“Dragă Redacţie Vestea, de ce nu scrieţi şi despre faptul
că la Roman, primarul Lucian Micu şi consilierii locali PNL au propus
şi-l vor vota pe domnul deputat Laurenţiu Leoreanu drept
<<Cetăţean de Onoare>>. Nici baronii-baronilor de la PSD nu
au ajuns în halul ăsta să fie votaţi cetăţeni de onoare de consilierii
pe care ei i-au pus pe listă!” – acesta este un fragment din mesajul primit dimineaţă de la un cititor.
Cu sprijinul Primăriei Roman am verificat subiectul. Confirmare
totală! Pe ordinea de zi a şedinţei CL Roman care are loc luni, 31
iulie, de la ora 12, la punctul 21 este ceea ce vedeţi mai jos:
În titlul proiectului nu sunt nominalizaţi şi cei vizaţi de acordarea
„unor titluri”, dar mergem şi vedem ce conţin proiectul şi anexele
respective (click pe poze, pentru mărire):
Avem două persoane: un reputat profesor universitar, membru al
Academiei Române, decedat şi… deputatul Laurenţiu Leoreanu (fost primar
al Romanului), descris drept „profesor, jurist, economist, politician”.
Dincolo de faptul că onorabilii oameni politici sau funcţionari care
au pregătit documentele au o problemă de semantică („politician” nu este
egal cu „om politic”, termenul folosit în acte având o puternică
conotaţie negativă), tehnic vorbind este de reţinut că acest proiect a
fost iniţiat de actualul primar Lucian Micu şi urmează a fi votat (o
formalitate) de membrii CL Roman.
De ce o formalitate? Simplu:
consilierii PNL au
majoritate lejeră în CL şi ei au fost numiţi, fiecare, pe lista de la
alegerile locale de primarul şi de candidatul de atunci, Laurenţiu
Leoreanu. Adică sunt „oamenii lui” la fel cum poate fi considerat şi
primarul Micu (fost vice al lui Leoreanu, la Primărie, un mandat şi mai
bine, pus pe lista PNL în 2016 şi susţinut şi la alegerile anticipate
din 2017 tot de Leoreanu, care a părăsit funcţia pentru că fusese ales
deputat).
Ca să fie şi mai clar: Leoreanu este în acest moment preşedintele PNL
Roman şi vicepreşedinte la organizaţia PNL Neamţ, adică în pixul şi
puterea lui stă şi excluderea din partid a vreunui potenţial
indisciplinat, gest ce ar duce imediat şi la pierderea calităţii de ales
local.
În aceste condiţii, omeneşte vorbind, cine ar fi acel consilier local
PNL care ar risca să voteze împotrivă (chiar dacă votul e secret) sau
să fie doar bănuit de asemenea gest de lez-majestate?
În Neamţ, Leoreanu nu ar fi primul primar declarat cetăţean de
onoare. Cel mai cunoscut exemplu este cel al lui Gheorghe Ştefan care a
primit respectivul vot – ATENŢIE! – înainte de a ajunge în funcţia
publică. Ştefan a fost făcut cetăţean de onoare în timpul mandatului lui
Ion Rotaru, pentru meritele deosebite obţinute cu FC Ceahlăul (echipa
ajunsese să lupte de la egal la egal, în cupele europene, cu Juventus
Torino). Şi alţi primari din Neamţ au fost răsplătiţi cu astfel de
titluri dar, din ce ştim noi, după ce au renunţat să mai candideze sau
chiar post-mortem.
Până să facem recurs la istoria mai îndepărtată, reamintim că astfel
de exemple grosiere de cult al personalităţii au mai fost consemnate în
epoca post-decembristă, aşa cum spunea şi cititorul care ne-a avertizat,
mai ales cu trimitere la „baronii PSD”. Unul din cazurile notorii a
fost cel al fostului primar de Bacău, Dumitru Sechelariu, care-şi pusese
numele pe poarta stadionului municipal. Evident, tot cu votul
Consiliului Local obedient.
Ce îl face pe Leoreanu (care deşi e profesor de matematică la bază,
este un om citit, care ştie şi istorie) să dicteze sau să accepte un
astfel de elogiu inutil, tâmp şi jenant? Probabil va răspunde chiar el
şi probabil va spune că nici nu a ştiut, asta e, a fost luat prin
suprindere de această dovadă de apreciere…
Să fim serioşi. Chiar şi un asemenea răspuns îl aşează tot în galeria
celor care au consacrat în istorie ideea de cult al personalităţii.
Trecând de la exemplu clasic cu “statul sunt eu” spre epoca modernă,
lucrările de profil spun clar cine şi de ce îşi doreşte să devină
destinatarul elogiilor de prost gust:
<<Cultul
personalității tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți,
devenind imposibil să înțelegi viață unuia fără celălalt. De asemenea,
ajută să justifice conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face
pe cetățeni să creadă că acționează ca cei mai drepți conducători. În
plus, cultul personalității mai urmărește deseori să zădărnicească orice
fel de opoziție din interiorul elitei conducătoare. Atât Stalin cât
și Mao Zedong au folosit cultul lor al personalității pentru a strivi
oponenții politici din partid sau din afara lui.
Crearea unui așa de cuprinzător
cult al personalității a dus deseori la critici aspre ale regimurilor
lui Stalin sau, în special, al lui Mao Zedong. În perioada de glorie a
regimurilor lor, ambii lideri apăreau ca niște conducători omniprezenți,
destinați să conducă națiunile lor pe veci. Ordinele guvernamentale
cereau să se pună portretele lor în fiecare casă, în fiecare clădire
publică, iar mulți poeți și artiști erau instruiți să producă lucrări
care să-l glorifice pe lider. Pentru a justifica acest nivel al
venerării, atât Mao cât și Stalin au încercat să se prezinte ca persoane
umile și modeste și caracterizau deseori cultul personalității care-i
viza ca pe o manifestare spontană a dragostei popoarelor lor. În
particular, Stalin a folosit această scuză pentru a justifica campania
masivă a Partidului Comunist de redenumire a diverselor locuri în
onoarea sa>> (sursa: Wikipedia)>>.
Tot pe modestul o făcea, ca să revenim în România, şi Nicolae
Ceauşescu care, la rândul lui, a oferit românilor lecţia practică a
narcisismului impus maselor, evident, tot la dorinţa neţărmurită a
„oamenilor muncii, ţăranilor şi intelectualilor de la oraşe şi sate”.
Exact cum Leoreanu e cutăţat de scame în proiectul iniţiat de
primarul Micu („profesor, jurist, economist, politician”), pomenirea
numelui lui Ceauşescu era obligatoriu continuată cu un şirag de elogii
şi etichete:
„Cârmaci înțelept”, „conducător vizionar”, „strateg
genial”, „stegar viteaz”, „al nostru Erou”, „Eroul națiunii”, „neobosit
Erou”, „cel mai de seamă Erou printre eroii neamului”, „Eroul păcii
mondiale”, „ctitor de geniu”, „carpatic scut”, „simbol viu al
năzuințelor”, „stejar de vis, de-avînt, de omenie”, „vîntul care mișcă
pădurea”, „marele tribun al neamului”, „fiu luminat al patriei”, „titan
modern”, „marele contemporan”, „fondatorul României socialiste”).
Trecând de la acest remember prozaic la detalii materiale
contemporane, se impune precizarea că persoanele care primesc în timpul
vieţii această distincţie beneficiază de anumite facilităţi, dintre care
cea mai cunoscută este scutirea de taxele şi impozitele locale.
Probabil că – fiind cel care pe când era primar le cerea
subordonaţilor să-şi plătească la timp dările pentru a fi un exemplu şi
pentru restul cetăţenilor – Leoreanu va renunţa (nu ştim dacă din cauza
acestui articol) la facilitatea de a nu mai plăti impozit pe locuinţele
sau maşinile înregistrate pe Roman. Probabil…
Oricum, practic este vorba (vezi informaţiile de mai sus, legate de subordonarea de partid) de o
auto-acordare a titlului de cetăţean de onoare
fapt care îl aşează pe Leoreanu nu doar în galeria personalităţilor
cărora comunitatea le-a arătat gratitudinea ci şi în rândul personajelor
din istoria recentă a României cărora opinia publică le-a oferit
“medalia” de “baroni locali”.
Vom reveni.
Daniel VINCA
Sunt prins cu nişte
lucruri şi am ratat anunţul făcut recent de primarul PNL al municipiului
Roman privind propunerea de a-l numi cetăţean de onoare pe fostul edil,
în prezent deputat, domnul Laurenţiu Dan Leoreanu. Propunerea se află
pe ordinea de zi a şedinţei de luni, 31 iulie.
De acelasi autor
USR, nu vreau să ne rupem
Eu am o relaţie colegială cu domnul Leoreanu, prin prisma faptului că
amândoi suntem parlamentari (nemţeni) în Camera Deputaţilor. Ne salutăm
pe holurile Parlamentului şi după victoria de la alegerile locale
parţiale l-am felicitat direct, cum consider că era normal. Şi cam atât.
Pentru cine nu este la curent, politic, domnul Leoreanu a fost consilier
local PSD şi primar al Romanului timp de două mandate, iniţial PDL şi
ulterior PNL. Anul trecut a obţinut al treilea mandat, dar a fost ales
şi deputat, astfel că a preferat Parlamentul în detrimentul Primăriei,
moment în care, din punct de vedere politic, a devenit şi vicepreşedinte
al PNL. L-am apreciat pentru realizările sale, dar nu am tăcut atunci
când o dat-o cu oiştea în gard. De exemplu, atunci când aproba afirmaţia
cum că unii jurnalişti romaşcani trebuie executaţi.
Dacă tot veni vorba de onoare şi onoruri, am zis să mă interesez ce
înseamnă această cutumă şi cum este reglementată. Fiecare consiliu local
emite un regulament în care se regăsesc criteriile pentru care unui
cetăţean i se poate acorda titlul de cetăţean de onoare. Iată ce spune
Wikipedia despre trăsăturile generale ale acestui regulament în ce
priveşte criteriile de eligibilitate: „titlul se acordă unor
personalităţi din domeniul culturii, artei, ştiinţei, învăţământului sau
sănătăţii, dar şi unor sportivi şi oameni de afaceri care au valoare,
competenţă, moralitate recunoscute de către comunitatea locală, au avut o
contribuţie deosebită la dezvoltarea şi la creşterea prestigiului
localităţii sau al ţării pe plan naţional şi internaţional, persoane
care, prin acţiunile lor, au contribuit la preîntâmpinarea producerii de
evenimente deosebit de grave, în cazuri de calamitate naturală sau
situaţii de urgenţă sau care au contribuit la salvarea de vieţi
omeneşti.”
Cu toate că a avut o contribuţie majoră în dezvoltarea municipiului
Roman, domnul Leoreanu nu este nici om de cultură, nici sportiv şi nici
om de afaceri, ci fost primar al municipiului eliberat din funcţie acum 6
luni, actual deputat şi vicepreşedinte PNL. Aşadar, despre ce onoare
vorbim?
Când am citit ştirea asta, mi-a fugit gândul la pereţii din
interiorul primăriei decoraţi cu imaginea sa pe diferite şantiere.
Personal, mi se pare o absurditate ca fiind preşedinte PNL Roman, deci
lider peste consilierii locali care formează majoritatea în Consiliul
Local Roman, să devii cetăţean de onoare cu votul CL. Eu cred altceva,
că domnul Leoreanu a cerut personal să fie numit cetăţean de onoare, nu a
putut cât a fost primar şi o face acum prin metoda aceasta.
Dacă stau să mă gândesc, sunt mai multe motive pentru care ar face acest
lucru. În primul rând, pentru că e preocupat de cultul imaginii lui.
Când am citit ştirea asta, mi-a fugit gândul la pereţii din interiorul
primăriei decoraţi cu imaginea sa pe diferite şantiere. Un altul, cum am
citit şi în presă, constă în beneficiile pe care le are un cetăţean de
onoare. Ca o pură coincidenţă, aceste beneficii s-au înmulţit
considerabil prin semnătura domnului Leoreanu la finalul lunii decembrie
2016, adică imediat după ce şi-a primit fotoliul de deputat. Mă refer
aici la scutire totală de taxe şi impozite locale ale laureatului şi
partenerului de viaţă sau acces la manifestări artistice, culturale şi
sportive în Roman.
E onorabil când te numeşte cetăţean de onoare o entitate pe care nu o
conduci tu, o entitate în care majoritatea nu face parte din cercul tău
de influenţă.
Domnule Leoreanu, forţaţi notă şi degradaţi instituţia cetăţeanului de
onoare. Dacă mergeţi mai departe pe această linie, vă încadraţi în linia
celor care îşi dezvelesc propriul bust, şi în sfera celor care au
nevoie de recunoaştere imediată prin osanale publice, statui ridicate,
nume de licee şi de străzi. Toate în cinstea unui om care încă trăieşte
şi cere însuşi aceste onoruri deşarte. Mai mult, faceţi de râs Romanul
şi reputaţia de care vă bucuraţi. Marea familie romaşcană din care
faceţi parte riscă să devină un Romanstan la cheremul setei necumpănite
de recunoaştere publică de care daţi dovadă.
E onorabil când te numeşte cetăţean de onoare o entitate pe care nu o
conduci tu, o entitate în care majoritatea nu face parte din cercul tău
de influenţă. Mie mi-ar fi ruşine şi aş refuza politicos în astfel de
condiţii. E o realizare în cazul în care şi celelalte partide, dacă ar
avea majoritate, admit că eşti un cetăţean de onoare şi îţi oferă acest
titlu, nu când le ceri tu alor tăi acest lucru.
Din punctul meu de vedere, un cetăţean de onoare îşi arată în timp
meritele. Şi avem exemple la Roman, unde cei mai mulţi cetăţeni de
onoare au primit această distincţie post mortem. Opt ani la cârma unei
primării şi şase luni de deputăţie nu sunt motive suficiente. Nici măcar
pentru camarila domnului Leoreanu!
Stimate domnule Leoreanu, vicepreşedinte PNL, fiţi bărbat şi renunţaţi
la această (auto)proclamare ca cetăţean de onoare al municipiului Roman!
Lăsaţi timpul să decidă dacă meritaţi sau nu această distincţie.
Citeste mai mult:
adev.ro/otwrhi
