„Nu mai faceți promisiunea asta; vom face grevă în fața primăriei să vă rugăm să mai candidați!”
Primarul
Laurențiu Leoreanu s-a referit la situația actuală în ceea ce privește
starea economică a administrațiilor locale și a comunităților din
România. Domnia sa a făcut referire și la faptul că în urma anunțului că
nu va mai candida la primărie, peste patru ani, mai mulți romașcani
i-au cerut să se răzgândească.
„Sunt
primării care nu se pot gândi la dezvoltare când nu au din ce plăti
curentul și salariile! Am avut întâlniri cu niște primari din zonă care
mi-au spus că nu mai au din ce plăti salariile.
Sunt
probleme dramatice în România, nu suntem organizați, nu suntem
predictibili, nu ne-am gândit la o organizare administrativă a țării!
Eu
am propus, prin pozițiile pe care le-am adoptat la diferite întâlniri
oficiale centrale, să nu fie comună sub 5.000 de locuitori, să nu fie
oraș sub 15.000 de locuitori, să nu fie municipiu sub 30.000 de
locuitori și să nu fie județ sub 1.500.000 locuitori.
Probabil,
cineva nu are curajul să treacă la fapte, gândindu-se că mereu vin
alegerile și au nevoie de acei primari care să-i sprijine la vot.
Eu,
de acum încolo, pot vorbi liber pentru că am spus oficial că nu mai
candidez la primărie și nu am nevoie să îmi fac campanie!
În mine veți găsi în acest mandat un alt om!
M-am
întâlnit cu romașcani care mi-au spus: „nu mai faceți niciodată
promisiunea asta pentru că vom face grevă în fața primăriei să vă rugăm
să mai candidați!”
Am
spus că nu voi candida pentru încă un mandat la primărie și așa va fi!
Acum pot spune lucrurilor pe nume, deschis, pentru că interesul pentru
voturi face să existe un foarte mare subiectivism și o mică deschidere
pentru o administrație echidistantă și pe baza egalității de șanse”, a precizat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu