpătat nuanțe diferite, de la „este o cacealma“, „de ce lor și nu și nouă“, „au bani destui“, până la „nu va schimba nimic“. Pe deasupra, propunerea a creat deja fricțiuni și nemulțumiri între medici, exprimate pe aceeași rețea de socializare. Nu este tocmai limpede dacă celui mai numeros grup, medicilor de familie care nu sunt salariați, ci „patroni“ (cu SRL-uri medicale), dar și altora ce funcționează în sistemul sanitar, li se va mai mări ceva. Mărirea salariului cu 25% a fost deja considerată un fel de bacșiș guvernamental și unii se întreabă dacă, în aceste condiții, bacșișul va dispărea sau valoarea lui va scădea cu aceleași procente, sau dacă într-adevăr salariul se va mări. Acestea sunt calcule complicate dacă mai extragem și TVA-ul.

Grupurile de protest „gata de“... orice de pe Facebook au avansat și cereri: mărirea bugetului sănătății la 8% din PIB și a contribuției la asigurările de sănătate la 7% din PIB, desființarea CNAS și înființarea caselor de sănătate regionale și private. Nimic nou, chiar și sub soarele arzător al acestei veri, și mai ales în contextul de mai sus.

Și eu utilizez rețelele de socializare pentru a-mi exprima puncte de vedere și mă solidarizez cu profesioniștii din sănătate de pe Facebook, nemulțumiții de disfuncționalitățile din sistemul de sănătate românesc. Inițiat de medici tineri, protestul din această vară a reușit să atragă atenția și uneori și invidia, așa cum se poate constata din postările unor „analiști“, „consilieri“, „creatori de adevăruri“ de pe bloguri și site-uri media. Dar pentru a schimba ceva este nevoie de a asocia virtualul cu alte forme de abordare a problemelor. A face grevă este un gest fără rost. Așa au constatat asociațiile medicilor olandezi, care au anunțat că nu vor mai apela la această formă de protest pentru a rezolva conflictele cu autoritățile sanitare.

Cea mai eficientă metodă de rezolvare a conflictelor sau de implementare a schimbărilor, dar și a inovațiilor, este așa-numitul model „polder“(insula plutitoare), adică luarea deciziilor prin consultări și negociere (ceea ce presupune inevitabilul compromis). Având la dispoziție puțin pământ uscat și amenințați încontinuu de inundații, încă din Evul Mediu, olandezii au trebuit să conlucreze, indiferent de clasa socială, divergențe de opinie sau culoarea pielii, ca să își păstreze pământurile uscate, neînghițite de ape și să creeze pământ nou. Mai întâi, ei au creat acele insule plutitoare (polder), pe care le-au transformat apoi în pământ stabil, prin construirea de diguri și mori de vânt. Așa s-a ajuns la dezvoltarea unei culturi a negocierii, a compromisului și a plasării interesului comunitar mai presus de cel personal, munca în echipă, implicarea socială și disciplina devenind aspecte esențiale ale societății olandeze. Utilizarea modelului polder în reformarea sistemului medical olandez a început în anii ’60–’70, la inițiativa medicilor tineri și continuă și astăzi cu succes. În acest context, dau șanse de reușită recentelor grupuri „gata de orice“ de pe Facebook doar dacă vor îndrăzni să facă saltul de la modelul „virtual“ la modelul polder. Altfel, ce s-a întâmplat pe Facebook a fost doar o furtună de nisip, și odată cu venirea iernii se va instala din nou „războiul rece“ între medici, pacienți, politicieni și autoritățile sanitare.

Sindicate de casă + Colegiu absent => Alianța Medicilor

Mesajul de revoltă scris pe Facebook de dr. Letiția Coriu (medic primar ATI, Spitalul Universitar de Urgență din București) a declanșat întregul val de proteste transformat astăzi într-un grup informal și (deocamdată) virtual cu zeci de mii de membri: medici, asistenți, jurnaliști, politicieni, pacienți. Este acesta începutul unui nou sindicat pentru profesioniștii din sănătate?

– Cum a pornit fenomenul „Alianța Medicilor“?

– La 12 august am scris pe rețeaua de socializare un mesaj de protest față de situația catastrofală a sistemului medical din România, față de cum sunt tratați medicii de stat și statutul lor lipsit de demnitate. După această scrisoare de protest a fost o reacție neașteptată, un val de revoltă, a fost reacția spontană a mii de medici. În prezent, suntem în jur de 32.000 de persoane: cadre medicale și simpatizanți. Am considerat că grupul trebuie să fie setat liber, public, pentru penetranța mesajului nostru. În acest moment sunt discuții permanente, încercăm să ne organizăm, să informăm opinia publică despre statutul precar al medicului, al pacientului în sistem și despre faptul că toată clasa politică e responsabilă pentru această situație dezastruoasă. Am pornit acest grup alături de colegul meu, dr. George Ilie, și doamna conferențiar Copaciu, șefa noastră de secție, ni s-a alăturat o zi mai târziu.

– Ați luat o poziție vehementă împotriva legalizării plicului.

– A șpăgii. Discuția despre salarizarea medicilor este foarte amplă și trebuie să aibă loc la nivel de experți, dar legiferarea șpăgii, care este promovată intens dinspre guvern, legiferarea plicului, a mitei, a atenției, a onorariului, cum vreți să-i spuneți, este o parte din problemă. În primul rând, medicii s-au revoltat din cauza condițiilor în care lucrează. Sistemul trebuie schimbat din temelii. Noi milităm acum pentru modernizarea acestui sistem sanitar, în care să putem face un act medical de performanță pentru pacient și pentru siguranța pacientului. S-au propus în spațiul mediatic tot felul de soluții dinspre guvern. Întâi a fost acel procent derizoriu de 25% care am înțeles că s-a și oferit astăzi, în urma negocierii cu sindicatele. Medicii de pe Facebook au considerat prezența sindicatelor la negocieri absolut ineficientă, pentru că sunt sindicate de casă, nu au negociat în interesul medicilor, nu ne reprezintă sub nicio formă. Practic, noi nici nu am considerat că trebuie să fim prezenți, mai ales că guvernul nu ne-a oferit o agendă clară de discuții la acel moment. Astfel de negocieri nu se fac așa, la o cafea. Ulterior, tot în spațiul mediatic au apărut propunerile ministrului sănătății și ale prim-ministrului, să legalizăm plicul. În urma discuțiilor noastre și de pe grup și cu specialiști în justiție am constatat că nu există nicio posibilitate de a legifera mita sau onorariul. Și chiar dacă aceasta ar trece, cu sprijin politic, de Parlament, ea nu va fi aprobată de Curtea Constituțională din cauza normelor și monitorizării Comisiei Europene, care nu ar accepta o astfel de lege din cauza corupției, dar și din cauza discriminării pe care ar induce-o între categoriile de funcționari publici. Aceasta este o situație care ne pune în imposibilitatea de a accepta sub orice formă o atenție sau un plic.

– Presupunem totuși că o astfel de lege poate să treacă, prin absurd.

– Dacă prin absurd ar trece, atunci și un parlamentar –sau un polițist – care e funcționar public sau își exercită activitatea pe domeniul public ar putea să vrea să legalizeze, trecând prin Parlament cu sprijin politic, un plic sau o atenție. Și, evident, ca principiu, demnitatea unui medic și respectul societății nu se câștigă în felul acesta, noi din punctul de vedere al salarizării trebuie să fim plătiți conform meritului și al responsabilității în societate. Grupul nostru este complet împotriva legalizării șpăgii, chiar și dacă aceasta ar fi posibilă.

– Cum s-ar putea opri fenomenul în sine, cum am putea scăpa de plicuri?

– Pentru asta luptăm în acest grup. Pentru asta vrem să informăm opinia publică și, mai ales, pacienții, că pentru dânșii vrem să oferim un act medical în care să se simtă în siguranță. Și de aceea avem această formă de luptă pentru modernizarea sistemului sanitar. Și vrem aceste salarii corespunzătoare meritului și responsabilității noastre, și sperăm că aceasta se poate face prin administrarea corectă și transparentă a banilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Noi vrem ca această administrare să fie auditată, să fie transparentă, vrem să crească finanțarea spre sistemul sanitar și toți banii colectați de CNAS să vină spre sistemul sanitar. Asta într-o primă etapă, urmând ca, în funcție de ce discutăm cu experții noștri din grup, să facem un plan mai solid și cu mai multe detalii.

– Cât de mult ar trebui să crească salariile?

– Cu 200%. Astea au fost cifrele cele mai vehiculate pe grup: triplarea salariilor. Noi am vrea să fim respectați potrivit rolului nostru în societate și considerăm că o triplare a salariilor ar fi

Publicitate

binevenită. Sigur, nu este părerea mea personală, sunt discuții pe grup.

– Dar există și o altă fundamentare a cifrei în sine?

– Nu, nu există în acest moment. Lucrăm numai pe draft-uri deocamdată.

– Câți din cei de pe grup sunt profesioniști în domeniul medical?

– Inițial au aderat foarte mulți medici, s-au adăugat unii pe alții, apoi nu știu care a fost aderența. Știu că foarte mulți dintre ziariști ne urmăresc acolo, am avut discuții cu pacienți care ne simpatizează și ne susțin demersul. Dar pentru 32.000 de persoane chiar e greu să oferim date de structură. Numai verificarea profilurilor de pe Facebook ar fi foarte complicată.

– Vă întreb și pentru că spuneați că programul va fi stabilit pe baza discuțiilor cu experți. La ce fel de experți vă referiți, în afara medicilor?

– Experți în managementul sanitar, care sunt la noi în grup și cu care suntem în contact, și, sigur, avocați.

– Cum va funcționa mai departe Alianța Medicilor? Ați început procedurile pentru a înființa o asociație?

– Da, am început. Deocamdată suntem în curs de a înregistra o organizație non- guvernamentală. Și nu excludem posibilitatea ulterioară, dar ulterioară, de a forma și un sindicat, în funcție de cum ne organizăm. Grupul nostru a luat în discuție toate formele de protest: de la demisie în bloc până la grevă generală.

– Ceea ce se întâmplă acum pe Facebook e și o reacție de dezamăgire față de activitatea sindicatelor actuale?

– Este. Nu numai Sanitas, toate sindicatele, care până acum au fost somnolente, tăcute, au participat la acele negocieri. Noi n-am știut și n-am auzit în spațiul nostru medical despre activitatea acestor sindicate.

– Cum comentați felul în care s-au implicat (sau nu) instituțiile care îi reprezintă pe medici, în special Colegiul Medicilor, în dezbaterile din ultima vreme?

– Remarcăm din partea Colegiului o absență în a lua poziții ferme. Am înțeles că dânșii, inițial, au fost prezenți la negocieri, ulterior au dat scris că nu sunt de acord nici ei cu legalizarea plăților informale. Dar nu asta așteptăm de la Colegiul Medicilor. Este o organizație profesională, care prin statutul ei ar trebui să ne apere interesele. Absolut toate condițiile de muncă ar trebui în permanență monitorizate și îmbunătățite de dânșii. Mi se pare că atitudinea dânșilor este foarte… absentă. De aceea a apărut probabil și nevoia medicilor de a se exprima în acest fel, pe o rețea de socializare. Se simte nevoia unei repoziționări a Colegiului. Colegiul Medicilor nu este activ de multă vreme, noi plătim o cotizație obligatorie și practic nu simțim niciun fel de protecție din partea acestui for medical.

– Cum se va traduce activitatea de pe Facebook în acțiuni concrete? Cum va ieși protestul din spațiul virtual?

– Deocamdată a fost o coalizare a medicilor și a medicilor cu pacienții. O mobilizare și o informare foarte amănunțită. Această coagulare continuă încă. Odată ce ne vom forma juridic în Alianța Medicilor, probabil că se vor organiza filiale în fiecare oraș. Trebuie să elaborăm un statut, împreună cu membrii noștri cei mai activi din celelalte orașe. Probabil tot online va fi cel mai simplu. Ca organizație nonguvernamentală, cum avem intenția să o înregistrăm acum, putem face dialog social, dar nu excludem să ajungem să formăm și sindicat și să mergem și la forme de protest mai avansate. (…) Până acum nu am fost mandatați noi, cei din grupul de inițiativă, să reprezentăm interesele grupului. Ieri a fost un vot pentru a mandata medicii din grup care să reprezinte grupul.

– Cine vor fi reprezentanții grupului?

– Încă se votează.

– Sunt medicii gata de o grevă generală?

– Nu exclud această posibilitate. Inițial, protestul online a avut această denumire datorită revoltei. Deoarece medicii sunt din ce în ce mai epuizați, au ore multe de nesomn, au presiuni din cauza lipsei de medicamente, de echipamente medicale, arestărilor și această situație a dus la o revoltă generalizată.

– Dacă ar fi să setați o cifră sau un procent, de la ce nivel salarial încolo ar dispărea de tot fenomenul plicurilor?

– Cred că de la nivelul pe care îl cerem: triplarea salariilor actuale. Sigur că nu putem garanta, dar aceasta este opinia generală a celor care participă la discuții pe grup. Doctorul luptă pentru câștigarea demnității lui în primul rând și mai puțin este vorba de un procent anume de salarizare, dar este important acest procent.

– Ce înseamnă, în acest context, cei 25% promiși de autorități?

– Este un procent derizoriu, nici nu putem să discutăm despre el. Absolut derizoriu pentru responsabilitatea pe care o purtăm, pentru toată activitatea în cadrul societății. Vă pot întreba: cu cât ați plăti dumneavoastră pentru viața dumneavoastră? Ce cifră ar merita un medic ca salariu pentru activitatea lui de a salva vieți?

– Când va exista un program al Alianței Medicilor?

– De 25 de ani nu s-a vorbit despre sistemul medical. De două săptămâni, se vorbește în fiecare zi de dimineața până seara despre problemele medicilor. Toate lucrurile sunt foarte volatile, noi în fiecare zi am avut de dimineața până seara activitate de organizare, de discuții în grup, contacte cu presa. Deocamdată suntem și în curs de elaborare a unui statut. N-aș putea să vă dau un termen.

Comentarii: 2 |

Ce spun „venerabilii“ despre plic?

Niciodată în ultimul deceniu lumea medicală românească nu a fost într-o fierbere mai mare. Dar aproape absenți din dezbaterea publică au fost, până acum, medicii care conduc sau reprezintă instituțiile cele mai importante din medicină: universitățile și academiile de profil. „Viața medicală“ a dorit să afle punctul lor de vedere în privința unui subiect extrem de important, atât din punct de vedere moral, cât și economic. Într-un astfel de context o parte dintre cei solicitați au ales să practice precauția sau, pur și simplu, au invocat distanța vacanței în care se află pentru a se abține. Alții, mai curajoși, au vorbit, au explicat, nu s-au ferit.
Președintele interimar al Colegiului Medicilor România, Gheorghe Borcean, spune că premierul nu a făcut în mod abrupt, intempestiv, această propunere, ci „pentru că și-a adus aminte că, în timpul discuțiilor despre creșterile salariale, purtate cu sindicatele, reprezentanții CMR, șeful CNAS și membrii Guvernului îndreptățiți pe spețe financiare, s-a vorbit despre legea drepturilor pacientului – Legea 46/2003 –, care spune, la articolul 34, că pacientul poate oferi medicului și unității sanitare daruri, bunuri, atenții, orice crede el de cuviință, în mod necondiționat și neforțat, după terminarea actului medical“.
Dar, probabil din teama de a nu intra în conflict cu Codul fiscal, crede profesorul Vladimir Beliș, vicepreședintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), Victor Ponta s-a gândit că nu ar fi rău să adauge încă un punct: sumele trebuie să fie declarate la fisc și impozitate. „Să fim serioși, asta e o copilărie“, spune profesorul Beliș. „Am foarte mari dubii că suma pe care o declară

Publicitate

[medicul] este și cea reală; această propunere a prim-ministrului este absolut irealizabilă și imposibil de pus în practică“. Altfel, intenția premierului este bună, pentru că „medicul nu poate fi acuzat de mită fiindcă a luat o apreciere sub orice formă, eventual chiar sub formă de bani în sume rezonabile față de tratamentul aplicat“.
     Gheorghe Borcean mai spune că suntem în fața unei divizări a medicilor: „Pe de-o parte este această categorie de medici care sunt astăzi pe internet și declară grevă și categoria doctorilor care sunt la patul bolnavului și își văd de treabă, care mâine ar accepta intrarea în normalitate a acestei relații bazată pe liberalismul profesiei medicale, în concluzie și pe onorariu. Ar accepta, dar le este rușine, pentru că ceilalți proferează cuvântul cu legalizarea șpăgii“.
     Academicianul Victor Voicu, președintele Secției de științe medicale a Academiei Române opinează că, prin această legalizare, statul român îi umilește și pe doctori, și pe pacienți. „În momentul acesta să mai creezi o altă breșă într-un sistem pe care îl consideri etic… păi am încurcat-o. Cum să faci asta? O să zică [medicul]: «A, păi n-ai dat destul», sau «A, păi nu știam că o să dai». Se creează ceva inadmisibil, pentru că statul nu a găsit soluții la timp“. Soluția pe care acesta o consideră viabilă ar fi plata după performanță, pentru că „doar așa se va crea competiție atât morală, cât și profesională“.
     Profesorul Marius Raica, rectorul UMF „Victor Babeș“ Timișoara, apreciază dezbaterea publică despre aceste subiect, dar nu crede „că rezolvă problemele majore ale sistemului. Umblăm cu ștampila după găina primită de medic s-o ștampilăm, ca să știm a cui e?“. Atât timp cât se va merge pe principiile actuale, nu va exista o rezolvare reală a problemelor din sănătate: „Problema este de sustenabilitate, de a pune niște manageri într-adevăr competenți pe poziții la spitale și nu numiți politic. Apoi, trebuie lucrat cu specialiști în domeniu și nu cu cine credem că se potrivește la un moment dat. Sunt foarte mulți oameni care știu ce trebuie să se facă într-un sistem de sănătate“.
     Rectorul interimar al UMF „Gr. T. Popa“ Iași, profesorul Dragoș Pieptu, apreciază intenția premierului Victor Ponta dar nu crede că este cea mai fericită opțiune: „Medicii nu au nevoie de «atenții», au nevoie de o salarizare corectă, conform cu valoarea muncii prestate, importanța socială a sănătății populației și beneficiile sociale generate“.

Ajunge!

Sunt născut otrăvit, dintr-o breaslă coruptă. Scindată. Luați de-a valma. Sfinți și tartori, zapcii și haiduci, feți-frumoși, fete cochete. O adunare zglobie, zgomotoasă, cu moralitate îndoielnică și reflexe magdaleniene. Cu har. Cu idei. Cu pornirea de a pocni din bici, fie el croit din rahat ori ba. Cu ură. Sentimentalisme de bodegă. Mașini puternice. Amante histrionice. Mai multe icoane prin cabinete decât diplome pe pereți, și mai multe diplome decât pereți de la un grad profesional încolo. Cu aplecări mistice și convingeri neortodoxe. Gata oricând de un gest cald, dar și un cuțit în spate. Cu un ochi în plagă, cu altul spre Vest. Atenți la o atenție, neatenți la gest. Lipsiți de scrupule și altruiști în miez de noapte. Superbi diagnosticieni. Proști comunicatori, îndeosebi în limbi străine. Patrioți. Patrioți eșuați. Proști pedagogi, în imensă majoritate. Complexați când ies din pătrățica lor de sublimă omnipotență. Convinși că centrul Universului e undeva între Caracal și Gheorgheni, căci altfel de ce s-ar învârti până și Soarele în jurul României?

Comunitatea mea, doctorii. Într-o zi obișnuită îmi dau dureri de cap doar prin larma care se aude de la trei străzi distanță. La noi, la raportul de gardă nu se vorbește, se urlă. Se aruncă foaia de observație în capul rezident

Publicitate

ului. Se lasă cu „cine ți-a pus bisturiul în mână, toanto?“ Se plânge. Se țipă. Prin saloane. Pe culoare. La intrare. La ieșire. Scrâșnesc măselele. Trosnesc carpienele. Tragi din țigară două fumuri, mai înjuri de-o mamă, de-un mort, te întorci la treabă. Scandalul se oprește în sală. Cu mâinile până la cot în mațele doamnei se spun bancuri, se discută rețete și condimente, se taie, se coase, se salvează vieți. Secundă după secundă, minut după minut. Aceștia sunt oamenii mei. Ne suntem unii altora. N-avem echipă. Nu prea ai ce să ne iei. N-ai cu ce să ne surprinzi. Toate s-au fumat. Nu murim de foame. Nu trăim prea corect. Epic spus, vai, mama noastră!

Dar ascultă aici. Tu care ne-ai spus în multe feluri. Tu care ne-ai scuipat pe portofel. Pe diplomă. Pe munca de-am muncit și pe noaptea pierdută. Pe știința de carte și dorința de bine. Pe rostul nostru și pe cum merităm să fim plătiți. Cred că ne confunzi cu lăutarii de azi-noapte. Nu ți-e rușine un pic? Om fi noi zdrențe, dar nu suntem zdrențele tale. Om lucra noi în halate cumpărate pe sponci, cu mănuși personale, cu fire cumpărate și cu stetoscoape luate de ocazie. Da, sunt doctori care au făcut bani buni din sămsăreală. Da, sunt doctori care costă mult. Și la față, și la buzunar. Noi îi știm cel mai bine, că doar pe tăcerea noastră s-au făcut zmei. Dar sunt și mulți doctori buni. Sunt oameni de-ți vine să le săruți mâna. Oameni convinși că o viață de om merită o noapte pierdută. Oameni și zdrențe, dar cu halatul alb. Cearcănele până în brâu, dar privirea limpede, mâna sigură, mintea brici. Și tu ce faci, domnule Guvern? Ce faci, domnule ministru? Ce faci, stimat sindicalist? Arunci cu plicul în noi, că doar de plic ne place?

Ceasul ticăie pe masă și nu mai e mult până la 1 octombrie. Vremea când vorbele se scaldă, când minciunile se cern, când 35.000 de medici vor avea de decis. Dacă vă mai cred ori ba. Și-atunci nu vom ieși în stradă. Dar nici nu cred că mai intrăm la muncă. N-aveți decât să faceți Sănătate cu șpăgarii voștri și cu băieții de trupă, cu politrucii și directorii de departament făcuți la Mobutu. Domnilor guvernanți, cu respect vă anunțăm: a înțărcat bălaia.

vineri, 28 august 2015

Boc – sluga basista – candidat al PNL?!

Copreşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a declarat, joi, că primarul Emil Boc şi-a exprimat în scris, conform procedurii interne din partid, intenţia de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca.
Domnul primar Emil Boc şi-a exprimat în scris, la secretariatul PNL Cluj, conform procedurii interne din partid, intenţia de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la alegerile locale de anul viitor la Primăria Cluj-Napoca. La fel au procedat toţi primarii liberali din judeţ şi din ţară. Acest lucru demonstrează că alte informaţii vehiculate despre candidatura domniei sale sunt pure speculaţii. Eu nu am nicio rezervă, Emil Boc va candida din partea PNL la alegerile locale din 2016”, a spus Buda.
Liderul PNL Alina Gorghiu declara, în 18 august, că nu este atât de sigură că Emil Boc va fi candidatul PNL la Primăria Cluj pentru că nu ar vrea să reînvie sensibilităţile lui Boc odată cu înscrierea lui Traian Băsescu în PMP, arătând că ar vrea să ştie dacă acesta va fi trup şi suflet cu partidul.

joi, 27 august 2015

Sindicate de casă + Colegiu absent => Alianța Medicilor

Autor: Alexandra NISTOROIU | 28 August 2015