Marile tragedii ne verifică neîndurător existența. Întâmplarea ucigașă
de la clubul Colectiv a fost atât de convingătoare în dramatismul ei
încât nu lasă nimănui posibilitatea de a se împroprietări cu suferință
mincinoasă. Știu însă că tristețea martorilor, oricât de copleșitoare ar
fi ea, nu poate întrăieri nicicum drama celor pe care moartea i-a
despărțit definitiv de copii și părinți, de iubiți și iubite, de
prieteni adevărați. Dar și acești martori, câtă vreme sunt de bună
credință, pot avea rost bun. Pot ajuta efectiv.
Nu mi-aș fi dorit niciodată ca medicii să demonstreze cine sunt ei cu adevărat într-o astfel de situație. Dar iată că doar o tragedie cumplită i-a ajutat chiar și pe proștii foarte proști să reașeze această profesie într-un cuvenit respect. Ei, medicii, n-au mai avut în ultimele zile nici familii, nici program personal și nici măcar dreptul de a obosi. Au acționat voluntar, au acționat exemplar, au încercat să realizeze chiar și imposibilul în lupta cu suferința umană. La Spitalul Floreasca sau la Municipal, la Spitalul Militar sau Bagdasar-Arseni, la Spitalul de Arși sau la Elias victimele teribilului accident au întâlnit adevărata omenie. Am fost martorul unei întâmplări concrete care poate povesti câte ceva despre ceea ce înseamnă îndemnul de suflet. Lăcrămioara Borangic, chirurg oncolog la Fundeni, își terminase programul. Dar n-a ajuns acasă. A ajuns la Spitalul Elias, unde a trecut la munca de jos. Pansa pacienții operați de prietena sa, chirurgul plastician Ruxandra Sinescu.
Anteniștii reprezintă o altă comuniune a martorilor care au acționat concret pentru ajutorarea năpăstuiților. A năpăstuiților lăsați în urmă de tragedia de la Colectiv. Anteniștii și-au vândut frumos audiența într-o apreciabilă acțiune de binefacere: Teledonul Români Împreună. Iar fondurile astfel strânse nu au reprezentat totul. A funcționat și puterea exemplului. Am dovada concretă a acestei afirmații. Matei, nepotul meu de 15 ani, membru al ”Interact Atheneum București” a mișcat imediat. A confecționat duminică seara, după ce a vizionat emisiunea anteniștilor, o urnă de plastic pe care a lipit hârtii tipărite cu îndemnul: ”Donați pentru susținerea victimelor tragicului eveniment de la Clubul Colectiv”. Îndemnul era adresat colegilor pe care avea să îi întâlnească a doua zi la școală.
Asta e. Rămân în gândurile mele și într-o realitate care mă stârnește. Nu pot să nu înjur când îmi aduc aminte de jurnalacii tembeli care nu vedeau în halatul medicului decât un buzunar al șpăgii. Înjurătura îi vizează și pe îndestulații parvenirii care doreau ca medicii să fie asimilați funcționarilor publici. Să fie clar. N-am să accept niciodată ca medicul să condiționeze actul medical. Dar vreau să fiu lăsat să mulțumesc cum cred eu de cuviință acelor medici care mi-au păstrat familia întreagă.
Nu mi-aș fi dorit niciodată ca medicii să demonstreze cine sunt ei cu adevărat într-o astfel de situație. Dar iată că doar o tragedie cumplită i-a ajutat chiar și pe proștii foarte proști să reașeze această profesie într-un cuvenit respect. Ei, medicii, n-au mai avut în ultimele zile nici familii, nici program personal și nici măcar dreptul de a obosi. Au acționat voluntar, au acționat exemplar, au încercat să realizeze chiar și imposibilul în lupta cu suferința umană. La Spitalul Floreasca sau la Municipal, la Spitalul Militar sau Bagdasar-Arseni, la Spitalul de Arși sau la Elias victimele teribilului accident au întâlnit adevărata omenie. Am fost martorul unei întâmplări concrete care poate povesti câte ceva despre ceea ce înseamnă îndemnul de suflet. Lăcrămioara Borangic, chirurg oncolog la Fundeni, își terminase programul. Dar n-a ajuns acasă. A ajuns la Spitalul Elias, unde a trecut la munca de jos. Pansa pacienții operați de prietena sa, chirurgul plastician Ruxandra Sinescu.
Anteniștii reprezintă o altă comuniune a martorilor care au acționat concret pentru ajutorarea năpăstuiților. A năpăstuiților lăsați în urmă de tragedia de la Colectiv. Anteniștii și-au vândut frumos audiența într-o apreciabilă acțiune de binefacere: Teledonul Români Împreună. Iar fondurile astfel strânse nu au reprezentat totul. A funcționat și puterea exemplului. Am dovada concretă a acestei afirmații. Matei, nepotul meu de 15 ani, membru al ”Interact Atheneum București” a mișcat imediat. A confecționat duminică seara, după ce a vizionat emisiunea anteniștilor, o urnă de plastic pe care a lipit hârtii tipărite cu îndemnul: ”Donați pentru susținerea victimelor tragicului eveniment de la Clubul Colectiv”. Îndemnul era adresat colegilor pe care avea să îi întâlnească a doua zi la școală.
Asta e. Rămân în gândurile mele și într-o realitate care mă stârnește. Nu pot să nu înjur când îmi aduc aminte de jurnalacii tembeli care nu vedeau în halatul medicului decât un buzunar al șpăgii. Înjurătura îi vizează și pe îndestulații parvenirii care doreau ca medicii să fie asimilați funcționarilor publici. Să fie clar. N-am să accept niciodată ca medicul să condiționeze actul medical. Dar vreau să fiu lăsat să mulțumesc cum cred eu de cuviință acelor medici care mi-au păstrat familia întreagă.
Sponsorizat de 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu