Sorin Dumitru Cazan - Scrisoare deschisă către romașcani: „Bătaie de joc pe bani publici”!

Sorin Dumitru Cazan - Scrisoare deschisă către romașcani: „Bătaie de joc pe bani publici”!

• 
• 

Publicat: Sâmbătă, 21 Mai 2016 21:58

Comunicat de presă al Partidului România Unită – Organizația Neamț

„Dragi cetățeni romașcani și plătitori de taxe și impozite, vă place ceea ce vedeți zilele acestea în centrul orașului nostru?

Vă place distracția finanțată din banii dumneavoastră?

Este inadmisibil ceea ce se întâmplă în aceste zile! Cu toți asistăm la o mascaradă politică, organizată de conducerea locală actuală!

Dumneavoastră știați ca de fapt ziua municipiului Roman este pe data de 30 martie? Oare de ce primarul nostru a decis să sărbătorim în luna mai? Pentru că în luna mai se organizează campanii electorale! Chiar ne lăsăm duși de nas? De ce să schimbăm noi istoria? În calitate de ce, schimbăm data unui eveniment? Oare nu a schimbat data doar în interes personal?

Nu doresc să creadă cineva că nu sunt de acord să sărbătorim ziua orașului nostru. Dar nu avem cum să ne lăsăm mințiți și manipulați pe față! În fiecare an, în luna mai, în ciuda atâtor comentarii și opinii, autoritățile locale nu schimbă nimic. Ne oferă aceeași distracție ieftină, pe banii noștri, dragi cetățeni. Cu fiecare an ce trece, acest “dorit“ spectacol se transformă doar în circ și balamuc.

Colac peste pupăză, anul acesta (ca și cum, nu s-a știut de acum 4 ani) zilele orașului se suprapun cu campania electorală. Nimic de zis, nu? Doar că primarul nostru a omis ceva. A omis că am evoluat, a omis că nu mai putem să înghițim mizerii, a omis că nu mai acceptăm spectacol ieftin și mascat, și cel mai important a omis faptul că noi suntem vocea orașului. Noi, în calitate de locuitori acestui oraș trebuie să decidem dacă dorim să petrecem 8 zile și 8 nopți, pe banii noștri!   V-a întrebat cineva dacă doriți, balamuc în centrul orașului?

Ceea ce se întâmplă acum nu este decât o campanie electorală mascată! Nu-i așa că ați simțit-o pe pielea dumneavoastră!?

Vi se pare normal să închizi un drum, și nu oricare, ci E85 pentru o scenetă cu miros de mici și pentru o mizerie cât cuprinde? Dragi cetățeni, în calitate de locuitor al acestui oraș, vă vorbesc și vă îndemn să nu vă lăsați nicio clipă manipulați de această imagine dornică, cică de a promova meșteșuguri! Ba mai mult, mă întreb, oare de ce nu există niciun meșteșugar romașcan? Ceea ce ni se “oferă“ pe banii noștri, nu este decât lipsă de respect față de fiecare dintre noi! Rușine pentru o așa organizare! Un bâlci ieftin și murdar!

Felicitările mele, domnule primar pentru strategia implementată! Ați organizat într-un mod atât de josnic și atât de imoral față de contracandidații dumneavoastră! Vă ascundeți în spatele deciziei consilierilor locali, v-ați spălat pe mâini, iar acum petreceți în “baia de mulțime“, alături de “familia romașcană“.

Sunt convins că romașcanii nu se lasă păcăliți, observă lucrurile acestea, ba chiar îi deranjează, pentru că îi luați peste picior oferindu-le doar ieftinituri, culmea tot pe banii lor.

Dragi romașcani nu vă lăsați cumpărați de această mascaradă! Nu vă lăsați cumpărați cu un circ! Luați atitudine și nu mai înghițiți dulciurile otrăvite și cumpărate tot din banii dumneavoastră!

Ceea ce se întâmplă zilele acestea este doar mită și fraudă electorală evidentă!

Atât în calitate de cetățean, dar și în calitate de candidat la primăria municipiului Roman, din partea Partidului România Unită nu pot să asist cu indolență la aceste acțiuni de manipulare a cetățenilor, a electoratului. Nu pot să accept că acest eveniment josnic este organizat și plătit din banii noștri, și desfășurat în campania electorală!

Stimați romașcani conștientizați că se dorește să fiți folosiți în continuare ca o “masă manipulată ce aduce voturi“! Nu vă vindeți pentru un mic, o bere sau un zâmbet fals. Este doar o mascaradă legală și cusută cu ață albă!

În loc de încheiere cer în mod public, domnului primar să ne prezinte câți bani s-au cheltuit pentru această mascaradă nedorită de romașcani.

Este momentul să fim uniți! Nu putem să mai înghițim gogomăniile și mizeriile altora!”

Frica pazeste "bostanaria" primariei (mai precis a primarului (inca!) in functie) (III)

In urma cu cateva zile postam urmatorul articol pe blogurile mele:

Frica pazeste "bostanaria" primariei (mai precis a primarului (inca!) in functie)

In urma cu cateva zile am preluat un articol, postandu-l pe propriile bloguri. E o scrisoare deschisa adresata actualului primar, inca in functie, din partea unui cetatean al orasului care, intamplator sau poate ca nu, este candidat la functia de primar la alegerile ce ne bat la usa. Textul este urmatorul:

Către Primarul Laurențiu Dan Leoreanu

Domnule primar, inițiativa de a vă adresa aceste rânduri a apărut pe fondul unor nelămuriri care nu și-au găsit clarificare pe durata mandatelor dumneavoastră. Această scrisoare nu are menirea de a vă contesta anumite împliniri administrative, ci de a face lumină în ceea ce privește alte chestiuni sensibile care țin de maniera în care v-ați desfășurat activitatea.

La urma urmei, măcar în campanie să primim răspunsurile pe care ni le dorim, dacă posibilitatea unui dialog deschis cu dumneavoastră este cu mult limitată în restul timpului.

AȚI FĂCUT DESTUL CU UN BUGET DE 11 ORI MAI MARE DECÂT AL FOSTULUI EDIL?

În toți acești ani de când sunteți la cârma orașului, v-am auzit și citit cu toții declarațiile de tipul „Eu am făcut!”, „Datorită mie…!”, „Ce am făcut eu, alții nici nu au îndrăznit!”, etc. Într-adevăr, lucruri s-au făcut. Dar oare lucrurile care se fac de către un primar, nu sunt ele necesare? De ce dorința asta puternică de a vă însuși orice? Unde a dispărut noțiunea de echipă care ar trebui să fie caracteristică unei administrații sau chiar unei „Mari familii romașcane”, ca să vă citez. Și, plus de asta, având în vedere că ați avut de 11 ori mai mulți bani în vistierie decât fostul edil, considerați că ați făcut destul și că tot acest destul vi se datorează în exclusivitate doar dumneavoastră, că reprezintă ceva extraordinar și nu normalitatea? Știu că poate fi dificil atunci când unele întrebări devin incomode datorită caracterului ceva mai personal, dar ele au nevoie de un răspuns.

BINOMUL UDREA – ȘTEFAN: CÂND AȚI AVUT DREPTATE, CÂND LE-AȚI LĂUDAT MODELUL ÎN 2008 SAU ACUM, CÂND PRIMĂRIA PIATRA NEAMȚ E ÎN FALIMENT ȘI SPUNEȚI „NU AȘA!”?

În perioada campaniei Elenei Udrea la Roman, ați afirmat că sprijinul dumneavoastră a mers către aceasta deoarece a adus bani în municipiu, dar în momentul izbucnirii scandalurilor care o vizau (la nivel național), v-ați dezis. Dar de primit bani ați primit, pentru că, așa cum spuseseți inițial, doamna Udrea a adus bani în oraș. Așadar, considerați că trebuie să le mulțumiți cuplului de forță Udrea – Ștefan pentru cele peste 70% fonduri atrase la Roman, sau acestea nu au contat?

AȚI INVESTIT CU DEDICAȚIE PENTRU PERSOANE DIN CERCUL DE APROPIAȚI?

O altă chestiune care nu îmi dă pace este următoarea: se vehiculează ideea în rândul romașcanilor cum că anumite investiții efectuate în Roman (ștrand, cimitir, etc.) au fost dirijate către persoane din cadrul PNL, PDL, consilieri locali ai acestor partide, etc..

Sunt doar zvonuri…?

CONSIDERAȚI A FI NESĂBUITE SAU INTENȚIONATE ACELE INVESTIȚII CARE AU FOST CRITICATE DE CĂTRE ROMAȘCANI?

Dincolo de acele împliniri ca administrator despre care vă spuneam că nu sunt contestate, au existat diverse investiții în Roman care au ridicat semne de întrebare atât pentru cetățeni, cât și pentru noi, tabăra adversă (sensul giratoriu, parcarea supraterana Piață, infrastructură străzi, ștrand, etc.). Au fost aceste investiții măsurate cu ochiul critic al unui croitor bun sau pur și simplu ați considerat că raportul cost – beneficiu nici nu contează?

Domnule primar, campaniile au fost, sunt și probabil întotdeauna vor fi presărate cu picanterii, scandaluri, dezinformări, tentative de manipulare sau distragere a atenției, etc. Dar atât eu cât și întreaga organizație PSD, am ieșit public încă de la început cu diferite apeluri, la decență, la dialog. Astăzi fac un apel către dumneavoastră, primarul orașului și practicantul virtuții, un apel la transparență.

Cu toții suntem puși în situația de a ne asuma acțiuni, decizii, la care recurgem uneori. Nu este nicio îndoială în asta. Dar, în calitate de personaje vizibile care acced la un post de conducere, nu trebuie să ni le asumăm pe întuneric. Cetățenii trebuie să fie informați, trebuie să decidă în cunoștință de cauza și trebuie să li se supună atenției și aceste necunoscute ale activității dumneavoastră.

Cu deosebită stimă,

Gheorghe Oprea,

cetățean al orașului Roman

Dupa cum se vede, textul este de foarte mult bun simt. Nu este atac la persoana si, posibil, atinge doar o parte din problemele si nelamuririle ce se pot ivi in legatura cu activitatea de pana acum a echipei manageriale din primarie.
Desigur ca nimeni nu e perfect. Desigur ca se pot face cu mult mai multe lucruri la nivelul unui oras. Si Dumnezeule! de cate lucruri este nevie la nivelul oricarui oras din Romania si mai ales la nivelul unui oras mic si saracacios cum e Romanul. Cu atat mai mult cu cat exista (inca!) facilitati care se pot valorifica cu brio la nivel local.
Primarul unei localitati este ales. De catre noi toti. De aceea tot noi, cei din comunitate, trebuie sa ii aratam unde, poate, greseste, unde s-ar cere eforturi mai intense, ce anume trebuie facut. Tot noi, cei din comunitate, trebuie sa ii monitorizam activitatea si tot noi, cei din comunitate, trebuie sa il schimbam din functie, prin vot, atunci cand suntem nemultumiti de unele lucruri. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu este "intepenit" intr-un anumit scaun, intr-o anumita functie. Totul e sa avem curajul s-o facem.
Apropo de curaj... Cu totii trebuie sa avem curajul sa avem anumite optiuni in ceea ce priveste votul si sa ni le exprimam la momentul oportun. Si sa avem curajul, ceva mai mare, sa convingem si pe cei mai putin hotarati sa ne urmeze optiunile, Bineinteles, trebuie sa oferim argumente de bun simt.
In aceasta idee am postat articolul de mai sus pe bloguri in urma cu cateva zile. Si l-am raspandit pe internet, mai ales prin intermediul retelelor de socializare, pentru a putea fi citit de oricine e doritor sa il vada. Am facut insa greseala de a-l posta in cronologia unei prietene atat in reteaua de socializare cat si in viata reala. Greseala aproape fatala. Stiam ca e o persoana tematoare, aparent timida. Excesiv de tematoare, as putea spune: numai ce vine cineva in control la locul de munca, chiar daca e un control de rutina, care oricum nu se poate lasa cu sanctiuni, ci, mai ales, cu sugestii, numai ce o vad agitata si tremurand ca varga; o data ce intra in starea asta cu greu reusesti sa o abordezi, sa vorbesti cu ea, sa o calmezi. Nici macar nu a vazut cu ce s-a pricopsit de la mine, cu atat mai mult cu cat n a reusit sa citeasca si sa "rumege" textul, ca m-a si sunat, rugandu-ma sa sterg postarea. Doar pentru ca cineva a vazut ce postasem si a intrebat-o ceva de genul: "Dar voi cu de astea va ocupati?"
Ce puteam sa fac? Am sters postarea si am lasat-o pentru promovare doar in cronologia mea. De unde o poate citi oricand vrea. Daca vrea!...
Atitudinea asta de frica este extrem de paguboasa. Oricine si oricand poate sa profite de frica pe care o avem in noi pentru a ne domina. Si odata ce incepem sa fim dominati cu greu putem scapa de aceasta povara. O spun din proprie experienta. Iar frica, odata instalata, iti paralizeaza simturile si reactiile. Si toate functiile. Te anuleaza ca persoana sanatoasa si integra. Devine ca o boala greu de stapanit si vindecat chiar si de cele mai puternice medicamente. Iar medicamentele nu sunt mereu cea mai buna solutie de tratament: trebuie sa iti educi vointa, psihicul, moralul, in asa fel sa iti induci sugestia ca nu te lasi cuprins si dominat de boala si invaliditate.
Sa revenim la postarea in cauza. Si la ce voi face in viitor. Sigur ca nu ma voi lasa dominata de frica. Desigur ca voi actiona in limitele decentei si a bunului simt. Dar voi avea opinii si mi le voi pastra si sustine... Nu de alta dar nu vreau sa las sa castige pe cei care ar vrea ( si ar putea, daca ii las!) sa ma domine, sa profite de mine si de (non)actiunile mele determinate sau influentate de frica. Caci frica pazeste nu numai bostanaria, ci si pe cei care ocupa nemeritat anumite functii publice.

Recunosc, intentia mea era sa ma implic, in limitele decentei, in campania electorala (inca!) in desfasurare. Nu o fac de la servici, ci de acasa. Nu o fac in timpul orelor de program ci in timpul meu liber. Si, pe cat posibil, incerc sa nu implic persoane pe care le banuiesc a fi doritoare de implicare sau persoane pe care le stiu, din start, in "tabara adversa". Si asta cel putin din dorinta de a nu mi-o "lua in freza" cum se spune.
Prin urmare consider ca respect pe cat se poate regulile jocului. Din cate stiu, e liber sa te impici in campanie electorala in presa, massmedia, in mediul online. Si cand spun mediu online includ in aceasta categorie blogul propriu si personal (scuzati pleonasmul, e facut doar pentru a accentua ideea), conturile pe care le am in retelele de socializare, incluzand grupuri si pagini, mesaje, presa online... Pana aici nu consider ca am depasit regulile date de lege si decenta.
Am inteles, pana la un punct, retinerea, pana la teama, a unor persoane din anturajul meu: colegi de serviciu, prieteni, cunostinte. Pana la urma nimeni nu este dispus sa isi riste locul de munca si viata personala din pricita implicarii, mai mult sau mai putin in politica, de o anumita parte, desi aceasta teama nu mi se pare cu totul in regula. Nu cred ca cineva poate si trebuie condamnat in nici un fel pentru ca are pareri, convingeri, opinii. Mai ales ca sunt destui aceia dintre cei pe care ii cunosc personal, care sunt implicati in politica, ca simpatizanti, candidati sau chiar ocupand diverse functii publice.
Un lucru nu am inteles defel. Si nici nu-i vad logica. Iata despre ce este vorba:
Am incercat sa postez articolul in cronologia unor prieteni de pe facebook. Da, am avut aceasta imprudenta. Caci, in unele cazuri, chiar ca s-a dovedit o imprudenta. Caci am "incasat" reactii carora nu le vad logica, decat doar daca... Daca...
Sa explic acest "daca"... Am nimerit cu postarea in cronologia unor prieteni de pe facebook concitadini de-ai mei, jurnalisti in presa locala. Jurnalisti care puteau sa profite de articol si sa il combata sau sa incerce sa lamureasca cele nelamurite inca. E adevarat ca jurnalistii nu prea au voie sa dea dovada de partizanat politic pe fata si insistent, ci trebuie sa fie neutri si echidistanti. Dar se pot implica, indirect, in dezbaterile pe teme politice, Azi insa am primit un al doilea "avertisment", prin mesaje de genul: "DATA VIITOARE CIND MAI POSTATI CHESTII POLITICE IN CRONOLOGIA VA DAU REPORT LA FACEBOOK!
AVETI O DOZA DE DECENTA!". Data trecuta aparuse si o "amenintare" de genul: "Daca se mai intampla o data va dau afara din lista!"; probabil era o referire la lista de prieteni.
De ce teama asta de politica? Sau nu este teama si este cu totul altceva? Teama de opinii diferite de ale lor? Teama ca si-ar putea pierde pozitia de ziaristi cu audienta? Teama ca ar putea iesi din gratiile autoritatilor (inca!!!) in functie? Ar fi putut sterge postarea fara comentarii si amenintari, inainte de a fi vazuta de prea multe persoane. Sa aiba autoritatile locale atata influenta asupra ziaristilor? Sa aiba acesti ziaristi afinitati pentru o anumita tabara, pentru care nu permit cu nici n chip sa permita aparitia de opinii contrarii?
Poate ca ma repet: respect pe cei aflati in functii in acest moment. I-am votat pe unii dintre ei, le recunosc meritele, dar admit ca pe undeva au mai facut si greseli, uneori doar din exces de zel. Pentru aceste greseli s-ar putea sa nu le mai acord votul de incredere la alegerile care ne bat la usa. Si imi asum decizia. Dupa cum imi asum opiniile, parerile, convingerile, pe care le afirm fara sa imi fie frica. De ce sa imi fie frica? Sau mai bine spus: de ce ar trebui sa imi fie frica? Atata vreme cat dau dovada de decenta, e dreptul meu sa am convingeri, pareri, opinii si sa mi le afirm si sa mi le sustin. Atat si nimic mai mult!

Dupa ce am postat ieri articolul de mai sus, am inceput sa il distribui in retelele de socializare. Intai la modul general, public, apoi in diverse grupuri. Mai multe grupuri, aproape 20. Cam multe, ce-i drept. Pentru unii putea sa miroase a spam, dar distribuirea peste tot se practica, de pilda in mediul afaceristilor. In fine... In timp ce distribuiam articolul, primesc urmatorul mesaj: " Salut, Cristina. Am observat că postarea ta recentă ar putea încălca Standardele comunităţii Facebook în legătură cu conţinutul spam. Cred că ar fi bine să ştergi această postare, înainte să fie raportată de cineva la Facebook."
Imi venea sa ii raspund pe loc si la foc automat: "Si care e problema? Raportezi tu postarea la Facebook ca fiind spam???". Curios lucru, nu am reusit. Cred ca domnul Ciprian Acatrinei, respectivul domn, m-a blocat imediat ce mi-a trimis mesajul tocmai ca sa nu pot riposta. Pornind de la aceasta ipoteza, l-am blocat inainte de a-i trece prin minte sa faca ceva.
Stimate domn! Si oricine altcineva care gandeste la fel ca tine... Imi asum tot ceea ce postez, tocmai pentru ca nu ma aventurez sa fac afirmatii prea hazardate. In general, cand afirm ceva stiu pe ce ma bazez, fie si doar pe flerul care imi functioneaza destul de bine. Asa ca incercati sa ma combateti nu cu amenintari, ci cu argumente. Succes!!!

Frica pazeste "bostanaria" primariei (mai precis a primarului (inca!) in functie) (II)

In urma cu cateva zile postam urmatorul articol pe blogurile mele:

Frica pazeste "bostanaria" primariei (mai precis a primarului (inca!) in functie)

In urma cu cateva zile am preluat un articol, postandu-l pe propriile bloguri. E o scrisoare deschisa adresata actualului primar, inca in functie, din partea unui cetatean al orasului care, intamplator sau poate ca nu, este candidat la functia de primar la alegerile ce ne bat la usa. Textul este urmatorul:

Către Primarul Laurențiu Dan Leoreanu

Domnule primar, inițiativa de a vă adresa aceste rânduri a apărut pe fondul unor nelămuriri care nu și-au găsit clarificare pe durata mandatelor dumneavoastră. Această scrisoare nu are menirea de a vă contesta anumite împliniri administrative, ci de a face lumină în ceea ce privește alte chestiuni sensibile care țin de maniera în care v-ați desfășurat activitatea.

La urma urmei, măcar în campanie să primim răspunsurile pe care ni le dorim, dacă posibilitatea unui dialog deschis cu dumneavoastră este cu mult limitată în restul timpului.

AȚI FĂCUT DESTUL CU UN BUGET DE 11 ORI MAI MARE DECÂT AL FOSTULUI EDIL?

În toți acești ani de când sunteți la cârma orașului, v-am auzit și citit cu toții declarațiile de tipul „Eu am făcut!”, „Datorită mie…!”, „Ce am făcut eu, alții nici nu au îndrăznit!”, etc. Într-adevăr, lucruri s-au făcut. Dar oare lucrurile care se fac de către un primar, nu sunt ele necesare? De ce dorința asta puternică de a vă însuși orice? Unde a dispărut noțiunea de echipă care ar trebui să fie caracteristică unei administrații sau chiar unei „Mari familii romașcane”, ca să vă citez. Și, plus de asta, având în vedere că ați avut de 11 ori mai mulți bani în vistierie decât fostul edil, considerați că ați făcut destul și că tot acest destul vi se datorează în exclusivitate doar dumneavoastră, că reprezintă ceva extraordinar și nu normalitatea? Știu că poate fi dificil atunci când unele întrebări devin incomode datorită caracterului ceva mai personal, dar ele au nevoie de un răspuns.

BINOMUL UDREA – ȘTEFAN: CÂND AȚI AVUT DREPTATE, CÂND LE-AȚI LĂUDAT MODELUL ÎN 2008 SAU ACUM, CÂND PRIMĂRIA PIATRA NEAMȚ E ÎN FALIMENT ȘI SPUNEȚI „NU AȘA!”?

În perioada campaniei Elenei Udrea la Roman, ați afirmat că sprijinul dumneavoastră a mers către aceasta deoarece a adus bani în municipiu, dar în momentul izbucnirii scandalurilor care o vizau (la nivel național), v-ați dezis. Dar de primit bani ați primit, pentru că, așa cum spuseseți inițial, doamna Udrea a adus bani în oraș. Așadar, considerați că trebuie să le mulțumiți cuplului de forță Udrea – Ștefan pentru cele peste 70% fonduri atrase la Roman, sau acestea nu au contat?

AȚI INVESTIT CU DEDICAȚIE PENTRU PERSOANE DIN CERCUL DE APROPIAȚI?

O altă chestiune care nu îmi dă pace este următoarea: se vehiculează ideea în rândul romașcanilor cum că anumite investiții efectuate în Roman (ștrand, cimitir, etc.) au fost dirijate către persoane din cadrul PNL, PDL, consilieri locali ai acestor partide, etc..

Sunt doar zvonuri…?

CONSIDERAȚI A FI NESĂBUITE SAU INTENȚIONATE ACELE INVESTIȚII CARE AU FOST CRITICATE DE CĂTRE ROMAȘCANI?

Dincolo de acele împliniri ca administrator despre care vă spuneam că nu sunt contestate, au existat diverse investiții în Roman care au ridicat semne de întrebare atât pentru cetățeni, cât și pentru noi, tabăra adversă (sensul giratoriu, parcarea supraterana Piață, infrastructură străzi, ștrand, etc.). Au fost aceste investiții măsurate cu ochiul critic al unui croitor bun sau pur și simplu ați considerat că raportul cost – beneficiu nici nu contează?

Domnule primar, campaniile au fost, sunt și probabil întotdeauna vor fi presărate cu picanterii, scandaluri, dezinformări, tentative de manipulare sau distragere a atenției, etc. Dar atât eu cât și întreaga organizație PSD, am ieșit public încă de la început cu diferite apeluri, la decență, la dialog. Astăzi fac un apel către dumneavoastră, primarul orașului și practicantul virtuții, un apel la transparență.

Cu toții suntem puși în situația de a ne asuma acțiuni, decizii, la care recurgem uneori. Nu este nicio îndoială în asta. Dar, în calitate de personaje vizibile care acced la un post de conducere, nu trebuie să ni le asumăm pe întuneric. Cetățenii trebuie să fie informați, trebuie să decidă în cunoștință de cauza și trebuie să li se supună atenției și aceste necunoscute ale activității dumneavoastră.

Cu deosebită stimă,

Gheorghe Oprea,

cetățean al orașului Roman

Dupa cum se vede, textul este de foarte mult bun simt. Nu este atac la persoana si, posibil, atinge doar o parte din problemele si nelamuririle ce se pot ivi in legatura cu activitatea de pana acum a echipei manageriale din primarie.
Desigur ca nimeni nu e perfect. Desigur ca se pot face cu mult mai multe lucruri la nivelul unui oras. Si Dumnezeule! de cate lucruri este nevie la nivelul oricarui oras din Romania si mai ales la nivelul unui oras mic si saracacios cum e Romanul. Cu atat mai mult cu cat exista (inca!) facilitati care se pot valorifica cu brio la nivel local.
Primarul unei localitati este ales. De catre noi toti. De aceea tot noi, cei din comunitate, trebuie sa ii aratam unde, poate, greseste, unde s-ar cere eforturi mai intense, ce anume trebuie facut. Tot noi, cei din comunitate, trebuie sa ii monitorizam activitatea si tot noi, cei din comunitate, trebuie sa il schimbam din functie, prin vot, atunci cand suntem nemultumiti de unele lucruri. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu este "intepenit" intr-un anumit scaun, intr-o anumita functie. Totul e sa avem curajul s-o facem.
Apropo de curaj... Cu totii trebuie sa avem curajul sa avem anumite optiuni in ceea ce priveste votul si sa ni le exprimam la momentul oportun. Si sa avem curajul, ceva mai mare, sa convingem si pe cei mai putin hotarati sa ne urmeze optiunile, Bineinteles, trebuie sa oferim argumente de bun simt.
In aceasta idee am postat articolul de mai sus pe bloguri in urma cu cateva zile. Si l-am raspandit pe internet, mai ales prin intermediul retelelor de socializare, pentru a putea fi citit de oricine e doritor sa il vada. Am facut insa greseala de a-l posta in cronologia unei prietene atat in reteaua de socializare cat si in viata reala. Greseala aproape fatala. Stiam ca e o persoana tematoare, aparent timida. Excesiv de tematoare, as putea spune: numai ce vine cineva in control la locul de munca, chiar daca e un control de rutina, care oricum nu se poate lasa cu sanctiuni, ci, mai ales, cu sugestii, numai ce o vad agitata si tremurand ca varga; o data ce intra in starea asta cu greu reusesti sa o abordezi, sa vorbesti cu ea, sa o calmezi. Nici macar nu a vazut cu ce s-a pricopsit de la mine, cu atat mai mult cu cat n a reusit sa citeasca si sa "rumege" textul, ca m-a si sunat, rugandu-ma sa sterg postarea. Doar pentru ca cineva a vazut ce postasem si a intrebat-o ceva de genul: "Dar voi cu de astea va ocupati?"
Ce puteam sa fac? Am sters postarea si am lasat-o pentru promovare doar in cronologia mea. De unde o poate citi oricand vrea. Daca vrea!...
Atitudinea asta de frica este extrem de paguboasa. Oricine si oricand poate sa profite de frica pe care o avem in noi pentru a ne domina. Si odata ce incepem sa fim dominati cu greu putem scapa de aceasta povara. O spun din proprie experienta. Iar frica, odata instalata, iti paralizeaza simturile si reactiile. Si toate functiile. Te anuleaza ca persoana sanatoasa si integra. Devine ca o boala greu de stapanit si vindecat chiar si de cele mai puternice medicamente. Iar medicamentele nu sunt mereu cea mai buna solutie de tratament: trebuie sa iti educi vointa, psihicul, moralul, in asa fel sa iti induci sugestia ca nu te lasi cuprins si dominat de boala si invaliditate.
Sa revenim la postarea in cauza. Si la ce voi face in viitor. Sigur ca nu ma voi lasa dominata de frica. Desigur ca voi actiona in limitele decentei si a bunului simt. Dar voi avea opinii si mi le voi pastra si sustine... Nu de alta dar nu vreau sa las sa castige pe cei care ar vrea ( si ar putea, daca ii las!) sa ma domine, sa profite de mine si de (non)actiunile mele determinate sau influentate de frica. Caci frica pazeste nu numai bostanaria, ci si pe cei care ocupa nemeritat anumite functii publice.

Recunosc, intentia mea era sa ma implic, in limitele decentei, in campania electorala (inca!) in desfasurare. Nu o fac de la servici, ci de acasa. Nu o fac in timpul orelor de program ci in timpul meu liber. Si, pe cat posibil, incerc sa nu implic persoane pe care le banuiesc a fi doritoare de implicare sau persoane pe care le stiu, din start, in "tabara adversa". Si asta cel putin din dorinta de a nu mi-o "lua in freza" cum se spune.
Prin urmare consider ca respect pe cat se poate regulile jocului. Din cate stiu, e liber sa te impici in campanie electorala in presa, massmedia, in mediul online. Si cand spun mediu online includ in aceasta categorie blogul propriu si personal (scuzati pleonasmul, e facut doar pentru a accentua ideea), conturile pe care le am in retelele de socializare, incluzand grupuri si pagini, mesaje, presa online... Pana aici nu consider ca am depasit regulile date de lege si decenta.
Am inteles, pana la un punct, retinerea, pana la teama, a unor persoane din anturajul meu: colegi de serviciu, prieteni, cunostinte. Pana la urma nimeni nu este dispus sa isi riste locul de munca si viata personala din pricita implicarii, mai mult sau mai putin in politica, de o anumita parte, desi aceasta teama nu mi se pare cu totul in regula. Nu cred ca cineva poate si trebuie condamnat in nici un fel pentru ca are pareri, convingeri, opinii. Mai ales ca sunt destui aceia dintre cei pe care ii cunosc personal, care sunt implicati in politica, ca simpatizanti, candidati sau chiar ocupand diverse functii publice.
Un lucru nu am inteles defel. Si nici nu-i vad logica. Iata despre ce este vorba:
Am incercat sa postez articolul in cronologia unor prieteni de pe facebook. Da, am avut aceasta imprudenta. Caci, in unele cazuri, chiar ca s-a dovedit o imprudenta. Caci am "incasat" reactii carora nu le vad logica, decat doar daca... Daca...
Sa explic acest "daca"... Am nimerit cu postarea in cronologia unor prieteni de pe facebook concitadini de-ai mei, jurnalisti in presa locala. Jurnalisti care puteau sa profite de articol si sa il combata sau sa incerce sa lamureasca cele nelamurite inca. E adevarat ca jurnalistii nu prea au voie sa dea dovada de partizanat politic pe fata si insistent, ci trebuie sa fie neutri si echidistanti. Dar se pot implica, indirect, in dezbaterile pe teme politice, Azi insa am primit un al doilea "avertisment", prin mesaje de genul: "DATA VIITOARE CIND MAI POSTATI CHESTII POLITICE IN CRONOLOGIA VA DAU REPORT LA FACEBOOK!
AVETI O DOZA DE DECENTA!". Data trecuta aparuse si o "amenintare" de genul: "Daca se mai intampla o data va dau afara din lista!"; probabil era o referire la lista de prieteni.
De ce teama asta de politica? Sau nu este teama si este cu totul altceva? Teama de opinii diferite de ale lor? Teama ca si-ar putea pierde pozitia de ziaristi cu audienta? Teama ca ar putea iesi din gratiile autoritatilor (inca!!!) in functie? Ar fi putut sterge postarea fara comentarii si amenintari, inainte de a fi vazuta de prea multe persoane. Sa aiba autoritatile locale atata influenta asupra ziaristilor? Sa aiba acesti ziaristi afinitati pentru o anumita tabara, pentru care nu permit cu nici n chip sa permita aparitia de opinii contrarii?
Poate ca ma repet: respect pe cei aflati in functii in acest moment. I-am votat pe unii dintre ei, le recunosc meritele, dar admit ca pe undeva au mai facut si greseli, uneori doar din exces de zel. Pentru aceste greseli s-ar putea sa nu le mai acord votul de incredere la alegerile care ne bat la usa. Si imi asum decizia. Dupa cum imi asum opiniile, parerile, convingerile, pe care le afirm fara sa imi fie frica. De ce sa imi fie frica? Sau mai bine spus: de ce ar trebui sa imi fie frica? Atata vreme cat dau dovada de decenta, e dreptul meu sa am convingeri, pareri, opinii si sa mi le afirm si sa mi le sustin. Atat si nimic mai mult!

Frica pazeste "bostanaria" primariei (mai precis a primarului (inca!) in functie)

In urma cu cateva zile am preluat un articol, postandu-l pe propriile bloguri. E o scrisoare deschisa adresata actualului primar, inca in functie, din partea unui cetatean al orasului care, intamplator sau poate ca nu, este candidat la functia de primar la alegerile ce ne bat la usa. Textul este urmatorul:

Către Primarul Laurențiu Dan Leoreanu

Domnule primar, inițiativa de a vă adresa aceste rânduri a apărut pe fondul unor nelămuriri care nu și-au găsit clarificare pe durata mandatelor dumneavoastră. Această scrisoare nu are menirea de a vă contesta anumite împliniri administrative, ci de a face lumină în ceea ce privește alte chestiuni sensibile care țin de maniera în care v-ați desfășurat activitatea.

La urma urmei, măcar în campanie să primim răspunsurile pe care ni le dorim, dacă posibilitatea unui dialog deschis cu dumneavoastră este cu mult limitată în restul timpului.

AȚI FĂCUT DESTUL CU UN BUGET DE 11 ORI MAI MARE DECÂT AL FOSTULUI EDIL?

În toți acești ani de când sunteți la cârma orașului, v-am auzit și citit cu toții declarațiile de tipul „Eu am făcut!”, „Datorită mie…!”, „Ce am făcut eu, alții nici nu au îndrăznit!”, etc. Într-adevăr, lucruri s-au făcut. Dar oare lucrurile care se fac de către un primar, nu sunt ele necesare? De ce dorința asta puternică de a vă însuși orice? Unde a dispărut noțiunea de echipă care ar trebui să fie caracteristică unei administrații sau chiar unei „Mari familii romașcane”, ca să vă citez. Și, plus de asta, având în vedere că ați avut de 11 ori mai mulți bani în vistierie decât fostul edil, considerați că ați făcut destul și că tot acest destul vi se datorează în exclusivitate doar dumneavoastră, că reprezintă ceva extraordinar și nu normalitatea? Știu că poate fi dificil atunci când unele întrebări devin incomode datorită caracterului ceva mai personal, dar ele au nevoie de un răspuns.

BINOMUL UDREA – ȘTEFAN: CÂND AȚI AVUT DREPTATE, CÂND LE-AȚI LĂUDAT MODELUL ÎN 2008 SAU ACUM, CÂND PRIMĂRIA PIATRA NEAMȚ E ÎN FALIMENT ȘI SPUNEȚI „NU AȘA!”?

În perioada campaniei Elenei Udrea la Roman, ați afirmat că sprijinul dumneavoastră a mers către aceasta deoarece a adus bani în municipiu, dar în momentul izbucnirii scandalurilor care o vizau (la nivel național), v-ați dezis. Dar de primit bani ați primit, pentru că, așa cum spuseseți inițial, doamna Udrea a adus bani în oraș. Așadar, considerați că trebuie să le mulțumiți cuplului de forță Udrea – Ștefan pentru cele peste 70% fonduri atrase la Roman, sau acestea nu au contat?

AȚI INVESTIT CU DEDICAȚIE PENTRU PERSOANE DIN CERCUL DE APROPIAȚI?

O altă chestiune care nu îmi dă pace este următoarea: se vehiculează ideea în rândul romașcanilor cum că anumite investiții efectuate în Roman (ștrand, cimitir, etc.) au fost dirijate către persoane din cadrul PNL, PDL, consilieri locali ai acestor partide, etc..

Sunt doar zvonuri…?

CONSIDERAȚI A FI NESĂBUITE SAU INTENȚIONATE ACELE INVESTIȚII CARE AU FOST CRITICATE DE CĂTRE ROMAȘCANI?

Dincolo de acele împliniri ca administrator despre care vă spuneam că nu sunt contestate, au existat diverse investiții în Roman care au ridicat semne de întrebare atât pentru cetățeni, cât și pentru noi, tabăra adversă (sensul giratoriu, parcarea supraterana Piață, infrastructură străzi, ștrand, etc.). Au fost aceste investiții măsurate cu ochiul critic al unui croitor bun sau pur și simplu ați considerat că raportul cost – beneficiu nici nu contează?

Domnule primar, campaniile au fost, sunt și probabil întotdeauna vor fi presărate cu picanterii, scandaluri, dezinformări, tentative de manipulare sau distragere a atenției, etc. Dar atât eu cât și întreaga organizație PSD, am ieșit public încă de la început cu diferite apeluri, la decență, la dialog. Astăzi fac un apel către dumneavoastră, primarul orașului și practicantul virtuții, un apel la transparență.

Cu toții suntem puși în situația de a ne asuma acțiuni, decizii, la care recurgem uneori. Nu este nicio îndoială în asta. Dar, în calitate de personaje vizibile care acced la un post de conducere, nu trebuie să ni le asumăm pe întuneric. Cetățenii trebuie să fie informați, trebuie să decidă în cunoștință de cauza și trebuie să li se supună atenției și aceste necunoscute ale activității dumneavoastră.

Cu deosebită stimă,

Gheorghe Oprea,

cetățean al orașului Roman

Dupa cum se vede, textul este de foarte mult bun simt. Nu este atac la persoana si, posibil, atinge doar o parte din problemele si nelamuririle ce se pot ivi in legatura cu activitatea de pana acum a echipei manageriale din primarie.
Desigur ca nimeni nu e perfect. Desigur ca se pot face cu mult mai multe lucruri la nivelul unui oras. Si Dumnezeule! de cate lucruri este nevie la nivelul oricarui oras din Romania si mai ales la nivelul unui oras mic si saracacios cum e Romanul. Cu atat mai mult cu cat exista (inca!) facilitati care se pot valorifica cu brio la nivel local.
Primarul unei localitati este ales. De catre noi toti. De aceea tot noi, cei din comunitate, trebuie sa ii aratam unde, poate, greseste, unde s-ar cere eforturi mai intense, ce anume trebuie facut. Tot noi, cei din comunitate, trebuie sa ii monitorizam activitatea si tot noi, cei din comunitate, trebuie sa il schimbam din functie, prin vot, atunci cand suntem nemultumiti de unele lucruri. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu este "intepenit" intr-un anumit scaun, intr-o anumita functie. Totul e sa avem curajul s-o facem.
Apropo de curaj... Cu totii trebuie sa avem curajul sa avem anumite optiuni in ceea ce priveste votul si sa ni le exprimam la momentul oportun. Si sa avem curajul, ceva mai mare, sa convingem si pe cei mai putin hotarati sa ne urmeze optiunile, Bineinteles, trebuie sa oferim argumente de bun simt.
In aceasta idee am postat articolul de mai sus pe bloguri in urma cu cateva zile. Si l-am raspandit pe internet, mai ales prin intermediul retelelor de socializare, pentru a putea fi citit de oricine e doritor sa il vada. Am facut insa greseala de a-l posta in cronologia unei prietene atat in reteaua de socializare cat si in viata reala. Greseala aproape fatala. Stiam ca e o persoana tematoare, aparent timida. Excesiv de tematoare, as putea spune: numai ce vine cineva in control la locul de munca, chiar daca e un control de rutina, care oricum nu se poate lasa cu sanctiuni, ci, mai ales, cu sugestii, numai ce o vad agitata si tremurand ca varga; o data ce intra in starea asta cu greu reusesti sa o abordezi, sa vorbesti cu ea, sa o calmezi. Nici macar nu a vazut cu ce s-a pricopsit de la mine, cu atat mai mult cu cat n a reusit sa citeasca si sa "rumege" textul, ca m-a si sunat, rugandu-ma sa sterg postarea. Doar pentru ca cineva a vazut ce postasem si a intrebat-o ceva de genul: "Dar voi cu de astea va ocupati?"
Ce puteam sa fac? Am sters postarea si am lasat-o pentru promovare doar in cronologia mea. De unde o poate citi oricand vrea. Daca vrea!...
Atitudinea asta de frica este extrem de paguboasa. Oricine si oricand poate sa profite de frica pe care o avem in noi pentru a ne domina. Si odata ce incepem sa fim dominati cu greu putem scapa de aceasta povara. O spun din proprie experienta. Iar frica, odata instalata, iti paralizeaza simturile si reactiile. Si toate functiile. Te anuleaza ca persoana sanatoasa si integra. Devine ca o boala greu de stapanit si vindecat chiar si de cele mai puternice medicamente. Iar medicamentele nu sunt mereu cea mai buna solutie de tratament: trebuie sa iti educi vointa, psihicul, moralul, in asa fel sa iti induci sugestia ca nu te lasi cuprins si dominat de boala si invaliditate.
Sa revenim la postarea in cauza. Si la ce voi face in viitor. Sigur ca nu ma voi lasa dominata de frica. Desigur ca voi actiona in limitele decentei si a bunului simt. Dar voi avea opinii si mi le voi pastra si sustine... Nu de alta dar nu vreau sa las sa castige pe cei care ar vrea ( si ar putea, daca ii las!) sa ma domine, sa profite de mine si de (non)actiunile mele determinate sau influentate de frica. Caci frica pazeste nu numai bostanaria, ci si pe cei care ocupa nemeritat anumite functii publice.

Sunt bani pentru medici: tăiaţi pensiile securiştilor. Confiscaţi averile marilor corupţi!

În scandalul HexiPharma, liderii PSD au o atitudine discretă, de-a dreptul timidă. Nu ştiu de ce, dar mie îmi amintesc de tâlharul care a ieşit din magazin după ce a început să sune alarma.
Dincolo de ironie, tot ce a promis candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea – care ar vrea să administreze cele 21 de spitale ale Bucureştiului – este o colecţie de lozinci despre „manageri competenţi” şi reorganizare. De parcă managerii de azi nu ar fi numiţi tot de PSD – aripa Sorin Oprescu. Ceea ce face în aceste zile minunata clasă politică aflată la conducerea României în perioada de înflorire a firmei HexiPHarma,
2012-2016, este să controleze un potenţial incident electoral şi să tragă de timp până când scandalul este uitat. Se fac comitete şi comisii care vor să afle adevăruri cunoscute de toată lumea, politrucii se declară şocaţi că aşa ceva a fost posibil, iar cei care au avut sau au sub control politic spitalele – foşti miniştri ai Sănătăţii, preşedinţi de consilii judeţene sau primari – au dispărut, temporar, de pe ecranul televiziunilor.
Stânga populistă nu are soluţii la criza din sănătate. Nu are soluții nu pentru că nu ştie ce ar trebui făcut, ci pentru că nu vrea să distrugă o uriaşă sursă de bani de care a beneficiat din plin.
De aceea, deşi sunt un om de dreapta, un antreprenor republican care crede că statul trebuie scos din economie, am să sugerez eu oamenilor oneşti de stânga câteva căi de urmat.
Vreţi să majoraţi salariile medicilor şi să creşteţi alocaţia bugetară pentru sănătate? Prima sursă: anulaţi toate pensiile speciale, mai puţin pe cele ale magistraţilor, acestea fiind intangibile, potrivit unei decizii a CCR. Guvernul Boc a făcut-o, de ce  nu aveţi curaj să vă atingeţi de o uriaşă resursă plasată în buzunarele securiştilor şi ale politicienilor? Majorarea, anul trecut, a salariilor tuturor angajaţilor din sistemul de sănătate a avut un impact bugetar de 1,7 miliarde de lei pe an.
Ştiţi care sunt cheltuielile generate de pensiile militarilor? Circa 5,4 miliarde de lei pe an. De trei ori mai mult. Un calcul simplist arată că, dacă aceste pensii speciale ar fi anulate, am putea creşte cu 50% salariile medicilor.
Pensiile speciale pentru diplomaţi, funcţionari parlamentari şi grefieri au și ele un impact anual de 300 de milioane de lei.

La o privire aruncată de departe, din Texas, vă spun că mai sunt soluţii bugetare pentru Educaţie şi Sănătate: tăiaţi finanţarea impostorilor adunaţi prin tot felul de academii (de exemplu, ASSN-ul lui Gabriel Oprea), readuceţi la nivelul din 2013 salariile clientelei politice din ministere (vezi recenta majorare cu 40% a salariilor din ministerul Economiei) şi stopaţi cheltuielile uriaşe ale serviciilor secrete (cele mai mari din UE). Sume aparent mici, dar, adunate, se strânge relativ mult.
O a doua sursă majoră, de care PSD şi PNL au uitat foarte repede:
„Hotărârile judecătoreşti rămase definitive în cauzele DNA în 2014 au inclus confiscarea şi recuperarea de produse infacţionale în sumă de peste 310 milioane euro, de trei ori mai mult decât în anul 2013.
Dacă această sumă ar fi efectiv executată, ar fi putut asigurat fondul de salarii pe care statul îl plăteşte tuturor medicilor din România într-un an de zile”. A spus-o doamna Kovesi, la 24 februarie 2015. Citesc azi, când scriu, că statul nu a recuperat nici un leu de la fostul ministru liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu. BMW-ul său „nu a fost identificat în trafic de lucrătorii Poliţiei Rutiere”.
Complet ridicol.
Între timp valoarea măsurilor asigurătorii dispuse de către organele de urmărire penală a ajuns la 500 de milioane de euro. Cota de recuperare? Nu mai avem nicio informație publică. Procedurile de operaţionalizare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate evoluează lent şi trebuie să ne întrebăm ce se va întâmpla cu ea dacă PSD-ul lui Dragnea va ajunge la putere.
Resurse bugetare sunt, lipseşte însă voinţa politică. Să dăm mai mulţi bani pentru sănătate majorând deficitul bugetar sau tăind investiţiile înseamnă să faci mai mult rău decât bine.
Iar eu continui să afirm că o simplă majorare de buget nu rezolvă corupţia de sistem, patronată de stat.

Soluţia este retragerea statului, spargerea monopolurilor artificiale – în primul rând al CNAS – şi privatizarea spitatelor. Repet, stânga populistă, care a guvernat în ultimii ani sub numele de USL, ştie că aceasta este calea, dar nu este interesată decât să scape de responsabilităţile penale şi să menţină în viaţă această vacă de muls.
Până la urmă, răspunsul la criza din sistemul public de sănătate este unul politic, oricât ne-am preface că nu-l vedem: nu-i mai votaţi pe cei care au patronat jaful din sănătate, dragi prieteni români. Dacă revin la putere, această fabrică a morţii în care s-a transformat sistemul medical de stat va continua să funcţioneze din plin.

Către Primarul Laurențiu Dan Leoreanu

Domnule primar, inițiativa de a vă adresa aceste rânduri a apărut pe fondul unor nelămuriri care nu și-au găsit clarificare pe durata mandatelor dumneavoastră. Această scrisoare nu are menirea de a vă contesta anumite împliniri administrative, ci de a face lumină în ceea ce privește alte chestiuni sensibile care țin de maniera în care v-ați desfășurat activitatea.

La urma urmei, măcar în campanie să primim răspunsurile pe care ni le dorim, dacă posibilitatea unui dialog deschis cu dumneavoastră este cu mult limitată în restul timpului.

AȚI FĂCUT DESTUL CU UN BUGET DE 11 ORI MAI MARE DECÂT AL FOSTULUI EDIL?

În toți acești ani de când sunteți la cârma orașului, v-am auzit și citit cu toții declarațiile de tipul „Eu am făcut!”, „Datorită mie…!”, „Ce am făcut eu, alții nici nu au îndrăznit!”, etc. Într-adevăr, lucruri s-au făcut. Dar oare lucrurile care se fac de către un primar, nu sunt ele necesare? De ce dorința asta puternică de a vă însuși orice? Unde a dispărut noțiunea de echipă care ar trebui să fie caracteristică unei administrații sau chiar unei „Mari familii romașcane”, ca să vă citez. Și, plus de asta, având în vedere că ați avut de 11 ori mai mulți bani în vistierie decât fostul edil, considerați că ați făcut destul și că tot acest destul vi se datorează în exclusivitate doar dumneavoastră, că reprezintă ceva extraordinar și nu normalitatea? Știu că poate fi dificil atunci când unele întrebări devin incomode datorită caracterului ceva mai personal, dar ele au nevoie de un răspuns.

BINOMUL UDREA – ȘTEFAN: CÂND AȚI AVUT DREPTATE, CÂND LE-AȚI LĂUDAT MODELUL ÎN 2008 SAU ACUM, CÂND PRIMĂRIA PIATRA NEAMȚ E ÎN FALIMENT ȘI SPUNEȚI „NU AȘA!”?

În perioada campaniei Elenei Udrea la Roman, ați afirmat că sprijinul dumneavoastră a mers către aceasta deoarece a adus bani în municipiu, dar în momentul izbucnirii scandalurilor care o vizau (la nivel național), v-ați dezis. Dar de primit bani ați primit, pentru că, așa cum spuseseți inițial, doamna Udrea a adus bani în oraș. Așadar, considerați că trebuie să le mulțumiți cuplului de forță Udrea – Ștefan pentru cele peste 70% fonduri atrase la Roman, sau acestea nu au contat?

AȚI INVESTIT CU DEDICAȚIE PENTRU PERSOANE DIN CERCUL DE APROPIAȚI?

O altă chestiune care nu îmi dă pace este următoarea: se vehiculează ideea în rândul romașcanilor cum că anumite investiții efectuate în Roman (ștrand, cimitir, etc.) au fost dirijate către persoane din cadrul PNL, PDL, consilieri locali ai acestor partide, etc..

Sunt doar zvonuri…?

CONSIDERAȚI A FI NESĂBUITE SAU INTENȚIONATE ACELE INVESTIȚII CARE AU FOST CRITICATE DE CĂTRE ROMAȘCANI?

Dincolo de acele împliniri ca administrator despre care vă spuneam că nu sunt contestate, au existat diverse investiții în Roman care au ridicat semne de întrebare atât pentru cetățeni, cât și pentru noi, tabăra adversă (sensul giratoriu, parcarea supraterana Piață, infrastructură străzi, ștrand, etc.). Au fost aceste investiții măsurate cu ochiul critic al unui croitor bun sau pur și simplu ați considerat că raportul cost – beneficiu nici nu contează?

Domnule primar, campaniile au fost, sunt și probabil întotdeauna vor fi presărate cu picanterii, scandaluri, dezinformări, tentative de manipulare sau distragere a atenției, etc. Dar atât eu cât și întreaga organizație PSD, am ieșit public încă de la început cu diferite apeluri, la decență, la dialog. Astăzi fac un apel către dumneavoastră, primarul orașului și practicantul virtuții, un apel la transparență.

Cu toții suntem puși în situația de a ne asuma acțiuni, decizii, la care recurgem uneori. Nu este nicio îndoială în asta. Dar, în calitate de personaje vizibile care acced la un post de conducere, nu trebuie să ni le asumăm pe întuneric. Cetățenii trebuie să fie informați, trebuie să decidă în cunoștință de cauza și trebuie să li se supună atenției și aceste necunoscute ale activității dumneavoastră.

Cu deosebită stimă,

Gheorghe Oprea,

cetățean al orașului Roman

Gheorghe Oprea: De la Casa de Copii la casa romaşcanilor – episodul 1

Gheorghe Oprea: De la Casa de Copii la casa romaşcanilor – episodul 1

06 December

00:00 2015

Printeaza articol Distribuie la prieteni

Claudia Matei  0 comentarii

De-a lungul timpului, am întâlnit tot felul de oameni. Și am scris despre aproape toţi. Bărbaţi, femei, copii, naivi, frumoşi, proşti, înalţi, deştepţi, urâţi. Mulţi oameni urâţi am întâlnit. Urâţi la suflet, Doamne, cât de urâţi! Pe 1 Decembrie l-am întâlnit, pentru a doua oară, pe Gheorghe Oprea, prima dată în calitate de candidat al PSD Roman pentru scaunul (din piele, evident) de primar al Romanului. Acum, am zis doar să stăm de vorbă. Ca doi oameni care locuiesc în acelaşi oraş. Ca doi oameni care sunt total opuşi. Nu bărbat-femeie, nici urât-frumos. Ci Gheorghe Oprea din mediul de stat control finanţe, iar eu din mediul privat. “Oare avem aceleaşi idealuri?”, m-am întrebat. Și au venit unele răspunsuri, pe placul meu, pe neplacul meu. La un moment dat, parcă din senin, la mijlocul discuţiei, Gheorghe Oprea a spus ceva de genul: “Nu am mâncat niciodată felul doi sau trei la masă. Nu pentru că nu mi-era foame, ci pentru că alţii mi-au luat mâncarea din faţă”. Știam că vine de la “Casa de copii”, dar nu ştiam cum, ce, unde şi, mai ales, de ce? Cuvintele însă rostite, nu despre foamete, ci despre nedreptate şi curaj, m-au determinat să-l invit pe Gheorghe Oprea la un interviu. Ca de la om la om. 

Jumătate de viață, pe foarte scurt

“Casa de copii” este acasă. Pentru mulţi. Să pleci de acasă la casa de copii. Să fii lovit în cap cu catalogul pentru că nu ai curaj să îţi depăşeşti condiţia. Să lucrezi în mină şi să numeri zilnic dricurile camarazilor ce se duceau pe lumea cealaltă. Să ai un copil în viaţă şi unul mort. Și să plângi. 39 de minute, 35 secunde. Atât a durat interviul neterminat. Pentru că, la fel ca în viaţă, lucrurile trebuie făcute la timpul lor.

Cum o fi să fii “Șeful Casei de Copii”?!

Pe Gheorghe Oprea – prietenii îi spun Gigi, eu o să-i spun Gheorghe – l-am reîntâlnit pentru interviul de unde voiam să smulg suferinţa. Voiam să ştiu cine erau oamenii răi care-i furau mâncarea. Nu am aflat nimic din astea. Povestea s-a schimbat. Și într-un fel exact ca viaţa.
“Cum m-am născut, nu ştiu. Știu că m-am născut pe 20 septembrie 1964, la Roman. Am avut o copilărie nefericită, despre care nu vorbesc”, mi-a trântit-o, cam sec, când eram acolo să-i smulg omului toată suferinţa, să o răsucesc pe toate părţile, să scurm prin toate cotloanele durerii şi să pun sare, la final.
“Nu am eu dreptul să judec ceea ce a fost în viaţa mea, referitor la părinţii mei. Sunt părinţii mei, ţin legătura cu ei. Suntem şase fraţi, dintre care doi băieţi. Ne înţelegem minunat între noi, dar aşa a fost viaţa…”.
Mai fac o încercare:
- Numai dumneavoastră aţi trecut prin asta sau…?
- Numai eu. Am fost mai rebel şi nu eram de acord cu nişte principii ale familiei. Eram copil-copil. De când am făcut ochi, eu şi sora mea mai mare aveam grijă de ceilalţi fraţi. Mama mea era singură atunci şi lucra să ne întreţină. Ne creşteam unul pe altul. Ne duceam de mână unul pe altul la grădiniţă. A fost o perioadă foarte grea. Până într-o zi. Când am fost dat la casa de copii. Eram în clasa a II-a. Vreau să spun că primii doi ani au fost un coşmar. Nimeni nu-şi poate imagina… Casa de copii era unde este Școala nr. 5, unde este Muzeul de Istorie, iar pe colţ, unde este farmacia, ne făceam temele, creşteam, dar învăţam la Școala nr. 3. Din clasa a V-a mi s-a schimbat radical viaţa. Învăţând foarte bine, am ajuns şeful Casei de Copii. Atunci am înţeles că singurul meu mod de a reuşi în viaţă este să muncesc foarte mult. Eram cuminte, nu făceam tâmpenii, dar eram dur. Am învăţat să supravieţuiesc.

“Armata pe lângă Casa de copii este un fel de concediu”

În Armată

- Aveaţi prieteni?
- Oooo, da. Nu se poate vorbi de prietenii în casa de copii. Vorbim de o legătură mult mai puternică. Nu poate fi zdruncinată de cineva vreodată. Când suporţi aceleaşi vitregii…
- Cum adică vitregii?
- Erau indivizi mai mari, repetenţi, care te loveau din nimica toată.
- Nu vă apăra nimeni?
- Nu spuneam. Dacă povesteai unui pedagog, bătăuşul era pedepsit pe moment, dar bătaia pentru tine se multiplica. Dimineaţa făceam temele cu profesorii, iar după-amiaza stăteau cu noi un fel de educatori. Atunci erai la îndemâna celor mari…
- Se spune că şi adulţii băteau copii…
- Da. Numai că eu am avut marele noroc ca, în clasa a V-a, să dau peste un om deosebit, pe care-l respect, profesorul Fanaca, un om aspru, dar foarte drept. Aveam pe perete puse listele cu abaterile şi ştiai singur cât îţi iei la palmă. Ca să înţelegeţi: Armata pe lângă Casa de copii este un fel de concediu. Acolo ne autogospodăream. La cinci era trezirea. Făceai curat în clasă: măturai, spălai, dădeai cu petrol. Nu erau femei de serviciu. La 7, când se făcea careul se raporta dacă sarcinile au fost îndeplinite. Apoi învăţai, între 12 şi 13 luai masa şi apoi mergeai la şcoală. Eram disciplinaţi, cel puţin cei din clasa mea. La şcoală, profesorii ţineau un caiet în care relatau ce făceam. Nimeni nu-şi permitea să încalce regulile, pentru că eram toţi pedepsiţi. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Ori făceam toţi tâmpenii, ori niciunul. Eram extraordinar de uniţi.
- La şcoală exista o diferenţă?
- Întotdeauna. Aveam eticheta pusă, dar am reuşit să compensăm prin învăţătură. Mi-am dat seama foarte repede ce importantă e educaţia. Ne luptam la şcoală şi pentru 0,5 puncte. Puteam să contracarăm aceste diferenţe între noi şi cei care SUNT LA PĂRINȚI prin învăţătură. Era un domn profesor Luchian la Școala nr. 3, iar la ora de chimie primii şapte-opt copii care rezolvau problemele erau de la casa de copii. Chimia şi matematica mi-au plăcut. Sunt omul cifrelor, mi-a plăcut mult matematica.

“Din două rele, am ales-o pe cea mai puțin rea: Casa de copii”

La Casa de copii

- Aţi înţeles de ce aţi plecat de acasă până la vârsta asta?
- Da.
- Atunci aţi înţeles?
- Nu. De fapt, ca să fiu corect – nu eram de acord cu comportamentul mamei.
- Era aşa de grav încât un copil să renunţe? A renunţat ea la dumneavoastră sau dumneavoastră la ea?
- Și unul, şi altul. Eram de nestăpânit. Nu eram de acord cu ea. Îi spuneam în faţă lucruri foarte urâte şi repercusiunile erau pe măsură. Mă înţelegeam cu nişte surori bune ale ei, ne-am consultat şi am decis că nu mai vreau să stau în mediul respectiv. Și am plecat.
- Aţi ales casa de copii când eraţi un copil…
- Din două rele, am ales-o pe cea mai puţin rea.
- Vă amintiţi primele clipe când aţi ajuns la Casa de copii?
- Nu, le-am şters din minte. Vag, ştiu că eram într-o clasă cu nişte copii pe care nu reuşeam întâi să-i înţeleg. După prima zi, mă întrebam ce caut acolo… Impactul a fost foarte dur.
- Nu v-aţi gândit să vă întoarceţi acasă?
- De foarte multe ori.
- Și?
- Am ales să rămân. Cu fraţii şi surorile m-am văzut de multe ori. Aveam voie să merg acasă. Sâmbăta sau duminica mergeai în vizită. În rest, programul era strict. O oră sau două din acea sâmbătă sau duminică aveai voie să mergi la cofetărie, la film, acasă…
- Aveaţi bani de prăjituri?
- Eram obişnuiţi să muncim cu ziua. Aveam vecini la care lucram. Tăiam lemne, făceam curat. Asta în primii doi ani. Apoi, în clasa a V-a, în vacanţă, mergeam cu colegii mai mari la muncile câmpului, în Constanţa. An de an, zi-lumină, culegeam legume. Eram exploataţi, dar erau bani importanţi, aveam nevoie de ei. După vacanţă, îi dădeam banii profesorului Fanaca. Ținea un registru cu banii fiecăruia. Nu ne dădea sume mari de bani, pentru că munca noastră era grea. Ne-a învăţat să fim răspunzători.

Să alegi dintre două rele… pe cea mai puțin rea

- Vin sărbătorile, primeaţi cadouri pe atunci?
- Se făcea un pom mare, iar cei mai buni la învăţătură primeau lucruri un pic mai deosebite decât ceilalţi. Să spunem că dacă toţi aveam uniforme şi pulovere tip, cei buni primeau o altă culoare sau un alt model. Întotdeauna găseai un cadou, cel puţin în clasa mea. Domnul profesor Fanaca se asigura să avem ceva.
- De acasă primeaţi ceva?
- Aproape mă înstrăinasem de tot. Să spunem că mergeam să-mi văd doar fraţii. Făceam de aşa manieră să mă duc acasă când nu era mama. Dar mama a venit de multe ori la casa de copii să mă vadă. Mă întreba dacă nu vreau să mă întorc. I-am răspuns că rămân acolo pentru a-mi face un viitor. La casa de copii am înţeles repede că aveam tot ce îmi trebuie ca să studiez. Aveam siguranţă.
- Știi ce este bun sau rău când eşti copil şi te decizi să alegi dintre două rele pe cea mai puţin rea?
- Pentru mine a fost bine. Decizia a fost bună.
- Puteaţi să fiţi înfiat?
- Da, dar mama nu m-a lăsat. Fraţii ei au vrut să mă ia şi nu m-a lăsat. A spus că sunt copilul ei.
- Aţi fi vrut să mergeţi?
- Da. Pentru mine, unul dintre fraţii ei, care nu mai este acum în viaţă, era un model de familie.

“Au fost cei mai frumoşi ani din viața mea”

La școala generală

Pe vremea lui Gheorghe Oprea, studiile erau importante. Dar şi banii, supravieţuirea. Asta făcuse toată copilăria, dacă se poate numi aşa. Se spune că fiecare are un înger păzitor. Gheorghe Oprea l-a avut în şcoală pe profesorul Fanaca, iar în timpul liceului un alt înger. Toate pentru că a înţeles că va supravieţui dacă va învăţa, dacă va fi educat, dacă va deprinde informaţiile care să nu-i permită să facă greşelile adulţilor: “Am ajuns la Liceul nr. 4. Eram cinci colegi şi am întrebat unde este cea mai mare concurenţă. La Industrie alimentară erau 13 pe loc. Și am depus dosarul acolo, neştiind ce este industria alimentară. Toţi profesorii care ne-au înscris ne-au întrebat de zeci de ori dacă nu suntem nebuni. Suntem buni şi intrăm, am răspuns noi. Am intrat toţi cinci pe linie, locurile 1, 2, 3, 4, 5. Eu am intrat primul. Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea”.
Odată cu intrarea la liceul, viaţa lui Gheorghe Oprea s-a schimbat. Nu mai locuia la casa de copii, ci la internatul liceului. Nici acolo nu era acasă, dar regulile de viaţă erau mai diferite. Mult mai diferite. Și, de data aceasta, în bine. Nu a ştiut nimic despre educaţia de la liceu, dar a realizat că i-a plăcut Industria alimentară: “În clasa a XII-a, am participat la un concurs naţional pe meserii, la Craiova, unde erau zeci de licee din toată ţara. Locurile 1, 2, 3 le-am luat noi. Nici nu ştiau atunci unde este Romanul pe hartă”.
Spuneam că, şi în liceu, Gheorghe Oprea a avut un alt înger. Cineva care a înţeles potenţialul enorm al unui copil trecut prin multe şi care merită la fel de multe. Poate acela a fost momentul care i-a adus, din  nou, bastonul de care cu toţii avem nevoie să ne sprijinim pentru a duce povara vieţii în spinare: „Am vrut, după ce am terminat zece clase, să dau la profesională, ca să fac cât mai repede bani. Îmi aduc aminte cu plăcere acum, râzând, cum, la un careu, o doamnă profesoară de chimie – Dumnezeu să o ierte! – ţinea cinci cataloage în mână şi strigă cât o ţine gura: «Unde este Gigi?» Mi-a dat cinci cataloage în cap de am crezut că mi-a intrat gâtul în restul trupului. Mi-a zis: «Tu crezi că eu am muncit doi ani ca tu să dai la profesională? Ai două variante: Ori depui dosarul pentru a continua liceul, ori pleci, dar profesională nu vei face aici!» Am dat examenul,  l-am luat şi am continuat liceul. După liceu, am primit repartiţie la Braşov, într-o fabrică unde era un haos total. Nu puteam să-mi fac meseria acolo. Am înţeles ulterior că era o castă închisă, nu puteai evolua. M-am reîntors cu ideea că voi găsi ceva acasă să muncesc. Nu am găsit. Era regula de aur: dacă nu ai unde să munceşti, aveai două opţiuni – mina sau canalul. Am plecat la mină, în Valea Jiului, la Uricani. Contactul a fost extrem de dur. Toţi mă compătimeau şi mă întrebau de ce vreau să cobor în mină de aşa tânăr. Nu înţelegeam. Toţi îmi ziceau să stau la suprafaţă, dar eu voiam să câştig bani. Am priceput, apoi, de ce mă compătimeau. Mineritul este o viaţă de iad. Este iadul pe pământ. Nu ştii niciodată dacă ieşi. O secundă, o greşeală a cuiva, înseamnă vieţi de oameni pierdute. Lucru care s-a şi întâmplat. A fost o explozie. Doi ani am stat în mină”.

“Vedeai dricurile o dată la trei ore”

Pe vremea când lucra în mină

De ce aţi rămas? Pentru bani?
“Voiam să-mi continui studiile. După explozie am plecat. Acolo, moartea era cum sunt vara la noi căsătoriile. Nu se populariza, dar zilnic mureau. Săptămânal erau accidente. Nu se vorbea despre asta. Vedeai dricurile o dată la trei ore. S-au câştigat bani frumoşi, în schimb. Eram câţiva care am decis să mergem la director să-l întrebăm cum să facem bani. Ne-a spus să ne calificăm, să facem cursuri de un an şi şase luni. Când am întrebat când încep cursurile, ne-a spus că mai sunt trei luni şi se termină. Cei mai mulţi nu aveau carte. Directorul, un om cu suflet, ne-a explicat că nu avem cum recupera în trei luni toate cursurile, iar noi i-am zis că – dacă nu reuşim să asimilăm materia – înseamnă că suntem proşti. Ne-am dus la cursuri şi am luat examenele. Stăteam nopţile şi toceam de nu ştiam cum ne cheamă cu buletinul în mână. Ne-am făcut propriile echipe care munceau dublu faţă de ceilalţi. Am muncit ca la carte, nu am făcut rabat de la nimic, dar am muncit extraordinar de mult. Dacă nu ştii, totul se prăbuşeşte. Jumătate este muncă fizică, restul este gândire. Dacă nu o ai – gândirea -, mor oameni. Am plecat după explozie”.
Câştigase prin muncă şi studii suficient pentru a se reîntoarce acasă. Și asta a făcut. S-a angajat în asigurări, la fostul Asirom. Și şi-a continuat studiile. Nu s-a întors acasă – termenul cred că mult mai târziu, dar nu prea târziu, l-a cunoscut: “Stăteam la fostele internate de la IMR. Fraţii şi surorile mele aveau şi ei vieţile lor. Am stat o zi-două la ei, dar când te duci în casă la un om – are regulile lui. Nu am vrut să deranjez. Asta am căutat toată viaţa mea, să nu deranjez. În decembrie 1989, am luat concursul de angajare la Finanţe, la Roman. Am făcut Facultatea finanţe-bănci, la seral, timp de cinci ani. A mers. Greu, dar asta este. Ulterior, am aprofundat studiile cu Management şi Drept internaţional”.
- Cu colegii din liceu aţi ţinut legătura?
- Unii erau bolnavi, un coleg a murit. Numai eu am mers şi alţi doi copii, care nu erau de la Casa de copii, în treaptă, mai departe. Eram în clasă trei băieţi şi 30 de fete. Am avut o relaţie deosebită cu toţi.
- S-a făcut vreodată diferenţa că sunteţi de la Casa de copii?
- Nu, niciodată?
- Nici la şcoala generală?
- O, ba da. Tot timpul. Aveam un stigmat. Noi nu am resimţit-o, pentru că ne-am integrat uşor. Dar, înaintea noastră au fost generaţii mai dure, cu un comportament răutăcios şi s-a format o părere că nu e bine să fii prieten cu cei de la Casa de copii. Generaţia mea a demontat asta.
- Aţi plâns vreodată în copilărie?
- Ohoo. De câte ori… A trecut acum.

“M-a iubit toată perioada liceului, dar nu mi-a spus-o niciodată”

Gabi și Răzvan Oprea

- Pe soţie cum aţi întâlnit-o?
- În liceu. Soţia mea provine dintr-o familie de oameni educaţi. Eram prin clasa a X-a, la un fel de petrecere de Miss Boboc. Fetele bârfeau într-un colţ şi le-am întrebat despre cine vorbesc. Mi-au arătat-o pe soţia mea, stătea într-un colţ. Era nepoata secretarei liceului. Nu era în clasă cu noi. Săraca, a fost vitregită: când profesorii se certau cu secretara, era prima scoasă la tablă. Lua toate bobârnacele. M-am dus la ea, i-am zis să stea cu noi. Am stat împreună în seara aceea. Ne-am mai văzut, dar eu nu aveam de gând să mă împrietenesc cu nimeni. Soţia mea a perceput altfel momentul şi m-a iubit în sinea ei toată perioada liceului, dar nu mi-a spus-o niciodată. Îmi plăcea să fiu cu toată lumea şi cu nimeni.
- Nu voiaţi să vă ataşaţi?
- Nu. Am încercat o singură dată şi luasem o palmă grea. Prin clasa a VIII-a am crezut că mă pot ataşa de o fată din oraş. Și ea a vrut să

Răzvan și Gheorghe Oprea

vorbească cu mine. A fost o prietenie sinceră. Până au aflat părinţii ei.
- Nu i-au dat voie?
- Eram de la casa de copii…
- Soţia v-a iubit în liceu, dar dumneavoastră aţi plecat prin ţară şi v-aţi întors…
- Ne-am întâlnit, eram pe centru. Mergea spre casă şi am întrebat-o ce mai face. Am condus-o până acasă. Nu mă gândeam la nimic atunci. Dar, uşor, uşor, zi de zi, relaţia s-a legat. Este o femeie deosebită şi îi mulţumesc zi de zi că a apărut în viaţa mea.
- Când v-aţi căsătorit?
- În 1986.
- Părinţii ei nu au avut probleme legate de mediul din care veneaţi?
- Mai târziu am aflat că a contat, în sensul că mama ei a avut, cred – nu mi-a zis niciodată în faţă -, alte planuri cu fata ei, dar i-a respectat dorinţa. Pentru traseul nostru în viaţă nu a fost niciodată dezamăgită. Nu a crezut că pot fi un astfel de om. Mi-a spus, la un moment dat, că nu-i vine să creadă de unde am plecat şi unde am ajuns.
- A venit un băieţel?
- Primul. Primul a decedat. Nu mai vreau să vorbesc. Îmi cer scuze…
Nota bene: Ca o scuză a mea, absolut personală, deşi lucrurile se iartă, dar nu se uită, mi-am dat seama, în acel moment, în acel moment în care nu mai voiam să răscolesc nimic din durerea nimănui (pentru că este urât, sufleteşte urât şi murdar), că mi-a zis cu o zi înainte de interviu despre un copil pierdut. Și am uitat, pentru că, în felul nostru de a fi, al unora, voiam doar să ştiu cine fură unui copil mâncarea. Credeam, la acel moment, că mai rău de atât nu se poate. Urât din partea mea. Îl voi reîntâlni pe Gheorghe Oprea şi voi face să fie şi frumos. Măcar atât pot face.