Ce este bullying-ul? Cum se poate defini și combate? Iată:
Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire.[2] Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc.[3] Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.
Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunele sau excluderea socială. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra.[4] Victima pozează într-o ipostază de regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni pe care bully-ul le poate exploata. Victima manifestă imposibilitate de apărare și sentimente de neputință. Spectatorii (bystanders) sunt și ei persoane implicate în fenomenul de bullying, chiar dacă nu în mod direct, însă asistă la acțiune. Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență.
Cuprins
Definiție și etimologie
Termenul de „bullying” vine de la englezescul „bully”, care înseamnă bătăuș, huligan.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:[5]
Termenul „bullying” s-ar traduce prin „intimidare”, dar nu se rezumă doar la asta, pornește de la simpla necăjire, etichetare, batjocură, răspândire de zvonuri până la violență fizică. Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copii îl învață de la adulți, copii mai mari, televizor.
- intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
- repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
- dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.[6]
Senatul României a adoptat în data de 03.12.2018 un proiect de lege (în curs de promulgare), care ar completa Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Printre completările propuse se numără și definiția violenței psihologice, astfel:
[7] [8]„ Violenta psihologică – bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, în mod constant și repetat, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile persoane, etc. ”
Formele bullying-ului
Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și martori. Agresorul vrea să fie cel mai cool rănindu-i, intimidându-i sau jignindu-i pe cei din jurul său. Este temperamental, inflexibil, încrezător și nu îi place să accepte regulile.[9] De cele mai multe ori nu are empatie și chiar se bucură că produce durere celorlalți. Dorește să domine și să-i controleze pe ceilalți, exagerează în situații obișnuite. Agresorul abuzează de putere pentru a-i răni pe ceilalți, deliberat și în mod repetat. Victima (persoana agresată) este copleșită de teamă. Unii elevi sunt predispuși să fie abuzați din cauză că sunt „diferiți”.Forme ale bullying-uluiBullying fizicBullying verbal
Spectatorul sau martorul este cel care vede fenomenul bullying, dar decide să nu intervină, de cele mai multe ori din frica de a deveni chiar el/ea o victimă.[9] Unii spectatori instigă agresorul să abuzeze victima. Majoritatea spectatorilor acceptă în mod pasiv, privind și nefăcând nimic. De foarte multe ori, spectatorii pasivi formează audiența agresorului care dorește să obțină atenție și popularitate. Astfel, el este încurajat să continue comportamentul agresiv. Spectatorul însă poate avea un rol important în oprirea agresiunii.
Putem discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic. Manipularea, bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, zvonurile, satirizarea, comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de persoane (în clasă, în cancelarie, pe holuri, în curtea școlii etc.), diferențelor pe care acestea le prezintă (înălțime, greutate, culoarea ochilor, culoarea părului, nivel cognitiv, potențial de învățare, rasă, etnie, religie, dizabilitate, tip de familie, nivel de cultură etc.) constituie comportament de tip bullying.[3]
Bullying-ul școlar
Cercetările de specialitate consideră câțiva factori școlari care au un rol în dezvoltarea și favorizarea comportamentului de bullying. Pepler, Craig și Connolly (1997) aseamănă interacțiunea de tip bullying cu un „dans macabru” dinamic (activ și interactiv) care se petrece între agresor și victimă.[10] Goldstein (1995) vede interacțiunile de tip agresiv ca pe un „duet” între individ și mediul social înconjurător, unde cel din urmă determină intensitatea agresivității.[11] Este subliniată încă o dată importanța contextului social în evoluția și escaladarea interacțiunii de tip bullying. Constituit pe mai multe nivele, acesta capătă forma unui „sistem social interactiv”.[12] Copilul, cu rol social de elev în școală, este parte integrată a acestui sistem social în care funcționează, cu alte cuvinte, contextul social – școala ca sistem – prezintă o importanță deosebită în formarea și evoluția comportamentului de bullying.[13]De cele mai multe ori, băieții apelează la acte de violență, în timp ce fetele recurg la bârfă și excludere.
Există diferențe de gen în cadrul victimizării din școli, clar subliniate de majoritatea cercetărilor în domeniu. În acest sens, este remarcată predispoziția băieților la adoptarea unui comportament de victimizare/bullying și a unei posturi de agresor, spre deosebire de fete.[14][15] Evidențele științifice arată că fetele se implică mai mult în acțiuni de bullying indirect adoptând comportamente de răspândire de zvonuri răutăcioase, excludere socială, respingere.[16][17][18] Marsh et al., 2011, prin studiul său asupra unor metanalize de seamă (Ostrov și Godleski, 2010; Archer, 2004; Card et al., 2008), conchide că există evidențe științifice care să susțină că băieții apelează mai mult la victimizare fizică decât fetele,[19] în schimb, nu există diferențe semnificative de gen în cazul agresivității indirecte, victimizarea relațională.[20][21] Cercetătorii raportează posibile explicații la conținutul itemilor care vizau mai multe forme de agresivitate indirectă care nu au fost demarcate conceptual suficient și pe seama percepției respondenților – este posibil ca fetele să nu declare rata reală a acestui comportament, deoarece au o percepție diferită vis-à-vis de formele agresivității indirecte, mai subtile și mai puțin observabile față de cea directă.[13]
Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copiii îl învață de la adulți, copiii mai mari, televizor.[22] În procesul de creștere, aproape fiecare copil experimentează „necăjirea” (teasing) de către cei mai mari și adulți. Poate pentru aceștia este o simplă joacă, dar, pentru copil, este un model de comunicare de la cel puternic către cel slab;[22] copilul este în plin proces de achiziții, încă nu are capacitatea de a discerne între bine și rău, încă nu poate prevedea pe termen lung consecințele faptelor sale sau ale altora, așa că interiorizează comportamentul, modelul de la cei apropiați lui și care îi asigură supraviețuirea sau din alte surse atunci când părinții săi îl acceptă prin neimplicare. Copilul învață și el să „necăjească” și, făcând acest lucru în mod repetat, comportamentul devine „bullying” și se manifestă:
Victimele bullying-ului sunt adesea timide, cu stimă de sine scăzută, abilități sociale slabe, în general mai puțin puternice din punct de vedere fizic decât colegii lor;[22] agresorii îi aleg după aceste criterii tocmai pentru a se pune ei în siguranță deoarece, de obicei, aceștia nu se răzbună.[22]
- verbal: amenințări, etichetări, batjocură;
- psihologic: izolarea victimei, răspândirea de zvonuri;
- fizic: lovire, împingere.
Cyberbullying
Articol principal: Agresiunea pe Internet.
Așa cum o indică și termenul, cyberbullying-ul este o formă de bullying care se manifestă prin mijlocirea tehnologiei digitale.[23][24] La rândul său, bullying-ul, încadrat între comportamentele agresive, are caracteristici proprii care îl definesc și diferențiază de alte tipuri de agresivitate. Astfel bullying-ul este 1. comportamentul agresiv; 2. repetat în timp; 3. făcut de un individ sau un grup de oameni împotriva unui individ sau grup; 4. cu intenția de a răni; 5. în condițiile unui dezechilibru de forțe între victimă(e) și agresor(i).[25] Aceleași caracteristici se regăsesc și în cyberbullying, ceea ce îi face pe unii autori să considere că ceea ce le diferențiază pe cele două, anume mediul de manifestare (față în față sau prin tehnologie digitală), nu este de natură să schimbe în mod fundamental caracteristicile fenomenului.[23] Alți autori consideră din contră că, prin mediul specific de manifestare, cyberbullying-ul capătă câteva caracteristici proprii. Astfel, pentru Grigg (2010), cerința de „dezechilibru de forțe” dintre victimă și agresor și cea a „repetiției” (actului) trebuie să fie reevaluate și reinterpretate pentru a se aplica cyberbullying-ului.[26] Astfel, vechile variabile care defineau dezechilibrul de forță din bullying tradițional, anume vârsta, sexul și puterea fizică, par să nu mai aibă relevanță în mediul electronic unde anonimitatea și distanța fizică sunt caracteristici care definesc interacțiunea dintre persoane.[26][27] Eventual, se poate accepta că în cazul cyberbullying-ului sunt necesare pentru agresor competențe sociale și digitale sporite,[28] dar deținerea acestora nu îți garantează că ești ferit de a deveni victimă a cyberbullying, așa cum, în bullying-ul tradițional, o forță fizică sporită minimiza sau chiar elimina riscul de a deveni victimă.[29]Exemplu de e-mail denigrator trimis de pe un cont fictiv
Deși este cea mai comună denumire pentru bullying realizat prin mijlocire tehnologică, cyberbullying-ul nu este totuși singurul termen utilizat, alături de el fiind folosiți termenii de electronic bullying, online bullying, internet harassment, online social cruelty și lista ar putea continua.[30] Pentru unii autori, trecerea de la o denumire la alta se justifică prin dezvoltările tehnologice și schimbarea mediului folosit pentru agresiune.[30] Pentru alții însă, opțiunea pentru un termen este mai degrabă o problemă de alegere a celui care cuprinde cât mai multe dintre mediile prin care poate avea loc agresiunea[28] sau, în altă variantă, alegerea unui termen în defavoarea altuia să se datoreze prezenței sau nu a condițiilor mai sus menționate. Spre exemplu, Grigg (2010) pledează pentru distincția clară între cyber-agresiune și cyberbullying, primul termen nefiind limitat de condiția repetitivității, fiind astfel mai larg și cuprinzându-l pe al doilea.[26]
Cauzele bullying-ului
Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui”, la alte fenomene de bullying, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare.
Bullying-ul nu este o etapă normală a dezvoltării copiilor și adolescenților și e considerat ca fiind un fenomen ce precede comportamente agresive cu consecințe și mai grave.[31] De asemenea, bullying-ul poate contribui la crearea și menținerea unui mediu de teamă și intimidare în școală.[32] Aproape zece ani de cercetare arată că fenomenul în discuție poate afecta foarte serios funcționarea psihosocială, învățarea și sănătatea celor care îi devin victime.[33][34]
Statistici
La nivel global, în perioada 2011–2013, serviciile telefonul copilului de pretutindeni au înregistrat 251.640 de cazuri de bullying.[35] Mai mult, 9 din 10 cazuri de bullying au avut loc în școală, conform analizei realizată de Child Helpline International, în urma apelurilor efectuate la telefonul copilului la nivel global, în ultimul deceniu.
În urma datelor colectate în ultimul deceniu, din 126 de milioane de apeluri efectuate la serviciile telefonul copilului, aproape 18% (adică aproximativ patru milioane) se referă la abuz și violență asupra copilului și includ următoarele categorii: bullying, abuz emoțional, abuz fizic, abuz sexual și neglijare. Numai în Europa au fost înregistrate mai mult de 500.000 de apeluri.[35]
Studiile arată că între 15–25% din elevii americani sunt victime ale bullying-ului, în timp ce o proporție de 15–20% declară că sunt inițiatori ai acestor comportamente.[36]
Forma de bullying emoțional este mai des întâlnită în rândul fetelor, în timp ce forma de bullying fizic se regăsește în rândul băieților.
Victimele fenomenului bullying în lume sunt 43% băieți și 57% fete, iar în Europa, 42% băieți și 58% fete.[35] Aproape 63% dintre apelurile înregistrate de serviciile telefonul copilului din Europa menționează forma de bullying emoțional drept cea mai răspândită, urmată de bullying-ul fizic (24%).
Mai mult de 90% dintre victime în Europa au indicat colegi de școală drept agresori și mai mult de 10% dintre aceste situații au inclus prieteni. În alte 4% din cazuri sunt acuzați profesorii.[35]
În România
Conform datelor UNICEF, România este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani care agresează alți colegi. Aproape jumătate dintre copiii din România – 46% – au fost la un moment sau altul victime ale bullying-ului, 53% dintre aceștia fiind fete și 47% băieți.[37] În perioada octombrie 2011–octombrie 2013, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat 2.907 cazuri de bullying în România, 45,72% din cazuri vizând violența fizică, 22,86% violența verbală, 15,24% abuzul emoțional și 14,28% abuzul relațional. Printre efectele fenomenului bullying s-au înregistrat: depresii și tulburări de comportament (33,15%), excludere și dificultate în relaționare (procentaj de 29,78%), gânduri suicidare (15,17%), frică și anxietate (12,92%), criză de identitate și singurătate (4,49%).
Un studiu comprehensiv al organizației „Salvați Copiii” cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești relevă faptul că 1 din 4 copii este umilit în mod repetat în fața colegilor.[38] Mai mult, 4 din 10 copii au fost răniți ca urmare a comportamentelor violente repetate ale altor colegi. Un alt lucru scos la iveală de studiul „Salvați Copiii” este că elevii răspândesc zvonuri umilitoare și denigratoare cu privire la colegii lor. 37% dintre copiii participanți la chestionar au mărturisit că s-au răspândit astfel zvonuri în școală despre ei.[38] 84% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situații în care un copil amenință un altul, 80% a uneia în care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situații repetate în care un copil era îmbrâncit și lovit ușor de către alți copii.[38] De asemenea, 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unor situații de bullying în școala în care învață, 58% au asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online.[38] Potrivit studiului, cei mai vulnerabili sunt copiii de etnie romă, cei cu dizabilități, cu probleme de greutate, ori mai timizi de fel.[39]
Efectele bullying-ului
Efectele bullying-ului pot fi grave, chiar fatale. Se indică faptul că persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, care sunt supuse permanent comportamentului abuziv, prezintă risc de stres, îmbolnăviri și chiar sinucidere. Victimele hărțuirii pot suferi pe termen lung probleme emoționale, probleme de comportament, probleme sociale, singurătate, depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, o creștere a frecvenței îmbolnăvirilor.[3]
Acest fenomen amplu, de cele mai multe ori, lasă urmări fizice, verbale, raționale și chiar sociale. Pe plan fizic se pot asocia de la îmbrânceli și lovituri până la mușcături, zgârieturi și vânătăi. Pe plan verbal, le putem asocia cu țipete, folosirea poreclelor, amenințări și insulte care aduc victimei o stare de anxietate și disconfort. La nivel relațional, victimele ajung să se izoleze, sau să fie intimidate și chiar manipulate ceea ce îi va afecta și social, pentru că se vor marginaliza și se vor autoexclude chiar și din situațiile unde nu sunt expuse.
Combaterea bullying-ului
La nivel internațional acest fenomen este cunoscut și studiat, însă în România există un număr foarte mic de specialiști în domeniul bullying-ului și foarte puține programe de prevenire și stopare a acestui fenomen.
_in_March_5,_2007.jpg)
Să fim bine înțeleși. Fenomenul nu cred că este prezent doar în rândul copiilor. Ci și la adulți. Dar iată care ar fi problema de astăzi:
Nu sunt un „îngeraș” care este conștiincios în muncă până la exagerare. Dar prefer să păstrez totuși aparențele. Lucrez ca medic școlar în Roman și conform cu ordinul nr. 5.298 din 7 septembrie 2011 (*actualizat*)pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos ar trebui să fiu normată astfel:
ANEXA 4
la metodologie
Normarea personalului medical din unităţile de învăţământ
Normarea personalului medical din unităţile de învăţământ se realizează după cum
urmează:
I. Grădiniţe:
a) grădiniţe cu program normal (8,00-12,00) - 100 de preşcolari (5 grupe):
● 1/2 normă post asistent medical;
● 1/4 normă post medic;
b) grădiniţe cu program prelungit:
- grădiniţe cu mai puţin de 100 de preşcolari (1-5 grupe):
● un post asistent medical;
● 1/4 normă post medic;
- grădiniţe cu mai mult de 100 de preşcolari:
● două posturi asistent medical (asigurare două ture);
● 1/4 normă post medic;
c) grădiniţele cu program săptămânal:
- grădiniţe cu mai puţin de 60 de preşcolari:
● 3 norme post asistent medical (o asistentă medicală în tura I, o asistentă medicală
în tura a II-a şi o asistentă medicală în tura a III-a);
● 1/4 normă post medic;
- grădiniţe cu mai mult de 60 de preşcolari:
● 4 norme post asistent medical (două asistente medicale în tura I, o asistentă
medicală în tura a II-a şi o asistentă medicală în tura a III-a);
● 1/4 normă post medic.
II. Şcoli:
a) şcolile cu mai puţin de 100 de elevi - 1/2 normă post asistent medical;
b) şcolile cu 101-999 de elevi - o normă post asistent medical;
c) şcolile cu mai mult de 1.000 de elevi - două norme post asistent medical (un
asistent medical/tură);
d) şcolile cu mai puţin de 300 de elevi - 1/4 normă post medic;
e) şcolile cu 301-999 de elevi - 1/2 normă post medic;
f) şcolile cu mai mult de 1.000 de elevi - o normă post medic;
g) şcoli cu 1.000-1.500 de elevi:
- o normă post medic dentist;
- o normă post asistentă medicală de medicină dentară.
III. Unităţi de învăţământ superior:
a) unităţi de învăţământ cu mai mult de 3.000 de studenţi - o normă post medic;
b) unităţi de învăţământ cu mai mult de 1.500 de studenţi - o normă post asistentă
medicală;
c) unităţi de învăţământ cu 1.000-1.500 de studenţi - o normă post medic dentist;
d) unităţi de învăţământ cu 1.000-1.500 de studenţi - o normă post asistentă medicală
de medicină dentară.
Ținând cont că lucrez în opt unități de învățământ cuprinzând în jur de 2500 de copii, duc peste două norme. Plătită cu același salariu, fără nimic în plus. Poate că mă repet: sunt singurul medic școlar din Roman de peste nouă ani de zile. Atât în ianuarie anul trecut cât și în martie anul acesta s-a scos la concurs, succesiv, câte un post de medic școlar generalist. Mă bucuram că voi avea măcar un coleg cu care să schimb o vorbă, dar postul nu a fost ocupat nici acum, în condițiile în școlile fără medic școlar atribuțiile medicului sunt asigurate de către medicii de familie.
Revenind la bullying. Sau hărțuire, cum vreți să spunem. Până în urmă cu o săptămână trebuia să trimitem un raport săptămânal pe e-mail. L-am trimis conștiincioasă, săptămână de săptămână, chiar și în vacanțele elevilor, chiar dacă atunci, practic, „obiectul muncii” era lipsă din școală. Doar concediul mă salva de scris pe mail. Miercurea trecută însă m-a prins ora 14.30 fără raportul trimis. A urmat schimbul următor de mesaje:
C. M.: Bună ziua! Raportul trebuia trimis până la ora 13.Îl aștept urgent pe mail
C. S.: Cred că a ajuns. Din curiozitate... Sper că și „colegii” mei asistenți sunt extrem de prompți și de punctuali în trimiterea raportului săptămânal.
C. M.: Atât timp cât doar dumneavoastră v-am trimis mesaj, înseamnă că da, ceilalți au fost foarte prompți.
Știam că „colegii” mei nu mai trimiteau cam de multișor poveste rapoarte pe mail. Și nu s-a observat, se pare... Dar doar la mine se observa.
Azi, la cabinet, asistenta, fată bună dar prăpăstioasă oarecum, îmi spune că tocmai trimisese pontajul pe care eram prinsă și eu, și ea, și colega asistentă din grădinița cu program prelungit din subordinea școlii. La un moment dat, primește mesajul să refacă pontajul și să scrie pontaje separate pentru ea si colega din grădiniță, iar pe mine să mă treacă exact în zilele și cu orele cât stau împreună cu fiecare în parte. La fel primiseră indicații și asistenții din celelalte unități de învățământ care lucrează cu mine.Era logic, fiecare își asuma răspunderea pe bucățica lui. La prânz, după ce simt că se liniștesc puțin lucrurile, plec în timp util tocmai pentru a scrie și trimite raportul săptămânal. Scriu câteva rânduri și trimit însoțit de următorul comentariu: „
Vă trimit acest raport săptămânal de la calculatorul meu de acasă,
întrucât la cabinetul medical nu am calculator conectat la internet şi
nici nu pot să „butonez telefonul”, așa cum mi-a reproșat domnișoara
directoare, pentru a vă trimite raportul de pe smartphone. Din păcate nu
vă voi mai putea trimite raportul săptămânal la timp, întrucât în urma
mea a fost control la cabinetul medical unde ar fi trebuit să fiu azi și
s-a ajuns la concluzia că nu sunt prezentă la program, deși de la 8
până în urmă cu câteva momente am fost la servici. Ca atare voi alege să
stau la program până la ora 15 și să transmit raportul de activitate cu
întârziere. Alegeți dumneavoastră modul cum trebuie să mă comport în
continuare.Îmi pare rău că sunt urmărită și sancționată pentru un
program și niște dotări precare ale cabinetului care nu îmi permit să
îmi desfășor activitatea în condițiile pe care vreți să le respect.
Cu tot respectul,
dr. C. S.”După câteva minute mă sună, speriată, asistenta din școala din care abia plecasem. În urma mea veniseră directoarea direcției de asistență socială, împreună cu șefa biroului de resurse umane, care, ajungând la cabinet și negăsindu-mă acolo, a făcut proces verbal cum că eu nu eram la servici în acea zi. Era ca și cum nu fusesem deloc, deși abia plecasem. Iar modalitatea de trimitere a pontajului a fost schimbată în ultimul moment, urmând ca eu să fac pontajul separat pentru mine și semnat de toți directorii școlilor în care lucrez. Asta în penultima zi a anului, caz în care nu puteam nici să stau la program, nici să merg pe la toți directorii din toate școlile într-o singură zi. Deci oricum pontajul nu se poate face în asemenea condiții într-o singură zi, iar eu risc să rămân fără salariu și chiar fără loc de muncă în condițiile în care am fost prezentă la program toată luna.
Am încercat să vorbesc telefonic cu domnișoara directoare S. M., care nu a acceptat nici un fel de argument în apărarea mea. S-a ajuns la concluzia că tot ce spuneam era o minciună, că am mintea odihnită în situația în care nu mă omor cu munca, și ca atare orice formă de discuție este inutilă.
Imediat am primit pe telefon următorul mesaj:
C. M.: „Bună ziua! Vă aduc la cunoștință faptul că nu mai trebuie să trimiteți raportul săptămânal de activitate. Veți fi anunțați când va fi necesar. O zi frumoasă!”
Excelent! Atâtea schimbări într-un timp atât de scurt! Dar de la ce s-a pornit asta?
Voi povesti în postarea următoare!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu