Mircea Albulescu s-a dus să moară, însoțit de un cor de claxoane și înjurături. „Un bătrân înalt traversează foarte greu strada, de-abia merge…”
Ieri,
București, orele amiezii. E cald, nefiresc de cald pentru luna aprilie.
În coloana ca o râmă torturată de soare, în care vin dinspre
Universitate, mulți oameni coboară geamurile. Se revarsă decibelii,
diverși cantautori își spun cu of și mult volum păsurile. Vin de la o
conferință de presă, la Teatrul Național s-a dat startul campaniei
revistei Timpul, Oamenii Timpului la nivel național. S-a vorbit despre
excelență. Despre idealuri, despre formatori de opinie. Și despre
oamenii timpului nostru. Foarte puțină presă, mi s-a strîns inima puțin
la intrarea în sala media, fumoasă și nouă, dar foarte goală. Campania
asta a crescut frumos și repede, e păcat pentru oamenii ăștia veniți
tocmai de la Iași să vorbească în fața unor scaune goale. Mai ales că nu
va fi deloc ușor să se bată cu proiectul ăsta în faza pe țară. A fost
ok pînă la urmă.Mi s-a strîns inima și cu locul de parcare, așa e tot timpul când plec cu mașina. În București trebuie să pleci tot timpul cu o oră înainte dacă ai întâlnire. A fost ok și cu asta, parcarea subterană de la Universitate era incredibil de goală. Goală, curată și civilizată, are chiar și muzică în surdină în incintele discret ascunse sub stâlpii de susținere. Cred că rezistă la cutremur. Sper. E trei lei pe oră. Aș da și mai mult, sincer, e un calvar să cauți parcare în București. Calvar e și traficul, coloana se târâie lent, semafoarele durează parcă și mai mult atunci cînd e atât de cald. Ridic geamul, deschid clima. Renunț aproape imediat, aerul vine foarte cald, e setat din iarnă pe 22 de grade, n-o să se răcească pînă ajung.
Îți recomandăm
Un bătrân înalt traversează foarte greu, de-abia merge. A rămas ultimul pe trecere. Instantaneu, claxoane. Multe, un cor cacofonic. Un tânăr din dreptul meu, mai tânăr ca mine, pe banda 1, înjură lung și apăsă claxonul cu fața tumefiată. Se aud și alte sudălmi. Bătrânul se întoarce, nedumerit, cu o expresie deznădăjduită pe chip. E Mircea Albulescu. De-abia merge. Mașina din fața mea demarează în trombă, foarte aproape de el, șoferul țipă ceva neinteligibil, coloana se pune în mișcare, actorul e pe trotuar, dar încă se mai aud claxoane, cei din spate se grăbesc. Mi se face rușine. Și eu claxonez uneori mașina din față la semafor. Șofer de București. Mitică.
Azi dimineața primul lucru care îmi apare în feed e videoclipul cu smerenia, al lui Dan Teodorescu. Foarte șeruit și comentat. Mă gîndesc la formatorii de opinie care apar în el. Imediat, cineva de la TVR postează că a murit Mircea Albulescu. Mă gîndesc la întîmplarea de ieri, de pe trecerea de pietoni de la Romană. Oare și creștinii ăia au aflat smerenia în spații mici, de lemn ?
Bătrânul din povestea de mai sus, care trecea cu greu strada la ora 14.00, la intersecția dintre strada Enescu și bulevardul Magheru, se numește Mircea Albulescu. Actorul a ajuns ieri, după ora 16.00, la Spitalul Floreasca. Acuza probleme cardiace. Azi noapte, la ora 1, a fost constatat decesul. În urmă cu doi ani, Mircea Albulescu a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă. Avea 81 de ani. (n. red.)
Îți recomandăm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu