Povesteam în postările anterioare (aici și aici) despre tensiunile din ultimele luni de la serviciu. Este adevărat că nici eu nu sunt perfectă, dar trebuie ținut cont și de circumstanțe: volumul mare de muncă, slabele resurse materiale și, adesea, nepotrivite cu necesitățile mele și chiar cu protocoalele medicale.
Ieri după-amiază am plecat de la program cu 10-15 minute mai târziu. Curios lucru, nici unul dintre șefii mei nu s-a sesizat de acest lucru. Pe drum, îl sun pe tatăl meu, gândindu-mă că s-ar putea să fie îngrijorat de întârziere.
- Hai acasă că nu e nimic, răspunse el. Foarte bine că ai stat. Dar acasă te așteaptă o „bucurie”. Nu e nimic grav, vorbim când ajungi.
Ajunsă acasă, i-am povestit ce se întâmplase de am stat atâta la muncă. A înțeles imediat. Apoi mi-a arătat un plic. Era o înștiințare de la Direcția de Asistență Socială, în subordinea căreia îmi desfășor activitatea, cum că sunt chemată la comisia de disciplină ca urmare a unor sesizări din data de 16 octombrie și din 18 octombrie asupra unor fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare, și anume: manifestarea de neglijență în serviciu și în îndeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului și nerespectarea programului de lucru. Stau și mă gândesc... Miercuri, 16 octombrie și vineri, 18 octombrie... Ceea ce povestisem în postările precedente, după socotelile mele, aveau să se întâmple cu câteva zile mai târziu. Logic ar fi fost ca tocmai acele „fapte” să se încadreze oarecum în aceste categorii de abateri disciplinare, dar s-au întâmplat după aceea. Înseamnă că fie a fost altceva, real, dar necomunicat mie, sau ceva nepetrecut în realitate. Dar dacă mă gândesc mai bine, tot în zilele de miercuri și vineri am fost căutată la cabinetele medicale unde eram în acel moment să se vadă dacă sunt la program. Coincidență sau nu? Nu se știe, voi vedea.
Stăteam și mă gândeam că este ușor să faci rău unui om. Sau, dimpotrivă, poate extrem de ușor să te comporți fair-play și să lași loc de vorbe bune în urma ta. Depinde de caracterul pe care îl ai și de ceea ce îți dorești să lași în urma trecerii tale prin viață.
A fi om ..e lucru mare, a fi prost..nu- i o- întâmplare. Din păcate se adevărate din ce în ce mai des.
RăspundețiȘtergere