luni, 31 iulie 2017

Leoreanu despre cei care critică „sanctificarea” sa în Consiliul Local: „Voci inspirate politic, din zone periferice sau de aiurea din ţară!”

Leoreanu despre cei care critică „sanctificarea” sa în Consiliul Local: „Voci inspirate politic, din zone periferice sau de aiurea din ţară!”


Deputat în Parlamentul României şi fost primar de Roman care a avut pe mână bugete formate din sume care nu au avut provenineţă exclusiv locală, Laurenţiu Leoreanu spune că nu dă prea multe parale pe criticile celor care nu trăiesc sau nu plătesc impozite în Roman.
Citeste si: VREDNIC ESTE! Consilierii PNL au votat conferirea titlului de Cetăţean de Onoare ex-primarului şi preşedintelui PNL care i-a pus pe listă!
Declaraţia lui prin care vrea să stârnească un evident patriotism local drept scut pentru faptul că a primit un controversat titlu de Cetăţean de Onoare a fost publicată în urmă cu câteva minute pe facebook, la scurt timp după ce consilierii locali PNL (puşi chiar de Leoreanu pe listă) au votat decernarea acestei distincţii celui care le este şef de organizaţie locală.
„Titlul de cetăţean de onoare al unei comunităţi reprezintă forma simbolică de apreciere pe care acea comunitate o poate manifesta faţă de o persoană, dincolo de recunoaşterea directă a unor merite. Mulţumesc tuturor celor care au apreciat munca depusă de mine în dezvoltarea Romanului şi în transformarea acestuia, iar acest titlu este acordat nu doar mie, ci unei întregi echipe care a muncit pentru acest municipiu. Desigur că sunt voci, inspirate politic, din păcate, care vor să ducă în derizoriu activitatea depusă în administraţia locală din ultimii ani, cele mai agresive nici măcar venite din Roman, ci din zone periferice sau de aiurea din ţară, iar acestora le răspund astfel: voi asculta cu obedienţă opiniile, sfaturile, direcţiile venite din partea celor care au oferit Romanului mai multă viaţă şi muncă decât mine! Mai mult decât atât, sunt un om demn şi care nu renunţă la onoarea sa îndoindu-se în faţa oricui, iar asta a fost una dintre calităţile mele care au adus plus activităţii administrative din Roman. În egală măsură, spre deosebire de unii cetăţeni cu „opinii”, sunt plătitor de taxe şi impozite aici, la Roman, pentru Roman, iar nici la acest lucru nu îmi doresc să renunţ! Titlul de cetăţean de onoare vine, într-adevăr, cu o serie de beneficii financiare, gândite pentru romaşcanii cu o activitate prodigioasă, dar care nu sunt financiar mereu foarte stabili, iar comunitatea este obligată să vină în sprijinul acestora! Eu sunt în putere, muncesc şi voi munci în continuare pentru Roman, condiţii în care renunţ la orice fel de privilegiu financiar asociat acestui titlu de cetăţean de onoare, care pe lângă recunoaşterea muncii depuse în beneficiul romascanilor este un semn de obligaţie în a munci cu toată puterea pentru oraşul meu!
Vă mulţumesc tuturor celor de bună credinţă, voi cei care îmi daţi motivaţia să muncesc în continuare pentru Roman şi romaşcanii mei”, spune Leoreanu.

Vom reveni in Vestea cu un calup de păreri ale romaşcanilor, critice la adresa decernării respectivului titlu. Probabil că manifestul cult al personalităţii de la Roman i-a speriat chiar şi pe activiştii din solda deputatului, din moment ce acestuia nu i-au fost puse la dispoziţie, spre lectură, şi opiniile non-laudatio.
Citeste si: VREDNIC ESTE! Consilierii PNL au votat conferirea titlului de Cetăţean de Onoare ex-primarului şi preşedintelui PNL care i-a pus pe listă!
D.V.

Culmea narcisismului şi obedienţei! DEPUTATUL LEOREANU, PROPUS ŞI VOTAT „CETĂŢEAN DE ONOARE” DE SUBORDONAŢII DIN PARTID! Cultul personalităţii sau scutire de impozite?

Culmea narcisismului şi obedienţei! DEPUTATUL LEOREANU, PROPUS ŞI VOTAT „CETĂŢEAN DE ONOARE” DE SUBORDONAŢII DIN PARTID! Cultul personalităţii sau scutire de impozite?


“Dragă Redacţie Vestea, de ce nu scrieţi şi despre faptul că la Roman, primarul Lucian Micu şi consilierii locali PNL au propus şi-l vor vota pe domnul deputat Laurenţiu Leoreanu drept <<Cetăţean de Onoare>>. Nici baronii-baronilor de la PSD nu au ajuns în halul ăsta să fie votaţi cetăţeni de onoare de consilierii pe care ei i-au pus pe listă!” – acesta este un fragment din mesajul primit dimineaţă de la un cititor.
Cu sprijinul Primăriei Roman am verificat subiectul. Confirmare totală! Pe ordinea de zi a şedinţei CL Roman care are loc luni, 31 iulie, de la ora 12, la punctul 21 este ceea ce vedeţi mai jos:

În titlul proiectului nu sunt nominalizaţi şi cei vizaţi de acordarea „unor titluri”, dar mergem şi vedem ce conţin proiectul şi anexele respective (click pe poze, pentru mărire):
Avem două persoane: un reputat profesor universitar, membru al Academiei Române, decedat şi… deputatul Laurenţiu Leoreanu (fost primar al Romanului), descris drept „profesor, jurist, economist, politician”.
Dincolo de faptul că onorabilii oameni politici sau funcţionari care au pregătit documentele au o problemă de semantică („politician” nu este egal cu „om politic”, termenul folosit în acte având o puternică conotaţie negativă), tehnic vorbind este de reţinut că acest proiect a fost iniţiat de actualul primar Lucian Micu şi urmează a fi votat (o formalitate) de membrii CL Roman.
De ce o formalitate? Simplu: consilierii PNL au majoritate lejeră în CL şi ei au fost numiţi, fiecare, pe lista de la alegerile locale de primarul şi de candidatul de atunci, Laurenţiu Leoreanu. Adică sunt „oamenii lui” la fel cum poate fi considerat şi primarul Micu (fost vice al lui Leoreanu, la Primărie, un mandat şi mai bine, pus pe lista PNL în 2016 şi susţinut şi la alegerile anticipate din 2017 tot de Leoreanu, care a părăsit funcţia pentru că fusese ales deputat).

Ca să fie şi mai clar: Leoreanu este în acest moment preşedintele PNL Roman şi vicepreşedinte la organizaţia PNL Neamţ, adică în pixul şi puterea lui stă şi excluderea din partid a vreunui potenţial indisciplinat, gest ce ar duce imediat şi la pierderea calităţii de ales local.
În aceste condiţii, omeneşte vorbind, cine ar fi acel consilier local PNL care ar risca să voteze împotrivă (chiar dacă votul e secret) sau să fie doar bănuit de asemenea gest de lez-majestate?
În Neamţ, Leoreanu nu ar fi primul primar declarat cetăţean de onoare. Cel mai cunoscut exemplu este cel al lui Gheorghe Ştefan care a primit respectivul vot – ATENŢIE! – înainte de a ajunge în funcţia publică. Ştefan a fost făcut cetăţean de onoare în timpul mandatului lui Ion Rotaru, pentru meritele deosebite obţinute cu FC Ceahlăul (echipa ajunsese să lupte de la egal la egal, în cupele europene, cu Juventus Torino). Şi alţi primari din Neamţ au fost răsplătiţi cu astfel de titluri dar, din ce ştim noi, după ce au renunţat să mai candideze sau chiar post-mortem.
Până să facem recurs la istoria mai îndepărtată, reamintim că astfel de exemple grosiere de cult al personalităţii au mai fost consemnate în epoca post-decembristă, aşa cum spunea şi cititorul care ne-a avertizat, mai ales cu trimitere la „baronii PSD”. Unul din cazurile notorii a fost cel al fostului primar de Bacău, Dumitru Sechelariu, care-şi pusese numele pe poarta stadionului municipal. Evident, tot cu votul Consiliului Local obedient.
Ce îl face pe Leoreanu (care deşi e profesor de matematică la bază, este un om citit, care ştie şi istorie) să dicteze sau să accepte un astfel de elogiu inutil, tâmp şi jenant? Probabil va răspunde chiar el şi probabil va spune că nici nu a ştiut, asta e, a fost luat prin suprindere de această dovadă de apreciere…
Să fim serioşi. Chiar şi un asemenea răspuns îl aşează tot în galeria celor care au consacrat în istorie ideea de cult al personalităţii. Trecând de la exemplu clasic cu “statul sunt eu” spre epoca modernă, lucrările de profil spun clar cine şi de ce îşi doreşte să devină destinatarul elogiilor de prost gust:
<<Cultul personalității tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți, devenind imposibil să înțelegi viață unuia fără celălalt. De asemenea, ajută să justifice conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face pe cetățeni să creadă că acționează ca cei mai drepți conducători. În plus, cultul personalității mai urmărește deseori să zădărnicească orice fel de opoziție din interiorul elitei conducătoare. Atât Stalin cât și Mao Zedong au folosit cultul lor al personalității pentru a strivi oponenții politici din partid sau din afara lui.
Crearea unui așa de cuprinzător cult al personalității a dus deseori la critici aspre ale regimurilor lui Stalin sau, în special, al lui Mao Zedong. În perioada de glorie a regimurilor lor, ambii lideri apăreau ca niște conducători omniprezenți, destinați să conducă națiunile lor pe veci. Ordinele guvernamentale cereau să se pună portretele lor în fiecare casă, în fiecare clădire publică, iar mulți poeți și artiști erau instruiți să producă lucrări care să-l glorifice pe lider. Pentru a justifica acest nivel al venerării, atât Mao cât și Stalin au încercat să se prezinte ca persoane umile și modeste și caracterizau deseori cultul personalității care-i viza ca pe o manifestare spontană a dragostei popoarelor lor. În particular, Stalin a folosit această scuză pentru a justifica campania masivă a Partidului Comunist de redenumire a diverselor locuri în onoarea sa>> (sursa: Wikipedia)>>.
Tot pe modestul o făcea, ca să revenim în România, şi Nicolae Ceauşescu care, la rândul lui, a oferit românilor lecţia practică a narcisismului impus maselor, evident, tot la dorinţa neţărmurită a „oamenilor muncii, ţăranilor şi intelectualilor de la oraşe şi sate”.
Exact cum Leoreanu e cutăţat de scame în proiectul iniţiat de primarul Micu („profesor, jurist, economist, politician”), pomenirea numelui lui Ceauşescu era obligatoriu continuată cu un şirag de elogii şi etichete: „Cârmaci înțelept”, „conducător vizionar”, „strateg genial”, „stegar viteaz”, „al nostru Erou”, „Eroul națiunii”, „neobosit Erou”, „cel mai de seamă Erou printre eroii neamului”, „Eroul păcii mondiale”, „ctitor de geniu”, „carpatic scut”, „simbol viu al năzuințelor”, „stejar de vis, de-avînt, de omenie”, „vîntul care mișcă pădurea”, „marele tribun al neamului”, „fiu luminat al patriei”, „titan modern”, „marele contemporan”, „fondatorul României socialiste”).
Trecând de la acest remember prozaic la detalii materiale contemporane, se impune precizarea că persoanele care primesc în timpul vieţii această distincţie beneficiază de anumite facilităţi, dintre care cea mai cunoscută este scutirea de taxele şi impozitele locale.
Probabil că – fiind cel care pe când era primar le cerea subordonaţilor să-şi plătească la timp dările pentru a fi un exemplu şi pentru restul cetăţenilor – Leoreanu va renunţa (nu ştim dacă din cauza acestui articol) la facilitatea de a nu mai plăti impozit pe locuinţele sau maşinile înregistrate pe Roman. Probabil…
Oricum, practic este vorba (vezi informaţiile de mai sus, legate de subordonarea de partid) de o auto-acordare a titlului de cetăţean de onoare fapt care îl aşează pe Leoreanu nu doar în galeria personalităţilor cărora comunitatea le-a arătat gratitudinea ci şi în rândul personajelor din istoria recentă a României cărora opinia publică le-a oferit “medalia” de “baroni locali”.
Vom reveni.
Daniel VINCA


Sunt prins cu nişte lucruri şi am ratat anunţul făcut recent de primarul PNL al municipiului Roman privind propunerea de a-l numi cetăţean de onoare pe fostul edil, în prezent deputat, domnul Laurenţiu Dan Leoreanu. Propunerea se află pe ordinea de zi a şedinţei de luni, 31 iulie. De acelasi autor USR, nu vreau să ne rupem Eu am o relaţie colegială cu domnul Leoreanu, prin prisma faptului că amândoi suntem parlamentari (nemţeni) în Camera Deputaţilor. Ne salutăm pe holurile Parlamentului şi după victoria de la alegerile locale parţiale l-am felicitat direct, cum consider că era normal. Şi cam atât. Pentru cine nu este la curent, politic, domnul Leoreanu a fost consilier local PSD şi primar al Romanului timp de două mandate, iniţial PDL şi ulterior PNL. Anul trecut a obţinut al treilea mandat, dar a fost ales şi deputat, astfel că a preferat Parlamentul în detrimentul Primăriei, moment în care, din punct de vedere politic, a devenit şi vicepreşedinte al PNL. L-am apreciat pentru realizările sale, dar nu am tăcut atunci când o dat-o cu oiştea în gard. De exemplu, atunci când aproba afirmaţia cum că unii jurnalişti romaşcani trebuie executaţi. Dacă tot veni vorba de onoare şi onoruri, am zis să mă interesez ce înseamnă această cutumă şi cum este reglementată. Fiecare consiliu local emite un regulament în care se regăsesc criteriile pentru care unui cetăţean i se poate acorda titlul de cetăţean de onoare. Iată ce spune Wikipedia despre trăsăturile generale ale acestui regulament în ce priveşte criteriile de eligibilitate: „titlul se acordă unor personalităţi din domeniul culturii, artei, ştiinţei, învăţământului sau sănătăţii, dar şi unor sportivi şi oameni de afaceri care au valoare, competenţă, moralitate recunoscute de către comunitatea locală, au avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea şi la creşterea prestigiului localităţii sau al ţării pe plan naţional şi internaţional, persoane care, prin acţiunile lor, au contribuit la preîntâmpinarea producerii de evenimente deosebit de grave, în cazuri de calamitate naturală sau situaţii de urgenţă sau care au contribuit la salvarea de vieţi omeneşti.” Cu toate că a avut o contribuţie majoră în dezvoltarea municipiului Roman, domnul Leoreanu nu este nici om de cultură, nici sportiv şi nici om de afaceri, ci fost primar al municipiului eliberat din funcţie acum 6 luni, actual deputat şi vicepreşedinte PNL. Aşadar, despre ce onoare vorbim? Când am citit ştirea asta, mi-a fugit gândul la pereţii din interiorul primăriei decoraţi cu imaginea sa pe diferite şantiere. Personal, mi se pare o absurditate ca fiind preşedinte PNL Roman, deci lider peste consilierii locali care formează majoritatea în Consiliul Local Roman, să devii cetăţean de onoare cu votul CL. Eu cred altceva, că domnul Leoreanu a cerut personal să fie numit cetăţean de onoare, nu a putut cât a fost primar şi o face acum prin metoda aceasta. Dacă stau să mă gândesc, sunt mai multe motive pentru care ar face acest lucru. În primul rând, pentru că e preocupat de cultul imaginii lui. Când am citit ştirea asta, mi-a fugit gândul la pereţii din interiorul primăriei decoraţi cu imaginea sa pe diferite şantiere. Un altul, cum am citit şi în presă, constă în beneficiile pe care le are un cetăţean de onoare. Ca o pură coincidenţă, aceste beneficii s-au înmulţit considerabil prin semnătura domnului Leoreanu la finalul lunii decembrie 2016, adică imediat după ce şi-a primit fotoliul de deputat. Mă refer aici la scutire totală de taxe şi impozite locale ale laureatului şi partenerului de viaţă sau acces la manifestări artistice, culturale şi sportive în Roman. E onorabil când te numeşte cetăţean de onoare o entitate pe care nu o conduci tu, o entitate în care majoritatea nu face parte din cercul tău de influenţă. Domnule Leoreanu, forţaţi notă şi degradaţi instituţia cetăţeanului de onoare. Dacă mergeţi mai departe pe această linie, vă încadraţi în linia celor care îşi dezvelesc propriul bust, şi în sfera celor care au nevoie de recunoaştere imediată prin osanale publice, statui ridicate, nume de licee şi de străzi. Toate în cinstea unui om care încă trăieşte şi cere însuşi aceste onoruri deşarte. Mai mult, faceţi de râs Romanul şi reputaţia de care vă bucuraţi. Marea familie romaşcană din care faceţi parte riscă să devină un Romanstan la cheremul setei necumpănite de recunoaştere publică de care daţi dovadă. E onorabil când te numeşte cetăţean de onoare o entitate pe care nu o conduci tu, o entitate în care majoritatea nu face parte din cercul tău de influenţă. Mie mi-ar fi ruşine şi aş refuza politicos în astfel de condiţii. E o realizare în cazul în care şi celelalte partide, dacă ar avea majoritate, admit că eşti un cetăţean de onoare şi îţi oferă acest titlu, nu când le ceri tu alor tăi acest lucru. Din punctul meu de vedere, un cetăţean de onoare îşi arată în timp meritele. Şi avem exemple la Roman, unde cei mai mulţi cetăţeni de onoare au primit această distincţie post mortem. Opt ani la cârma unei primării şi şase luni de deputăţie nu sunt motive suficiente. Nici măcar pentru camarila domnului Leoreanu! Stimate domnule Leoreanu, vicepreşedinte PNL, fiţi bărbat şi renunţaţi la această (auto)proclamare ca cetăţean de onoare al municipiului Roman! Lăsaţi timpul să decidă dacă meritaţi sau nu această distincţie.

Citeste mai mult: adev.ro/otwrhi

Bulai despre „Deputatul Leoreanu. Romanstan!”: “Fiţi bărbat şi renunţaţi la această (auto)proclamare ca cetăţean de onoare!”

Bulai despre „Deputatul Leoreanu. Romanstan!”: “Fiţi bărbat şi renunţaţi la această (auto)proclamare ca cetăţean de onoare!”


Deputatul nemţean Iulian Bulai consideră că este jenantă poziţia în care s-a pus deputatul (tot nemţean) Laurenţiu Leoreanu prin proiectul de hotărâre de a i se conferi titlu de cetăţean de onoare (proiect iniţiat de subordonatul său politic, actualul primar Micu şi care urmează să fie votat luni de consilieri care îi sunt, la fel, subalterni din punct de vedere politic).
Citeste si: Culmea narcisismului şi obedienţei! DEPUTATUL LEOREANU, PROPUS ŞI VOTAT „CETĂŢEAN DE ONOARE” DE SUBORDONAŢII DIN PARTID! Cultul personalitatii sau scutire de impozite?
Într-un articol publicat pe platforma adevarul.ro, Bulai face o analiză a cazului iar concluzia este următoarea: <<Stimate domnule Leoreanu, vicepreşedinte PNL, fiţi bărbat şi renunţaţi la această (auto)proclamare ca cetăţean de onoare al municipiului Roman! Lăsaţi timpul să decidă dacă meritaţi sau nu această distincţie>>.
<<  Pentru cine nu este la curent, politic, domnul Leoreanu a fost consilier local PSD şi primar al Romanului timp de două mandate, iniţial PDL şi ulterior PNL. Anul trecut a obţinut al treilea mandat, dar a fost ales şi deputat, astfel că a preferat Parlamentul în detrimentul Primăriei, moment în care, din punct de vedere politic, a devenit şi vicepreşedinte al PNL. L-am apreciat pentru realizările sale, dar nu am tăcut atunci când o dat-o cu oiştea în gard. De exemplu, atunci când aproba afirmaţia cum că unii jurnalişti romaşcani trebuie executaţi>>, spune Bulai în respectiva luare de poziţie.
Mai jos, alte cateva paragrafe din poziţia deputatului USR, Iulian Bulai:
<<Personal, mi se pare o absurditate ca fiind preşedinte PNL Roman, deci lider peste consilierii locali care formează majoritatea în Consiliul Local Roman, să devii cetăţean de onoare cu votul CL. Eu cred altceva, că domnul Leoreanu a cerut personal să fie numit cetăţean de onoare, nu a putut cât a fost primar şi o face acum prin metoda aceasta>>.
<<Dacă stau să mă gândesc, sunt mai multe motive pentru care ar face acest lucru. În primul rând, pentru că e preocupat de cultul imaginii lui. Când am citit ştirea asta, mi-a fugit gândul la pereţii din interiorul primăriei decoraţi cu imaginea sa pe diferite şantiere. Un altul, cum am citit şi în presă, constă în beneficiile pe care le are un cetăţean de onoare. Ca o pură coincidenţă, aceste beneficii s-au înmulţit considerabil prin semnătura domnului Leoreanu la finalul lunii decembrie 2016, adică imediat după ce şi-a primit fotoliul de deputat>>.
<<Domnule Leoreanu, forţaţi notă şi degradaţi instituţia cetăţeanului de onoare. Dacă mergeţi mai departe pe această linie, vă încadraţi în linia celor care îşi dezvelesc propriul bust, şi în sfera celor care au nevoie de recunoaştere imediată prin osanale publice, statui ridicate, nume de licee şi de străzi. Toate în cinstea unui om care încă trăieşte şi cere însuşi aceste onoruri deşarte>>.
Textul intreg din adevarul.ro poate fi citit AICI!
D.V.

Distribuie acest articol:

vineri, 28 iulie 2017

Culmea narcisismului şi obedienţei! DEPUTATUL LEOREANU, PROPUS ŞI VOTAT „CETĂŢEAN DE ONOARE” DE SUBORDONAŢII DIN PARTID! Cultul personalităţii sau scutire de impozite?

Culmea narcisismului şi obedienţei! DEPUTATUL LEOREANU, PROPUS ŞI VOTAT „CETĂŢEAN DE ONOARE” DE SUBORDONAŢII DIN PARTID! Cultul personalităţii sau scutire de impozite?


“Dragă Redacţie Vestea, de ce nu scrieţi şi despre faptul că la Roman, primarul Lucian Micu şi consilierii locali PNL au propus şi-l vor vota pe domnul deputat Laurenţiu Leoreanu drept <<Cetăţean de Onoare>>. Nici baronii-baronilor de la PSD nu au ajuns în halul ăsta să fie votaţi cetăţeni de onoare de consilierii pe care ei i-au pus pe listă!” – acesta este un fragment din mesajul primit dimineaţă de la un cititor.
Cu sprijinul Primăriei Roman am verificat subiectul. Confirmare totală! Pe ordinea de zi a şedinţei CL Roman care are loc luni, 31 iulie, de la ora 12, la punctul 21 este ceea ce vedeţi mai jos:

În titlul proiectului nu sunt nominalizaţi şi cei vizaţi de acordarea „unor titluri”, dar mergem şi vedem ce conţin proiectul şi anexele respective (click pe poze, pentru mărire):
Avem două persoane: un reputat profesor universitar, membru al Academiei Române, decedat şi… deputatul Laurenţiu Leoreanu (fost primar al Romanului), descris drept „profesor, jurist, economist, politician”.
Dincolo de faptul că onorabilii oameni politici sau funcţionari care au pregătit documentele au o problemă de semantică („politician” nu este egal cu „om politic”, termenul folosit în acte având o puternică conotaţie negativă), tehnic vorbind este de reţinut că acest proiect a fost iniţiat de actualul primar Lucian Micu şi urmează a fi votat (o formalitate) de membrii CL Roman.
De ce o formalitate? Simplu: consilierii PNL au majoritate lejeră în CL şi ei au fost numiţi, fiecare, pe lista de la alegerile locale de primarul şi de candidatul de atunci, Laurenţiu Leoreanu. Adică sunt „oamenii lui” la fel cum poate fi considerat şi primarul Micu (fost vice al lui Leoreanu, la Primărie, un mandat şi mai bine, pus pe lista PNL în 2016 şi susţinut şi la alegerile anticipate din 2017 tot de Leoreanu, care a părăsit funcţia pentru că fusese ales deputat).

Ca să fie şi mai clar: Leoreanu este în acest moment preşedintele PNL Roman şi vicepreşedinte la organizaţia PNL Neamţ, adică în pixul şi puterea lui stă şi excluderea din partid a vreunui potenţial indisciplinat, gest ce ar duce imediat şi la pierderea calităţii de ales local.
În aceste condiţii, omeneşte vorbind, cine ar fi acel consilier local PNL care ar risca să voteze împotrivă (chiar dacă votul e secret) sau să fie doar bănuit de asemenea gest de lez-majestate?
În Neamţ, Leoreanu nu ar fi primul primar declarat cetăţean de onoare. Cel mai cunoscut exemplu este cel al lui Gheorghe Ştefan care a primit respectivul vot – ATENŢIE! – înainte de a ajunge în funcţia publică. Ştefan a fost făcut cetăţean de onoare în timpul mandatului lui Ion Rotaru, pentru meritele deosebite obţinute cu FC Ceahlăul (echipa ajunsese să lupte de la egal la egal, în cupele europene, cu Juventus Torino). Şi alţi primari din Neamţ au fost răsplătiţi cu astfel de titluri dar, din ce ştim noi, după ce au renunţat să mai candideze sau chiar post-mortem.
Până să facem recurs la istoria mai îndepărtată, reamintim că astfel de exemple grosiere de cult al personalităţii au mai fost consemnate în epoca post-decembristă, aşa cum spunea şi cititorul care ne-a avertizat, mai ales cu trimitere la „baronii PSD”. Unul din cazurile notorii a fost cel al fostului primar de Bacău, Dumitru Sechelariu, care-şi pusese numele pe poarta stadionului municipal. Evident, tot cu votul Consiliului Local obedient.
Ce îl face pe Leoreanu (care deşi e profesor de matematică la bază, este un om citit, care ştie şi istorie) să dicteze sau să accepte un astfel de elogiu inutil, tâmp şi jenant? Probabil va răspunde chiar el şi probabil va spune că nici nu a ştiut, asta e, a fost luat prin suprindere de această dovadă de apreciere…
Să fim serioşi. Chiar şi un asemenea răspuns îl aşează tot în galeria celor care au consacrat în istorie ideea de cult al personalităţii. Trecând de la exemplu clasic cu “statul sunt eu” spre epoca modernă, lucrările de profil spun clar cine şi de ce îşi doreşte să devină destinatarul elogiilor de prost gust:
<<Cultul personalității tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți, devenind imposibil să înțelegi viață unuia fără celălalt. De asemenea, ajută să justifice conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face pe cetățeni să creadă că acționează ca cei mai drepți conducători. În plus, cultul personalității mai urmărește deseori să zădărnicească orice fel de opoziție din interiorul elitei conducătoare. Atât Stalin cât și Mao Zedong au folosit cultul lor al personalității pentru a strivi oponenții politici din partid sau din afara lui.
Crearea unui așa de cuprinzător cult al personalității a dus deseori la critici aspre ale regimurilor lui Stalin sau, în special, al lui Mao Zedong. În perioada de glorie a regimurilor lor, ambii lideri apăreau ca niște conducători omniprezenți, destinați să conducă națiunile lor pe veci. Ordinele guvernamentale cereau să se pună portretele lor în fiecare casă, în fiecare clădire publică, iar mulți poeți și artiști erau instruiți să producă lucrări care să-l glorifice pe lider. Pentru a justifica acest nivel al venerării, atât Mao cât și Stalin au încercat să se prezinte ca persoane umile și modeste și caracterizau deseori cultul personalității care-i viza ca pe o manifestare spontană a dragostei popoarelor lor. În particular, Stalin a folosit această scuză pentru a justifica campania masivă a Partidului Comunist de redenumire a diverselor locuri în onoarea sa>> (sursa: Wikipedia)>>.
Tot pe modestul o făcea, ca să revenim în România, şi Nicolae Ceauşescu care, la rândul lui, a oferit românilor lecţia practică a narcisismului impus maselor, evident, tot la dorinţa neţărmurită a „oamenilor muncii, ţăranilor şi intelectualilor de la oraşe şi sate”.
Exact cum Leoreanu e cutăţat de scame în proiectul iniţiat de primarul Micu („profesor, jurist, economist, politician”), pomenirea numelui lui Ceauşescu era obligatoriu continuată cu un şirag de elogii şi etichete: „Cârmaci înțelept”, „conducător vizionar”, „strateg genial”, „stegar viteaz”, „al nostru Erou”, „Eroul națiunii”, „neobosit Erou”, „cel mai de seamă Erou printre eroii neamului”, „Eroul păcii mondiale”, „ctitor de geniu”, „carpatic scut”, „simbol viu al năzuințelor”, „stejar de vis, de-avînt, de omenie”, „vîntul care mișcă pădurea”, „marele tribun al neamului”, „fiu luminat al patriei”, „titan modern”, „marele contemporan”, „fondatorul României socialiste”).
Trecând de la acest remember prozaic la detalii materiale contemporane, se impune precizarea că persoanele care primesc în timpul vieţii această distincţie beneficiază de anumite facilităţi, dintre care cea mai cunoscută este scutirea de taxele şi impozitele locale.
Probabil că – fiind cel care pe când era primar le cerea subordonaţilor să-şi plătească la timp dările pentru a fi un exemplu şi pentru restul cetăţenilor – Leoreanu va renunţa (nu ştim dacă din cauza acestui articol) la facilitatea de a nu mai plăti impozit pe locuinţele sau maşinile înregistrate pe Roman. Probabil…
Oricum, practic este vorba (vezi informaţiile de mai sus, legate de subordonarea de partid) de o auto-acordare a titlului de cetăţean de onoare fapt care îl aşează pe Leoreanu nu doar în galeria personalităţilor cărora comunitatea le-a arătat gratitudinea ci şi în rândul personajelor din istoria recentă a României cărora opinia publică le-a oferit “medalia” de “baroni locali”.
Vom reveni.
Daniel VINCA


marți, 13 iunie 2017

Leoreanu după incidentul cu Galan: “Îmi cer scuze! Mă dezic de orice fapte de huliganism!”

Leoreanu după incidentul cu Galan: “Îmi cer scuze! Mă dezic de orice fapte de huliganism!”


Deputatul Laurenţiu Leoreanu a avut în această dimineaţă prima reacţie publică după apariţia filmării cu celebrul episod în care, la dreapta sa, un alt fruntaş PNL Roman insultă şi ameninţă un jurnalist iar el dă aprobator din cap.
Leoreanu şi-a cerut scuze public, într-un mesaj transmis drept comentariu în Grupul Romaşcanilor, la postarea cu articolul din Vestea pe subiectul respectiv.
Mesajul integral al deputatului Leoreanu:
<<Eu îmi cer scuze pt incidentul apărut… evenimentele se desfășurau febril , sub emoția așteptării rezultatelor și a unor încărcări negative din campanie…asa au apărut unele refulari vis-a-vis de atacuri vehemente din perioada anterioara la adresa unor oameni , a familiilor sau afacerilor lor ( atunci nu a mai luat nimeni atitudine ). Multumesc se reproșa ca eu după campanii trec repede peste lucrurile urate și colaborez din nou cu cei care ne-au atacat și jignit – tradus în sintagma : dau la pace după războaiele din campanii. Cuvântul executat suna urat , dar nu era în sensul propriu , ci în sensul a nu mai trece ușor peste toate și colabora din nou. Nu cred ca poate cineva infirma modul în care mi-am arătat mereu toleranta și trecerea cu ușurință peste multe , multe atacuri care au fost la mine sau la oameni din echipa mea… când eram atacat și murdărit de un anume asa zis jurnalist venit la Roman din alta parte nu am văzut luări de poziții similare…chiar și asa ,eu îmi prezint scuze pt incidentul apărut și ma dezic de orice fapte de huliganism sau atacuri neprincipiale , la adresa oricui ! Regretam incidentul , scuze !>>.
Ce legătură au atacuri anterioare, referirile la un alt jurnalist, cu episodul respectiv în care aghiotantul său politic are un limbaj decupat din filmele cu mafioţi… asta numai Leoreanu poate şti. Cum de asemenea nu e clar ce înseamnă „atacuri la afaceri” si dacă sub această sintagmă şeful PNL Roman ascunde solidaritatea cu acelaşi aghiotant, Petrică Căpraru, care s-o fi simţit vexat că un alt politician „şi-a permis” să spună că unii cetăţeni din vecinătatea Ştrandului sunt iritaţi de muzica dată la volum mare la cortul de evenimente care aparţine respectivului. Cât priveşte iritarea ex-primarului că nu a văzut poziţii similare când el sau membrii taberei sale erau atacaţi, dincolo de faptul că un om politic trebuie să ştie să se apere singur (rezonabil, evident), credem totuşi că poate actualul deputat nu a văzut unele articole, inclusiv din Vestea.
Dar are o scuză şi pentru asta: probabil era foarte ocupat cu interesul public sau să plângă de mila lui Căpraru, cel căruia, pe când era ales local, unii romaşcani îi spuneau „consilierul portofel”.

D.V.
Nota Bene – Cum suntem convinşi că acest articol va fi citit, la virgulă, de ex-primarul Leoreanu, mai jos ataşăm câteva linkuri spre articole din colecţia Vestea cu precizarea că, totuşi, presa nu este bona politicienilor, nici măcar atunci când sunt atacaţi la comanda… colegilor lor de partid:
STENOGRAME! Leoreanu despre Ţapu şi locul 1 la Senat: „În faţa unui tren greu, pui o locomotivă nu un vagon de marfă!”

Atac violent la Leoreanu de pe site-ul facţiunii Ţapu-Romel!
Mizerii de campanie: Primarul interimar de Roman a aflat din bârfe că… divorţează. Micu: “Lăsaţi-mi familia în pace!” 




Distribuie acest articol:

Roman, Vestul Sălbatic! Cameramanul care a făcut filmarea şoc, RUPT ÎN BĂTAIE!

Roman, Vestul Sălbatic! Cameramanul care a făcut filmarea şoc, RUPT ÎN BĂTAIE!


Robert Lungu (cameramanul care a realizat deja celebra filmare din seara de duminică, din sediul PNL Roman) a ajuns aseară la UPU al Spitalului Municipal Roman cu multuple traumatisme şi echimoze cauzate de o bătaie încasată în apropierea blocului în care locuieşte.
După ce ieşişe să plimbe câinele, Robert a intrat în vorbă cu doi vecini care erau la un pahar de vorbă şi apoi a mai apărut şi un alt tânăr (care lucrează la o terasă din Ştrand). Din ce le-a spus cameramanul colegilor săi, dintr-o dată a încasat o lovitură năprasnică, în zona feţei dar venită din lateral, apoi alţi pumni. Acesta s-ar fi ales cu buza spartă, ochiul umflat şi o posibilă fractură de piramidă nazală. Când a ajuns la spital, tricoul de pe el era plin de sânge.
Cei de la Roman TV nu fac în acest moment o legătură între filmarea din seara precedentă şi faptul că operatorului de imagine i-a fost spartă faţa, cum se spune în limbaj neacademic. Există o singură verigă în acest moment care poate face legătura, fie şi la nivel de coincidenţă: terasa la care lucrează cel de al treilea bărbat din grupul respectiv aparţine familiei fostului consilier Petrică Căpraru.
Cititi si:  “Trebuie executat. Este un porc şi un măgar!” Jurnalist incomod în vizorul aghiotantului unui deputat. VIDEO
Urmează ca Poliţia să facă cercetări şi să stabilească exact care a fost motivul pentru care cameramanul a fost luat la pumni. Reamintim că, în seara precedentă, cameramanul respectiv a fost cel care a filmat scena celebră cu dialogul din ex-consilierul Căpraru şi preşedintele PNL Roman, deputatul Laurenţiu Leoreanu, în care primul spunea că „trebuie executat” jurnalistul Cristian Galan (tot de la Roman TV) care ar fi „un măgar şi un prost”. Una din „vinovăţiile” lui Galan ar fi că a realizat ca moderator o emisiune de promovare electorală în care candidatul PSD pentru funcţia de primar (duminică au avut loc alegeri anticipate la Roman) a spus că are semnale de la cetăţeni că muzica dată tare la cortul de evenimente din Ştrand ar deranja pe cei care locuiesc în apropiere.
Cititi si:  “Trebuie executat. Este un porc şi un măgar!” Jurnalist incomod în vizorul aghiotantului unui deputat. VIDEO
Tot o coincidenţă ar fi că respectiva emisiune care a făcut referire la cortul care-i aparţine tot ex-consilierului Căpraru a fost fimată de cameramanul stâşcit în bătaie aseară.
Vom reveni.
D.V.

Distribuie acest articol:

“Trebuie executat. Este un porc şi un măgar!” Jurnalist incomod în vizorul aghiotantului unui deputat. VIDEO

 “Trebuie executat. Este un porc şi un măgar!” Jurnalist incomod în vizorul aghiotantului unui deputat. VIDEO


Jurnalistul Cristian Galan de la un post tv local este un “un porc şi un măgar” în opinia unui marcant membru PNL Roman. Petrică Căpraru (fost consilier local declarant incompatibil de ANI pentru că firma sa a făcut afaceri cu Primăria căreia îi vota bugetul) îi raportează şefului său politic, deputatul Laurenţiu Leoreanu nu doar părerea lui despre journalist ci şi că “Galan ăsta trebuie executat!”
Ca într-un veritabil film în care mafioţii decid lichidarea/anihilarea adversarilor (vezi VIDEO de mai jos), Căpraru (care e şi preşedintele Organizaţiei Roman PNL a oamenilor de afaceri) spune că „N-o mai dăm la pace cu ordinarul ăla” iar şeful său politic, deputatul Leoreanu nu numai că aprobă un astfel de comportament ci dă aprobator din cap şi întăreşte: “Nu! N-o mai dăm la pace cu nimeni de azi. Gata!”.
Vezi ştirea video a postului romantv.ro în care apare, chiar la început, secvenţa respectivă:
„Vina” jurnalistului Galan este că analiştii PNL Roman l-au inclus pe acesta în lista scurtă a ziariştilor nealiniaţi nu pentru vreo dezvăluire-bombă sau pentru vreo investigaţie colosală ci pentru că a moderat câteva emisiuni de promovare electorală şi în una dintre acestea candidatul PSD a punctat deranjul cauzat vecinilor de muzica dată prea tare noaptea, la un cort de evenimente amplasat în Ştrandul din Roman. Cortul respectiv – de unde mai bubuie şi manele, chiar şi duminica pe la 4 dimineaţa, aparţine patronului… Petrică Căpraru.
Experienţa economico-politică din ultimii ani a celui pus pe executarea jurnaliştilor este legată, în multe puncte, de şeful actual al PNL Roman (ex-primarul, actual deputat Laurenţiu Leoreanu).
Nu ştim câtă politică a făcut până în acel moment dar, în 2012, Petrică Căpraru ajunge consilier local pe lista APEL (formată din PDL şi UNPR, cu candidat pentru primărie Laurenţiu Leoreanu). Iar traseul acestuia PDL-independent-PNL merge pe aceleaşi repere (şi de timp şi de spaţiu) cu cel al actualului senator.
-Profitând de celebra Ordonanţă Dragnea (a traseiştilor), în octombrie 2014, Leoreanu se declară primar independent. La pachet cu consilierii PDL, inclusiv Căpraru:
http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/primarul-laurentiu-leoreanu-a-parasit-pdl-i-a-devenit-independent–170028.html
-2015: Toată lumea din Roman află că mai mulţi consilieri sunt anchetaţi de ANI pentru diverse incompatibilităţi sau conflicte de interese. Înainte de a veni decizia ANI, consilierul Petrică Căpraru îşi dă demisia din funcţia de consilier local, în septembrie 2015:
https://roman24.ro/pleaca-doi-consilieri-vin-alti-doi/
-februarie 2016: Deşi în momentul demisiei motiva că lasă politica pentru a avea timp de afaceri, Căpraru revine în linia 1 a politicii romaşcane, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Roman a oamenilor de afaceri:
http://www.romanulfinanciar.ro/index.php/stiri-locale-sub-2015/63-februarie-2016/5770-capraru-petrica-este-noul-presedinte-al-organizatiei-pnl-roman-a-oamenilor-de-afaceri
-aprilie 2016 – ANI îl declară incompatibil pe patronul politician, inspectorii de integritate punctând că acesta a vândut produse şi servicii de peste 97.000 lei (adică aproape un miliard de lei vechi) Primăriei Roman, în perioada în care era şi consilier local.
http://zch.ro/ani-romascanul-petrica-capraru-incompatibil/
-martie 2017: din funcţia de lider al organizaţiei PNL Roman Oameni de Afaceri, Căpraru devine membru de drept în BPL PNL Roman, în cadrul alegerilor care au avut loc în organizaţia locală. Tot atunci, Laurenţiu Leoreanua fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al aceleeaşi organizaţii:
http://inroman.ro/2017/03/31/alegeri-fara-surprize-la-pnl-roman-21996/
Articolele din linkurile de mai sus arată, mai presus de orice tăgadă, că faptul că în seara alegerilor anticipate Căpraru stătea la masa din sediul de partid de-a dreapta deputatului nu este întâmplător şi că ideea că acesta este considerat „aghiotantul lui Leoreanu” nu mai are nevoie de alte dovezi.
Redacţia Vestea nu este adepta unei solidarităţi de breaslă necondiţionate. Aşa cum am punctat şi în alte ocazii, suntem doar de partea acelor jurnalişti care cad victime unor abuzuri evidente, în rest nu o facem pe avocaţii nimănui, nici măcar dacă e vorba de ziarişti angrenaţi în diverse conflicte.
Filmarea de mai sus dovedeşte însă, mai presus de orice dubiu, faptul că unii politicieni tratează cu ură, cu insulte şi ameninţări de tip mafiot („TREBUIE EXECUTAT”) pe unii jurnalişti care fie nu le fac pe plac, fie îşi permit „luxul” de a pune întrebări sau – mai grav! – de a dezvălui ce se ascunde, cu sunet foşnitor, în spatele declaraţiilor frumoase.
Suntem curioşi dacă acest caz va fi mediatizat şi de restul presei din Roman sau vom asista la unele atitudini OMERTA interesante, care nu vor face decât să ducă cu gândul la contractele dintre entităţi media şi Primăria Roman.
Într-un limbaj la modă în Roman, în ultimul timp, coincidenţa s-ar putea numi #12000Lei (hashtag 12.000 lei).
Vom reveni.
Daniel VINCA


Distribuie acest articol: