Vicepreşedinta Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), deputata
Graţiela Gavrilescu, solicită, printr-un comunicat difuzat duminică
dimineaţa, demisia ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu,
căruia îi impută declaraţii "intolerabile" şi " jignitoare la adresa
poporului român".
"Alianţa Liberalilor şi Democraţilor consideră
intolerabile declaraţiile ministrului Sănătăţii Patriciu
Achimaş-Cadariu, conform cărora sistemul sanitar românesc este peste
media societăţii româneşti şi dacă 'Vrem o ţară ca afară? Perfect, hai
să muncim ca afară!'", se arată într-un comunicat al ALDE remis
AGERPRES.
Potrivit vicepreşedintei ALDE, Graţiela Gavrilescu,
citată în comunicat, "aceste declaraţii ale ministrului Sănătăţii sunt
jignitoare la adresa poporului român".
"Mi se pare incalificabil
modul de gândire al ministrului Patriciu Achimaş-Cadariu. Sunt revoltată
în primul rând ca român, iar ca parlamentar şi membru al Comisiei
pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor solicit demisia
ministrului Sănătăţii!', declară Gavrilescu.
Deputata ALDE
susţine că această declaraţie a ministrului Sănătăţii "nu face altceva
decât să fie în linia declaraţiilor altor miniştri ai Guvernului Cioloş
care şi-au arătat dispreţul faţă de România şi de români".
"După
ce ministrul Finanţelor Publice, doamna Anca Paliu Dragu, i-a îndemnat
pe români să muncească şi pe doi lei, pentru că aşa se practică în alte
state, iar ministrul Tineretului şi Sportului, doamna Elisabeta Lipă, a
interzis intonarea imnului de stat al României la competiţiile sportive
interne, a venit rândul domnului Patriciu Achimaş. Este inadmisibil ca
un tehnocrat, un ministru care a practicat chiar el meseria de doctor să
îşi arate dispreţul faţă de societatea românească. După domnul
ministru, românii au sistemul sanitar pe care îl merită, deoarece
muncesc prea puţin. Aş vrea să propun românilor un exerciţiu de
imaginaţie, dar şi celor din spectrul politic: dacă era un ministru al
Sănătăţii numit politic, cât credeţi că mai rămânea în funcţie pentru o
asemenea declaraţie jignitoare la adresa românilor?", arată
vicepreşedinta ALDE.
Deputata Graţiela Gavrilescu consideră că "o
asemenea jignire la adresa cetăţenilor români nu poate să rămână
nesancţionată de către premierul României, Dacian Cioloş, dar nici de
către societatea civilă".
"Primul ministru ar trebui să aibă în
vedere schimbarea imediată din funcţie a domnului ministru Patriciu
Achimaş-Cadariu', conchide vicepreşedinta ALDE.
duminică, 31 ianuarie 2016
joi, 21 ianuarie 2016
SRI CONDUCE ROMANIA. NICI CSAT NU-L POATE CONTROLA – Nu exista sanse sa-i aflam pe acoperitii din Justitie. Consilierul lui Klaus Iohannis, Dan Mihalache: „CSAT nu are instrumente pentru a verifica 23.000 de magistrati... CSAT poate sa ia acele declaratii si sa le trimita institutiilor, iar institutiile raspund. Raspunsul a fost: nu exista ofiteri acoperiti. Nu exista capacitati proprii ale CSAT de a umbla dupa ofiteri acoperiti. Eu am anumite dubii asupra acestei proceduri”
SRI CONDUCE ROMANIA. NICI CSAT NU-L POATE CONTROLA – Nu exista sanse sa-i aflam pe acoperitii din Justitie. Consilierul lui Klaus Iohannis, Dan Mihalache: „CSAT nu are instrumente pentru a verifica 23.000 de magistrati... CSAT poate sa ia acele declaratii si sa le trimita institutiilor, iar institutiile raspund. Raspunsul a fost: nu exista ofiteri acoperiti. Nu exista capacitati proprii ale CSAT de a umbla dupa ofiteri acoperiti. Eu am anumite dubii asupra acestei proceduri”
Institutii - Servicii Secrete

Intrebat
fiind despre problema acoperitilor din Justitie, consilierul lui
Iohannis a inceput prin a spune ca subiectul i se pare unul hazardat si
ca are sentimentul ca cineva se afla in campanie electorala in justitie
pe aceasta tema. Ulterior insa, Dan Mihalache si-a exprimat scepticismul
in legatura cu posibilitatea CSAT de a verifica declaratiile date de
magistrati pe proprie raspundere, potrivit carora nu sunt lucratori sau
ofiteri ai serviciilor de informatii. Consilierul lui Iohannis a
explicat ca CSAT nu are instrumente de a verifica toate aceste
declaratii si ca nu poate altceva sa faca decat sa le trimita
institutiilor abilitate, adica serviciilor secrete, care sa raspunda. Cu
alte cuvinte, CSAT intreaba la SRI, SIE si celalalte servicii daca au
acoperiti in Justitie, iar acestea raspund. Evident, raspunsul nu poate
fi decat unul singur, si anume ca nu exista lucratori, colaboratori sau
ofiteri printre judecatori si procurori, caci este limpede ca niciun
serviciu nu si-ar deconspira oamenii sau reteaua.
Cireasa
de pe tort a venit insa la finalul declaratiei. Dan Mihalache, poate
cel mai apropiat colaborator al presedintelui Klaus Iohannis, a precizat
ca are anumite dubii in ceea ce proveste aceasta procedura referitoare
la depistarea acoperitilor din Justitie.
Afirmatiile
lui Dan Mihalache sunt extrem de grave. Asta intrucat ele arata, in
opinia noastra, ca raspunsul Administratiei Prezidentiale despre faptul
ca nu ar exista acoperiti in Justitie nu este altceva decat praf in ochi
si o batjocura la adresa asociatiile profesionale ale magistratilor si
la adresa judecatorilor si procurorilor de buna credinta. Aceleasi
declaratii confirma, pe de alta parte, ca SRI este institutia care
conduce Romania, in conditiile in care nici macar CSAT nu poate controla
daca informatiile oferite de acest serviciu sunt sau nu veridice.
Pe de alta parte, ne intrebam: de unde au scos colaboratorii lui Iohannis cifra de 23.000 de magistrati?
Iata declaratia lui Dan Mihalache:
„Mi
se pare un pic hazardat si am sentimentul ca cineva e intr-o campanie
electorala in justitie prin tema asta. Exista obligatia legala, nu noi
am introdus-o, pare-mi-se e din 2005 sau 2006 ca CSAT sa verifice aceste
lucruri. Daca ma intrebati pe mine, e un pic complicat si nu vad aici foarte bine rolul CSAT si poate intr-o zi aceasta prevedere ar trebui regandita, pentru ca CSAT nu are instrumente la dispozitie pentru a verifica 23.000 de magistrati.
Daca imi aduc aminte bine de la colegul meu Oprisor (n.r. - Ion
Oprisor, consilier prezidential pe probleme de securitate nationala),
cam asta era cifra. CSAT poate sa ia acele declaratii
pe proprie raspundere si sa le trimita institutiilor (n.r - serviciilor
secrete), institutiile raspund. Raspunsul institutiilor acesta a fost. Nu
exista capacitati proprii ale CSAT de a umbla dupa ofiteri acoperiti.
De aceea va spun ca eu am anumite dubii asupra acestei proceduri, dar
acesta a fost raspunsul institutiilor statului”.
Presedintia
Romaniei: „Nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori
sau colaboratori ai serviciilor de informatii”
Amintim ca Administratia
Prezidentiala a anuntat, luni 18 ianuarie 2015, ca CSAT, din dispozitia
lui Klaus Iohannis, a verificat veridicitatea declaratiilor date de
magistrati in ceea ce priveste relatiile cu serviciile de informatii. Si
ca nu exista nimic in neregula. Conform Administratiei Prezidentiale,
in urma verificatilor, s-a constatat ca judecatorii, procurorii,
magistratii-asistenti, personalul de specialitate juridica asimilat
acestora si personalul auxiliar de specialitate al instantelor
judecatoresti si parchetelor nu sunt lucratori operativi, inclusiv
acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
Prezentam raspunsul Administratiei Prezidentiale:
„Din
dispozitia Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, in anul 2015,
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a verificat, in conformitate cu
prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecatorilor si procurorilor, republicata, prin institutiile abilitate,
la solicitarile Consiliului Superior al Magistraturii si ale Ministrului Justitiei,
veridicitatea declaratiilor judecatorilor, procurorilor,
magistratilor-asistenti, personalului de specialitate juridica asimilat
acestora si personalului auxiliar de specialitate al instantelor
judecatoresti si parchetelor, in
sensul ca cei in cauza nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti,
informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
In
urma verificarilor efectuate de catre institutiile abilitate, s-a
constata
SRI CONDUCE ROMANIA. NICI CSAT NU-L POATE CONTROLA – Nu exista sanse sa-i aflam pe acoperitii din Justitie. Consilierul lui Klaus Iohannis, Dan Mihalache: „CSAT nu are instrumente pentru a verifica 23.000 de magistrati... CSAT poate sa ia acele declaratii si sa le trimita institutiilor, iar institutiile raspund. Raspunsul a fost: nu exista ofiteri acoperiti. Nu exista capacitati proprii ale CSAT de a umbla dupa ofiteri acoperiti. Eu am anumite dubii asupra acestei proceduri”
Institutii - Servicii Secrete

Intrebat
fiind despre problema acoperitilor din Justitie, consilierul lui
Iohannis a inceput prin a spune ca subiectul i se pare unul hazardat si
ca are sentimentul ca cineva se afla in campanie electorala in justitie
pe aceasta tema. Ulterior insa, Dan Mihalache si-a exprimat scepticismul
in legatura cu posibilitatea CSAT de a verifica declaratiile date de
magistrati pe proprie raspundere, potrivit carora nu sunt lucratori sau
ofiteri ai serviciilor de informatii. Consilierul lui Iohannis a
explicat ca CSAT nu are instrumente de a verifica toate aceste
declaratii si ca nu poate altceva sa faca decat sa le trimita
institutiilor abilitate, adica serviciilor secrete, care sa raspunda. Cu
alte cuvinte, CSAT intreaba la SRI, SIE si celalalte servicii daca au
acoperiti in Justitie, iar acestea raspund. Evident, raspunsul nu poate
fi decat unul singur, si anume ca nu exista lucratori, colaboratori sau
ofiteri printre judecatori si procurori, caci este limpede ca niciun
serviciu nu si-ar deconspira oamenii sau reteaua.
Cireasa
de pe tort a venit insa la finalul declaratiei. Dan Mihalache, poate
cel mai apropiat colaborator al presedintelui Klaus Iohannis, a precizat
ca are anumite dubii in ceea ce proveste aceasta procedura referitoare
la depistarea acoperitilor din Justitie.
Afirmatiile
lui Dan Mihalache sunt extrem de grave. Asta intrucat ele arata, in
opinia noastra, ca raspunsul Administratiei Prezidentiale despre faptul
ca nu ar exista acoperiti in Justitie nu este altceva decat praf in ochi
si o batjocura la adresa asociatiile profesionale ale magistratilor si
la adresa judecatorilor si procurorilor de buna credinta. Aceleasi
declaratii confirma, pe de alta parte, ca SRI este institutia care
conduce Romania, in conditiile in care nici macar CSAT nu poate controla
daca informatiile oferite de acest serviciu sunt sau nu veridice.
Pe de alta parte, ne intrebam: de unde au scos colaboratorii lui Iohannis cifra de 23.000 de magistrati?
Iata declaratia lui Dan Mihalache:
„Mi
se pare un pic hazardat si am sentimentul ca cineva e intr-o campanie
electorala in justitie prin tema asta. Exista obligatia legala, nu noi
am introdus-o, pare-mi-se e din 2005 sau 2006 ca CSAT sa verifice aceste
lucruri. Daca ma intrebati pe mine, e un pic complicat si nu vad aici foarte bine rolul CSAT si poate intr-o zi aceasta prevedere ar trebui regandita, pentru ca CSAT nu are instrumente la dispozitie pentru a verifica 23.000 de magistrati.
Daca imi aduc aminte bine de la colegul meu Oprisor (n.r. - Ion
Oprisor, consilier prezidential pe probleme de securitate nationala),
cam asta era cifra. CSAT poate sa ia acele declaratii
pe proprie raspundere si sa le trimita institutiilor (n.r - serviciilor
secrete), institutiile raspund. Raspunsul institutiilor acesta a fost. Nu
exista capacitati proprii ale CSAT de a umbla dupa ofiteri acoperiti.
De aceea va spun ca eu am anumite dubii asupra acestei proceduri, dar
acesta a fost raspunsul institutiilor statului”.
Presedintia
Romaniei: „Nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori
sau colaboratori ai serviciilor de informatii”
Amintim ca Administratia
Prezidentiala a anuntat, luni 18 ianuarie 2015, ca CSAT, din dispozitia
lui Klaus Iohannis, a verificat veridicitatea declaratiilor date de
magistrati in ceea ce priveste relatiile cu serviciile de informatii. Si
ca nu exista nimic in neregula. Conform Administratiei Prezidentiale,
in urma verificatilor, s-a constatat ca judecatorii, procurorii,
magistratii-asistenti, personalul de specialitate juridica asimilat
acestora si personalul auxiliar de specialitate al instantelor
judecatoresti si parchetelor nu sunt lucratori operativi, inclusiv
acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
Prezentam raspunsul Administratiei Prezidentiale:
„Din
dispozitia Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, in anul 2015,
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a verificat, in conformitate cu
prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecatorilor si procurorilor, republicata, prin institutiile abilitate,
la solicitarile Consiliului Superior al Magistraturii si ale Ministrului Justitiei,
veridicitatea declaratiilor judecatorilor, procurorilor,
magistratilor-asistenti, personalului de specialitate juridica asimilat
acestora si personalului auxiliar de specialitate al instantelor
judecatoresti si parchetelor, in
sensul ca cei in cauza nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti,
informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
In
urma verificarilor efectuate de catre institutiile abilitate, s-a
constatat ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, personalul
de specialitate juridica asimilat acestora si personalul auxiliar de
specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor nu sunt
lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai
serviciilor de informatii.
Rezultatele
verificarilor au fost comunicate atat Consiliului Superior al
Magistraturii, cat si Ministerului Justitiei, in functie de institutia
care a solicitat efectuarea acestora”.
Accesari:2316
Comentarii
t ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, personalul
de specialitate juridica asimilat acestora si personalul auxiliar de
specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor nu sunt
lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai
serviciilor de informatii.
Rezultatele
verificarilor au fost comunicate atat Consiliului Superior al
Magistraturii, cat si Ministerului Justitiei, in functie de institutia
care a solicitat efectuarea acestora”.
Accesari:2316
Comentarii
RAZBOI PENTRU PUTERE – Adrian Severin: “Presedintele a devenit 'lider suprem real' avand un Guvern personal si un Parlament de mucava. Va putea tolera un asemenea sef concurenta 'dictaturii procurorilor'? Functia curatirii terenului pentru interesele straine a fost exercitata de sistemul judiciar. Balaurul cu trei capate (odiosul trinom) va opune o rezistenta totala impotriva celui care va incerca sa il bage inapoi in sticla fermecata din care l-a scos ucenicul vrajitor Traian Basescu”
RAZBOI PENTRU PUTERE – Adrian Severin: “Presedintele a devenit 'lider suprem real' avand un Guvern personal si un Parlament de mucava. Va putea tolera un asemenea sef concurenta 'dictaturii procurorilor'? Functia curatirii terenului pentru interesele straine a fost exercitata de sistemul judiciar. Balaurul cu trei capate (odiosul trinom) va opune o rezistenta totala impotriva celui care va incerca sa il bage inapoi in sticla fermecata din care l-a scos ucenicul vrajitor Traian Basescu”
Dezvaluiri - Evenimente

Pe
de alta parte, in ultima parte a analizei sale, Adrian Severin vorbeste
despre actiunile procurorilor si derapajele acestora, care vin ca o
ingradire a drepturilor justitiabililor.
Fostul
europarlamentar PSD considera ca se impune tragerea la raspundere si
pedepsirea severa, prin exluderea din magistratura, a procurorilor care
scurg informatii din dosare, practica “de cele mai multe ori folosita in lupta politica”.
Adrian
Severin opineaza ca este necesar ca in Romania sa se revina la regulile
clasice ale stiintei dreptului procesual penal pentru a fi oferite
garantii concrete celor vizati de anchete ca nu fac obiectul unor
campanii mediatice de denigrare cu ajutorul unor acte din dosar, scurse
in spatiul public cu acest scop.
In acest sens, fostul eurodeputat social-democrat afirma ca se impune ca in lege sa fie reflementat in clar faptul ca procedurile de urmarire penala sunt nepublice si ca nu pot face obiectul nici unei comunicari catre mass media. Aceasta
masura se impune pentru a nu se mai incalca cu buna stiinta prezumtia
de nevinovatie de care fiecare om ar trebui sa beneficieze garantat.
Pe de alta parte, Adrian Severin analizand actiunile parchetelor, aduce in atentia publica excesul de catuse facut de procurori “ca acte de umilire, ca pedepse deghizate sau, mai rau, ca metode de tortura morala”.
Din acest motiv, Severin arata ca este necesar ca CSM sa recomande,
eventual la propunerea Ministrului Justitiei sa se impuna catusele la
masura arestului preventiv doar ca o masura de siguranta.
O alta tema atinsa de Adrian Severin se refera la supraaglomerarea penitenciarelor si necesitatea unei mai bune organizari in cadrul acestora.
In acest sens, Adrian Severin afirma ca o lege a amnistiei si gratierii
ar fi utila, desi in prezent nu este populara. O varianta la legea
amnistiei si gratierii ar fi diversificarea formelor de executare a
pedepselor privative de libertate.
Prezentam in continuare ultima parte a analizei efectuate de Adrian Severin:
"5. Combaterea „telejustitiei”
Combaterea
„telejustitiei” ca forma de injustitie, este o masura pe cat de simplu
de luat, pe atat de eficienta si plina de consecinte pozitive.
Coruptia in Romania este mare si a dobandit caracter sistemic. Fara indoiala ca trebuie combatuta cu fermitate.
Combaterea ei in strada este, insa, o solutie nu doar falsa ci si contraproductiva. Cei
mai mari corupti, avand bani destui pe care sa ii bage in propaganda
mediatica, profita de scoaterea procesului in mass media, pentru a-si
face acolo o „statuie” la umbra careia justitia (procurori si judecatori
deopotriva) isi pierde libertatea de a gandi si decide.
Dimpotriva, acuzatii fara vina (nu neaparat pusi sub urmarire cu rea
credinta ci din cauza unor suspiciuni care se cer clarificate), fara
bani (tocmai pentru ca nu au furat), cad victima judecatii pripite a
oamenilor necajiti in cautare de explicatii si vinovati pentru
neimplinirile lor, oameni care, fara a cunoaste toate detaliile spetei
si inainte ca toate probele sa fi fost administrate, trag concluzii
nedrepte si violeaza cu brutalitate prezumtia de nevinovatie.
Condamnarea „strazii”, desi neintemeiata si nelegala, devine adesea atat
de puternica incat magistratii nu mai au resursele psihologice necesare
spre a o contrazice si se vad siliti a o confirma, chiar impotriva
convingerilor lor. Acestea nu sunt erori judiciare ci crime judiciare.
Ele nu reduc coruptia ci o adancesc, favorizand manipularea politica a
actului de justitie.
Toate
acestea sunt motive pentru a se reveni la regulile clasice ale stiintei
dreptului procesual penal si a reinstaura cu garantii concrete,
principiul potrivit caruia urmarirea penala este confidentiala in timp
ce (doar) procesul in fata judecatorilor este public. Despre ce garantii
ar putea fi vorba? Le voi prezenta pe scurt.
In
primul rand ar trebui clarificat prin lege ca toate datele privind
procedurile de urmarire penala sunt nepublice si ca nu pot face obiectul
nici unei comunicari catre mass media. Intre curiozitatea publicului si
dreptul la imagine al persoanei, cea din urma trebuie sa aiba
intaietate. Altminteri eficacitatea prezumtiei de nevinovatie devine o
simpla iluzie.
Principiul
transparentei (de altfel nu foarte specific regimurilor autoritare /
dictatoriale) ar trebui redus la furnizarea publica de catre parchete
exclusiv de date statistice, fara referiri la persoane concrete. Cat
priveste instantele judecatoresti ele nu vor avea nimic de comunicat
intrucat oricum procesul este public.
Consecintele
logice ale unei asemenea reglementari ar fi, pe de o parte,
interzicerea difuzarii de imagini (filme sau fotografii) cu persoanele
care sunt subiect al procedurii de urmarire penala sau al procedurii de
orice fel in fata instantelor judecatoresti, iar pe de alta parte,
sanctionarea divulgarii de informatii de orice fel din dosarele de
urmarire penala. Procesul judiciar (penal dar si civil, comercial etc.)
se desfasoara exclusiv in instanta, nu la televizor.
In
toate tarile civilizate este interzisa prezentarea de imagini din
salile de judecata. De asemenea, prin conventii internationale se
interzice expunerea publica a persoanelor arestate, actul arestarii
fiind o masura de siguranta iar nu o sanctiune sau un gest infamatoriu
menit sa il umileasca pe arestat sau si mai rau, sa-i creeze in opinia
publica o imagine negativa. S-a dovedit ca o asemenea imagine este
aproape imposbil de sters ulterior, chiar daca nevinovatia este atestata
prin hotarare judecatoreasca definitiva.
Cat
priveste scurgerea de informatii, de cele mai multe ori folosita in
lupta politica, ea ar trebui pedepsita sever prin indepartarea din
magistratura a procurorului responsabil cu instrumentarea dosarului in
cauza. O atare raspundere obiectiva ar putea fi inlaturata numai daca
procurorul respectiv aduce dovada ca o alta persoana se face in concret
vinovata de divulgarea informatiilor nepublice.
Acestor
reguli ar trebui sa li se adauge sanctiuni – penale si civile –
aplicabile tuturor celor care in orice forma si prin orice mijloace,
aduc atingere aplicarii prezumtiei de nevinovatie.
Tratarea in dezbaterile publice, a unei persoane care beneficiaza de
prezumtia de nevinovatie, ca fiind vinovata ca si cererea ca acuzatii sa
isi dovedeasca nevinovatia – lucruri care se intampla frecvent la noi –
ar constitui o asemenea atingere. Ea ar trebui pedepsita, in functie de
modul concret in care s-a produs, cu o procedura rapida, aproape
automata, care sa evite implicarea persoanei vatamate in complicatii
procesuale costisitoare si de durata. Devenita forma fara fond prezumtia
de nevinovatie trebuie aparata prin masuri draconice.
Cine
ar putea regreta asemenea masuri, cu exceptia politicienilor corupti
care si-au facut din telejustitie atat o arma in practicarea concurentei
neloiale cat si o grenada fumigena pentru ascunderea propriilor
ilegalitati, a adevaratei mari coruptii? Regretul poate afecta
doar pe aceia pentru care telejustitia a devenit un drog folosit pentru
calmarea paliativa a frustrarilor de tot felul. Ca orice drog si acesta a
creat dependenta. Consumarea lui timp indelungat conduce, insa, la fel
ca in cazul celorlalte droguri, la subrezirea sanatatii consumatorului,
la adancirea depresiei si pana la urma la moartea lui. In speta, fiind
vorba despre un consum la nivel social, boala si decesul afecteaza de
asemenea societatea in ansamblul sau.
Iata
de ce toti cei constienti de nocivitatea drogului telejustitiei pentru
sanatatea societatii romanesti si a membrilor sai, ar trebui sa
foloseasca toate mijloacele de care dispun (inclusiv internetul) pentru a
impune autoritatilor aplicarea terapiei de dezintoxicare adecvata.
6. Umanizarea justitiei
Umanizarea
justitiei, a societatii romanesti in ansamblu, in conditiile urii
generalizate care o caracterizeaza si care o dezbina in prezent, nu este
incompatibila cu un regim autoritar. Dimpotriva, o societate calma si
toleranta convine unui regim care nu este dispus sa accepte agitatii
sociale si nici nu poseda mecanismele de detensionare specifice
democratiei.
Pe
de alta parte, este vremea ca fiecare dintre noi sa ne privim o clipa
in oglinda, sa ne reculegem si sa ne intrebam ce s-a intamplat cu neamul
acesta al nostru de emana atata rautate?! Un diplomat
american, sustinator fanatic al luptei impotriva coruptiei din Romania
si deci, in afara oricarei banuileli de simpatie fata de cei condamnati
pentru fapte de coruptie, mi-a marturisit perplexitatea fata de, citez,
„cruzimea caracteristica doar unei societati primitve” cu care romanii
asociaza actul de justitie.
Intr-o
societate civilizata justitia este un act sanitar iar nu unul de
razbunare pe propriile frustrari; este un act de recuperare si
resocializare iar nu unul de injosire si excludere a celor care au
gresit. Vestea condamnarii cuiva,
cand condamnarea este justa, trebuie sa aduca tristete, nu bucurie; iar
cand condamnarea este injusta, revolta nu resemnare.
i.
Reglementarile actuale privind arestul preventiv si utilizarea
catuselor nu sunt rele pentru cei care le interpreteaza cu buna
credinta, prin raportare la criteriile unei societati civilizate. Din
pacate, in prezent, din motive care nu mai merita amintite, ele sunt
aplicate de maniera excesiva.
Violenta
(fizica sau morala) poate fi uneori eficienta in smulgerea de
marturisiri sau denunturi. Pretul impus de ea este insa urias. El nu se
rezuma la inmultirea recunoasterilor false si a denunturilor
calomnioase. Violenta anchetei induce un fluid demoralizator in intreaga
societate. Fara sa isi dea seama, romanii resimt dureros pe
planul confuziei morale imprejurarea, devenita astazi notorie, ca semeni
de ai lor, vinovati sau nu, supusi arestului preventiv sau amenintarii
cu arestul, devin delatori. Credibile sau nu, reale sau mincinoase,
asemenea „dezvaluiri” au totdeauna un iz de imoralitate. O imoralitate
deopotriva deprimanta si contagioasa.
Iata
de ce, daca simplele recomandari sau norme metdodologice nu sunt
suficiente, va trebui apelat la adoptarea unui act normativ adecvat. In
acelasi timp, combaterea telejustitiei va conduce in mod natural la
scaderea interesului pentru arestari spectaculoare si incatusari
dramatice.
ii.
Ca autor al Raportului Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei
privind determinarea metodelor pentru masurarea progresului democratic,
cu mai multi ani in urma, printre cele douazeci si trei de criterii in
functie de care se evalueaza calitatea democratiei, l-am introdus si pe
acela privind „modul in care statul isi trateaza prizonierii”. Un lucru
pe care il invatasem de la un batran parlamentar suedez.
Nu
intamplator, in 1990, impreuna cu ministrul justitiei de atunci (dl.
Victor Babiuc), printre primele reforme democratice am introdus si
trecerea Directiei penitenciarelor din subordinea Ministerului de
Interne in cea a Ministerului Justitiei. Aceasta s-a dorit a fi un
simbol foarte puternic si mai mult decat atat. Penitenciarele trebuie
administrate cu gandul la justitie mai mult decat la politie.
Dictaturile
nu sunt prea sensibile fata de soarta prizonierilor. Pentru
stabilitatea lor interna ar trebui insa sa fie atente la soarta
gardienilor, a celor ce formeaza personalului penitenciarelor, care pana
la urma – este drept doar in timpul orelor de serviciu dar nici ele nu
sunt putine – duc aceesi viata cu cei incarcerati.
Am
avut ocazia sa cunosc pe unii dintre lucratorii sistemului penitenciar
romanesc si m-a emotionat profund sensibilitatea, omenia si finetea
atitudinii lor, neasteptata pentru oameni care lucreaza intr-un mediu
periculos si inevitabil neprietenos. Atunci cand acest mediu devine din
neprietenos dezumanizant, victime nu sunt doar prizonierii ci si
gardienii. Cu totii sufera acelasi frig chinuitor iarna si aceeasi
caldura sufocanta vara. Cu totii se lupta cu viermii din apa si cu
sobolanii din bucatarie. Cu totii traiesc in acelasi univers cenusiu si
inzabrelit. Cu totii impartasesc disperarea unui destin care pare sa nu
aiba nici o perspectiva; cel putin nici o perspectiva de integrare
sociala. Mai rau decat pentru puscariasi, care, in principiu platesc
pentru o vina, gardienii devin victime nu numai pentru ca suporta fara
vina chinurile la care nici vinovati nu ar trebui supusi, ci si pentru
ca astfel ajung a fi „tortionari fara voie”.
In
evul mediu, paznicii inchisorilor si calaii, desi oficial persoane
onorabile aflate in slujba regelui, locuiau in cartiere marginase,
separati de ceilalti targoveti. Asta intrucat, orice s-ar fi zis, munca
lor era murdara – la propriu si la figurat. Nimeni nu voia sa se
amestece cu ei. In Romania europeana, presupus moderna, de azi, trebuie
sa evitam repetarea acestei cutume medievale, impingad prin dezumanizare
fortata personalul penitenciarelor in ghetouri, fie ele numai
spirituale, din care sa emane mirosul pestilential al unei lumi a
tenebrelor in care i-am inghesuit pe semenii nostri in cea mai mare
nevoie de iubire. Asta distruge coeziunea unei societati si asa
dezbinata. Calitatea centrului oricarei societati este data de calitatea periferiei ei. Sa nu se uite acest lucru.
Sunt
tot atatea motive ca Ministerul Justitiei sa ia masuri rapide pentru
imbunatatirea statutului personalului din penitenciare, precum si pentru
imbunatatirea conditiilor de viata din penitenciare. Intrucat aceasta
cere timp, este urgent sa se treaca la reducerea populatiei din
penitenciare care astazi depaseste cu mult toate normele lumii
civilizate. O lege a amnistiei si gratierii ar fi, deci, utila. Ea nu
este, din pacate, populara. Problema s-ar putea rezolva, insa, foarte
bine si prin diversificarea formelor de executare a pedepselor privative
de libertate. In societatea
contemporana incarcerarea nu este singura solutie; si nici macar solutia
cea mai eficienta si mai avantajoasa pentru comunitate.
iii.
Tot mai des se aud plangeri potrivit carora modul de admnistrare a
justitiei sau regimul penitenciar din Romania duc la condamnarea
statului roman de catre CEDO, cu consecinta platii de despagubiri din
buzunarul cetateanului contribuabil.
In
principiu lucrul este corect. Victimele justitiei selective trebuie
despagubite de catre statul caruia ii apartin autoritatea judiciara si
penitenciarele. Cum statul nu are alti bani decat banii cetatenilor,
este firesc ca acestia sa achite nota de plata. Intr-o
democratie este de asemenea corect ca ei sa si raspunda pentru stat
intrucat i-au ales pe cei care admnistreaza statul. Putem vorbi despre o
adevarata „culpa in eligendo” (vina de a alege gresit).
Ce
se intampla insa in Romania? De cativa ani buni cetateanul ii alege pe
unii si altii guverneaza, iar pentru greselile acestora din urma
plateste cel care… nu i-a ales (sic!). Actualul Guvern a spus-o limpede,
prin gura vicepremierului Dancu, ca va lua masurile pe care le crede de
cuviinta fara a tine seama daca ele plac poporului; iar asta nu pentru
ca, din dorinta de a-i face bine, isi asuma raspunderea fata de popor,
deci riscul sanctiunii populare, ci dimpotriva, pentru ca, neparticipand
la alegeri, nu are nevoie de voturi. Decizia elitei politice si decizia
cetatenilor sunt, prin urmare, doua sfere separate.
Daca
asa stau lucrurile, poporul are motive sa solicite cel putin o plasa de
siguranta ca sa nu mai fie pus a plati intr-una fara vina. Aceasta ar
putea consta in infiintarea unor instante romanesti specializate in
apararea drepturilor omului, dupa modelul CEDO. Sistemul „judecatorului
de drepturi”, existent la ora actuala, nu rezolva problema intrucat
judecatorii chemati sa vegheze ca procesul sa fie echitabil sunt aceiasi
cu judecatorii care administreaza procesul. De asemenea, „judecatorul
de drepturi” nu are competenta sa se pronunte asupra tuturor aspectelor
pe care le analizeaza CEDO si nu din aceeasi perspectiva integratoare.
Asa
cum exista o Curte Constitutionala competenta cu judecarea exceptiilor
de neconstitutionalitate a legilor, ridicate in fata instantelor, tot
asa ar putea exista si o Curte Romana a Drepturilor Omului (CRDO), care,
tinand seama si de prevederea constitutionala referitoare la
preeminenta tratatelor internationale asupra drepturilor omului fata de
legislatia interna, sa judece contestatiile in domeniu, asigurand
conformitatea procedurilor romanesti cu prevederile Conventiei Europene a
Drepturilor Omului, precum si ale Conventiei Europene a Drepturilor
Fundamentale, devenita obligatorie in urma ratificarii Tratatului de la
Nisa al UE. In acest context ar putea fi analizata nu numai desfasurarea
procesului ci si executarea ulterioara a pedepsei.
Tot
acestei curti i-ar putera fi incredintata si competenta de a judeca
cererile de eliberare conditionata, procedura la care participarea
Parchetului, asa cum se intampla in prezent, nu are nici un sens. Pe
langa CRDO s-ar putea constitui si un comitet oficial de experti
acreditat sa ateste realitatea si utilitatea muncii intelectuale a
condamnatilor, desfasurata pe parcursul detentiei (inclusiv prin
scrierea de carti), in vederea reducerii duratei de executare a
pedepselor. A lasa procurorilor rolul de controlor stiintific al unei
activitati pentru care nu au nici o pregatire este la fel de ridicol pe
cat de ridicola este credinta ca detentia transforma insailarile
oricarui agramat in opera stiintifica. Pe de alta parte, a nega
utilitatea sociala si meritele recuperatorii ale eforturilor
intelectuale depuse de persoanele condamnate, si a le descuraja sau
chiar impiedica, este o ineptie criminala reflectand mentalitati demne
de intunecimile Evului Mediu.
Evident,
despagubirile dispuse de CRDO, cel putin intr-o prima faza tot de stat
vor fi platite. O curte romaneasca de acest tip, mai apropiata de
celelalte curti romanesti, va ajuta insa mult la reducerea erorilor
comise de cele din urma. La aceasta s-ar adauga si evitarea
cheltuielilor mari de timp si bani presupuse de recurgerea la o instanta
straina / internationala, ca si diminuarea prezentei romanesti in
statisticile internationale deloc onorante cuprinzand statele unde au
loc violari frecvente ale drepturilor fundamentale.
7. Resetarea luptei impotriva coruptiei
„Resetarea
luptei impotriva coruptiei” ar trebui sa acompanieze aplicarea
proiectului privind „resetarea clasei politice”. Prin „resetare”, in mod
normal, se intelege aducerea jocatorilor inapoi la linia de start si
reluarea jocului dupa reguli amendate la lumina experientelor negative
trecute.
Ideea,
se pare strigata si pe „strada”, nu este lipsita de intelepciune. Totul
este ca ea sa fie si aplicata rational, cu gandul la avantajele sociale
concrete iar nu la „igiena nervilor” prin terapia „tapilor ispasitori”.
Daca tot „strada” doreste „restarea globala”, sa i se dea resetare.
i.
Mergand pe o astfel de linie se impune „resocializarea” celor
condamnabili pentru acte de coruptie si a averilor obtinute prin
asemenea acte. (Nu vorbim de acuzati intrucat acuzatiile pot fi si
nedrepte si nici numai de condamnati, intrucat nu toti cei inca
necondamnati sunt in realitate nevinovati.) Numai asa ii aducem pe toti –
oameni si bani – inapoi pe linia de start. De asta data stiind cu cine
avem de a face si stiind ce este de facut pentru a se preveni repetarea
vechilor derapaje.
Instrumentul
necesar este o lege pe care am putea-o denumi cum ne place mai mult:
„legea amnistiei conditionate” sau „legea resocializarii persoanelor
acuzate de coruptie” sau „legea privind recuperarea capitalurilor
acumulate prin fapte de coruptie” sau variante ale acestor titluri.
In
esenta legea ar trebui sa ofere persoanelor acuzate de coruptie
posibilitatea de a opta intre un proces echitabil care sa stabileasca
situatia reala si sa aplice pedepse dupa caz, pe de o parte, si
pastrarea libertatii fara a mai trece printr-un proces, in schimbul
punerii averii acumulate prin presupuse fapte de coruptie in slujba
societatii, pe de alta parte. Cat priveste punerea averii in slujba
societatii, aceasta poate include: a) aducerea in tara a banilor ascunsi
in strainatate; b) scoaterea la vedere a banilor ascunsi in tara; c)
plata unor contributii (eventual negociabile) la bugetul statului; d)
investirea in tara si /sau in proiecte de interes national a banilor
ramasi dupa plata contributiei, pentru o anumita perioada de timp; e)
supraimpozitarea banilor investiti, in perioda de timp critica, in alte
proiecte decat cele de interes national, diferentiat dupa cum investitia
se face in tara sau in straintate. La acestea s-ar adauga un spor de
pedeapsa care s-ar aplica persoanei in cauza daca ea recidiveaza in
savarsirea faptelor supuse „amnistiei conditionate”.
Avantajele
unei asemenea „resetari” sunt enorme. Printre altele: reduce
cheltuielile, adesea zadarnice, pentru urmarirea celor vinovati de
coruptie si recuperarea averilor lor; elimina riscurile de corupere ale
urmaritorilor si recuperatorilor; evita costurile economico-sociale
asociate cu etatizarea capitalurilor ilicite (falimentari, somaj, blocaj
decizional, disparitia capitalului privat national, afectarea clasei
mijlocii etc.). Decat scandal perpetuu si eventual pedepse care nu duc
la nimic, mai bine „civilizarea” capitalurilor acumulate primitiv (adica
punerea lor in slujba cetateanului si a cetatii).
iii.
„Resetarea” trebuie sa se refere nu doar la tratarea coruptilor ci si a
celor care, fiind abuzivi, nu au mai putut fi eficienti in combaterea
lor. Cu alte cuvinte, trebuie prevenita in viitor si coruptia decurgand
din politizarea justitiei.
Aceasta
presupune adoptarea legii privind raspunderea personala a magistratilor
pentru administrarea cu rea credinta a procedurii judiciare. Fata de
gravitatea si amplitudinea fenomenului, legile si principiile generale
nu mai sunt suficiente. Se impune o lege speciala.
Multi
vor spune, observand retorica politica actuala, ca sansele adoptarii
unei asemenea legi sunt in prezent minime. Eu cred ca, dimpotriva, ele
cresc odata cu concentrarea puterii in manile unui executiv tot mai
putin legat de respectul pentru mecanismele democratice, avand in varful
sau pe seful statului. Un stat transformat de facto in republica
prezidentiala fara control parlamentar; in general fara un sistem de
control si contraponderi, cum au republicile prezidentiale democrate.
Observatia este cu atat mai realista cu cat transformarea despre care
vorbim a fost acceptata, sustinuta public si poate chiar incurajata,
daca nu impusa, de aceleasi forte neoconservatoare supranationale care
s-au folosit de justitia politizata in promovarea agendelor lor geo-politice si corporatiste.
Dictatura
nu accepta separatiunea puterilor. De esenta ei este concentrarea
puterii intr-o singura mana. Doua sabii nu incap in aceeasi teaca. In acelasi spatiu nu pot convietui doua dictaturi: una a executivului si alta a magistratilor. In mod natural una va incerca sa o elimine pe alta. De regula, intr-o asemenea confruntare victoria apartine puterii executive.
In
acest moment, in Romania, Presedintele Republicii, pana acum doar
metaforic numit „seful statului”, a devenit „lider suprem real” avand un
Guvern personal, fara vreo legatura cu rezultatul alegerilor, care
depinde de gratia sa, si un Parlament de mucava, care si-a abandonat
functiile. Va putea tolera un asemenea sef concurenta „dictaturii
procurorilor”? Imposibil. Ar fi impotriva firii.
Pe
de alta parte, este important de stabilit in ce scop a dorit domnul
Johannis un guvern la dispozitia sa si un legislativ castrat, precum si
mai ales, cum se explica misterul ca derapajul autoritarist al Romaniei
este acceptat de Occident in timp ce este refuzat Budapestei si
Varsoviei? Ambele intrebari primesc acelasi raspuns. Un raspuns care
lamureste si lipsa de solidaritate a Guvernului roman cu cel maghiar si
polonez, solidare intre ele. Regimurile maghiar si polonez („democratie
neliberala”, dupa expresia dlui Victor Orban) sunt nationale; cel roman,
supranational. Autoritarismul maghiar si polonez sunt suverane. Cel
romanesc, este colonial sau vasal. In timp ce in Ungaria si Polonia se
ridica noi obstacole in calea capitalului si agendelor geopolitice
straine, in Romania se inlatura ultimele bariere care stanjenesc sau
scumpesc accesul deplin al strainatatii la avutia natiunii romane,
bariere reprezentate de elitele nationale (politice, economice,
culturale etc.) si, da, de clanurile oligarhice locale, mai mult sau mai
putin imbogatite prin acumulare primitiva, mai mult sau mai putin
corupte.
Pana
acum, functia curatirii terenului pentru interesele straine a fost
exercitata, in cadrul fragilei democratii romanesti, de sistemul
judiciar; o putere confiscata de strainatate si
indreptata impotriva celorlalte puteri. Costul acestei solutii a fost
blocarea deciziilor la toate nivelele, sub efectul terorii instaurate de
„dictatura procurorilor” sau de triada SRI-DNA-ICCJ. Or, nimeni nu are nevoie de o Romanie blocata in care nu se mai iau decizii si nu se mai asuma raspunderi.
Asa
s-ar explica schimbarea modelului de control (extern). In locul
formulei indirecte, prin justitie, s-a ales o formula directa, prin
conducerea politica a puterii concentrate la varf. in acest caz, o
„dictatura” rationala si pozitiva ar lua locul terorii impredictibile si
distructive. Oligarhii romani au acceptat aceasta varianta pentru a
scapa de spectrul puscariei. De aceea Parlamentul si partidele au
capitulat. Dincolo de ceea ce se vede si in ciuda criticilor
venite din toate partile, regimul personal al lui Klaus Johannis ar
putea fi tocmai rezultatul unui consens general. Toata lumea,
dinauntru si din afara, spera ca seful statului, dotat acum cu
suficienta putere, va avea si suficienta abilitate pentru a tine in
echilibru poftele locale, nationale si supranationale, lasand romanilor
un minim rezonabil de resurse pentru supravietuire si netezind drumul
strainilor spre resursele romanesti.
Fi-va,
oare, neamtul din Hermanstadt mai capabil decat cel din Sigmaringen sa
realizeze cvadratura cercului, scotand astfel Romania din fundatura
istorica in care se gaseste? Se va dovedi el o simpla unealta a
strainatatii? Va nemultumi el pe toata lumea sau macar pe cei
care conteaza si va fi eliminat de pe traseu la prima turnanta? Asta
este o alta sarada. Desigur,
balaurul cu trei capate al justitiei politizate (odiosul trinom) va
opune o rezistenta totala impotriva celui care va incerca sa il bage
inapoi in sticla fermecata din care l-a scos ucenicul vrajitor Traian
Basescu. Pana una alta, insa, este clar ca avantul
politic distructiv al puterii judecatoresti, care arunca din covata
copilul odata cu apa murdara, va trebui moderat. Raspunderea
magistratilor pentru erorile judiciare (evident, consecutive erorilor
procedurale comise cu rea credinta) – o masura altminteri foarte
populara – va fi un bun inceput pe acest drum.
8. Concluzii
Reflectiile
de mai sus, o incercare limitata doar la masuri indispensabile, urgente
si fezabile, nu epuizeaza problema reformei justitiei; imposibila, de
altfel, fara amendarea Constitutiei si regandirea CSM si CCR. Cu atari
limite, concluziile lor sunt in numar de trei.
In
primul rand, concentrarea nedemocratica a puterii politice in zona
executivului va conduce la eliminarea dictaturii procurorilor /
magistratilor, chiar daca asta nu va insemna si sfarsitul justitiei
selective. Daca democratie nu mai e, macar un surogat de stat de drept
sa recuperam. Adica sa scapam macar de una dintre dictaturi sau de una
dintre formele dictaturii, subrezindu-o, astfel, si pe cealalta. Acesta
ar fi un obiectiv strategic principal al romanilor in etapa actuala.
In
al doilea rand, reformele din sistemul judiciar sunt mai importante
decat numirile de persoane. Cu ajustari minime in organizarea justitiei,
dna Kovesi si altii ejusdem farinae (din acelasi aluat) pot ramane
teoretic in functie pana la pensie.
In
al treilea rand, in favoarea schimbarilor necesare se poate aduna o
masa critica. Totul este ca aceasta masa critica sa se organizeze si sa
se exprime public, utilizand la maxim mijloacele de comunicare
electronica disponibile. Iata obiectivul tactic principal.
PS:
Dedic acest eseu tuturor ministrilor tehnocrati ai justitiei, prezenti
si viitori. Preluarea oricareia dintre ideile pe care le contine este
exclusa de la acuzatia de plagiat si este scutita de plata drepturilor
de autor".
marți, 19 ianuarie 2016
Imbecilitate manageriala
Sa vrei musai sa fii sef nu e o crima. E pacat sa iti irosesti
calitatile innascute de lider si eventualele idei de proiecte care se
pot aplica cu succes in si spre folosul unei institutii, unei
comunitati. Sa vrei musai sa fii sef si pentru un al doilea... al
treilea... al nu-stiu-catelea mandat iarasi nu este o crima. Proiectele
mari necesita o perioada mai mare de timp pentru a fi realizate si
pentru a da roade. Sa nu le stii pe toate ca sef iarasi nu este o crima.
Iti poti alege ajutoare: sfatuitori pricepti fiecare in domeniul lui,
cinstiti, capabili, doritori sa ajute comunitatea si sa nu pupe in fund
pe sef, sustinandu-i greselile de-a pururea si in vecii vecilor. Plus ca
poti invata sa asculti, sa urmaresti, sa inveti lucruri noi, inclusiv
sa inveti sa iti recunosti greselile si sa inveti din ele.
M-am nascut, am trait pana acum si de acum inainte si lucrez intr-un mic orasel de provincie: Roman. Situat in Moldova, intre doua rauri: Moldova si Siret, taman la unirea dintre ele. Oras cu potential de dezvoltare: acces la cale ferata si la drum rutier european. Cu ceva mai multa dezvoltare a infrastructurii se pot face minuni aici. Totul este sa existe vointa si inteligenta.
M-a pus un dracusor mic si bagaret sa invat o meserie nobila si de folos: aceea de medic. E drept, mi-au placut stiintele naturii. Am avut si de unde invata in familie: au fost cativa profesori de biologie si medici in jurul meu. Acelasi dracusor m-a impins sa ma arunc spre primul loc de munca aparut odata ce m-am infipt cat de ct bine pe picioare intr-ale meseriei. Mi-am spus ca, decat sa tintesc mai sus si sa merg mai departe, mai bine sa ma multumesc cu ce am dobandit pana in momentul de fata. Si, desi nu ma vedeam lucrand cu copii si intr-o unitate de invatamant, exact acolo am ajuns. Si aici am ramas, dupa 15 ani de activitate. Si de aici sper sa ies la pensie,daca va fi sa fie. Si trebuie sa fie.
Treburile au mers bine o vreme. Salariul era mic, nu ca acum ar fi extrem de mare, desi nu se compara cu ce era la inceputuri, dar locul de munca parea sigur si am inceput sa capat experienta. Cu timpul lucrurile au inceput sa se imputa. Salariul e mic in comparatie cu alte sectoare de activitate in domeniu si simti uneori ca te plafonezi. Dar plafonarea e o iluzie, caci poti invata mereu cu mult mai mult decat ti se ofera. De aceea un post in domeniul medicinei scolare e ca un soi de trambulina, multi se angajeaza aici pentru inceput, pentru ca sa plece la mai bine. Asa se face ca la un moment dat m-am trezit singurul medic scolar in tot orasul. Numai bine pentru ceilalti, nu si pentru mine, caci am trecut din subordinea directa a spitalului in subordinea directa a primariei. Si aparent fara legatura cu asta au inceput "economiile" facute pe spinarea noastra: la inceput, desi lucram mai mult decat norma (imi convenea oarecum initial, ca mi se plateau ore suplimentare), plata orelor suplimentare, brusc si dintr-o data, nu s-a mai facut. Asa ca lucram un sfert de norma in plus fara plata suplimentara; cum nu mi-a convenit situatia, am incercat sa raman cu munca cat de o norma. Au urmat apoi alte "economii": fortarea din afara a intrarii in concediu fara plata, apoi taierea unui sfert de salariu. Am muncit in draci si scrasnind din dinti in atare conditii ceva ani buni. Organismul "zbarnaia" de stres desi era din ce in ce mai epuizat. Numai bine sa ajungi ori in mormant, ori la balamuc. Ce-i drept, in mormant n-am ajuns, dar la balamuc era cat pe ce.
Cu timpul, salariul a revenit la ce era inainte, Si a mai crescut destul de multisor pe moment. Numai ca... Si aici sa ajungem sa vorbim despre alte neajunsuri... Suturi in fund si bete in roate pareau sa puna piedici pe nesimtite in activitate. Daca ar fi fost sa avem primarul ca sef direct n-ar fi fost mai nici o problema; am fi tratat toate problemele ca de la om la om. Fireste intr-un cadru institutional. Dar am fost bagati in subordinea asistentei sociale si cam in aceeasi oala cu aceasta. Ori nu prea vad legatura dintre domeniul de activitate al medicinei scolare si cel al asistentei sociale. Sa fie considerata medicina scolara ca fiind asistenta sociala?
Daca incercam sa "carcotesc", sau macar sa imi exprim punctul de vedere, mi se replica ca sunt salariatul primariei si am statut de functionar public. Aici cam pute: socoteam intotdeauna ca salariul mi se asigura din alta parte decat direct din bugetul primariei. Iar relatia medic=functionar public sta cam asa:
M-am nascut, am trait pana acum si de acum inainte si lucrez intr-un mic orasel de provincie: Roman. Situat in Moldova, intre doua rauri: Moldova si Siret, taman la unirea dintre ele. Oras cu potential de dezvoltare: acces la cale ferata si la drum rutier european. Cu ceva mai multa dezvoltare a infrastructurii se pot face minuni aici. Totul este sa existe vointa si inteligenta.
M-a pus un dracusor mic si bagaret sa invat o meserie nobila si de folos: aceea de medic. E drept, mi-au placut stiintele naturii. Am avut si de unde invata in familie: au fost cativa profesori de biologie si medici in jurul meu. Acelasi dracusor m-a impins sa ma arunc spre primul loc de munca aparut odata ce m-am infipt cat de ct bine pe picioare intr-ale meseriei. Mi-am spus ca, decat sa tintesc mai sus si sa merg mai departe, mai bine sa ma multumesc cu ce am dobandit pana in momentul de fata. Si, desi nu ma vedeam lucrand cu copii si intr-o unitate de invatamant, exact acolo am ajuns. Si aici am ramas, dupa 15 ani de activitate. Si de aici sper sa ies la pensie,daca va fi sa fie. Si trebuie sa fie.
Treburile au mers bine o vreme. Salariul era mic, nu ca acum ar fi extrem de mare, desi nu se compara cu ce era la inceputuri, dar locul de munca parea sigur si am inceput sa capat experienta. Cu timpul lucrurile au inceput sa se imputa. Salariul e mic in comparatie cu alte sectoare de activitate in domeniu si simti uneori ca te plafonezi. Dar plafonarea e o iluzie, caci poti invata mereu cu mult mai mult decat ti se ofera. De aceea un post in domeniul medicinei scolare e ca un soi de trambulina, multi se angajeaza aici pentru inceput, pentru ca sa plece la mai bine. Asa se face ca la un moment dat m-am trezit singurul medic scolar in tot orasul. Numai bine pentru ceilalti, nu si pentru mine, caci am trecut din subordinea directa a spitalului in subordinea directa a primariei. Si aparent fara legatura cu asta au inceput "economiile" facute pe spinarea noastra: la inceput, desi lucram mai mult decat norma (imi convenea oarecum initial, ca mi se plateau ore suplimentare), plata orelor suplimentare, brusc si dintr-o data, nu s-a mai facut. Asa ca lucram un sfert de norma in plus fara plata suplimentara; cum nu mi-a convenit situatia, am incercat sa raman cu munca cat de o norma. Au urmat apoi alte "economii": fortarea din afara a intrarii in concediu fara plata, apoi taierea unui sfert de salariu. Am muncit in draci si scrasnind din dinti in atare conditii ceva ani buni. Organismul "zbarnaia" de stres desi era din ce in ce mai epuizat. Numai bine sa ajungi ori in mormant, ori la balamuc. Ce-i drept, in mormant n-am ajuns, dar la balamuc era cat pe ce.
Cu timpul, salariul a revenit la ce era inainte, Si a mai crescut destul de multisor pe moment. Numai ca... Si aici sa ajungem sa vorbim despre alte neajunsuri... Suturi in fund si bete in roate pareau sa puna piedici pe nesimtite in activitate. Daca ar fi fost sa avem primarul ca sef direct n-ar fi fost mai nici o problema; am fi tratat toate problemele ca de la om la om. Fireste intr-un cadru institutional. Dar am fost bagati in subordinea asistentei sociale si cam in aceeasi oala cu aceasta. Ori nu prea vad legatura dintre domeniul de activitate al medicinei scolare si cel al asistentei sociale. Sa fie considerata medicina scolara ca fiind asistenta sociala?
Daca incercam sa "carcotesc", sau macar sa imi exprim punctul de vedere, mi se replica ca sunt salariatul primariei si am statut de functionar public. Aici cam pute: socoteam intotdeauna ca salariul mi se asigura din alta parte decat direct din bugetul primariei. Iar relatia medic=functionar public sta cam asa:
LEGE nr.95 din 14 aprilie 2006
privind reforma în domeniul sănătăţii
Textul actului publicat în M.Of. nr. 372/28 apr. 2006
Art. 375. - (1) În scopul asigurării în orice împrejurare a
intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale
independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de
decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.
(2) Având în
vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă
de pacientul său, medicul nu este funcţionar public.
(3) În legătură cu
exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi
pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter
medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic,
obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate
faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda
tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.
·
Legea 132/2014 privind aprobarea OUG 2/2014
pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul
sanatatii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
Lege nr. 132/2014
·
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 739
din 10 octombrie 2014
38. La articolul I, dupa punctul 121^1 se introduce un nou
punct, punctul 121^2, cu urmatorul cuprins:
"121^2. La articolul 375, alineatul (2) se modifica si
va avea urmatorul cuprins:
*(2) Avand in vedere natura profesiei de medic si
obligatiile fundamentale ale medicului fata de pacientul sau, medicul nu este
functionar public si nu poate fi asimilat acestuia.*"
E clar, nu-i asa?
Mai nou constat ca, pentru un salariu mai mare trebuie sa muncim mai
mult. Adicatelea, pe cat posibil, sa renuntam la timpul liber si timpul
destinat si necesar odihnei, implicit zilele libere de weekend si
concediul de odihna. Si in plus chiar sa muncim peste si in afara
atributiilor de serviciu. Sa ma explic. In vara trecuta, asistentii
medicali scolari au fost programati sa asigure asistenta medicala la...
strandul municipal. De unde si pana unde ar avea legatura medicina
scolara cu activitatea de asistenta medicala intr-o baza de agrement?
Inteleg sa mergi cu copiii in tabere si excursii... Dar... Strand???
Daca ar fi in zilele de concediu, se poate ajunge la o intelegere prin
luarea de zile libere in alta perioada, pe cat posibil. Numai ca
activitatea la strand a cadrelor sanitare medii s-a desfasurat si in
zilele cand oamenii acestia trebuiau sa-si desfasoare activitatea la
locul lor de munca. Asa ca singura solutie ar fi fost sa-i lase balta pe
copiii aflati inca la scoala si sa mearga la strand. Si toate acestea
pentru ca sa nu fie angajati oameni in plus destinati a-si desfasura
activitatea la strand. Plus ca aceeasi asistenti medicali scolari, mai
nou impreuna cu medicul, asigura si asistenta medicala in cadrul
competitiilor sportive, nu neaparat competitiile sportive in care sunt
implicati elevii. De ce si cum? Si de ce munca in plus pe gratis si pe
degeaba? Si in plus existand riscul sa fim pusi in situatia de a face
fata la situatii pentru care nu suntem pregatiti? Si asta pentru ca nu
sunt angajati oameni special pregatiti pentru si pe aceste posturi,
probabil tocmai pentru a se face economii cu salariile ce ar trebui
platite.
De ce toate aceste lucruri? Si multe altele? Sa fie rea-vointa? Sau imbecilitate manageriala? Mai vedem...
Internetul, doctor de groază
Internetul, doctor de groază
Adaugat in 19 ianuarie 2016

Bolile copilului si internetul/ Foto: Photoxpress.com
Când avea Tudor vreo șase luni, mă ajuta la curățenie o
doamnă simpatică, pe la 60 de ani. Eram în bucătărie, iar copilul,
mârâit, refuza să mănânce. Mi s-a părut cam palid. Și cam încercănat.
Doamna m-a privit cu bunăvoință și mi-a spus, simplu, că așa-s copiii.
Uneori nu mănâncă și poate mai bine ar fi să-l culc, că-și revine. Sau
poate coace o răceală, ceva. Apoi a continuat să aspire.
Am culcat copilul și am fugit, evident, pe net. Să văd eu cu ochii mei ce are. Și am găsit o combinație de anemie cu enterocolită, faringită și varicelă. Frenetic, am tastat mai departe. De la anemie a fost un pas până la cele mai înfricoșătoare diagnostice. Cu inima strânsă, am încercat să nu izbucnesc în plâns. Să fiu tare. Doamna mi-a surprins expresia, nici nu era greu, și a aflat unde ajunsese căutarea mea pe net și de ce dăduse iama în viața mea de mamă începătoare panica. A zis vreo două de internet, m-a asigurat că unde-i minte-i și prostie și m-a rugat să beau un ceai să mă calmez. Nu la calculator.
Însă nu-l înlocui cu Dr. Net doar pentru că e cool, la îndemână și îți spune ce vrei să auzi. Și nici nu intra în panică atunci când îți spune ce nu vrei să auzi. Îți spun eu un secret… nici măcar n-a făcut Medicina!
Text de Ruxandra Rusan

Am culcat copilul și am fugit, evident, pe net. Să văd eu cu ochii mei ce are. Și am găsit o combinație de anemie cu enterocolită, faringită și varicelă. Frenetic, am tastat mai departe. De la anemie a fost un pas până la cele mai înfricoșătoare diagnostice. Cu inima strânsă, am încercat să nu izbucnesc în plâns. Să fiu tare. Doamna mi-a surprins expresia, nici nu era greu, și a aflat unde ajunsese căutarea mea pe net și de ce dăduse iama în viața mea de mamă începătoare panica. A zis vreo două de internet, m-a asigurat că unde-i minte-i și prostie și m-a rugat să beau un ceai să mă calmez. Nu la calculator.
Pe scurt, de la muci la cancer
Copilul s-a trezit bine merci, nici nu mai știu dacă a răcit după sau nu, nimic spectaculos. I-am făcut totuși un set de analize, totul era în regulă, copilul vânjos, sănătos. Singura lui problemă era maică-sa care, din exces de zel, făcuse prea mult slalom printre site-uri și povești tulburătoare despre cancer la copii. Mi-am învățat lecția parțial. Și azi intru pe net, e prima reacție, atunci când mă îngrijorează ceva. De multe ori, chiar găsesc soluții. Dar nu-l mai las să mă amețească de cap și să mă sperie de să mi se taie respirația. Dr. Net e un tip volubil, mereu la dispoziția noastră, a părinților și nu îl deranjează deloc să pună un diagnostic – sau chiar mai multe – fără să-și vadă pacientul la față. Are buzunarele doldora cu povești de groază, care vin ca sarea pe rana din sufletul unei mame speriate că are copilul bolnav. Dar mai există și varianta în care Dr. Net ne liniștește și ne face să ignorăm instinctele noastre materne, care urlă din toți rărunchii să ducem copilul la doctor, pentru că e burdușit și cu povești cu happy-end, depinde cum ți-e norocul, ghinionul sau motorul de căutare.Informații da, decizii nu
Am mai spus asta și-o mai spun. Fără să cred orbește în orice medic, știu că dacă ești tenace, vei găsi acel pediatru în care să crezi. Care să știe ce face, care să poată comunica de-adevăratelea și cu tine, și cu copilul. Și care, după ce îți scrie rețeta, te face să te simți pe mâini bune. Pediatrul pe care nu simți nevoia să-l verifici pe net. Dacă nu simți treaba asta, mai caută. Nu pe net, ci prin cabinete. Undeva, acolo, e sufletul vostru pereche într-ale sănătății. Iar pe internet vei găsi informații utile, sfaturi pertinente, rețete naturiste, ceaiuri, variante. Studiază-le, află cât mai multe despre lucrurile cu care te confrunți sau despre ideile care ți se par bune pentru copilul tău sau pentru familia ta. Însă când ai de-a face cu o boală mai serioasă, dă-i întâietate medicului în care crezi. Oricât de bine intenționate ar fi informațiile de natură medicală sau alte mame, poți face lucruri pe care le vei regreta pentru că ți-ai pus încrederea în persoane neavizate. Ca să nu lungesc vorba, hai să spunem așa. Ai de-a face cu bubițe pe corpul copilului, febră mică și stare generală proastă? Fugi la medic. Obține un diagnostic corect. Dacă e, să zicem, varicelă, dă-ți voie să citești tot ce găsești despre varicelă. Aruncă un ochi, dacă ții tu morțiș, peste tratamentele indicate, citește despre poțiunile magice care vindecă varicela sau mâncărimea. Citește ce ai tu chef. Însă tratează copilul așa cum a spus medicul care l-a văzut. Nu ai încredere în el? Mai du-te la unul, la doi, la trei, la câți e nevoie.Însă nu-l înlocui cu Dr. Net doar pentru că e cool, la îndemână și îți spune ce vrei să auzi. Și nici nu intra în panică atunci când îți spune ce nu vrei să auzi. Îți spun eu un secret… nici măcar n-a făcut Medicina!
Text de Ruxandra Rusan

Autor: Totul despre mame
luni, 11 ianuarie 2016
Parintii ar putea fi obligati sa-si vaccineze copiii
Parintii ar putea fi obligati sa-si vaccineze copiii
Ministerul Sănătăţii pregăteşte o
lege a vaccinării obligatorii, în care să fie sancţionaţi părinţii care
nu acceptă imunizarea copiilor * De asemenea, medicii şi-ar putea pierde
dreptul de liberă practică, dacă nu reuşesc să convingă părinţii de
importanţa imunizării
În urma scăderii numărului de imunizări înregistrată în ultimii ani, Ministerul Sănătăţii a început să lucreze la un proiect de lege menit să remedieze această situaţie. Discuţiile au pornit de la tendinţa părinţilor de a refuza vaccinarea, susţinând că există reacţii adverse, care afectează copiii. „Refuzurile pot fi puse pe seama lipsei de informare sau a unei informări incomplete privind avantajele vaccinării, puse în balanţă cu eventuale complicaţii care pot să apară”, a precizat dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.
În urma scăderii numărului de imunizări înregistrată în ultimii ani, Ministerul Sănătăţii a început să lucreze la un proiect de lege menit să remedieze această situaţie. Discuţiile au pornit de la tendinţa părinţilor de a refuza vaccinarea, susţinând că există reacţii adverse, care afectează copiii. „Refuzurile pot fi puse pe seama lipsei de informare sau a unei informări incomplete privind avantajele vaccinării, puse în balanţă cu eventuale complicaţii care pot să apară”, a precizat dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.
Astfel, Direcţia de Sănătate Publică
(DSP) Iaşi intenţionează să iniţieze campanii de informare care să
evidenţieze beneficiile vaccinării, comparativ cu refuzul vaccinării,
pentru a evita astfel de situaţii. „Părinţii sunt mişcaţi cel mai des de
cazurile concrete pe care le aud. Dacă există un caz de copil care
moare din cauza unei boli dobândite din lipsa vaccinării, părinţii află
şi devin marcaţi, fiind mai apoi convinşi de importanţa imunizării. Nu
trebuie să uităm că au existat boli eradicate datorită vaccinării, cum
ar fi variola, spre exemplu”, a explicat dr. Liviu Stafie.
Cine plăteşte în cazul copiilor nevaccinaţi?
În urma adoptării Legii vaccinării obligatorii, părinţii ar putea fi nevoiţi să plătească tratamentul copiilor în cazul în care aceştia vor fi afectaţi de anumite boli care ar putea fi evitate prin imunizare. „În cazul în care apare o anumită boală cauzată de lipsa vaccinării, nu e normal să îi lăsăm pe părinţi să plătească, doar în cazurile izolate, unde ei refuză să facă acest lucru. Adică, dacă un părinte nu duce copilul la timp la imunizare, apar complicaţii, abia atunci să fie nevoiţi să plătească integral tratamentul”, a subliniat directorul DSP Iaşi. De asemenea, medicii şi asistenţii trebuie să susţină acest proces, în caz contrar fiind posibil să piardă dreptul de liberă practică. Reacţia acestora a fost însă una pe măsură. „Nu este normal ca un medic să nu mai poată profesa din cauza asta, pentru că el poate să explice importanţa, dar nu poate obliga. Eu am pe listă părinţi de copii cu autism, care nu sunt de acord cu vaccinarea, deoarece cred că boala e o cauza a vaccinului care se face la un an de la naştere. Am minimum cinci astfel de cazuri care refuză din acest considerent, iar acest drept trebuie lăsat la latitudinea fiecărui părinte”, a declarat dr. Lăcrămioara Daria, medic de familie în Tomeşti.
În urma adoptării Legii vaccinării obligatorii, părinţii ar putea fi nevoiţi să plătească tratamentul copiilor în cazul în care aceştia vor fi afectaţi de anumite boli care ar putea fi evitate prin imunizare. „În cazul în care apare o anumită boală cauzată de lipsa vaccinării, nu e normal să îi lăsăm pe părinţi să plătească, doar în cazurile izolate, unde ei refuză să facă acest lucru. Adică, dacă un părinte nu duce copilul la timp la imunizare, apar complicaţii, abia atunci să fie nevoiţi să plătească integral tratamentul”, a subliniat directorul DSP Iaşi. De asemenea, medicii şi asistenţii trebuie să susţină acest proces, în caz contrar fiind posibil să piardă dreptul de liberă practică. Reacţia acestora a fost însă una pe măsură. „Nu este normal ca un medic să nu mai poată profesa din cauza asta, pentru că el poate să explice importanţa, dar nu poate obliga. Eu am pe listă părinţi de copii cu autism, care nu sunt de acord cu vaccinarea, deoarece cred că boala e o cauza a vaccinului care se face la un an de la naştere. Am minimum cinci astfel de cazuri care refuză din acest considerent, iar acest drept trebuie lăsat la latitudinea fiecărui părinte”, a declarat dr. Lăcrămioara Daria, medic de familie în Tomeşti.
Specialiştii susţin că vaccinurile,
precum şi celelalte analize care ar trebui făcute înainte de înscrierea
la şcoală, ar trebuie să fie obligatorii înainte de a intra într-o
colectivitate, fiind şi o normă socială. „Nu e normal să duci un copil
nevaccinat între copiii vaccinaţi, iar medicii nu pot fi sancţionaţi
pentru asta, deoarece e un lucru care ţine de mentalitate. Persoanele
care refuză să-şi vaccineze copiii o fac dintr-o convingere, care nu
poate fi schimbată cu niciun argument. O soluţie ar fi sancţionarea
părinţilor, pentru că au o responsabilitate imensă, aceea de a alege şi
în locul copilului”, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, medic primar la
Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi. Mădălina OLARIU
* * *
„Eu am pe listă părinţii de copii cu autism, care nu sunt de acord cu vaccinarea, deoarece cred că boala e o cauza a vaccinului care se face la un an de la naştere” – dr. Lăcrămioara Daria, medic de familie în Tomeşti
„Eu am pe listă părinţii de copii cu autism, care nu sunt de acord cu vaccinarea, deoarece cred că boala e o cauza a vaccinului care se face la un an de la naştere” – dr. Lăcrămioara Daria, medic de familie în Tomeşti
* * *
„O soluţie ar fi sancţionarea părinţilor, pentru că au o responsabilitate imensă, aceea de a alege şi în locul copilului” – dr. Mihnea Hurmuzache, medic primar la Spitalul de Boli Infecţioase
„O soluţie ar fi sancţionarea părinţilor, pentru că au o responsabilitate imensă, aceea de a alege şi în locul copilului” – dr. Mihnea Hurmuzache, medic primar la Spitalul de Boli Infecţioase
sursa: http://www.ziarulevenimentul.ro/
Opt vaccinuri obligatorii pentru toti copiii. Amenzi usturatoare si pentru medici
Opt vaccinuri obligatorii pentru toti copiii. Amenzi usturatoare si pentru medici
Opt vaccinuri vor fi obligatorii prin
lege în România. Proiectul urmează să fie pus în dezbatere publică și
apare pe fondul scăderii acoperirii vaccinale.
Potrivit jurnaliștilor de la Hotnews.ro,
vor deveni obligatorii vaccinurile împotriva hepatitei B, a difteriei,
tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei.
Potrivit propunerii de lege, înscrierea
copiilor în grădinițe și școli, de stat sau private, se va putea face
doar după prezentarea dovezii vaccinării copilului. De asemenea,
părinții care se împotrivește acestor campanii vor fi obligați să
semenze o declarație în acest sens, altfel se va considera din oficiu că
sunt de acord cu vaccinarea.
Dacă nu își vaccinează copilul până la
vârsta de 3 ani, părintele este trecut într-un program de consiliere
psihologică, iar după această etapă se poate ajunge până la decăderea
din drepturile părintești.
Legea mai spune că vor primi amenzi
între 5.000 și 10.000 de lei pentru „grădinițele și școlile care acceptă
înscrierea copiilor fără adeverința din partea medicului care să ateste
vaccinarea corespunzătoare vârstei (exceptați sunt copiii cu
contraindicație medicală definitivă); direcțiile de sănătate publică
care nu asigură păstrarea în condiții frigorifice adecvate ale
vaccinurilor; medicii de familie și medicii implicați în activitățile de
vaccinare dar care nu respectă prevederile legale și se află la a treia
abatere”, potrivit hotnews.ro.
„Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează”
În ultima perioadă, a început o
adevărată campanie împotriva vaccinării, iar cea mai „înflăcărată parte a
războiului” se duce în mediul online, pe rețelele de socializare.
Una dintre cele mai puternice voci care
militează împotriva vaccinării copiilor este cea a prezentatoarei TV
Olivia Steer. „Nu cred în ele pentru că toate vaccinurile au în
compoziţia lor mercur şi aluminiu, o combinaţie fatală, care de cele mai
multe ori dă probleme de sănătate copiilor, iar în cazurile mai grave
autism. Mă ţin departe de ele. (…) Sunt periculoase, sunt nişte produse
fabricate din substanţe chimice, de sinteză, extrem de periculoase, care
nu au cum să te protejeze.
Vaccinurile sunt un mit, nu te
protejează, te îmbolnăvesc. Poate că efectele nu sunt imediate, ca
atunci când copilul începe să dezvolte tot felul de simptome grave,
febră de 40 de grade, vărsături şi aşa mai departe, iar treptat, treptat
chiar autism, dar acele substanţe se acumulează în organism şi, dacă tu
nu eşti capabil să le scoţi rapid şi eficient, ele se vor transforma în
tumori canceroase sau alte probleme de sănătate foarte grave”, e de
părere Olivia Steer.
Medicii le atrag atenția părinților care
refuză să-și vaccineze copiii că respectivele medicamente sunt pe piață
de zeci de ani și și-au dovedit eficiența. De asemenea, mai spun că în
cazul copiilor nevaccinați bolile pot reveni și pentru mulți există
pericolul să fie afectați, de exemplu, de boli precum poliomielita sau
difteria.
sursa: http://greatnews.ro/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)