Internetul, doctor de groază
Adaugat in 19 ianuarie 2016
Bolile copilului si internetul/ Foto: Photoxpress.com
Când avea Tudor vreo șase luni, mă ajuta la curățenie o
doamnă simpatică, pe la 60 de ani. Eram în bucătărie, iar copilul,
mârâit, refuza să mănânce. Mi s-a părut cam palid. Și cam încercănat.
Doamna m-a privit cu bunăvoință și mi-a spus, simplu, că așa-s copiii.
Uneori nu mănâncă și poate mai bine ar fi să-l culc, că-și revine. Sau
poate coace o răceală, ceva. Apoi a continuat să aspire.
Am culcat copilul și am fugit, evident, pe net. Să văd eu cu ochii mei ce are. Și am găsit o combinație de anemie cu enterocolită, faringită și varicelă. Frenetic, am tastat mai departe. De la anemie a fost un pas până la cele mai înfricoșătoare diagnostice. Cu inima strânsă, am încercat să nu izbucnesc în plâns. Să fiu tare. Doamna mi-a surprins expresia, nici nu era greu, și a aflat unde ajunsese căutarea mea pe net și de ce dăduse iama în viața mea de mamă începătoare panica. A zis vreo două de internet, m-a asigurat că unde-i minte-i și prostie și m-a rugat să beau un ceai să mă calmez. Nu la calculator.
Însă nu-l înlocui cu Dr. Net doar pentru că e cool, la îndemână și îți spune ce vrei să auzi. Și nici nu intra în panică atunci când îți spune ce nu vrei să auzi. Îți spun eu un secret… nici măcar n-a făcut Medicina!
Text de Ruxandra Rusan
Am culcat copilul și am fugit, evident, pe net. Să văd eu cu ochii mei ce are. Și am găsit o combinație de anemie cu enterocolită, faringită și varicelă. Frenetic, am tastat mai departe. De la anemie a fost un pas până la cele mai înfricoșătoare diagnostice. Cu inima strânsă, am încercat să nu izbucnesc în plâns. Să fiu tare. Doamna mi-a surprins expresia, nici nu era greu, și a aflat unde ajunsese căutarea mea pe net și de ce dăduse iama în viața mea de mamă începătoare panica. A zis vreo două de internet, m-a asigurat că unde-i minte-i și prostie și m-a rugat să beau un ceai să mă calmez. Nu la calculator.
Pe scurt, de la muci la cancer
Copilul s-a trezit bine merci, nici nu mai știu dacă a răcit după sau nu, nimic spectaculos. I-am făcut totuși un set de analize, totul era în regulă, copilul vânjos, sănătos. Singura lui problemă era maică-sa care, din exces de zel, făcuse prea mult slalom printre site-uri și povești tulburătoare despre cancer la copii. Mi-am învățat lecția parțial. Și azi intru pe net, e prima reacție, atunci când mă îngrijorează ceva. De multe ori, chiar găsesc soluții. Dar nu-l mai las să mă amețească de cap și să mă sperie de să mi se taie respirația. Dr. Net e un tip volubil, mereu la dispoziția noastră, a părinților și nu îl deranjează deloc să pună un diagnostic – sau chiar mai multe – fără să-și vadă pacientul la față. Are buzunarele doldora cu povești de groază, care vin ca sarea pe rana din sufletul unei mame speriate că are copilul bolnav. Dar mai există și varianta în care Dr. Net ne liniștește și ne face să ignorăm instinctele noastre materne, care urlă din toți rărunchii să ducem copilul la doctor, pentru că e burdușit și cu povești cu happy-end, depinde cum ți-e norocul, ghinionul sau motorul de căutare.Informații da, decizii nu
Am mai spus asta și-o mai spun. Fără să cred orbește în orice medic, știu că dacă ești tenace, vei găsi acel pediatru în care să crezi. Care să știe ce face, care să poată comunica de-adevăratelea și cu tine, și cu copilul. Și care, după ce îți scrie rețeta, te face să te simți pe mâini bune. Pediatrul pe care nu simți nevoia să-l verifici pe net. Dacă nu simți treaba asta, mai caută. Nu pe net, ci prin cabinete. Undeva, acolo, e sufletul vostru pereche într-ale sănătății. Iar pe internet vei găsi informații utile, sfaturi pertinente, rețete naturiste, ceaiuri, variante. Studiază-le, află cât mai multe despre lucrurile cu care te confrunți sau despre ideile care ți se par bune pentru copilul tău sau pentru familia ta. Însă când ai de-a face cu o boală mai serioasă, dă-i întâietate medicului în care crezi. Oricât de bine intenționate ar fi informațiile de natură medicală sau alte mame, poți face lucruri pe care le vei regreta pentru că ți-ai pus încrederea în persoane neavizate. Ca să nu lungesc vorba, hai să spunem așa. Ai de-a face cu bubițe pe corpul copilului, febră mică și stare generală proastă? Fugi la medic. Obține un diagnostic corect. Dacă e, să zicem, varicelă, dă-ți voie să citești tot ce găsești despre varicelă. Aruncă un ochi, dacă ții tu morțiș, peste tratamentele indicate, citește despre poțiunile magice care vindecă varicela sau mâncărimea. Citește ce ai tu chef. Însă tratează copilul așa cum a spus medicul care l-a văzut. Nu ai încredere în el? Mai du-te la unul, la doi, la trei, la câți e nevoie.Însă nu-l înlocui cu Dr. Net doar pentru că e cool, la îndemână și îți spune ce vrei să auzi. Și nici nu intra în panică atunci când îți spune ce nu vrei să auzi. Îți spun eu un secret… nici măcar n-a făcut Medicina!
Text de Ruxandra Rusan
Autor: Totul despre mame
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu