Puțini clienți în Ștrandul Roman! Încasările au scăzut și autoritățile se gândesc să oprească activitatea!
În
Ștrandul Roman, în săptămâna anterioară, s-au înregistrat foarte puțini
clienți, dacă facem o comparație cu săptămânile din plin sezon estival.
Autoritățile
locale se gândesc să oprească activitatea, de la începutul lunii
octombrie, dacă se menține ritmul slab al accesului, din partea
vizitatorilor.
În săptămâna 5 septembrie – 11 septembrie, în Ștrandul Roman s-au înregistrat numai 1.500 de clienți, cu tot cu zilele de week-end. Încasările de la accesul în ștrand s-au ridicat la valoarea de 15.000 lei, din care, încasările de la închirierea foișoarelor, au totalizat 1.200 lei.
Anul trecut, în jurul datei de 27 iulie, se raportau încasări de 80.765 lei, de la 8.331 de clienți.
La începutul lunii iulie, în acest an, recordul de încasări s-a ridicat la 63.819 lei, cu 3.408 vizitatori, iar în jurul datei de 26 iulie, încasările s-au ridicat la valoarea de 48.933 lei, de la 4.200 de vizitatori.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu